Noutăți de la Grupul Corint + Curtea Veche

Saltuare,

Îmi pare rău că nu am mai avut timp de intrat pe blog. Școala îmi ocupă destul de mult timp, am teze de dat (deja am dat două, au mai rămas trei), teste, chestii, știți cum sunt profesorii - parcă toți cad de comun acord să ne umple, acum, pe ultima sută de metri, cu zeci de teste. Eh!

De asemenea, la cei de la Curtea Veche au apărut numeroase și frumoase volume de dezvoltare personală și literatură. Spre exemplu, un volum cu un citat drăguț („Ține de responsabilitatea fiecăruia să se definească mai bine, să se poziționeze mai corect în raport cu celalalt și, prin urmare, să învețe să se respecte”), pe care îl puteți achiziționa de AICI. Pot spune că iubesc această editură, pentru că au publicat-o pe autoarea Adina Rosetti. 

„După ce a arătat cu prima ei carte – Deadline, un roman splendid –, că este un talent original şi redutabil, Adina Rosetti schimbă genul şi atacă nu doar proza scurtă, ci şi cel mai dificil subiect: copiii. Care se plimbă prin toate cele opt povestiri ale volumului de faţă, în patru fiind chiar naratorul a cărui voce demonstrează că autoarea ­cunoaşte perfect această lume dar mai ales ştie exact cum să o pună-n pagină, nu există nicio notă falsă, nicio ieşire în decor. Limbajul celor mici, atât de greu de redat, sensibilitatea lor acută, jocul, umorul, uneori nostalgia, tristeţea, suferinţa sau chiar disperarea, toate se intersectează în proze excelente care se citesc cu încântare şi rămân multă vreme în mintea cititorului. De zece ori pe buze – o reuşită deplină!”
Răzvan Petrescu

„Autoarea reuşește ceea ce numai romancierii adevăraţi pot: să pornească de la fapte reale, împletind poveşti de viaţă diferite, şi să creeze literatură sută la sută, cu o abundenţă a detaliului ce dovedeşte forţa incontestabilă a invenţiei narative.” - Luminița Corneanu

„Adina Rosetti scrie frumos. Construieşte cu ingeniozitate, cu precizie şi siguranţă, te captivează şi te stăpâneşte, îţi arată clar că ai în mâini lucrarea unui autor care ştie ce vrea să spună şi cum să spună.” - Cristina Mitrea

„Adina Rosetti impresionează prin abilitatea de a varia tonurile: de la realism la umor și poezie, plus o irizare de fantastic pentru a pigmenta totul – un autor înnăscut!” - Stéphanie Dupays

„Şi actele cădeau mereu de pe masă, foile zburau în aer, un fel de furtună de foi se stârnise în cameră şi prin furtuna aia albă, ca o ninsoare, mami îl vedea pe tati şi tati o vedea pe mami şi foile nu mai erau foi, erau porumbei albi care zburau spre cer, erau confetti de sărbătoare, erau baloane de petrecere, iar ei nu divorţau, ci se căsătoreau din nou, stăteau pe treptele unei biserici şi zâmbeau fericiţi, ţinându-se de mână, şi mami era cea mai frumoasă mireasă, şi tati era cel mai frumos mire, şi toată lumea aplauda, şi foile şi porumbeii şi baloanele s-au oprit o clipă din zbor şi-au rămas toate suspendate atunci când mami şi tati s-au sărutat aşa cum se sărută prinţesele din desene animate cu prinţii care le salvează, înainte să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţe, numai că în clipa aia s-a întâmplat ceva îngrozitor.“

Născută în 1979, la Brăila.
A absolvit în 2001 o facultate economică la Universitatea Româno-Americană, apoi un curs postuniversitar de jurnalism la Universitatea București.
Din 2004 a început să scrie reportaje și articole la Dilema Veche și, apoi, la Dilemateca. A lucrat ca jurnalist și a colaborat cu diverse publicații: Time Out București, ELLE Romania, Unica, Esquire, Omnivor, Formula As, CR Fashion Book #2. A primit premiul „Tânărul Jurnalist al Anului 2007“ (secțiunea Cultură), acordat de Freedom House.

În 2010 i se publică la Curtea Veche Publishing primul roman, „Deadline”, foarte bine primit de critică și public, aflat acum la cea de-a doua ediție și tradus în franceză (Mercure de France, 2013). În 2014 îi apare, tot la Curtea Veche Publishing, cartea pentru copii „Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul”, cu ilustrațiile Cristianei Radu, premiată în cadrul galei Cele mai frumoase cărți din România cu premiul pentru „Cea mai frumoasă carte pentru copii și tineret“.
A participat la volumul colectiv Povești cu scriitoare și copii (2014) și predă creative writing pe înțelesul copiilor. Site-ul personal al autoarei este adinarosetti.ro

Vă pot spune că doamnei profesoare de limba română i-a plăcut enorm de mult „Deadline”, drept care și eu abia aștept să o citesc. Seară frumoasă!

Onix (LUX, #2), de Jennifer L. Armentrout - Recenzie

Al doilea volum din seria Lux, de Jennifer L. Armentrout. Primul volum se numește „Obsidian”, am făcut recenzia AICI. Ca să nu fac un ex-abrupto dintr-ăla ciudat, am să vă prezint, pe scurt, ideea primei cărți: se ia o fată normală, adolescentă, devenită majoră cam pe la pagina două sute și ceva, se îndrăgostește de vecinul ei, un tânăr destul de ciudat, cu niște ochi de un verde hipnotic. Se tachinează oamenii, se poreclesc, se urăsc, Daemon se dovedește a fi un arogant și „o javră”, iar Katy se împrietenește cu sora lui, Dee. Din acel moment, Daemon încearcă și mai mult să se țină la distanță de Katy, din motive care vor fi relevate pe parcursul cărții. Până când, surpriză, Katy află că vecinii ei nu sunt, de fapt, niște vecini normali, ci niște extratereștri luminoși, veniți de pe o planetă îndepărtată. Din acel moment, viața bloggeriței se schimbă în mod radical, o viață în care pericolul pândește la fiecare colț, sub forma arumienilor. Dar, mai mult citind recenzia.

 

„Prin magia sa extraterestră, Daemon este hotărât să-mi demonstreze că ceea ce simte pentru mine de mai mult decât urmarea bizarei conexiuni dintre noi. Așa că încerc să-l țin la distanță, deși e mai aprins ca niciodată în aceste zile reci de iarnă. Dar noi avem probleme mai mari.”

Al doilea volum al seriei, „Onix”, este mult mai alert, mai plin de mister și întorsături de situație. Bine, era de așteptat, volumul I a fost doar pentru a contura intrigi și personaje, iar celelate volume au rolul de a potența acțiunea și de a ne purta, încetul cu încetul, către un deznodământ, către niște destine definitivate. Evident, Katy și Daemon o țin în jocul lor în care se tachinează unul pe altul, însă, știu eu, o iubire tot domnește între ei. Dacă și-o vor recunoaște unul altuia, nu vă spun, vă las să descoperiți citind volumul. Mi-e oarecum greu să fac recenzia fără a da spoilere, este de prisos să vă spun că trebuie să citiți ACEST volum, din moment ce deja vi l-am recomandat pe primul. Așadar, citiți ACEL roman, după care citiți volumul doi, „Onix”. 

 

„MA-ul este aici. Dacă descoperă ce poate face Daemon și că există o conexiune între noi doi, atunci sunt terminată. La fel și el. Iar la școala noastră a venit un băiat nou, care are un secret. Știe ce s-a întâmplat cu mine și mă poate ajuta, dar pentru asta trebuie să-l mint pe Daemon și să stau deoparte de el. De parcă aș putea! Căci, în ciuda rațiunii, simt că mă îndrăgostesc de Daemon. Rău de tot.”

