duminică, 25 iulie 2021

Fior, de Allie Reynolds - Recenzie

Editura: RAO
Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 384
Anul apariției: 2021
Traducere: Liliana Pelici

E din nou perioada aceea a anului. Perioada în care ghețarul renunță la cadavre.

Fostă sportivă de performanță, clasându-se mereu între primii zece sportivi din Regatul Unit în perioada în care a practicat snow-boarding, Allie Reynolds trăiește acum în Australia, unde s-a mutat în 2003. Astfel, a schimbat placa de snow-boarding cu cea de surf, propunându-și să obțină și succes ca scriitoare. Romanul ei de debut a fost vândut în 23 de țări și va fi tradus în 22 de limbi. 
Totuși, ce intră trebuie să iasă, în cele din urmă, așa că verific știrile locale în fiecare dimineață. Aștept un anumit cadavru.”
Fior, un roman așteptat, tradus simultan în douăsprezece limbi, poate deveni thrillerul anului 2021. O poveste despre competiție, prietenie, visuri și aspirații, unde personajele prinse în acțiune sunt supuși unor jocuri ale minții, într- un mediu înconjurător periculos. Câțiva prieteni pasionați de snow-boarding la nivel profesionist se reunesc, după zece ani, într-o stațiune din Alpii francezi. S-a scurs un deceniu de la dispariția frumoasei și misterioasei Saskia, iar ei nu s- au simțit în stare să se mai întâlnească în acest răstimp. Oare cine a avut ideea ca ei să fie din nou împreună? Și cât de departe va merge, pentru a afla adevărul, acela care i-a adunat împreună?
„Adevărul e că sunt îngrozită de asta. Îngrozită de cine mă face să devin și că aș putea distruge și alte vieți. Din momentul în care îmi strâng lucrurile, nimic nu mai contează. Brent nu știe ce am făcut, nu tot. Niciunul dintre băieți nu știe. Și vreau ca asta să nu se schimbe.”
Sincer, am citit această carte cam în aceeași perioadă în care am citit și Dispăruți (recenzia AICI), și pot spune că acesta mi-a plăcut mult mai mult; nu e un roman extraordinar, nu e un thriller briliant, genial, cum au fost multe altele pe care le-am citit, aș putea spune că e undeva peste pragul de a fi unul mediocru, basic, deoarece chiar am simțit că mi-a oferit destule momente în care să fiu confuz și să am impresia că autoarea se joacă cu mințile mele. Dar, iarăși, comparațiile pe care tind să le fac atunci când citesc cărți de acest gen, de data aceasta n-au fost potrivite, întrucât Fior e mult mai slab decât alte thrillere faine pe care le-am citit, mult departe de a fi vreun thriller al anului. Însă chiar e o lectură interesantă, care mi-a oferit destul de multe momente pe care, de obicei, le aștept de la un astfel de roman. Și execuția mi-a plăcut, aș putea spune că, într-adevăr, autoarea chiar are un oarecare talent, dar sunt sigur că poate șlefui și fructifica mai bine, odată cu trecerea timpului.
„«Prietenii nu îți aparțin». Asta îmi spunea mama întotdeauna când eram mică. Dar mama a greșit. Întotdeauna există o ierarhie a loialităților.” 
Cred că cel mai mult mi-a plăcut intriga - cei cinci prieteni primesc niște mail-uri prin care sunt invitați la cabană în Alpii francezi, ca un fel de reuniune, de reamintire a vremurilor apuse când erau împreună și se antrenau pentru concursurile de snow-boarding. Când ajung, își dau seama că nimeni, de fapt, nu a inventat pe nimeni, deși invitațiile păreau a fi fost făcute de către fiecare. Bun, din acest punct îți dai seama că lucrurile devin bizare, și totul devine și mai ciudat în momentul în care anumite lucruri încep să dispară, afară se pornește o vijelie nemiloasă și cei cinci rămân izolați într-un vârf de munte, fără vreo posibilitate de a contacta pe cineva din exterior. Sună puțin a scenariu de film horror, dar nu-i cazul; de fapt, e vorba de un thriller care vorbește despre obsesie, despre comportamentul patologic de a fi cel mai bun, de a da deoparte concurența chiar și prin mijloace mai puțin viabile, care ar putea provoca suferința cuiva. Saskia, o talentată sportivă, a dispărut cu zece ani în  urmă, însă corpul ei n-a fost niciodată găsit - se pare că cineva din cei cinci ar fi omorât-o pe aceasta, iar acum este momentul răzbunării. Dar cine vrea să se răzbune? Și cine este criminalul? Odată ce înaintezi în lectură, îți dai seama că lucrurile nu sunt deloc așa cum par a fi. Și chiar și cea mai neînsemnată întâmplară poate avea înțelesuri colosale.
„De asta trebuie să continui să lupt. Și, ca să am vreo șansă să ajung în top trei, trebuie să lupt cu tot ce am. (...) Teama mă trage înapoi.”
Autoarea alternează între două planuri temporale - cel prezent, în care cei cinci prieteni se află în cabană, izolați și amenințați de pericol și cel care face referire la zilele în care Saskia era încă vie (asta presupunând că acum e moartă), povestit din perspectiva Millei. Între cele două - Saskia și Milla - începe să se contureze un fel de agresivitate sportivă, un fel de violență psihică, întrucât fiecare este stăpânită de dorința de a fi mai bună decât cealaltă, însă este evident faptul că Saskia stăpânește mult mai bine arta acestui sport. Milla ajunge în punctul în care manifestă o obsesie patologică față de această fată; eu, ca cititor, trebuie să recunosc că de la început am plecat cu ideea și convingerea că Milla, într-adevăr, a omorât-o pe Saskia. Nu vă pot spune dacă este așa sau nu, deoarece asta înseamnă că aș strica ideea. Și, într-adevăr, rezolvarea acestui mister, concluzia, chiar mi-au dat puțin în cap. Și chiar nu m-am așteptat ca, de fapt, toate lucrurile să fi fost exact așa. Bine, am bănuit anumite aspecte - e imposibil să nu o fac, dat fiind faptul că am citit atât de multe cărți din acest gen literar -, dar tot a fost ceva semnificativ care mi-a scăpat. 
„(...) Pentru mine, câștigul e cel mai important decât toate celelalte lucruri acum. Dar nu sunt destul de bună.”
Nu știu ce aș mai putea spune. Chiar este o carte interesantă, cu o premisă interesantă, aș putea spune că valorificată chiar bine (evident, se mai poate lucra asupra anumitor aspecte), care m-a prins și pe care am citit-o deosebit de repede (capitolele sunt scurte, ritmul alert și dinamic, iar personajele chiar sutn convingătoare) și nu pot spune că a fost o pierdere de vreme, așa cum a fost romanul Dispăruți. Cred că e o carte potrivită în special dacă nu prea ați abordat acest gen literar și ați vrea să o faceți - încetul cu încetul, dar sigur, vă introduce într-o lume convingătoare, pregătită să se joace cu așteptările voastre și cu ceea ce credeți că știți. Le mulțumesc mult prietenilor de la Editura RAO pentru această cate, Fior, de Allie Reynolds, pe care o puteți găsi AICI. Spor în toate și lecturi numai pe placul vostru!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu