joi, 8 iulie 2021

Doamna Nobel, de Lisa Strømme - Recenzie

Colecția: Raftul Denisei
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 352
Anul apariției: 2020
Traducere: Carmen Pațac
„- (...) Moartea nu face nici o deosebire între milionar și sărac, între geniu și om simplu. La sfârșitul zilei suntem toți egali. În moarte ca și în religie, doar sufletul contează.”
Născută în Yorkshire în anul 1973, dar crescută la Leeds, Teheran și Glasgow, Lisa Strømme a studiat la Universitatea Strathclyde din Glasgow, fiind licențiată în marketing. De-a lungul timpului a avut mai multe slujbe, lucrând pe rând ca traducătoare, redactoare, profesoară de limba engleză, pentru ca în cele din urmă sa-și asume rolul de organizatoare a unor ateliere de dezvoltare a creativității. În prezent locuiește în Norvegia împreună cu soțul ei și cei doi copii ai lor, în apropiere de Åsgårdstrand, și predă cursuri de creativity coach. E fascinată de istorie și pasiunea ei constă în a scrie roman istoric. Fata cu fragi (The Strawberry Girl; Humanitas Fiction, 2017), romanul ei de debut publicat în Marea Britanie în aprilie 2016, avându-l ca personaj central pe pictorul norvegian Edvard Munch, s-a bucurat de mare succes, fiind tradus în peste zece limbi. Humanitas Fiction publică în 2020, în premieră mondială, traducerea celui de-al doilea roman al Lisei Strømme, Doamna Nobel (Madame Nobel).
„(...) Destinul lui Sofie nu diferă cu nimic de ce a fost întotdeauna: să frece podele și să curețe, să fie tâmpita care nu e bună de nimic decât de servitoare. E doar o vânzătoare de flori și cu asta, basta. E invizibilă, o servitoare cu o pată pe jupon.”
Autoarea bestsellerului Fata cu fragi revine cu un roman impresionant, inspirat de fapte reale – povestea de dragoste dintre Alfred Nobel și Sofie Hess. După o documentare minuțioasă, pornind de la corespondența celor doi, Lisa Strømme ne dezvăluie suișurile și coborâșurile unei iubiri de-o viață, precum și luminile și umbrele personalității chimistului și filantropului suedez. Bazat pe scrisorile secrete dintre Sofie Hess și Alfred Nobel, romanul Doamna Nobel ne arată cum puterea dragostei poate duce la acte de o imensă generozitate, care schimbă lumea noastră pentru totdeauna și ne redă încrederea în umanitate. Sofie Hess lucrează la florăria lui Frau Schiegl în Baden, un mic oraș balnear de lângă Viena, unde își petrec verile oameni bogați din toată Europa. Înconjurată de frumusețe, tânăra nu este fericită: pentru ea, florăria e o închisoare, deoarece nu a ajuns aici de bunăvoie, iar Frau Schiegl îi face viața grea. Dar când celebrul Alfred Nobel, „regele dinamitei“, o cunoaște din întâmplare, viața lui Sofie se schimbă. Nobel îi promite să o ajute și o însoțește la Paris, unde o instalează în lux și îi oferă accesul la educație, nebănuind că tânăra are un secret, pe care, îndrăgostită fără speranță de el, încearcă să-l ascundă. Bântuit de vinovăție pentru accidentele și victimele provocate de invenția lui, Alfred Nobel se luptă cu propria conștiință și cade adeseori pradă depresiei, iar Sofie îl înconjoară cu afecțiune. Pe măsură ce relația lor trece prin încercări și despărțiri, dragostea lui Sofie, bunătatea și sprijinul ei constant sunt cele care îl inspiră pe celebrul chimist să dăruiască omenirii cea mai importantă invenție a lui: o fundație care va încununa, an de an, cele mai strălucite minți.
„- Că o să m-apuc să învăț, zise Sofie. I-am spus că oricine poate să învețe, chiar și eu.”