Vă pot spune doar că, în acest volum, intriga este mai largă, mai deschisă și mai cuprinzătoare. Dacă primul volum nu ne oferea decât o perspectivă artificială a intrigii, volumul doi pistonează asupra acestui aspect, dovedindu-se mai alert, mai grav și mai plin de suișuri și coborâșuri. Personaje învăluite în mister, venite din trecut și relevate în momente cheie ale acțiunii. Oameni cu interese bizare, care se dovedesc a fi genul acela de „rău necesar”, cum e Spânul din Harap-Alb, întorsături de situație și noi întrebări, evident, la care Katy, și nu numai, încearcă să-și răspundă. Imposibilitatea în care se află personajele stârnește controverse, conturând, și mai bine, caracterul acestora. 

Am selectat și niște fragmente destul de interesante, vi le voi prezenta mai jos:

„- Cred că surfingul e singura chestie care mă ajută să-mi limpezesc gândurile. Când sunt acolo, pe valuri, nu mă gândesc la nimic. Creierul meu e oficial gol. Sunt numai eu și valurile. E relaxant. (...)

- Așa mi se întâmplă și mie când grădinăresc sau când citesc... sunt doar eu și grădina mea, sau lumea în care intru când citesc, nimic altceva. (...)

- E ceva ciudat cu evadarea asta. Fiindcă niciodată nu poți să evadezi cu adevărat. Poate temporar, dar nu de tot.

Am dat din cap absentă, izbită de profunzimea cuvintelor lui. Era adevărat. După ce terminam o carte sau după ce plantam o floare, tata era tot mort, prietena mea cea mai bună era tot extraterestră, iar eeu simțeam aceeași atracție față de Daemon.”

„- La ce te gândești? m-a întrebat el.

La cum l-aș îmbrățișa, cum l-aș săruta, cum l-aș atinge - adică la chestii la care n-ar trebui să mă gândesc. Am clipit.

- La nimic.”

„- Daemon, nu poți să mă oprești doar fiindcă vrei să mă protejezi.

El a întors capul spre mine.

- Am nevoie să te protejez.

Am nevoie era o expresie așa de puternică, încât mi s-au oprit și respirație, și inima.”

 

„- Și cu chestia aia, că dacă mori tu, mor și eu, ce e?

- Ce-i cu ea? a întrebare el, cu ochii pe șosea. Nu avem altceva de făcut decât să avem grijă să nu moară niciunul dintre noi.

- E mai mult de atât, am spus eu, uitându-mă la dealurile albe pe lângă care treceam. Suntem chiar legați unul de celălalt, știi. Cum ar veni, pentru totdeauna...

- Știu, a zis el încet.”

 

„Iar eu am ucis. Nu cu mâna mea, dar eu i-am înpins pe toți pe drumul ăsta. Au murit oameni - și inocenți, și mai puțin inocenți. Daemon avea dreptate - o viață e o viață. Aveam mâinile pătate de sânge, ș asta nu se putea curăța, nu contează dacă e sânge de inamic sau nu, el itnră adânc în piele și lasă urme întunecate.”

 

„Am văzut pe cineva care nu ar trebui să mai fie în viață. Și trebuie să-i spun lui Daemon, chiar dacă știu că nu va înceta să caute până ce nu va afla adevăratul. Ce s-a întâmplat cu fratele lui? Cine l-a trădat? Și ce vrea MA-ul de la ei - de la mine? Nimeni nu este cine pare a fi. Și nu toată lumea va supraviețui minciunilor.”

 

Deci, al doilea volum al seriei este unul alert, după cum am spus, mai rece, să zic așa, decât primul volum, cu scene mai pline de acțiune și mister. Vi-l recomand cu drag, așadar. Sunt tare curios să văd cum ramifică Jennifer Armentrout acțiunea, intriga, deoarece sunt sigur că ne pregătește multe surprize, să sperăm că editura ni le va pune la dispoziție cât mai curând. Mulțumesc Editurii Leda pentru acest volum, îl puteți achiziționa de AICI. Urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile, ofertele și reducerile de nerefuzat. Spor la lecturi frumoase! 

