Toți cei din familia mea au ucis pe cineva, de Benjamin Stevenson - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 480

Anul apariției: 2022

Traducere: Mihaela Apetrei

Benjamin Stevenson este comediant australian de stand-up și autor premiat. Primul său roman, Greenlight, a fost nominalizat la Premiul Ned Kelly pentru cel mai bun debut, categoria Roman polițist, și a fost publicat în SUA și Marea Britanie. Al doilea roman, Either Side of Midnight, a fost nominalizat la Premiul International Thriller Writers pentru Cel mai original volum broșat. Toți cei din familia mea au ucis pe cineva, cel de-al treilea roman al său, a devenit bestseller, iar drepturile de traducere au fost vândute în 24 de țări și urmează să fie adaptat pentru televiziune, într-o miniserie HBO. De la Melbourne International Comedy Festival și până la Edinburgh Fringe Festival, show-rile lui live sunt sold-out și a apărut în emisiuni la ABCTV, Channel 10 și The Comedy Channel.

„- Uită-te și tu cum te-au tratat. Și încă mai crezi că le ești lor dator? Într-o bună zi o să-ți dai seama că familia nu înseamnă cei al căror sânge îți trece prin vene, ci cei pentru care ai vărsa sângele acela”.

Toți sunt suspecți. Dar care e criminalul? În curând o miniserie HBO! Mă îngrozea reuniunea familiei Cunningham încă dinainte de prima crimă. Dinainte să ne înzăpezim în stațiunea montană. Ideea e că în familia Cunningham nu ne prea înțelegem între noi. N-avem decât un singur lucru în comun: toți am ucis pe câte cineva. Fratele meu, sora mea vitregă, soția mea, tata, mama, cumnata mea, unchiul meu, tatăl meu vitreg, mătușa mea. Chiar și eu. Când e găsit în zăpadă primul cadavru, e clar că doar un Cunningham ar fi putut comite crima - și eu trebuie să dovedesc. În familia mea sunt mulți criminali. Dar un singur ucigaș.

„Eu eram motivul pentru care lucrurile se petrecuseră așa cum se petrecuseră. O puteți numi rușinea de a depune mărturie împotriva rudelor de sânge, în primul rând, excluderea emoțională de către propria mamă sau vinovăția provocată de îndoctrinata mea loialitate Cunningham, dar conștiința mea n-a mai putut să gestioneze situația”.

Oricum aș lua-o, oricum aș da-o, ajung la aceeași concluzie: aș fi vrut infinit ca această carte să nu se mai termine! Stevenseon și-a câștigat un fan - unul înfocat -, chiar dacă aceasta este singura care scrisă de el pe care am citit-o. Fără niciun dubiu, a reușit să se detașeze extraordinar de mult de alți autori care scriu cărți thriller. Și, de fapt, nici nu știu cât de thriller este această carte, adică știu, dar mi s-a părut atât de autentică, atât de specială & diferită, încât mi-ar fi greu (și probabil aș și greși) s-o încadrez într-un anumit gen, deoarece acest lucru presupune o limitare anume. De altfel, romanul lui Stevenson este mult mai mult decât „un thriller”: nu doar că reușește să reitereze, chiar cu numeroase părți amuzante, viața unui scriitor, or condiția acestuia, dar spune o fascinantă poveste de viață, bineînțeles în împrejurimile unei crime destul de bizare, în care mai toate personajele sunt mai mult sau mai puțin improbabili „criminali”. Iar ideea asta - că fiecare din familia Cunningham (precum și rude anexe) au ucis pe cineva - ei, bine, asta m-a convins de la început și m-a făcut să citesc această carte cu o poftă extrem, extrem de mare. După ce am terminat ultima pagină (am citit și mulțumirile), am citit că autorul „speră” că mi-a plăcut cartea; i-aș spune că am adorat-o, nu că mi-a plăcut, și aș reciti-o oricând cu cel mai mare drag, mai ales acum când știu cum stă treaba!

„Pentru mine părea destul de clar: singurul mod de a reuni familia era să descopăr care dintre ei era criminalul.

Ei bine, cu toții suntem - v-am spus asta deja. Mă refeream la cel mai recent criminal”.

După cum știți, nu obișnuiesc să vorbesc despre acțiune, mi se pare că nu reprezintă niciun interes - atât pentru mine, cât și pentru eventualii cititori care poate după ce vor citi această recenzie, vor vrea să descopere despre ce vorbesc eu „aicișa”! Pot să vă spun doar că eu mi-s mare fan al cărților thriller, și în ultima vreme nu prea am avut norocul de a da peste cărți care să mă mai surprindă, care să-mi aducă ceva nou - acel ceva care să mă convingă și să mă facă să mă pierd în lectură. Știți ce mi-a plăcut maximum de mult la această carte? Că Stevenson știe că acest lucru se-ntâmplă deseori printre cei care scriu cărți thriller - nimeni nu prea mai vine cu ceva nou, cu toții abordează clișee & intrigi răsuflate, că, na, aceasta este condiția. Și se folosește de toate aceste aspecte - adresându-se la per tu cititorului - pentru a-l convinge și a-i stârni un sentiment de prietenie, o apropiere extrem de caldă, armonioasă. În scrierea cărții acesteia, Toți cei din familia mea au ucis pe cineva, autorul ține cont de „cele zece porunci ale ficțiunii detectiviste” (Ronald Knox, 1929), și chiar încearcă pe cât este posibil să le respecte în romanul său. Îi iese? O, și încă cum! Iar faptul că încearcă să rămână fidel acestui pattern face ca romanul să fie mult diferit față de majoritatea pe care le-am citit până acum. Și îi dă o notă mult, mult mai specială, astfel încât să-i ofere cititorului o doză bună de thriller de înaltă calitate!