Am avut deosebita ocazie de a o cunoaște pe Lisa Strømme în cadrul Festivalului FILIT, care se ține, anul, la noi în oraș, la Iași. Încă de pe-atunci, când publicase doar Fata cu fragi, Lisa Strømme mi s-a părut un om frumos și cald, cu o iubire nemăsurată pentru literatură, artă și creație. Deși am citit primul ei roman acum mulți ani, nu îmi amintesc mare lucru în afară de faptul că mi-a plăcut foarte mult (drept care, cu siguranță, îl voi reciti anul acesta; oricum, cred că putem cu toții să spunem că, deseori, poate nu ne amintim precis un anumit lucru, dar ne amintim, cu certitudine, cum ne-a făcut să ne simțim). Și îmi amintesc că Fata cu fragi chiar m-a făcut să mă simt bucuros că în această lume există scriitori atât, dar atât de frumoși și plini de povești. În altă instanță, Doamna Nobel a fost romanul pe care l-am început ieri dimineață, prin jurul orei nouă-zece, și l-am terminat aseară, undeva pe la ora douăzeci; putem trage concluzia, evidentă de altfel, că mi-a plăcut acest roman extrem de mult. Și nu numai că mi-a plăcut, dar am simțit că, prin el, ajung să-l cunosc mult mai bine pe domnul Alfred Nobel, „regele dinamitei”, dincolo de imaginea clasică pe care probabil o are toată lumea, văzută din prisma Premiilor Nobel (pe care, să spun așa, el „le-a inventat”).
„(...) A fost o naivitate fără leac să creadă c-ar putea să-l impresioneze pe Alfred, să creadă c-ar putea deveni altceva decât vânzătoare. Indiferent cât se străduiește, literele nu vor să arate cum trebuie și cuvintele nu vor să se formeze.”
Povestea m-a captivat și prin faptul că, în cele din urmă, este inspirată din fapte reale. Lisa Strømme a călătorit și s-a documentat timp de doi ani asupra vieții lui Alfred Nobel, discutând cu experți din diferite țări pentru a se asigura, astfel, că informațiile pe care urmează să le surprindă în cartea de față sunt adevărate și viabile. Însăși ea afirmă că este fascinată de Alfred Nobel, deci putem spune că această carte este într-adevăr dedicată marii personalități și acestui om pentru care, mai mult decât orice, munca a însemnat întreaga sa viață. Romanul ne spune povestea lui Alfred și a lui Sophie, o femeie simplă care lucrează la o florărie, pentru care viața înseamnă doar a-i face pe plac lui Frau Shiegl, femeia la care a fost trimisă de către tatăl său pentru a munci și a câștiga niște bănuți. Ea nu este învățată, nu știe să citească, însă totul se schimbă în momentul în care îl cunoaște pe Alfred, care-i promite acesteia tot ce este mai bun - și anume educație. Astfel, Sophie pleacă de la florărie și intră într-o lume în care, încetul cu încetul, își găsește locul, dar nu fără a face sacrificii; se îndrăgostește de Alfred și, la rândul lui, aceasta să manifeste anumite sentimente față de Sophie. Totuși, drama celor doi izvorăște din faptul că Alfred are alte credințe, el vede iubirea altfel: pentru Alfred, un om de știință, un inventator de renume, munca înseamnă totul, munca până la epuizare și până la degradare, iar iubirea nu poate însemna decât o piedică în fața țelurilor sale. Pe măsură ce Sophie începe să simtă lucrurile din ce în ce mai puternic, Alfred nu-i este alături și, mai mereu, este plecat prin alte țări în interese științifice; cei doi vor fi nevoiți să reconsidere tot ce știau despre iubire, sacrificiu și devotament.
„- (...) Să ceri dezarmarea pur și simplu înseamnă aproape să te faci ridicol fără să câștige nimeni nimic. O națiune trebuie să poată să se apere, spune el, și națiunile trebuie mai întâi să cadă de acord să sprijine pacea înainte de a putea începe să vorbească despre dezarmare. Dacă ar exista o armă capabilă să anihileze toate națiunile, s-ar putea găsi vreo motivație mai puternică pentru susținerea păcii? Ar fi ceva care descurajează războiul.”