 

Editura Leda

Traducere din limba engleză de Claudia Roxana Olteanu

480 pagini

 

 

Isla și Fericirea până la adânci bătrâneți, în curând la Editura Epica

Dragostea se aprinde repede în New York – Oraşul Care Nu Doarme Niciodată, dar oare va dura această dragoste înflăcărată?

Romantică incurabilă, Isla s-a îndrăgostit de introvertitul desenator Josh încă din primul an de liceu, de la Şcoala Americană din Paris. Iar după o întâlnire întâmplătoare, în Manhattan, în vacanța de vară, dragostea părea să se înfiripe mai repede decât credea ea. Însă, atunci când încep al doilea an de liceu, în Franţa, Isla şi Josh încep să se confrunte cu problemele cu care toate perechile tinere au de furcă, inclusiv drama familială, incertitudinea în privinţa viitoarelor facultăți pe care le vor urma şi posibilitatea foarte reală de a fi despărţiţi.

Cu o apariţie episodică a personajelor preferate ale seriei, Anna, Étienne, Lola şi Cricket, această poveste de dragoste adevărată, adorabilă şi sexy – care are ca fundal de desfăşurare New Yorkul, Parisul şi Barcelona – încheie extatic îndrăgita serie a autoarei Stephanie Perkins.

„Stephanie Perkins este Jane Austen a generaţiei noastre. Poveştile ei îţi frâng inima, te alină şi te lasă fără aer de atâta fericire; e magie adevărată în aceste pagini – o experienţă pe care n-ai s-o uiţi.”—Tahereh Mafi, autoarea seriei „Spulberă-mă”, bestseller New York Times

„Fanii romanelor care îți frâng inima o vor adora.”— Boolkist

„E greu să-ţi închipui o poveste mai romantică decât Isla şi Fericirea până la adânci bătrâneţi.”—Bookpage, Teen Top Pick

„Eroii adolescenţi cuceritori cu vieţi romantice captivante fac deliciul lecturii… O abilă ilustrare a atracţiei covârşitoare, emoţionale şi fizice, simţite la prima iubire.”—Kirkus Reviews

„Perkins încheie trilogia poveştilor de dragoste înlănţuite cu un roman pasionant, care urmăreşte îndeaproape intensitatea emoţională a unei relaţii încă de la înfiriparea sa.”—Publishers Weekly

„Personajele lui Stephanie Perkins se îndrăgostesc aşa cum toţi ne-am dori să ni se întâmple, în timp real şi de-adevăratelea.”— Rainbow Rowell, autoarea cărţilor „Eleanor şi Park” şi „Fangirl”, bestselleruri New York Times

„Strălucitor şi plin de emoţii vii, Isla şi Fericirea până la adânci bătrâneţi este un roman uimitor şi pasionant.”— Rt Books Reviews

„Personajele veridice, dialogul deştept şi o iubire cu adevărat încântătoare sunt elementele de marcă ale unui roman care îi va încânta pe fanii autoarei şi va cuceri nenumăraţi admiratori noi.”— School Library Journal

Abia aștept această carte, sunt sigur că o să fie super. Coperta este fabuloasă, zău, cred că e printre preferatele mele. Zi frumoasă și lecturi plăcute!