„Am avut mereu convingerea că într-un roman cu enigme sunt mai multe indicii decât doar cele care se află pe pagină. Până la urmă, cartea este un obiect fizic care poată trăda câteva secrete pe care autorul nu intenționa să le dezvăluie: plasarea spațiilor dintre secțiuni; paginile albe; titlurile de capitol. Chiar și un citat de pe copertă sugerând existența unei răsturnări de situație poate distruge răsturnarea aceasta fie și numai prin semnalarea faptului că există, în ciuda faptului că altminteri era bine concepută. Într-un roman detectivist ca acesta, există indicii în fiecare cuvânt - la dracu', ba chiar în fiecare semn de punctuație”.

Lectura merge atât de rapid încât pare să curgă de la sine. Avem multe personaje, fiecare ascunzând câte ceva ce se dovedește a fi definitoriu pentru intriga cărții. Morți suspecte, secrete, conflicte în interiorul unei familii și-așa greu încercate (dar, până la urmă, chiar ei s-au adus în această situație, deci nu este loc de păreri de rău & empatie), certuri - toate învăluite într-o voce romanistă autentică, care reușește foarte bine să-l apropie pe cititor de acțiunea cărții. De ideea ei! Scenele amuzante sunt armonios intercalate cu cele de tensiune maximă, replicile delicioase, dialogurile convingătoare și personajele alcătuite din lumini și umbre - fiecare, credeți-mă, absolut fiecare personaj este „vinovat” de ceva. Acum, aici, la întâlnirea aceasta, se vor fi dat cărțile pe față și la sfârșitul ei nimeni nu va mai fi la fel. Poate recunoașteți contextul și circumstanțele - sunt arhifolosite în cărțile thriller. Dar Stevenson a adus ceva special, a pus suflet & inimă în cartea aceasta, astfel încât rezultatul a fost cel scontat: un thriller de-a dreptul genial, pe care l-am citit cu sufletul la gură și, sincer să fiu, nu mă așteptam să îmi placă chiar atât de mult. Dar, unanim - eu cu vocile din capul meu -, am căzut de acord că este un roman care merită citit & merită iubit & merită mai multă atenție din partea cititorilor - fie ei sau nu iubitori ai genului thriller. Pentru că e cu totul altceva față de ce am citit până acum!

„Uite care-i treaba, nu suntem o familie de psihopați. Unii dintre noi sunt mai buni, alții mai răi, iar alții pur și simplu n-au avut noroc. Eu din care grup fac parte? Nu mi-am dat seama încă. Bineînțeles, mai există și mica problemă a unui criminal în serie pe nume Limbă Neagră, amestecat în toate astea, și suma de 267.000 de dolari, bani peșin, dar o să ajungem noi și la asta. Știu că acum te întrebi probabil altceva. Am spus toți. Și am promis că nu vor fi șmecherii”.

Rapid, tensionat, amuzant, ironic, sarcastic, incisiv, emoționant, profund, dureros, dinamic, plin de întorsături de situație & neașteptat - Toți cei din familia mea au ucis pe cineva pare să le aibă pe toate, dar dozate într-un mod atât de armonios încât ai vrea ca lectura să nu se mai termine (nu degeaba am citit și mulțumirile, și s-ar putea ca un prieten, dacă citește această recenzie, să râdă de mine spunând că „până și mulțumirile m-au făcut să apreciez și mai mult cartea”). Și abia aștept să citesc și alte cărți scrise de acest autor, chiar am speranța că se vor traduce și la noi. Până atunci, nu pot decât să vă recomand cu toată încrederea acest roman genial, care te va surprinde la fiecare capitol. Vocea naratorului este cea care reușește să te convingă de la primele pagini, transformându-te într-o parte integrantă a acțiunii. Adresa directă („tu, cititorule!”) m-a făcut să trăiesc și mai mult ce se întâmplă în această familie dezaxată, în această familie plină de răni & dorințe, plină de conflicte & lovituri! Ah, cât de bine a fost construit totul și cât de frumos a decurs totul de la sine. Aș da foarte multe să îl pot citi din nou fără a ști cum stă treaba, astfel încât să mă bucur de tot misterul, de toată atmosfera, de personajele bine construite și de o intrigă pe care s-a plămădit o acțiune complexă și o poveste frumos scrisă, cum numai un autor talentat ar putea-o face!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Benjamin Stevenson, Toți cei din familia mea au ucis pe cineva, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și cărțile, Cărțile mele și alți demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, Citește-mi-l, Pălărisme!