Pentru mine, acesta a fost un roman de o intensitate aparte - n-am putut să-l înțeleg pe Alfred (de fapt, nu că nu am putut, dar mi-a fost atât de greu să-i accept justificările) și, de asemenea, nici pe Sophie (n-am putut să-i accept convingerile, motivele pentru care, deși Alfred era un om rece, mult prea devotat muncii, a continuat să fie lângă el - spera la o schimbare, spera ca în sfârșit acesta să-și dea seama că ceea ce contează cu adevărat nu este renumele, ci iubirea), însă într-adevăr asta s-a întâmplat și în realitate, ceea ce m-a mișcat enorm: în numele omenirii, Alfred se dedică în totalitate muncilor și descoperirilor sale, sperând să schimbe cursul istoriei, dar în același timp este măcinat și zbuciumat de tot ceea ce se scrie despre el în presă, despre cum îl consideră lumea, despre cum dinamita a fost, în același timp, un blestem și o mântuire, revoluționând numeroase domenii. De cealaltă parte, Sophie întruchipează imaginea omului pentru care liniștea interioară, iubirea și pacea sunt adevăratele valori, iar omul n-ar trebui niciodată să nege importanța acestora. N-ar trebui niciodată să se dedice într-atât muncii sale, privându-se de bucuriile căminului și de confortul unui pat cald. Mentalitatea lui Alfred nu neapărat că nu-i este inaccesibilă dragei de Sophie, dar îi este greu de acceptat - în aceeași măsură, Alfred consideră că Sophie ar trebuie să se ocupe doar de propria-i educație, deoarece numai aceasta poate revoluționa și schimba lumea într-un loc mai bun. Mințile sclipitoare sunt cele care luminează întunericul, într-o lume aflată într-o beznă atât de densă.
„- Are standarde imposibil de înalte și ține foarte mult la numele nostru, spune Emanuel. E un om pe care-l mulțumești cam greu. Bietul unchi Alfred! Nu are decât intenții bune. La fel ca tata. Mă tem, Fräulein Hess, că e o trăsătură a familiei Nobel. Nu-l poți învinui de nimic. În familia noastră se practică etica muncii fără răgaz. Și acum urmează ca guvernul francez să-i acorde onorurile cuvenite pentru asta.”
Dincolo de personajele care m-au convins și m-au emoționat, povestea celor doi este una extrem de profundă - doi oameni care se iubesc, dar cărora viața le pune atât de multe piedici, însă care își regăsesc puterea de a se regăsi și de a retrăi cu aceeași intensitate emoțiile care îi încercau cândva. Stilul de scriere al Lisei Strømme este unul extrem de elegant, rafinat, și am avut, așa, impresia că citesc ceva clasic, ceva de-o subtilitate și o intensitate extrem de plăcute, de-o intensitate absolut minunată. Chiar îmi place cum scrie, aceeași voce romanistă am întâlnit-o de asemenea și în Fata cu fragi, romanul de debut al autoarei pe care l-am citit acum câțiva ani și pe care vi-l recomand în aceeași măsură cu mare drag. Strømme chiar s-a documentat extrem de bine când a scris această carte și acum, după ce am terminat-o de citit, nu simt că am citit doar o carte bine scrisă, ci simt că am plecat din lectură cu niște cunoștințe noi, necesare, cunoscând povestea unui om care, prin premiile sale, va continua să trăiască în sufletele oamenilor care schimbă această lume, și nu numai. Doamna Nobel este ca un document istoric, care spune o poveste ce ar trebui cunoscută de multă, multă lume - nu doar de dragul faptului că Strømme este un om tare frumos, ci și pentru că, într-adevăr, Alfred Nobel, prin invențiile sale, datorită minții și ingeniozității și imaginației sale, a reușit să schimbe lumea în care trăim.
„- (...) Tot ce sunt eu și tot ce am e opera ta. Tot ce citesc, tot ce mănânc, tot ce beau. Hainele de pe mine și pantofii din picioare. Eu sunt creația ta. La urma urmelor, sunt doar o altă invenție făcute de tine pentru tine însuți. Vino aici, pune mâna pe mine, atinge-mi rochia, pune mâna pe colierul meu. Toate sunt ale tale. Tu ții în mână sforile de la marioneta asta. Și dacă ești nemulțumit de propria ta invenție, atunci tu ești de vină.”
Nu voi mai spune altceva, deoarece cred că am spus tot ce-am vrut să ating în această recenzie. Vă recomand cu cel mai mare drag romanul Lisei Strømme, sunt sigur că veți simți această poveste intens și, după ce veți termina cartea, vă veți aminti cu drag de ea. Eu abia aștept să pun din nou mâna pe Fata cu fragi, știu că am împrumutat-o o recent cuiva care voia să o citească. Promit că revin cu o recenzie după ce o voi fi citit din nou. Le mulțumesc tare mult, ca întotdeauna, prietenilor dragi de la Editura Humanitas Fiction pentru această carte, Doamna Nobel, scrisă de Lisa Strømme, pe care o puteți găsi AICI. Să aveți o zi formidabilă și plină de spor! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu