Nu poți fugi, nu te poți ascunde (Black Ice, #1), de Yrsa Sigurðardóttir - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection – Crime

Rating: ⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 480

Anul apariției: 2025

Traducere: Roxana Mirică

Yrsa Sigurðardóttir (Reykjavík, 1963) a debutat în 2005 cu Ultimul ritual, romanul ce deschide celebra serie care o are ca protagonistă pe avocata Thóra Gudmundsdóttir. Suflete damnate, al doilea volum, a fost nominalizat la Shamus Award în 2010. În 2011, Îmi amintesc de tine (stand-alone) a primit Icelandic Crime Fiction Award, iar în 2015 Tăcerea mării (ultimul volum din seria Thóra) a câștigat Premiul Petrona pentru cel mai bun roman polițist scandinav. Prada (stand-alone) a fost desemnat cel mai bun roman islandez al anului 2020, iar în 2024 s-a aflat pe lista scurtă a premiilor britanice Gold Dagger și Petrona, precum și în topurile The Times, Guardian și Sunday Times. Cărțile sale au fost traduse în peste 30 de limbi și vândute în milioane de exemplare. De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut: Suflete damnate, Zile întunecate, Cenușă și pulbere, Îmi amintesc de tine, Renegații, patru volume din seria Freyja și Huldar – Moștenirea, Răfuiala, Iertarea și Stânca Spânzuratului – și romanul Prada.

⏳CREZI CĂ EȘTI ÎN SIGURANȚĂ? MAI GÂNDEȘTE-TE...⏳

„Într-o seară geroasă de iarnă, într-un fiord izolat din Islanda, un vecin vizitează casa unei familii care nu mai fusese văzută de o săptămână. Cum nu-i răspunde nimeni, sparge ușa din spate și cele mai întunecate temeri ale sale se adeveresc. Casa este acum scena îngrozitoare a unei crime. Polițistul Týr și medicul legist Iðunn sunt chemați să investigheze cazul, iar curând li se alătură și tânăra polițistă Karólina. Pe măsură ce ancheta avansează, apar secrete teribile despre familie. În scurt timp cu toții înțeleg că acest caz îi obligă să-și confrunte propriul trecut suprimat și deschide o cutie a Pandorei pentru crime mult mai îngrozitoare.”

„Cel mai bun aspect al acestei aventuri era faptul că nu era nevoită să se confrunte cu nimeni din viața ei de dinainte.”

Nu poți fugi, nu te poți ascunde marchează începutul unei noi serii scandinave (a câta?!) semnată de autoarea Yrsa Sigurðardóttir. De la început, trebuie să vă spun că eu nu sunt neapărat fan serii, pentru că de multe ori nu pot ține firul cu tot ce se întâmplă – de multe ori, aștept ca aceasta să fie finalizată, și abia după mă apuc de ea. Romanul de față mi-a plăcut și nu prea, în ideea în care 1) atmosfera m-a vrăjit, dar 2) mi s-a părut că autoarea oferă mult-prea-multe-și-inutile detalii, îndeajuns de multe încât să taie foarte mult din tensiune și din dinamica pe care, de altfel, eu o caut în thrillere. În cartea aceasta, autoarea îmbină două fire narative (tipic, ha?): pe de o parte, investigația poliției contemporane asupra unui caz șocant, iar pe de altă parte, relatările din trecut care surprind viața lui Sóldís și evenimentele care au condus la tragedia descoperită de un vecin. Mi-a plăcut foarte mult să urmăresc această alternanță temporală (& spațială), chiar mi s-a părut punctul forte al romanului, deși recunosc că m-a atras mai mult partea de prezent (investigația în sine) decât cea din trecut, în care mi se părea că totul decurge muuuult prea lent (nu că partea de prezent ar fi excelat, neapărat).

„În cele din urmă, Sóldís nu mai putu distinge siluetele lor; întunericul le înghițise.

Sentimentul de neliniște și de anxietate reapăru.”

Povestea începe cu un moment destul de tensionat: un vecin îngrijorat descoperă că întreaga familie de la o fermă izolată (sau, de fapt, aproape întreaga familie) a fost ucisă. Soția, cei doi copii și o tânără care își căutase un loc de muncă în ideea de a-și schimba viața și a scăpa de niște oameni din trecut. Tabloul crimelor este efectiv terifiant, un masacru. Acest „preambul” șocant al cărții stabilește imediat tonul întunecat general al romanului și promite, de fapt, un thriller cu foarte mult suspans. Atmosfera izolării, amplificată de iarna aspra, fiordul islandez, imprimă poveștii o senzație constantă de claustrofobie, parcă, de tensiune crescândă, ceea ce oarecum mi se pare specific thriller-ului nordic. Însă, de data aceasta, chiar mi s-a părut că totul decurge mult prea greoi, încât pe alocuri chiar mă plictisisem. Partea de anchetă condusă de un polițist și un medic legist mi s-a părut captivantă. Însă, pentru cineva obișnuit cu thrillere rapide, alerte și tensionate, ritmul mi s-a părut destul de lent. Capitolele dedicate trecutului sunt adesea încărcate cu detalii despre viața de zi cu zi, despre dinamica familiei (și nu că ar fi prea interesantă)... Și mi s-a părut că multe ar fi putut foarte bine să lipsească, fără să afecteze în vreun fel dinamica, structura, ideea cărții. Pentru cititorii care preferă un suspans mai concentrat, să zic așa, și acțiune pe bandă rulantă, acest lucru chiar este un minus.

„Din poziția în care se afla, putea să vadă holul până la ușa coridorului de legătură. Aceasta era deschisă, deși o închisese în acea dimineață. Mereu o închidea.”

Mi s-a părut că autoarea prea a insistat pe întâmplări și detalii fără sens (chiar nu mă interesează că ăia mâncau pâine... cu maia!), deși personajele chiar sunt bine conturate și credibile. Cu Sóldís reușești destul de ușor să te conectezi: o tânără refugiată într-un mediu izolat pentru a-și regăsi echilibrul și sensul în viață după o despărțire dificilă. Týr, polițistul revenit după o perioadă în Suedia, este și el destul de interesant – evident, nu putea lipsi partea în care se confruntă cu propriii săi demoni din trecut. Deși medicul este mai puțin prezent în acțiune, contribuie decisiv la descifrarea misterului prin munca sa de expertiză specifică. Deși dinamica romanului cam scârțâie, mi-a plăcut să urmăresc și interacțiunile dintre personaje și tensiunile subtile care se dezvoltă, progresiv, între acestea (deși, vă dați seama, acest lucru vine în detrimentul ritmului alert pe care mi l-aș fi dorit). All in one, chiar dacă este o carte destul de plictisitoare, măcar se citește destul de rapid. Are acel ceva care te ține, totuși, acolo, și vrei să afli mai multe și mai multe. Ah, și încă ceva: nu a durat mult până să-mi dau seama încotro se îndreaptă, de fapt, lucrurile. Firul anchetei este bine gândit, dar după ce îți dai seama de acel lucru, observi și că indiciile sunt presărate cu destul de multă (poate prea multă) generozitate, și cu ușurință poți ghici anumite direcții. Mie-mi place să fac asta, dar am la activ și muuultă literatură thriller citită!

„(...) Dar nu aveau să mai plece nicăieri. Nici cu mașina și nici călare. Erau captivi la fermă.

Nu poți fugi, nu te poți ascunde...”

Descoperirea tuturor secretelor este, fără îndoială, captivantă, dar timpul „scurs” între aceste evenimente reduce senzația aceea de tensiune, face ca dinamica să fie una destul de... deficitară. Per ansamblu, Nu poți fugi, nu te poți ascunde e un thriller complex, care se concentrează însă mai mult pe atmosferă, pe personaje și pe subtilitățile care au stat la baza evenimentelor tragice. Pentru cei care sunt fani ai cărților thriller scandinave clasice, cu peisaje reci, fermecător de izolate, atunci cred că este o alegere bună. Totuși, pentru cititorii care preferă acțiunea alertă și momente continue de suspans, întorsături de situație (cum este cazul meu), ritmul poate părea uneori fragmentat, iar detaliile (prea minuțioase & fără sens) diluează intensitatea scenei inițiale. Un thriller solid, cu un început promițător, dar cu momente în care totul se mișcă muuult prea încet decât ar prefera cei obișnuiți cu ritmul alert al genului. Nu zic că m-a dezamăgit, pentru că la sfârșit am pus cartea deoparte și chiar a mai stăruit în mintea mea, dar cred că mi-ar fi plăcut dacă ar fi fost ceva mai alertă, mai tensionată și, bineînțeles, mi-ar fi plăcut să nu-mi dau seama „prematur” cum stau, de fapt, lucrurile. În rest, chiar cred că Yrsa Sigurðardóttir este o autoare care știe ce face și chiar se pricepe, dar relația mea cu cărțile ei este una de love-hate, cum s-ar spune. Lecturi cât mai faine să aveți!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Yrsa Sigurðardóttir, Nu poți fugi, nu te poți ascunde (Black Ice, #1), prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Ciobanul de Azi, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!

Alte recenzii ale cărților scrise de Yrsa Sigurðardóttir, apărute și pe blog: 

| Prada |

Întreabă de Andrea (Întreabă de Andrea, #1), de Noelle W. Ihli - Recenzie (Crime Club)

Editura: Storia Books

Rating:⭐️⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 272

Anul apariției: 2025

Traducere: Laura Ciobanu

Noelle W. Ihli locuiește în Idaho cu soțul ei, fiii lor și două pisici. Când nu lucrează la următorul thriller, se uită la documentare despre crime reale (care o înfricoșează foarte mult) sau se plimbă pe traseele montane (cu sprayul ei cu piper de încredere). Este autoarea bestsellerelor Întreabă de Andrea, Gray After Dark și Such Quiet Girls. Întreabă de Andrea este un thriller psihologic tulburător, unic, captivant și extrem de intens, perfect pentru fanii autorilor Freida McFadden, Jason Rekulak, Clémence Michallon și Robyn Harding.

😱 BÂNTUIREA A ÎNCEPUT 😱

„Meghan, Brecia și Skye au un singur lucru în comun. Toate au fost ucise de același bărbat. Le-a vânat online – mai întâi, a fost burlacul eligibil, apoi a jucat rolul gentlemanului perfect. Fermecător și înarmat cu un zâmbet orbitor, a ascuns faptul că primele lui întâlniri se termină în morminte de mică adâncime. Până acum, a scăpat nepedepsit de trei ori pentru crimă. Cine l-ar putea împiedica să ucidă din nou? Femeile pe care le-a ucis. Meghan, Brecia și Skye au murit, dar nu au dispărut. Și nu se vor odihni până când nu vor găsi o cale să-l oprească.”

„Voiam să-l găsească.

Voiam să mă găsească.

Dar să descopere ceea ce se întâmplase nu avea să le aducă nicio ușurare.”

Am devorat romanul acesta, cum s-ar zice, dintr-un foc. De ce? Pentru că este un thriller paranormal destul de intens, cu o premisă care mie, cel puțin, mi s-a părut destul de interesantă și ofertantă, într-o mare de scriitori de thrillere care mi se pare că pistonează pe același subiect sau variațiuni (destul de similare) ale aceluiași subiect. Punctul de plecare al cărții este deja unul cutremurător – trei femei tinere, Meghan, Brecia și Skye, sunt ucise, fiecare în circumstanțe diferite și în perioade diferite, de același prădător. Știm de la bun început cine-i vinovatul, un anume James (Jim), un tip banal, fermecător, tată și soț aparent respectabil, dar care duce o viață dublă și se folosește de aplicații de dating pentru a prinde în plasă victime. Que bolnav, nu-i așa? Este sinistră „normalitatea”, să zic așa, cu care James  își omoară victimele: o întâlnire aparent inofensivă, un drum spre casă, o conversație cu un bărbat carismatic deschide scena pentru o astfel de întâmplare... Mă sperie cel mai mult faptul că, în lumea aceasta din ce în ce mai haotică & bizară, astfel de lucruri chiar se întâmplă, din păcate.

„Existau vulpi și vulpoi – și existau câini de vânătoare.

Și mai existau animale care nu se potriveau deloc în ordinea naturală a lucrurilor. Care făceau intenționat rău de fiecare dată.”

Povestea este spusă din perspectiva celor trei victime care, după moartea lor, devin fantome. Fiecare capitol spune povestea celor trei fete, pe rând, de la momentul în care realizează că acestea sunt moarte, până la descoperirea treptată a „puterilor” lor de fantome. Într-un fel, nu vorbim despre o investigație clasică, chiar dacă avem și partea de detectivi & așa mai departe, ci mai mult vedem o luptă a celor trei fete de a-și găsi dreptatea și, în egală măsură, de a preveni alte astfel de tragedii. Schimbarea aceasta de perspective – plus capitolele relativ scurte – menține tensiunea constantă și dă o notă de profunzime unui roman care, în esență, este thriller. Îmi plac thrillerele care au și această parte emoționantă, hai să îi zic „sensibilă”. Fiecare fată are propria-i viață, propriul trecut și, cel puțin părerea mea, o personalitate diferită, iar modul în care ele se raportează la propria moarte este fascinant. Totuși, atunci când mizezi pe mai multe perspective narative, eu unul îmi doresc să pot face o distincție foarte clară între voci, și chiar m-am gândit la asta: dacă autoarea n-ar fi „etichetat” fiecare început de capitol cu numele personajului, atunci mi-aș fi dat seama destul de greu despre cine este vorba (să spunem, de asemenea, că nu i-aș fi cunoscut anterior contextul și perioada în care se desfășoară acțiunea).

„(...) Pentru că s-a uitat direct la mine și a șoptit:

– Ești moartă?”

Ritmul este foarte alert, ceea ce a fost foarte pe placul meu, un motiv pentru care am și dat cartea gata dintr-un foc. Capitolele sunt scurte, de doar câteva pagini, ceea ce transformă romanul într-un binge, cum s-ar zice. E un artificiu pe care mizează în general autorii de thrillere și care, cel puțin pentru mine, funcționează de minute. Îți tot spui „încă un capitol, încă un capitol”, până când îți dai seama că deja ai terminat toată cartea. Un aspect tulburător al cărții este modul în care aceasta scoate în evidență fragilitatea femeilor în fața urii și violenței masculine, mai ales în contextul dating-ului „modern”. Mesajul pe care cartea poate vrea să îl transmită este destul de clar – pericolul nu ia întotdeauna forma unui „străin dubios”, ci forma „băiatului perfect” de pe aplicație, aparent liniștit, serios, ia forma clientului zâmbitor din cafenea, a băiatului politicos și aparent grijuliu. Dincolo de tensiunea pe care un thriller per se o livrează, mie mi-a plăcut extraordinar de mult și substratul emoționant privitor la relațiile fetelor cu familiile lor, disperarea părinților care le caută, sentimentul de neputință pe care fetele îl au știind că nu pot face nimic pentru a-i alina. Fantomele celor trei fete sunt conștiente de suferința pe care uciderea lor a lăsat-o în urmă, și să citești despre asta se simte într-un fel anume...

„(...) Nu ne-am uitat în urmă. Ne luase destule, în viață, dar și în moarte.

Orice urma să se petreacă n-ar fi fost plăcut. Ci numai drept.”

Ce ar fi putut fi mai bine? Nu știu, pentru mine lucrurile chiar au mers cât se poate de bine. Totuși, la un moment dat mi s-a părut că nu prea se mai întâmplă lucruri, iar altele au fost puțin cam lungite (cum ar fi, de exemplu, descoperirea „condiției” de fantomă a fiecăreia dintre fete). Dar, dincolo de toate acestea, mi-a plăcut foarte mult cartea, chiar a reușit să mă scoată dintr-un reading slump în care intrasem fără voia mea – well, așa se întâmplă de obicei, nu? – și să-mi redea cheful de citit. Un mare plus a fost faptul că Noelle W. Ihli aduce în lumină nu doar misoginia, ci și modul în care autoritățile tind să trateze disparițiile femeilor, periculoasa și greșita predilecție de a-da-vina-pe-victimă. Citind, nu poți să nu-ți imaginezi că astfel de situații sunt posibile și chiar s-au întâmplat și, implicit, nu poți să nu-ți mai spui încă o dată cât de fragilă este linia dintre normalitate și tragedie. Întreabă de Andrea este un thriller paranormal destul de bun, care se citește rapid și te ține acolo, îți hrănește progresiv curiozitatea și, la sfârșit, te regăsești satisfăcut de ceea ce ai citit. Este un thriller captivant și, în același timp, profund uman. Chiar vi-l recomand cu mare încredere, mai ales dacă sunteți în căutarea unei cărți de dimensiuni nu prea mari, dar destul de intense. 

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Noelle W. Ihli, Întreabă de Andrea (Întreabă de Andrea, #1), prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!