Obsidian (LUX, #1), de Jennifer L. Armentrout - Recenzie

Este foarte surprinzător cum niște străini pot intra în viața noastră, atunci când te aștepți mai puțin, schimbând-o pentru totdeauna, trezind în noi dorințe și contradicții, întrebări fără răspunsuri și sentimente ciudate. Dar ce te faci atunci când această schimbare depășește ordinea firească a lucrurilor, intruzând, brutal, în realul cotidian? Atunci când această schimbare nu numai că îți poate pune doar ție viața în pericol, ci și a celor dragi și a personajelor din jur? Accepți schimbarea, te conformezi cu ea, sau găsești un mod prin care să revii la echilibrul de dinainte? Ei bine, există o lume plină de posibilități, iar atunci când crezi că ai un răspuns, de fapt te găsești în dificultatea de a-l alege pe celălalt, care se dovedește a fi cel bun. Mai greu e cu începuturile, nu-i așa?

„Când ne-am mutat în Virginia de Vest, chiar înaintea ultimului meu an de liceu, mă resemnasem să am de-a face cu accente ciudate, acces intermitent la internet și teribil de multă plictiseală... până când am dat cu ochii de vecinul meu sexy, înalt și cu ochii de un verde straniu. Lucrurile păreau să meargă deja bine.”

Stop! Ei bine, inițail am crezut, pe bune, că o să am de-a face cu un roman dintr-ăla tipic, clieșic, cu cei doi îndrăgostiți care, cam pe la capitol trei sau patru, încep să se sărute, să facă prostii în pat, moment în care paginile încep să ia foc. De altfel, nu am crezut decât că această carte o să fie o simplă-banală-tipică-erotică scriere, cu tipul sexy, bine făcut și cu fetița timidă, care stă retrasă într-un colț și de care macho-ul se îndrăgostește. Ei bine, lăsați clișeele deoparte, în această carte NU veți întâlni așa ceva. Hmmm, asta mi-a plăcut enorm, pe lângă numeroase alte aspecte pe care am să vi le prezint mai jos.

„Daemon este enervant. Arogant. Îmi vine să-l omor. Nu ne înțelegem deloc. Absolut deloc. Dar când un străin mă atacă și Daemon efectiv face timpul să încremenească doar cu o simplă mișcare a mâinii, ei bine, ceva... neașteptat se întâmplă”.

Așa, deci. Vă pot spune doar că a noastră eroină, Katy, este o fată bloggeriță care recenzuiește cărți și-și petrece mult timp online, pe blogul ei. Mi-a plăcut această idee a autoarei, sunt sigur că multe bloggerițe și-ar fi dorit, îhâm, să se afle în pielea lui Katy. Daemon, ei bine, este întruchiparea „băiatului sexy din vecini”, dacă pot să-i spun așa. Cu toate astea, ceva e complicat la el. Foarte complicat. Și ciudat, de asemenea. Are un sentiment al protecției parcă exacerbat pentru sora sa, Dee, iar când Katy dă semne că se împrietenește cu ea, Daemon parcă ar face orice să o țină pe aceasta la distanță, ca și cum Katy ar atenta la viața ei. Această protecție manifestată într-un mod exagerat stârnește curiozități în mintea lui Katy, care nu-și poate explica firea lui Daemon, caracterul său straniu și surprinzător de arogant și zefmelist. Aici simt nevoia să fac o paranteză și să vă spun că m-au amuzat teribil de mult unele replici dintre cei doi. Nicidecum dulcegării dintr-alea ca între îndrăgostiții, alintături sau diminutive, iubițel, drăguțo, pufulete, verzișorule, nu, ci dialoguri care îți încordează zigomaticii (a se citi „mușchii pomeților”). Toate bune și frumoase, relația dintre cei doi pare să se mai calmeze, iar Daemon aproape că accepta ca sora sa să se întâlnească cu Katy. Viața decurge normal, dar nu pentru mult timp, până când, într-o situație critică, Daemon își manifestă puterile: o salvează pe Katy de la un accident teribil, oprind timpul în loc. 

Confuză, Katy are nevoie de răspunsuri, iar Daemon, surprinzător, se dovedește cooperant în această misiune: astfel, aflăm că, într-adevăr, Daemon (și nu numai) este extraterestru, un luxian (asta mi-a adus aminte de un joc, „Luxor Delux”, nu știu câți dintre voi l-ați jucat) care a fost nevoit să plece de pe planeta sa împreună cu mai mulți oameni, după ce aceasta a fost distrusă de către alți extratereștri răi, și anume arumienii. Aceștia se hrănesc cu forțele luxurienilor, care, în forma lui reală, sunt niște lungi siluete pline de lumină vie, dovedind forțe supranaturale inimaginabile. Pentru a se menține ordinea și echilibrul în această lume, luxenii sunt inspectați de către MA, o societate secretă care știe de existența lor, ceva de genul „zona 51”, în limbajul nostru comun, însă aceast MA se va dovedi a fi și util, pe deoparte, dar și o piedică cam greu de depășit. Veți vedea voi de ce.

„Da, ați auzit bine. Extraterestru. Se pare că Daemon și sora lui Dee au o galaxie de inamici care vor să le fure abilitățile, iar atingerea lui Daemon mă face să strălucesc asemenea luminilor din Las Vegas. Singurul fel în care pot rămâne în viață în toată poveste asta este să stau cât mai aproape de Daemon, până când amprenta vrăjii extraterestre dispare de pe mine. Asta dacă nu-l omor mai întâi.”

Arumienii (încă nu știu dacă ăsta e plurarul, zău, dar singularul e „arum”) sunt atrași de către luminile pe care luxeniile le lasă asupra oamenilor, și pot fi oricare dintre cei cu care oamenii obișnuiți intră în contact, din moment ce ei sunt înveșmântați în chipuri umane.  Ce se va întâmpla atunci când Katy va deveni ca o torță plină de lumini, din cauza lui Daemon? Vor reuși extratereștrii răi să pună mâna pe ea, va învața Daemon cum să accepte că sora sa, extraterestră, vrea să aibă o prietenă pământeană? De ce, oare, vrea Daemon neapărat ca Dee să se țină la distanță de Katy? Vă pot spune doar că răspunsurile sunt surprinzătoare, care nasc noi controverse și strânesc mistere tot mai adânci.

Vă pot spune că mi-a plăcut foarte mult acest roman, în primul rând pentru că mi-a depășit așteptările. O poveste extrem de frumoasă, presărată cu o acțiune debordantă și mister la fiecare pagină, o poveste plină de controverse și trecuturi care încă nu s-au conturat destul de bine, întrucât acesta a fost abia primul roman din serie, cu rolul de a ne reliefa trăsăturile personajelor și de a prezenta, cât de cât, pe ce vor fi bazate celelalte volume, care sunt sigur că vor fi la fel de surprinzătoare. Sper doar ca Editura să le scoată cât mai rapid, pentru că așteptarea este u-ci-gă-toa-re. Evident, între Katy și Daemon se infiripă o micuță poveste de dragoste, presărată cu câteva sărutări furate, îmbrățișări, emoții și sentimente, dar totul capătă o nouă valență când ceva anume îi va face pe cei doi să fie indispensabili unul altuia. Și nu sunt sigur că se va fi dovedit a fi un lucru, deopotrivă, bun!

Stilul autoarei este unul foarte interesant. Scrierea sa este ușoară și, zău, te prinde și nu îți mai dă drumul, purtându-te prin numeroase locuri, scoțându-ți la iveală caractere și întâmplări amuzante și misterioase, uneori ciudate. Secrete din trecut care năvălesc în prezent, pietre ciudate cu puteri neobișnuite, un clan care, cu siguranță, ascunde ceva în toată tăcerea sa, un extraterestru cu un trecut despre care nu vrea să vorbească prea mult, o soră îngrijorată pentru fratele său și pentru cei din jur. Și, la capătul celălalt, o bloggeriță, iubitoare de cărți și lectură, care intră într-o lume dominată de alte reguli universale. Va scăpa cu bine din acest vârtej plin de creaturi ciudate, sau va sfârși într-o chestie din sticlă, plutind într-un lichid verde? Cu siguranță o să vă placă această carte, nu mă înșel. E foarte ciudat că nu am mai citit ceva de genul, eu îmi imaginam întotdeauna extratereștrii ca fiind niște chestii ciudate, verzi, cu antene sau membre exagerat de mari. Vă invit și pe voi să descoperiți enigmele acestei cărți, iar răspunsurile sunt surprinzătoare și, ceea ce și mai incitant, strânesc alte întrebări. Mu-ha-ha!

Am selectat și niște fragmente care sper să vă placă; asta ca să vă dați seama de stilul autoarei:

„- E clar că ești timidă, nu-i așa, Kitten?

Am încremenit.

- De ce spui asta?

- Fiindcă ți s-a zbârlit părul, ca la pisici. (...)

- Deci intri în apă?

Of, Doamne, nu avea de gând să se întoarcă cu spatele sau ceva. Iar în ochii lui era un fel de provocare, ca și cum de-abia aștepta să dau înapoi. Poate asta și voia sau poate asta aștepta. Nu mai avem niciun dubiu că știa foarte bine ce efect are asupra fetelor.

Katy cea decentă și plictisitoare ar fi intrat în apă aproape îmbrăcată.”

„M-am uitat în oglindă. Vânătăile de-abia se mai vedeau, ca și cum atacul ar fi avut loc cu mult timp în urmă, nu seară.

- Ce dracu'? am șoptit eu.

Rănile mele erau aproape vindecate, cu excepția brațului pe care îl aveam în atelă... dar care nu prea mă durea. Mi-a revenit în minte o altă imagine, cu Daemon aplecându-se peste mine, atunci, în stradă, și mâinile lui calde. Oare mâinile lui...? Imposibil. Am scuturat din cap.

Dar tot uitându-mă în oglindă, nu puteam să scap de senzația că e ceva necurat la mijloc. Ceva ce gemenii știau. Nu reușeam să pun nimic cap la cap.”

„ - (...) Și mă calci pe nervi pentru că nu reușesc să te înțeleg. Acum ești OK, iar în clipa următoare ești cea mai mare javră de pe planetă.

- Dar am luat și puncte bonus. Nu-i așa? N-am primit puncte bonus pentru lac sau plimbarea noastră? Nici măcar pentru că te-am salvat în noaptea aia?”

„(...) Ceea ce numin noi casă nu mai există. Locul acela a fost distrus când noi eram copii. De aceea am fost nevoiți să plecăm și să căutăm un loc comparabil cu planeta voastră la nivel de hrană și atmosferă. Nu avem nevoie de oxigen ca să respirăm, dar nici nu ne face rău. Acum am început și noi să respirăm, mai mult din obișnuință.”

„- Tu nu ai de unde să știi ce greu este, Kat. Noi trebuie să ascundem tot timpul ceea ce suntem și chiar și printre ai noștri trebuie să fim prudenți. Sunt foarte multe reguli. MA nu este de acord ca luxenii să aibă relații apropiate cu oamenii. A adăugat o pauză, clătinând din cap: ca și cum ar considera că suntem animale, inferioare lor.”

Acum citesc volumul al doilea, „Onix”, mai am cam vreo o sută și ceva de pagini și îl dau gata. Revin cu recenzia de îndată ce îl termin, și vă pot spune doar că lucrurile încep să fie din ce în ce mai încordate - și nu numai între cei doi. Așteptăm, cu nerăbdare, ca Editura Leda să-și continue seria, sunt sigur că ne așteaptă cu cărți bune. Le mulțumesc frumos, oricum, pentru posibilitatea de a citit aest roman. Îl puteți comanda de AICI. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a Editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile și ofertele editoriale. Un întâi mai frumos și liniștit, bucurați-vă de lecturi plăcute!

