Leii de pe Fifth Avenue, de Fiona Davis - Recenzie

Editura: Humanitas Fiction

Colecția: Raftul Denisei

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 368

Anul apariției: 2022

Traducere: Sînziana Dragoş

Fiona Davis s-a născut în Canada și a crescut în New Jersey, Utah și Texas, fiind în prezent stabilită la New York. A absolvit College William and Mary și Facultatea de Jurnalism la Columbia University. După o carieră în actorie, apărând în producții de pe Broadway și în teatre locale, a lucrat ca redactor și scriitor specializat pe subiecte legate de sănătate, fitness, dans și teatru. Fiona Davis este autoare bestselling New York Times, iar romanele sale istorice au ca fundal clădiri reprezentative ale New Yorkului. Primul ei roman, The Dollhouse (2016), a fost Cartea verii în Time Magazine. I-a urmat romanul Adresa (The Address, 2018; Humanitas Fiction, 2023), Indie National Bestseller. În 2019 publică romanele The Masterpiece și The Chelsea Girls. Acestora le urmează Leii de pe Fifth Avenue (The Lions of Fifth Avenue, 2021; Humanitas Fiction, 2022), bestseller New York Times și cea mai bună carte a verii în New York Post. În 2022 publică romanul The Magnolia Palace. Cărțile Fionei Davis au fost alese pe lista de lecturi „One Book, One Community“, iar articolele sale au apărut în publicații ca The Wall Street Journal și O, the Oprah Magazine. Romanele ei sunt traduse în peste 20 de limbi.

„- Femeile n-ar trebui să muncească, a pufnit tatăl ei, arătând spre Pearl și Harry, care jucau arșice pe podea. Copiii au nevoie de tine.

Câte replici tăioase nu-i veneau în minte Laurei: dacă mama ei și-ar fi găsit o slujbă, în așa fel ca povara să nu fi căzut doar pe umerii soțului ei, atunci tensiunea și învinovățirea din casă ar fi fost mai puțin apăsătoare. Dacă mama ei și-ar fi urmat dorința inimii...”

Un spațiu emblematic – The New York Public Library, Biblioteca Publică din New York – și o serie de cărți rare furate conturează cadrul și intriga bestsellerului Fionei Davis. Elucidarea misterului va aduce față în față două femei din generații diferite, de la începutul și sfârșitul secolului XX, care se luptă pentru propriile idealuri și care aleg să le urmeze, indiferent de prețul pe care trebuie să-l plătească. În clipa în care Sadie Donovan devine curator pentru Colecția Berg a Bibliotecii Publice din New York, viața ei este în derivă. Ușor excentrica Sadie, divorțată și căutând să se regăsească, abia dacă apucă să se bucure de promovarea primită pe neașteptate, deoarece, unul după altul, exponatele care urmau să se afle în centrul expoziției pregătite de ea încep să dispară. Pentru Sadie, căutarea făptașului se transformă într-o călătorie interioară, a descoperirii de sine, o confruntare cu un trecut plin de secrete – unele ascunse bine în istoria familiei – și o formă de asumare a propriei puteri, sfidând obstacolele pe care le are de înfruntat.

„Istoria este făcută de oameni care dețin puterea și iau anumite decizii, iar notițele și scrierile lor ne dezvăluie procesul care a condus la luarea unei decizii.”

Ce carte! Ce atmosferă! Ce scriitură impecabilă! Ce decor și ce personaje! Ah, cât ador cărțile care reușesc să mă poarte într-un alt timp, care reușesc să mă strecoare printre cadrele descrise, să mă insereze fix în atmosferă - să simt aerul, mirosul, timpul, spațiul! Un splendid roman care, dincolo de a fi deosebit de bine scris, are și un mister aparte - iar combinația aceasta, atent dozată, armonioasă, m-a vrăjit de la bun început, astfel încât n-am mai putut să las cartea din mână până când n-am dat-o gata. Furtul de cărți, misterul din jurul acestora, investigațiile, cronologia atent structurată, planurile temporale - totul, dar totul a fost atent construit, pentru a se contura într-un roman splendid, care nu doar că îți satisface așteptările, dar le depășește semnificativ. Leii de pe Fifth Avenue a fost o carte care nu m-a surprins, deoarece știam că o să-mi placă enorm de mult, dar a fost o carte care mi-a depășit enorm așteptările, deoarece chiar nu m-am așteptat să o citesc chiar într-o singură zi. Am luat-o în mână, am citit primele capitole, și de-acolo n-am mai putut să-mi spun „Stop!”, continuând și continuând până când am ajuns la sfârșit... Și ce mai sfârșit! Mi-a plăcut totul la această carte, de la început până la sfârșit, și nu am simțit măcar o secundă că m-ar fi plictisit sau că ar fi fost lungite anumite fragmente. Nu! Totul a fost exact cât trebuie să fie, exact unde ar fi trebuit să fie!

„- După ce-ți moare prima dată cineva la care ții foarte mult, toate celelalte pierderi devin infinit mai dureroase, pentru că știi cât de greu ai să-ți revii după aceea.”

Un roman fermecător, captivant, care reiterează un timp pe care nu l-am trăit, dar pe care l-am simțit, să spun așa, pe propria-mi piele. Nu ai cum să nu simți dragostea Fionei Davis pentru literatură, pentru cărți, pentru cuvinte - totul strălucește în orice moment, la orice propoziție. Nu mai vorbesc despre cât de frumos a descris orașul New York, istoria acestuia. Pe cât de multă plăcere mi-a adus lectura, pe atât de mult m-au întristat unele lucruri - vorbesc despre emoții reale, percepute din simpla perspectivă că am trăit alături de frumoasele-i personaje. Mă simțeam eu însumi în Biblioteca Publică din New York, ca parte a misterului, și parcă eu eram antrenat în a descoperi ce s-a întâmplat cu toate cărțile furate. O ficțiune istorică aparte, cu două protagoniste puternice - în planuri temporale diferite (1914 și 1992), în care se alternează firul narativ, dar amândouă sunt în strânsă legătură cu cărțile. Ca bibliofil, de altfel, ce ți-ai putea dori mai mult decât o poveste cu și despre cărți? Să fim serioși! Să știi că cineva iubește la fel de mult cărțile, că le cunoaște adevărata valoare...? Ah, ce minunăție! Poate sună „impresionist” tot ce scriu aici, dar este exact ceea ce simt: că acest roman are o valoare intrinsecă deosebită!

„- A avea un soț și un copil nu înseamnă că ești corectă din punct de vedere moral. Mai există și alte moduri de a-ți duce viața decât acelea de soț, soție sau progenitură, a spus Amelia. E cazul să ne lărgim concepția despre familie și să zdrobim cătușele exploatării femeii. Eu pot să am o slujbă, un copil, și pot să aleg să iubesc pe oricine vreau eu, la fel ca și dumneavoastră.”

Am fost fascinat de tot ce mi-a oferit această carte - emoție, profunzime, realitate și mister, oh, da, misterul acesta care a fost atât de bine conturat, atât de bine exploatat. Biblioteca fascinantă, personajele minunate, acțiunea, intriga și tensiunea... De asemenea, nu pot menționa și faptul că Fiona Davis atinge subiecte sensibile în acest roman, cum ar fi opresiunea drepturilor femeilor, tirania, precum și deseori „neputința” care duce la acceptarea acestor realități. Dincolo de a fi o operă de ficțiune foarte frumoasă, este și o carte din care ai ce învăța, care te pune față în față cu anumite lucruri și adevăruri istorice. Leii de pe Fifth Avenue este un roman pe care îl porți în sufletul și în mintea ta mult timp după ce l-ai citit, iar acest lucru certifică, încă o dată, ce experiență literară superbă presupune lecturarea acestei cărți. Citindu-l, m-am relaxat total, am fost îmbrățișat de o stare aparte, o stare de liniște și bucurie, de efervescență și mulțumire. Un roman ca o lumină care te vindecă, care îți dă speranța de care uneori ai nevoie pentru a trece peste anumite lucruri. În cele din urmă, după cum deja am menționat, poți simți iubirea autoarei pentru cuvinte, poți simți faptul că, într-adevăr, cunoaște cât de puternic este cuvântul scris și ce valență vindecătoare au poveștile despre viață!

„- Am senzația, a început Inez, că sunt suspendată între două lumi: cea a bărbaților și cea a femeilor. Îndatoririle și plăcerile femeii obișnuite mă plictisesc și mă enervează. Mă interesează și mă atrag îndatoririle și plăcerile bărbatului. Și am descoperit nu de mult că tot așa simt o mare parte dintre semenele mele. Nu am întâlnit însă nici un bărbat care și-ar fi dorit vreodată să fie femeie. Dar am întâlnit însă unele femei, puține ce-i drept, care și-ai dorit, într-un moment sau altul, să fie bărbați.”

Nu știu ce v-aș mai putea spune, așa că mă voi opri aici. Vi-l pot doar recomanda cu cea mai mare încredere, știind că vă va oferi o experiență literară aparte. Uneori, privesc retrospectiv și mă gândesc că aceste „recenzii” pe care le fac nu sunt întocmai tipice - nu obișnuiesc să vorbesc despre acțiunea cărții, despre ce s-a întâmplat, nu voi face caracterizare de personaje sau analiză pe text. Nu. Vreau ca recenziile mele să fie sincere, să fie exact așa cum îmi vine mie să fie. Să vorbesc despre cum m-a făcut o lectură să mă simt, ce mi-a transmis (și, uneori, simt că nici nu pot găsi cuvintele potrivite pentru a descrie întocmai ce anume mi-a transmis o carte), de ce mi-a plăcut și ce m-a atras cel mai mult la ea. Cu toate acestea, simt că sunt recenzii vagi - mereu când postez o recenzie, simt că aș fi putut scrie mai mult, mai bine, mai clar. Am tendința de a încerca să „mă lipsesc” de detalii stricte legate de o lectură, motiv pentru care, de cele mai multe ori, recenziile mele sunt strict legate de cum-m-a-făcut-pe-mine-cartea-să-mă-simt! Și, în cazul de față, m-a făcut să mă simt perfect, să mă simt mândru de faptul că ador să citesc și că am această pasiune! Și mândru de faptul că există autori care chiar iubesc ceea ce fac, care chiar iubesc poveștile și cuvintele și ne oferă oportunitatea de a fi martorii creațiilor lor!