Prada, de Yrsa Sigurðardóttir - Recenzie (Crime Club)

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: ⭐️⭐️⭐️

Număr de pagini: 384

Anul apariției: 2023

Traducere: Liviu Szöke

Yrsa Sigurðardóttir născută la Reykjavík în 1963, a debutat în literatura polițistă în 2005, cu Ultimul ritual, romanul ce deschide celebra serie care o are ca protagonistă pe avocata Thóra Gudmundsdóttir. Suflete damnate, al doilea volum din serie, a fost nominalizat la Shamus Award în 2010. În 2011, Îmi amintesc de tine a primit Icelandic Crime Fiction Award, iar în 2015 Tăcerea mării a câștigat Premiul Petrona pentru cel mai bun roman polițist scandinav. Cărțile Yrsei Sigurdardóttir au fost traduse în peste 30 de limbi. De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut: Suflete damnate, Zile întunecate, Cenușă și pulbere, Îmi amintesc de tine, Renegații, precum și patru volume din seria Freyja și Huldar: Moștenirea (2018, traducere de către Liviu Szöke), Răfuiala (2019, traducere de către Liviu Szöke), Iertarea (2020, traducere de către Liviu Szöke) și Stânca Spânzuratului (2022, traducere de către Liviu Szöke).

„- Din experiența mea, e mai bine să înfruntăm lucrurile neplăcute decât să se lăsăm în seama imaginației. De obicei, realitatea nu-i așa rea cum e ce reușește să inventeze mintea noastră.”

Într-o zonă muntoasă izolată din Islanda, echipele de căutare pornesc pe urmele unui grup de persoane dispărute. Ce i-a determinat pe turiști să vină în munți în toiul iernii grele, în beznă și viscol? Și ce i-a făcut să-și părăsească adăpostul și să se aventureze în zăpadă fără echipament? Între timp, la stația radar din Stokksnes se întâmplă lucruri bizare. Fie că e vorba de balta de sânge găsită în zăpada imaculată, în plină pustietate, fie că e vorba de un pantofior de copil dezgropat după ce a stat în pământ zeci de ani sau de puțul căscat în stâncă pe malul mării, care pare să atragă oamenii… nimic nu e ce pare a fi.

„(...) Acum, tot ce putea să facă era să stea întinsă în întuneric în timp ce aștepta să vină somnul. Și să asculte zgomotele familiare din timpul nopții.

Zgomote care până acum i se păruseră mereu liniștitoare și-i dăduseră senzația că se află acasă.”

Nu știu cum să-ncep, că nu vreau să fiu rău. Dar, pentru a mai exclude din „răul ce va să vie”, vă spun doar că eu citesc multe thrillere, așadar am grad de comparație, etalon, standard, astfel încât „pragul” este unul destul de ridicat. Drept urmare, Prada, primul meu contact cu autoarea islandeză Yrsa Sigurðardóttir, de altfel deosebit de apreciată și prolifică, n-a fost o întâmplare întocmai fericită. Aș fi vrut să-mi placă, pentru că în prolog se fundamentase ceva destul de interesant, și m-am gândit că poate o ia într-o direcție foarte interesantă. În schimb... M-a chinuit! Pe bune! M-a chinuit această carte, pentru că totul mi s-a părut mult prea greu, mult prea dens, mult prea „degeaba”, pe alocuri, și deși am înțeles necesitatea de a crea o atmosferă propice, de a scoate în evidență peisajul local, într-o măsură în care chiar simțeam cum în fața ochilor se desfășoară peisaje fascinante, totul pare să fi știrbit din dinamica dorită a cărții. Mi s-a părut că totul a mers încet, încet, încet, astfel încât am ajuns să fiu degajat, să nu-mi mai pese încotro se îndreaptă totul, chiar dacă pe alocuri au fost inserate și momente dintr-alea de suspans (în special la sfârșitul capitolelor). Și să nu mai zic de faptul că mișcarea de a menționa spre sfârșit cum stă, de fapt, treaba, mi s-a părut total greșită... 

„Afară, auzea murmurul înfiorător și jalnic. Acum părea să fie mai aproape, aproape ca și cum cineva stătea chiar de cealaltă parte a stratului de pânză subțire.”

Totul începe când patru persoane dispar în munții, pe un viscol teribil, și totul devine o cursă contracronometru. De fapt, cartea surprinde, în esență, trei fire narative, dintr-o perspectivă obiectivă. Nu știu dacă vreuna mi-a plăcut mai mult și m-a făcut să fiu mai angajat în poveste, pentru că în cele din urmă m-am raportat doar la modul în care a fost scrisă povestea. Da, într-adevăr, ideea a fost destul de interesantă, dar execuția, din punctul meu de vedere, a lăsat de dorit. La un thriller, eu am nevoie de tensiune, am nevoie de muuultă dinamică, de răsturnări de situație, de revelații și mult, mult mister. Pe alocuri, nu mă supăr dacă autorul adaugă și ceva profunzime, un citat dintr-ăla deep pe care să-l ții minte și care să te facă să îndoi colțul paginii pe care este scris. Îmi spunea cineva că este o lectură destul de potrivită pentru iarnă, și așa este. Dar... răbdarea mi-a jucat feste. Au fost destul de multe pagini care ușor mi s-au părut degeaba, adică n-au avut prea multă relevanță în definirea acțiunii sau chiar în înțelegerea personajelor. Într-adevăr, au dus într-o direcție, dar cred că foarte bine s-ar fi putut întâmpla la fel lucrurile și fără detaliile inutile și covârșitoare. Deși a început promițător, pe parcurs s-a dovedit a fi mult prea „seacă”, nu pe gustul meu, firește, dar asta nu înseamnă că nu s-ar potrivit mult mai bine altui tip de cititori.

„Oare cruzimea și ticăloșia acestei lumi chiar nu aveau nicio limită?”

Nu știu de ce am avut impresia, pe alocuri, că pur și simplu această carte a apărut din necesitatea contractuală de „a mai scoate o carte”. Nu mă pot pronunța în legătură cu modul în care scrie Yrsa Sigurðardóttir, dacă într-adevăr celelalte volume au o cu totul altă dinamică, dar, din câte am înțeles, are puțin tendința de a scrie așa dens. Dar, aici, nici personajele nu mi s-au părut prea atractive, deși avem parte de niște „substraturi” în ceea ce le privește. Recunosc că mi-a plăcut parcă mai mult cronologia anterioară întâmplărilor, când ni s-au relevat informații privitoare la ce s-a întâmplat cu acel grup și cum s-a ajuns la ce s-a ajuns. N-am prevăzut (de altfel, nici n-am încercat s-o fac) încotro se vor îndrepta lucrurile și cine va mai apărea în scenă, dar nici nu m-a prea convins. Atmosfera, dacă este să mă rezum doar la aceasta, merită 5 steluțe fără niciun dubiu, dar nu pot face asta. Făcând o medie, comparând-o cu alte cărți thriller pe care le-am citit - cu mult mai bune - și lăsând de la mine, că mereu las de la mine, cred că trei steluțe sunt destul de bune pentru un volum pe care l-am citit doar ca să-l fi citit, că nu obișnuiesc să renunț la cărțile începute, chiar dacă la scurt timp după ce le-am început deja știu că nu îmi vor fi plăcut prea mult. 

„(...) Nu era nevoie să vadă mai bine; știa deja cine e. Femeia cu ochi negri fără nicio lumină în ei, cea care stătea fixând cu privirea ușa cabanei când se afla ea în hol.”

În rest, nu știu ce-aș mai putea spune. N-am să-ncep să vă prezint ce se întâmplă în carte, fiindcă am impresia că nici nu am reținut prea bine ce și cum, că m-am pierdut în detaliile dense până în punctul în care părea că citesc robotic, doar ca să ajung la sfârșit. Chiar dacă începutul m-a făcut curios, pe parcurs mi-am pierdut din elan și nu am mai putut fi „acolo”. Înțeleg conceptul de slow-burn, dar cred că lectura m-a prins într-o fază destul de nepotrivită, când nu mai am răbdare îndeajuns de multă. Am atâtea de făcut, încât aș fi avut nevoie de o carte care să meargă mult mai rapid, să mă prindă mult mai tare și să mă convingă. Să mă facă să ajung la concluzia că, într-adevăr, a meritat timpul investit. N-a fost cazul, însă sunt foarte curios, în aceeași măsură, cum sunt și celelalte volume apărute la editură. Poate, cine știe, a fost doar o experiență neplăcută, iar celelalte cărți se vor dovedi a fi mult mai bune, mult mai dinamice. Întrucât mă voi opri aici, nu vă pot spune decât că merită să-i dați o șansă doar dacă sunteți fani ai cărților „tihnite”, dacă aveți răbdare și, de asemenea, puneți preț pe atmosferă, înainte de toate, atunci când alegeți un thriller. Dacă da, s-ar putea să vă placă mai mult decât (nu) mi-a plăcut mie!

Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Yrsa Sigurðardóttir, Prada, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut recenzii ale acestui roman: Anca și cărțile, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-MI-L, Fata cu Cartea, Cărțile Mele și Alți Demoni!