Editura: Titan Books
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 224
Anul apariției: 2023
Eric LaRocca (he/they) is a twice Bram Stoker Award® finalist and Splatterpunk Award winner. Named by Esquire as one of the “Writers Shaping Horror’s Next Golden Age” and praised by Locus as “one of strongest and most unique voices in contemporary horror fiction,” LaRocca’s notable works include Things Have Gotten Worse Since We Last Spoke, Everything the Darkness Eats, The Trees Grew Because I Bled There: Collected Stories, and You’ve Lost a Lot of Blood. His upcoming novel, At Dark, I Become Loathsome, will be published by Blackstone Publishing in January 2025 and has already been optioned for film by The Walking Dead star Norman Reedus.
·:*¨༺ ♱✮♱ ༻¨*:· O LUME CARE RESPIRĂ ÎNTUNERIC ˚·:*¨༺ ♱✮♱ ༻¨*:·
Evil waits for the unsuspecting in the small town of Henley’s Edge, Connecticut after a recent string of unexplained disappearances. Lives are interwoven and transformed forever when pacts are drawn, deals are made, and when hatred is left unrestrained. Some will succumb to the darkness that lurks in the cellar of Mr. Heart Crowley’s home, others will resist, and some will face a truly remarkable being—creator of tides, vessel of infinity, eater of darkness.
Voi continua recenziile - că, pfoai, am o groază de cărți care așteaptă - tot cu o carte scrisă de Eric LaRocca, de data aceasta Everything the Darkenss Eats, pe care am început-o imediat după ce am terminat They Were Here Before Us: A Novella in Pieces (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI). De data aceasta, în schimb, avem ceva „mai închegat” - nu povestiri scurte, ci un roman în sine, cap-coadă, cu personaje, acțiune, intrigă, alea-alea. Pe de altă parte, avem același Eric LaRocca nebun, îndrăgostit de horror, de ritualuri, de imagini de-a dreptul dezgustătoare (deși, hmm, mai rare în această carte). Avem un fir epic, avem un punct din care se pornește și, evident, unul în care se-ajunge. De-a lungul întregii cărți, oricum, întunericul este omniprezent - un roman care respiră întuneric, un roman care te consumă, un întuneric care te consumă. Un univers în care întunericul nu doar că există, ci întunericul consumă, te macină încetul cu încetul, dar sigur. Suferință, obsesie, toate îmbrăcate într-un roman care, mie unul, mi-a plăcut la nebunie, și pe care l-aș recomanda oricui vrea să citească ceva interesant, ceva care „te ține acolo” - și care, mai mult decât a te ține acolo, se joacă cu a ta minte.
“Indeed, there was something dreadful on its way- something pernicious and yet invisible as if it were some infectious disease knitting a gross patchwork of suffering humanity. Regrettably, this was no mere malady, no feverish sickness to be cured by mere antibiotic.”
De la primele pagini, ni se dezvăluie, oricum, un univers sumbru. Avem de-a face cu o descoperire bizară, iar ulterior acesteia, la scurt timp, un masacru - o baieeeee de sânge. Apoi, mai târziu, ne sunt prezentate personajele, iar dintre toate - deși toate sunt importante -, în evidență iese Mr. Heart Crowley, un tip care „simte” că cineva vrea cu disperare ceva. Și care este pregătit să ofere, însă atât timp cât aceștia acceptă „un schimb”. Nu vă voi spune despre ce este vorba, evident. Dar, dincolo de asta, mai avem de-a face și cu un cuplu gay, doi tipi care cad pradă violenței (și, Doamne, ce scene!), rasismului, care încearcă să-și găsească liniștea într-un loc în care nu sunt văzuți ca fiind bineveniți. Nejustificat, bineînțeles, dar cu siguranță astfel de lucruri s-au întâmplat și se întâmplă. În acest orășel mic, fiecare colțișor este impregnat de groază, de disperare și de întuneric. Poate povestea aceasta nu este la fel de macabră precum celelalte pe care le-am citit până acum, dar cu siguranță este o poveste memorabilă, o poveste care a rămas cu mine mult timp după ce am închis paginile. Sincer, pe alocuri cred că unele lucruri ar fi putut fi mult mai bine dezvoltate, dar probabil aici intervine și nivelul meu de engleză - nu unul avansat, la modul ăla de nativ -, care poate nu mi-a permis să înțeleg chiar totul. Oricum, m-a ținut acolo de la început până la sfârșit și, drept urmare, am terminat-o într-o singură zi, în doar două reprize de citit.
La un moment dat, Everything the Darkness Eats se transformă într-un fel de transă, nu știu. Are LaRocca ceva aparte, ceva care mie îmi stârnește stări ciudate, nici-nu-știu-cum-să-le-descriu. De fapt, cred că ați putea înțelege doar dacă-i citiți cărțile - și, bineînțeles, dacă după lectură ne vom fi aflat pe aceeași lungime de undă. Vorbim despre un horror visceral și psihologic, nu neapărat despre un horror „supranatural” (deși, într-o măsură, există și acesta). Întunericul este omniprezent, devine un personaj în sine - de fapt, ajungi să te întrebi dacă întunericul, dincolo de a fi efectiv o absență a luminii, nu este o metaforă pentru durere, pentru goliciune, pentru pierdere și lipsa speranței. Sau, de fapt, chiar este acel ceva tangibil, acel ceva care bântuie și încarcă spațiul pe care oamenii îl locuiesc. Răspunsurile vin sub forma întâmplărilor din carte - și-ți dai seama, de fapt, că întunericul chiar poate lua forme din ce în ce în ce mai neașteptate. Nu m-am mai putut dezlipi de această carte, și nu pentru că voiam neapărat să știu ce urmează să se mai întâmple, încotro se îndreaptă toate, ci pentru că, pur și simplu, m-a vrăjit prin felul în care a fost scrisă, prin profunzimea pe care a avut-o. Dap, Eric LaRocca chiar e o voce literară promițătoare în ceea ce privește genul horror.
“A monstrous house appeared beyond the tree line in the distance, rising into sight as if the ruins of an ancient civilization long since forgotten by mankind. Ghost’s stomach dropped as the vehicle meandered toward the house and pulled up to the sweeping front steps.”
Întunericul, în toate formele sale închipuite și neînchipuite, este o forță care consumă, care devastează, care se hrănește cu lumina din oameni. Suferința, dezamăgirile, neputința, izolarea, boala - din toate acestea poate lua naștere un hău de-a dreptul întunecat. N-aș spune că romanul este neapărat unul de groază, chiar dacă este, pentru că are mult mai multe - e genul de carte care te epuizează emoțional, dar din care, cred eu, chiar poți înțelege anumite lucruri. Eric LaRocca demonstrează din nou că este - și asta cel puțin pentru mine - unul dintre cei mai importanți scriitori de groază ai vremurilor noastre (nu am citit prea multe cărți horror, dar omul ăsta chiar le are). Aș spune că este un roman care nu ar trebui citit doar de către fanii genului horror, ci de către oricine este dispus să se confrunte cu întrebările dificile pe care le ridică; și, credeți-mă, nu-s puține. Mă bucur nespus că l-am descoperit, și mai ales conjunctura în care s-a întâmplat - total pe neașteptate, am auzit de Eric LaRocca de la Alina, pe care o urmăresc pe Booktube, care nu recomanda de fapt cartea Things Have Gotten Worse Since We Last Spoke (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI). Așadar, cum altfel să convingi un cititor, dacă nu prin a-i stârni interesul - de ce nu i-a plăcut Alinei, de fapt, cartea? Well, mi-am dat seama de ce - dar, uite, eu am avut o experiență cu totul diferită. Nu pot decât să vă recomand ca dacă aveți ocazia să-l citiți, să nu ezitați.
Alte recenzii ale cărților scrise de Eric LaRocca, apărute și pe blog:
