Incidentul Rachel, de Caroline O'Donoghue - Recenzie

Editura: Librex Publishing

Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 320

Anul apariției: 2025

Traducere: Ioana Bena

Caroline O'Donoghue este autoare de bestsellere New York Times și gazda podcastului premiat Sentimental Garbage. A scris două romane pentru adulți, Promising Young Women, care a fost pe lista scurtă pentru An Post Irish Book Awards – Sunday Independ Newcomer of the Year, și Scenes of a Graphic Nature, care a fost pe lista lungă pentru Premiul Ondaatje, precum și seria supranaturală pentru adolescenți, Darurile noastre ascunse. S-a născut în Irlanda și locuiește în prezent la Londra.

✨NOMINALIZATĂ LA TIKTOK BOOKS AWARDS – CARTEA ANULUI (UK & IRLANDA)✨

„Incidentul Rachel este o poveste de dragoste care te consumă. Dar nu este una la care te aștepți. Este neconvențională și complicată. Este tinerească și nebunească. Este despre pierdere și regăsire. Dar este întotdeauna despre dragoste. Când Rachel se îndrăgostește de profesorul ei căsătorit, Dr. Byrne, prietenul ei cel mai bun, James, o ajută să facă un plan pentru a-l cuceri. Dar ceea ce începe ca o pasiune nevinovată, va ajunge să le împingă prietenia dincolo de limite. Pe parcursul unui an, viețile lor vor fi din ce in ce mai legate de Byrne și vor fi nevoiți să facă alegeri imposibile și să treacă peste o minciuni care nu mai poate fi ascunsă.”

„(...) Era pentru prima oară când făceam sex cu un străin și era primul orgasm real pe care îl aveam cu o altă persoană în cameră. Viața mi s-a părut dintr-odată foarte plină și foarte amuzantă. Era o viață întreagă de prime dăți de avut, prime dăți pe care nici măcar nu mi le imaginasem încă!”

După cum bine știți, eu și romanele de dragoste nu-prea-ne-avem-la-suflet. De obicei, mai citesc câte o astfel de carte doar după ce, anterior, am citit ceva care m-a solicitat mai mult și simt nevoia de o pauză, de ceva mai light. Așa am făcut și în cazul cărții lui Caroline O'Donoghue, Incidentul Rachel – am citit-o după ce lectura precedentă mă storsese puțin de energie & îmi dăduse de gândit. Însă, de la bun început mi-am dat seama că nu voi avea parte de un roman de dragoste în sensul clasic. Pentru că, de fapt, în cartea aceasta Caroline O'Donoghue a făcut o radiografie sinceră, vie, nuanțată (dar nu într-un sens romantic) și plină de onestitate a ceea ce înseamnă să fii tânăr & confuz & impulsiv & profund uman într-o lume care nu se potrivește întotdeauna cu ceea ce ai fost crescut să crezi & să aștepți de la ea. Da, este și o poveste despre iubire, dar mai ales o poveste despre prietenie, despre identitate – căutarea & consolidarea acesteia –, despre greșeli, rușine și loialitate: pe scurt, este despre acea tumultoasă & efervescentă a vieții în care faci pașii spre perioada tânărului adult, dar nu ești nici pe departe pregătit să faci acești pași. 

„Am spus... că lucrurile nu mai pot continua așa. I-am spus că eu tot încerc, iar el nu face nimic și că, la un moment dat, trebuie să fim amândoi de acord în privința unor chestiuni. Și... el nu are să încerce. Și știu că nu are să încerce. Și asta îmi frânge inima, pentru că... îl iubesc.

Îl iubesc și chiar am vrut ca lucrurile să meargă, dar nu pot să încerc dacă sunt acolo tot încercând și încercând, și încercând de unul singur.”

Acțiunea se desfășoară în Corkul anilor 2010, un oraș universitar în plină criză economică, în care Rachel, o tânără studentă la engleză, lucrează într-o librărie și încearcă, cumva, să-și găsească locul în această lume a cărei dinamică nu ține pasul cu ea. Acolo îl cunoaște pe James Devlin – noul ei coleg, carismatic, cu un sarcasm & o ironie aparte, un pic misterios, și foarte probabil, gay, deși nu-și recunoaște clar sexualitatea. Între Rachel și James ia naștere rapid o prietenie de tipul „tu & cu mine împotriva lumii”, o prietenie intensă care, dacă ai norocul s-o trăiești în studenție, fii sigur că te va marca pentru totdeauna. James și Rachel se mută împreună, își creează un spațiu doar al lor – inside jokes, ironii fine și confidențe târzii în bucătărie – și trăiesc cu impresia că sunt invincibili, că tot ce e mai important se întâmplă doar în micul lor univers. Până intră în scenă Dr. Fred Byrne, profesorul de literatură care, pentru Rachel, reprezintă sinergia perfectă între admirație intelectuală, fascinație erotică și (încă) visul adolescentin. Rachel își propune să-i câștige atenția (și poate și mai mult decât atenția), organizând un eveniment literar la librărie, iar ceea ce urmează după este, ei bine... întocmai incidentul Rachel.

„Aveam și eu poveștile mele, desigur. Povești despre pasiunea și mizeria tinereții, pe care oamenii de 30 de ani le găsesc atât de pline de prospețime. Atenționări amuzante că nu e nimic de regretat la tinerețe.”

Nu voi vorbi despre acțiune, fiindcă n-are niciun sens, dar vă spun doar că de aici încolo totul se complică, într-un mod care e pe cât de realist, pe atât de intens & devastator. Ce m-a surprins (și, de altfel, m-a cucerit cel mai tare) a fost modul în care cartea lectura reușește să fie atât de profundă și emoționantă, fără a-i compromite, însă, veridicitatea, caracterul real, ideea că așa ceva se poate întâmpla în viața reală, oricând. Personajele nu sunt romantizate & idealizate, ci, dimpotrivă, sunt imperfecte, sunt contradictorii, uneori chiar enervante. Exact, adică r-e-a-l-e! Rachel, mai ales, face niște alegeri care n-au cum să nu te frustreze. Dar apoi îți amintești că, well, ai avut și tu douăj' de ani și n-ai fost prea copt, ai făcut lucruri lipsite de sens, ai iubit oamenii nepotriviți, ai spus lucruri greșite și ai trăit cu intensitate acele greșeli, ca și cum erau singurele adevăruri posibile, care contau. Rachel este o tânără care pur și simplu își caută sensul și identitatea într-o lume atât de plină de posibilități, dar totuși parcă atât de restrânsă și limitată. Planurile narative oscilează între trecut și prezent: o avem pe Rachel de douăzeci și ceva de ani și Rachel matură, care ne povestește totul cu un amestec de luciditate, nostalgie și, pe alocuri, regret. Astfel, Caroline O'Donoghue reușește să adauge o dimensiune mai profundă cărții și, în egală măsură, să ne ofere un context mult mai specific a ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă.

„– Și eu te iubesc și pe tine. Când iubești pe cineva, te angajezi să ai grijă de persoana aia. Chiar dacă e morocănoasă sau ciudată, sau bolnavă, sau (....). Nu contează cu câte lucruri ești deja împovărat. Iubești persoana ai cu totul.”

Când Rachel din trecut greșește, Rachel nu neapărat că o iartă, dar o înțelege. Această „onestitate brutală” face ca romanul să strălucească, să se apropie mult mai mult de inima ta. James Devlin, care ar merita un roman doar al lui, este genul de prieten pe care ți-ai fi dorit să-l ai în adolescență. Deenie Byrne, soția profesorului, mi s-a părut pe întreg parcursul romanului o prezență enigmatică, de o realitate aparte, care cu ușurință și-ar găsi un exponent în realitatea imediată a fiecăruia dintre noi. James Carey, iubitul lui Rachel, e un personaj care, deși s-ar putea să nu aibă același magnetism exacerbat în majoritatea cărților romance, aduce o doză de realism amar care, cel puțin pentru mine, lipsește în multe alte povești de iubire. În sens mai larg, Incidentul Rachel este și o cronică voalată a Irlandei de după criza economică, o țară în care tinerii se confruntă cu lipsa de perspectivă pentru viitor, cu presiunea culturală & religioasă, cu interdicții (avortul este un subiect important, dar tratat cu finețe) și cu nevoia evidentă de a-și croi un drum în circumstanțe morale & sociale & economice tot mai ambigue. Finalul mi s-a părut perfect – nu este necesar să împachetăm totul frumos, cu o fundiță pe deasupra, ci haide să lăsăm lucrurile puțin la mintea cititorului, după dorințele sale. Unii s-ar putea să nu fie mulțumiți de această abordare, și chiar pot înțelege de ce. Însă, cel puțin pentru mine, un final mai potrivit nu se putea. Sincer, vă recomand cu încredere cartea lui Caroline O'Donoghue, pentru mine a fost o surpriză extraordinar de plăcută – chiar dacă, sau mai ales dacă – nu sunteți genul care citește cărți romance.