Editura Leda

Traducere din limba engleză de Claudia Roxana Olteanu

384 pagini

„Jocul RIPPER” de Isabel Allende - Nou la Humanitas

„Jocul RIPPER”, un nou roman de Isabel Allende la Humanitas Fiction, o carte în care scriitoarea chiliană se depărtează de stilul literar care a consacrat-o, cel al realismului magic și al ficțiunii istorice, și abordează o tematică nouă.

„Cartea asta s-a născut pe 8 ianuarie 2012 pentru că agenta mea, Carmen Balcells, ne-a sugerat lui Willie Gordon, soţul meu, şi mie să scriem un roman poliţist la patru mâini. Am încercat, dar după douăzeci şi patru de ore a fost clar că proiectul avea să se termine cu un divorţ, drept care el s-a apucat de cel de-al şaselea roman poliţist, iar eu m-am închis să scriu singură, ca de obicei. “ (Isabel Allende)

„Jocul Ripper este un amestec straniu: o sărbătoare literară plină de elemente din Agatha Christie, James Patterson şi Tom Clancy, o combinaţie între o poveste poliţistă şi o saga romantică.“ (The Guardian)

„Jucătorii de Ripper erau un grup select de freaks răspândiţi prin toată lumea, care comunicau prin Internet pentru a-l prinde şi anihila pe misteriosul Jack Spintecătorul, depăşind obstacole şi învingând duşmanii apăruţi pe parcurs. În calitate de maestră de joc, Amanda plănuia fiecare aventură în funcţie de abilităţile şi limitele personajelor pe care jucătorii şi le creau drept alter ego.

Un băiat din Noua Zeelandă, rămas paraplegic ca urmare a unui accident şi ţintuit într-un scaun cu rotile, dar cu mintea liberă pentru a rătăci prin lumi fantastice şi a se transporta atât în trecut, cât şi în viitor, adoptase rolul Esmeraldei, o ţigancă vicleană şi curioasă. Un adolescent din New York, solitar şi timid, care locuia cu mama şi de doi ani nu ieşise din camera sa decât ca să meargă la baie, era sir Edmond Pad dington, colonel englez la pensie, machist şi infatuat, expertul în arme şi strategii militare. La Montréal era o fată de nouăsprezece ani, care-şi petrecuse scurta viaţă mai mult prin clinici specializate în dereglări alimentare şi-şi inventase personajul Abatha, un medium în stare să citească gândurile, să inducă amintiri şi să comunice cu fantomele. Un orfan afro-american de treisprezece ani, cu un IQ de 156, bursier al unei academii pentru copii supradotaţi din Reno, alesese să fie Sherlock Holmes, căci făcea deducţii şi trăgea concluzii fără pic de efort.Amanda nu avea un personaj anume. Rolul ei era să conducă jocul şi să vegheze la respectarea normelor, însă în afacerea asta cu baia de sânge şi-a permis oarece schimbări. De exemplu, a mutat acţiunea, tradiţional plasată în Londra anului 1888, la San Francisco în 2012. Şi, încălcând regulamentul, şi-a atribuit un ajutor, un mercenar, un poliţai numit Kabel, un cocoşat nu foarte mintos, dar ascultător şi loial, însărcinat să-i execute ordinele, oricât de trăsnite ar fi fost. [...] În dimineaţa zilei de 13 octombrie 2011, la ora opt şi un sfert, elevii clasei a patra ai şcolii publice Golden Hills din San Francisco au intrat în sala...”

„Jocul Ripper e un excelent roman poliţist, iar Allende rămâne aceeaşi remarcabilă povestitoare. Proza ei e sclipitoare şi plină de graţie, căci autoarea are capacitatea de­ a scrie deopotrivă un roman de acţiune, dar şi de dragoste. Cartea te subjugă, se joacă cu mintea ta,  te amuză.“ (Minneapolis Star Tribute)

Jocul RIPPER - un nou roman de Isabel Allende, traducere din spaniolă de Cornelia Rădulescu
Eveniment, miercuri, 13 mai, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu