Moartea în ungherele liniștite ale vieții, de Oliver Bottini - Recenzie (Crime Club)

Editura: Lebăda Neagră

Colecția: Black Spot

Rating: ⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 472

Anul apariției: 2023

Traducere: Andreea Scrumeda

Oliver Bottini (n. 21 aprilie 1965 la Nürnberg) este scriitor german, devenit cunoscut prin romanele sale polițiste. A studiat germana, italiana și psihologia pieței și a publicității la Universitatea din München. Locuiește la Frankfurt pe Main. Până în 2010 a practicat Kung Fu și Qi Gong pentru „echilibru” sportiv și spiritual, ulterior Ashtanga Yoga. Din 1995, Bottini este editor, autor independent, iar din 2017 și scenarist. Odată cu nominalizarea primului său roman polițist, Mord im Zeichen des Zen, la Premiul German Crime Fiction 2005, a devenit unul dintre cei mai respectați romancieri polițiști din Germania, atât de criticii literari, cât și de tot mai mulți cititori. Al doilea roman polițist al său, Im Sommer der Mörder, publicat în 2006, a fost de două ori numărul unu pe lista KrimiWelt și a fost nominalizat la Premiul German Crime Fiction în 2007. Potrivit lui Bottini, el a petrecut trei luni în Osijek, Croația, în primăvara anului 2007, pentru a face cercetări și a finaliza romanul Im Auftrag der Väter. Romane de ficțiune polițistă: Seria Louise Bonì (2004-2015), Der kalte Traum (2012), Ein paar Tage Licht (2014), Der Tod in den stillen Winkeln des Lebens (2017), Einmal noch sterben (2022). Povestiri scurte: Nächstes Jahr (în Verbotene Küsse. Seitensprünge und andere sinnliche Fantasien. Anthologie, Knaur Verlag München, 2005), Die einzig wahre Geschichte (în Blutgrätsche. Weltmeister-Krimis. Anthologie, Grafit Verlag, Dortmund, 2006), Leben und sterben in Fröndenberg (în Mord am Hellweg III. Kriminalstories. Anthologie, Grafit Verlag, Dortmund, 2006). Non-ficțiune: Das große O.W. Barth-Buch des Zen (2002), Das große O.W. Barth-Buch des Buddhismus (2004), Mit Lao Vongvilay: Die Kraft des Tigers. Qi Gong für jeden Tag (2005). În 2018, Moartea în ungherele liniștite ale vieții (Der Tod in den stillen Winkeln des Lebens) a primit Premiul Deutscher Krimipreis și Premiul Fundației Heinrich Böll pentru cel mai bun roman polițist al anului. 

„- N-ar fi trebuit să te oprești, spuse tânărul Cozma. Câteva palme nu fac pe cineva să spună adevărul. Palmele sunt doar începutul. Ar fi trebuit să continui!

- Eu nu mai sunt așa, spuse Cozma și privi în jos la mâinile lui, în care parcă rămăseseră loviturile grele. Nu mai vreau să fiu așa. Nu mai vreau să fiu cum ești tu. Nu mai sunt așa.”

În acest roman, Oliver Bottini leagă însingurarea omului de lăcomie și setea de putere. Dar un singur lucru pare salvator – credința în ceva bun și în umanitate. Tensiunea dintre acești poli este cea care face ca acest roman polițist să fie citit cu sufletul la gură. Oliver Bottini ridică decorul din Banat la rang de personaj, locul de baștină al unora dintre emigranții români. Condițiile atent cercetate, cu reminiscențe din epoca ceaușistă, par inițial destul de fragile, dar intrigile își dezvoltă propriul farmec. Inspectorul Ioan Cozma este membru în vechea gardă a Poliției Române și urmează să se pensioneze. Și-a trăit cea mai mare parte a vieții sub dictatura lui Ceaușescu. Dar Cozma vorbește germană și este cunoscut drept bun diplomat, astfel i se atribuie uciderea tinerei nemțoaice Lisa Marthen. Investigațiile sunt complicate, Lisa fiind fiica unui mare fermier german din zona Banatului. Se pare că unii fermieri au mâinile mult mai murdare. Liebling, un sat din Banat, reflectă exact regiunea din care numeroși germani au emigrat în Germania de Vest în anii 1980. 

„Îi vedea pe iepuri în visele lui, îi vedea fugind și murind, îi vedea murind în apa râului, murind în ceruri, jos, în lumină și sus, în întuneric, apoi veniră alte vise, în care crezu că simte niște mâini, nenumărate mâini și brațe netede, calde, îl țineau, îl îmbrățișau, îl purtau, însoțite de un miros înțepător și dulceag în același timp, iar el nu se împotrivi, tot mai credea că mâinile și brațele și mirosul îl duceau la Lisa și își pierdu cunoștința.”

În regiune se caută terenuri agricole. Companiile imobiliare străine speculează că prețurile vor continua să crească, iar saudiții investesc sume fabuloase pentru a fi mai puțin dependenți de importurile de alimente. În cele din urmă, perdanții sunt milioane de mici fermieri locali care sunt înșelați pentru pământul lor, nemaifiind folosiți ca muncitori. După 1989, concentrarea agriculturii în patria est-germană a lui Jörg Marthen (investitor german originar din Banat, cu doar câteva companii agricole subvenționate de UE) acționează ca un model de dezvoltare în aceste locuri. Chiar înainte ca Ioan Cozma să obțină probe și să intervieveze martori, Oliver Bottini oferă o perspectivă asupra condițiilor de viață din sudul Timișoarei din diferite perspective. Investigațiile lui Cozma îl duc la Prenzlin, orașul natal al lui Jörg Marthen, unde trebuie să se ocupe de fantomele propriului său trecut. Personajele din roman sunt fictive. Eventualele asemănări cu persoane în viață sau dispărute sunt întâmplătoare și neintenționate. Același lucru este valabil și pentru firmele Flying Banat, JM România, Rothauser Gruppe Immobilien, respectiv Agrar (ROGA) și Tayma Group/Tayma Cereals, precum și pentru satele fictive Coruia și Prenzlin.

„Adrian a murit.

Cozma stătea în picioare pe acoperișul sediului poliției, cu o țigară în gură, privind cerul întunecat. Încă se întreba cum trebuia înțeleasă această propoziție.”

Un thriller polițist în care, sincer să fiu, mi s-a părut că a lipsit componenta thriller, iar cazul în sine - uciderea unei fete tinere și căutarea făptașului - a servit doar drept punct de plecare pentru ca autorul să vorbească despre trecutul și prezentul din România, implicit efectele pe care globalizarea le-ar putea avea asupra zonelor rurale strămoșești. Într-o mare măsură, sincer să fiu, această carte s-ar putea simți drept una de non-ficțiune - speculație financiară în perioada respectivă -, dar într-o formă ceva mai... agreabilă?! Nu am putut să nu apreciez munca de documentare pe care Bottini a făcut-o, și, dacă îmi amintesc bine, am înțeles că a fost într-adevăr în România pentru a se documenta. România, devenită după căderea lui Ceaușescu „un loc de joacă” al speculatorilor agricoli din alte țări, este reiterată deosebit de fidel în romanul lui Bottini. Din păcate, nu prea m-a interesat cum a stat treaba atunci, deși asta nu înseamnă că nu ar fi necesar să fiu la curent cu acea perioadă a țării noastre. Nu știu dacă este cel mai bun roman polițist (până la urmă, a și fost laureat cu acest premiu), dar știu că autorul chiar a reușit să facă o descriere organică, foarte relevantă, pentru acea perioadă a țării noastre.

„- Sigur va exporta în Occident sau în Arabia tot ce se recoltează, ca și ceilalți. Ha! Crește aici, o mănâncă arabii, noi trebuie să importăm scump alimente și se presupune că asta este binecuvântarea globalizării și a liber-schimbului. Ce binecuvântare mai e și asta?”

Lisa Marthen este fiica unui mare fermier neamț din oraș, motiv pentru care cazul morții (uciderii evidente) ei este distribuit lui Ioan Cozma, care urmează să se pensioneze și care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sub dictatură ceaușistă. Tinerii săi colegi deja sunt la un cu totul alt nivel - încep să învețe limbi străine, se interesează de cum acționează poliția „din afară” și toate cele -, iar Cozma este puțin depășit. De fapt, situația cu Ioan Cozma este ceva mai sensibilă, dar vă las pe voi să descoperiți care este motivul. Dar, după părerea mea, cam aici s-a oprit totul legat de caz (evident, înaintezi în lectură și îți dai seama că Bottini își mai amintește și punctul de plecare - „intriga” - din carte, așa că mai dă puțin înainte și cu asta), deoarece interesul l-am simțit a fi un cu totul altul: problemele sociale din acea perioadă. Da, cartea chiar abordează o gamă variată de probleme - dar ar putea acestea să justifice necesitatea de a scrie un thriller în care are loc o crimă? Iarăși, răspunsul poate fi văzut din mai multe perspective, dar merită să îi dați o șansă pentru a vedea dacă într-adevăr v-ar convinge. Pe mine, unul, m-a lăsat puțin rece, dar m-am bucurat cel mai mult de faptul că lectura a fost una relativ rapidă și, după cum am spus, relevantă din anumite puncte de vedere (nu din cel al unui thriller, în orice caz).

„(...) Cu un pas larg, urcă pe mal. Voia să meargă mai departe, se opri și privi în jos, la picioare.

Călcase în sânge.”

Investigațiile pe care Cozma este nevoit să îl facă îl duc chiar și în Prenzlin, orașul natal al lui Jörg Marthen, cel care a venit în zona Banatului, și a cărui fiică este acum moartă. Aici, el va descoperi niște lucruri care nu sunt chiar atât de „curate” pe cât ar fi trebuit, dar care, în sine, scot la iveală secrete care, în fine, ar fi trebuit să rămână secte. În romanul Moartea în ungherele liniștite ale vieții, cel mai mult mi-a plăcut decorul, dincolo de toate, și poate puțin și personajele. Totuși, accentul pus mai degrabă pe alte aspecte, decât pe crima în sine, îndepărtează cititorului de așteptările pe care le-ar fi avut. Într-o oarecare măsură, resimți o atmosferă destul de tensionată și întunecată pe alocuri, dar asta nu te ține mult - eu, unul, ador când un thriller este dinamic, alert, tensionat și toate cele. În schimb, romanul lui Bottini nu l-aș considera chiar un thriller tipic, fiind mai mult un „pseudothriller” în spatele căruia pare că se ascund cu totul alte idei, departe de cele pe care le-ar aborda un autor de thrillere. 

„Capăt de linie.

Da, va merge prin apă.

Apa îi lega pe ei doi.”

Nu știu ce aș mai putea spune despre carte, fiindcă aș fi vrut, sincer, să-mi placă mai mult. Da, chiar am apreciat cât de bine documentat este totul, dar nu este îndeajuns pentru o carte care se vrea a fi thriller. În aceeași măsură, nici stilul de scriere al autorului nu prea m-a dat pe spate, pe alocuri chiar m-au plictisit anumite detalii - poate relevante pentru alți cititori, dar nu pentru mine -, deși am citit cartea cred că în mai puțin de o zi. Da, din acest punct de vedere este o lectură care merge rapid și care nu te solicită, dar care aș fi vrut să-mi ofere mult mai mult. Mai multă tensiune, să fie mult mai dinamică și mult, mult mai neașteptată. Rezolvarea cazului pare că a fost pusă pe un plan secundar, care chiar a ajuns să se piardă în marea de detalii și teme secundare. În cele din urmă, nu-mi doream decât să ajung la sfârșit, să aflu cum stă treaba și, în fine, să pun cartea deoparte. Chiar aș fi vrut să-mi placă mai mult, dar nu a fost să fie. Dacă sunteți interesați de un thriller care își desfășoară acțiunea pe alocuri chiar în țara noastră, atunci vi-l recomand cu cea mai mare încredere. Lecturi frumoase să aveți!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Oliver Bottini, Moartea în ungherele liniștite ale vieții, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe tocuri, Ciobanul de azi, CiteștE-MI-L, Fata Cu Cartea!