vineri, 26 decembrie 2014

Concurs de fidelitate II


Salutare,

Deoarece vreau să atrag cât mai mulți cititori de partea blogului, am decis să deschid un nou concurs care sper să vă atragă.


Așadar, să vă spun cam în ce constă acest concurs. Voi, dacă doriți, veți comenta la postările din blog. La sfârșitul concursului, care se va termina pe 26 ianuarie, voi număra comentariile tuturor participanților, astfel încât, primii 2 cu cele mai multe comentarii vor avea șansa de a câștiga aceste cărți, astfel:

- cel care va avea comentariile cele mai multe postate, își va putea alege două din cele patru cărți și va primi, de asemenea, și un o micuță agendă (la alegere) și o brățară fosforescentă (tot la alegere- subțire sau groasă);
- după ce persoana aflată pe locul I își va alege cărțile, persoana de pe locul II va primi, în mod automat, cărțile rămase și ce-a mai rămas din premiu;
- dacă cei doi concurenți vor avea un număr egal de comentarii, premiat va fi cel care a postat primul comentariu pe blog.

Reguli:
  • Veți putea posta doar 5 comentarii pe zi;
  • Înregistrați-vă pe blog și lăsați-mi GFC-ul cu care urmăriți blogul;
  • Comentarile trebuie să fie fraze elocvente și fix pe tema postării;
  • Puteți recomenta la postările la care ați comentat deja;
  • Să nu luați acest concurs drept ceva „fără rost”, deoarece, din comentariile voastre, vreau să îmi creez un feedback general asupra muncii mele (să nu se înțeleagă greșit rostul său);
  • Like paginii Cărți Anticariat și CLB;
  • Pentru a putea câștiga unul dintre premiile de mai sus, trebuie să postați minim 40 comentarii, oriunde vreți voi, la orice secțiune.

Cărțile sunt: „Casa Matrionei. Incident la Gara din Kocetovka” (recenzie AICI), „Fugarul” (recenzie AICI), „Chemarea nordului” (o carte din care se pot învăța multe lucruri legate de spiritul și sufletul omenesc), „Sfârșitul lumii în alb și negru” (o carte care abordeză o coardă destul de sensibilă a lumii, și care, de asemenea, necesită puțină inițiere și cultură în anumite domenii- masonerie, televiziune, cinematografie etc), 2 brățări fosforescente și 2 agende.

Dacă participați, vă rog să-mi lăsați comentariu în acestă postare cu „Particip”. Mulțumesc frumos, să aveți parte de un Crăciun fericit alături de persoanele dragi vouă!

joi, 25 decembrie 2014

Mincinoșii, de E. Lockhart - Recenzie

Despre inspirata autoare a acestui roman: E. Lockhart este autoarea a patru cărţi având-o drept protagonistă pe Ruby Oliver: „The Boyfriend List”, „The Boy Book”, „The Treasure Map of Boys” şi „Real Live Boyfriends”. A scris, de asemenea, „Fly on the Wall”, „Dramarama” şi„ How to Be Bad” (pe ultima dintre ele împreună cu Sarah Mlynowski şi Lauren Myracle). Romanul ei „The Disreputable History of Frankie Landau-Banks” a primit Premiul Onorific Michael L. Printz, a ajuns pe lista finaliştilor la National Book Award şi a câştigat un premiu Cybils pentru Cel mai Bun Roman pentru Tineret. Mai multe despre E. Lockhart puteţi afla online la emilylockhart.com şi o puteţi urmări la @elockhart pe Twitter.

„Bine-ați venit la minunata familie Sinclair. 
N-avem niciun criminal.
N-avem niciun dependent.
N-avem niciun ratat. 
Familia sinclair e compusă din indivizi atletici, înalți, frumoși. Suntem democrați, cu avere, din tată în fiu.
Nu contează dacă unul dintre noi e îndrăgostit până la disperare, absolut până la disperare. Atât de îndrăgostit încât trebuie luate măsuri la fel de disperate.
Nimenu n-are nevoie de nimeni.
Nimeni nu greșește vreodată.
Trăm, cel puțin pe durata verii, pe o insulă privată, în apropiere de linia de coastă din Massachusetts.
Poate că asta e tot ce trebuie să știți.”

Sau poate că nu. De fapt, sigur că nu. Permiteți-mi să fac o micuță paranteză înainte de a începe să îmi dau cu părerea privitor la acest roman care m-a făcut să-mi pierd simțul rațiunii și să încerc să descopăr ce a putut să sălășluiască în capul lui Lockhart când s-a gândit să scrie un asemenea tip de roman. În viață, există numeroase ipostaze din care am scăpa mult mai ușor dacă, ei bine, am nega adevărul „Nu, mama, nu eu am spart vaza, ci pisica”, „Am învățat, bineînțeles, am luat zece la test”, „Da, sigur că da, sunt pe drum și mai am puțin și ajung”. Acestea sunt minciunele, dacă le pot spune așa.

Însă ce ascunde familia Sinclair, este un adevărat trecut plin de întrebări.

Un roman fascinant de captivant, tulburător și inedit. E. Lockhart are un geniu aparte în felul în care scrie, surprinzând atât naturalețea cu care personajele simt și trăiesc, dar și zbuciumul cauzat de o viață trăită mult prea perfect (folosesc acest superlativ pentru că, credeți-mă, după ce am citit această carte chiar simt nevoia) și de dorința de a evada din acest cerc al „bunelor maniere, zâmbetelor false chinuite, frumuseții trupești, perfecțiunii fizice, banilor, hainelor frumoase și minciunii.”

Totul începe când eroina romanului, Cadence Sinclair Eastman, hotărăște să-și creeze un micuț grup cu trei prieteni de-ai săi, Gat, Windemere și Johny, un grup al „Mincinoșilor”. Toată intriga cărții se învârte în jurul acestui grup, ce se va dovedi că joacă un rol decisiv în istoria familiei Sinclair, care „n-are niciun criminal”. Luptă pentru moștenire, trecuturi ascunse și întunecate.Deși Cadence suferă un accident la cap, aparent, acesteia i se ascunde trecutul unei zile „din a cinsprezea vară” petrecută pe această insulă, o zi cu un impact enorm asupra demersului „normal” al lucrurilor.

Ce s-a întâmplat în acea zi de vară? Își va aminti Cadence, cumva, ceva neobișnuit ce s-a întâmplat în acea zi? De ce toți îi ascund secretul acelei zile?

Pe parcursul romanului, am extras niște citate și fragmente foarte interesante, pe care, dacă-mi permiteți, aș dorile să vi le împărășesc (le-am ales destul de bine, evitând eventualele spoilere):

„(...) Și aveam chestii scrise pe mâini. Un citat care îmi plăcuse. Pe stânga: Trăiește. Pe dreapta: în prezent.”

„Vreți să știți la ce mă gândesc? a întrebat Gat.
- Da, am zis eu.
- Nu, a zis Johny.
- Mă întrebam cum de putem să spunem că bunicul tău deține această insulă. Nu legal, ci la propriu.
(...) Întreb, doar, cum am putea spune că pământul ar aparține cuiva. (...) Sau poate ar trebui să existe o limită în privința locurilor pe care oamenii au voie să le posede.”

„Are pielea caldă și plină de nisip. Ne înpletim degetele și închidem ochii ferindu-ne de soare.
Stăm pur și simplu întinși acolo. Ținându-ne de mâini. Mă mângâie în centrul palmei cu degetul mare, cum făcea cu două veri în urmă sub lumina stelelor.
Și mă topesc.”

„- Drogurile nu-ți sunt prietene și, de asemenea, oamenii ar trebui să-ți fie prieteni.”

„- Fii un pic mai bun decât trebuie. 
” (...) - Nu mânca niciodată nimic mai mare decât propriul tău cur.
- Ai mâncat vreodată ceva mai mare decât curul tău? îl întreb.
Dă solemn din cap.
(...) - Nu accepta un rău pe care nu poți să-l schimbi.
- Sunt foarte puține lucruri pe care le poți schimba. Trebuie să accepți lumea așa cum e.
- Nu mânca zăpadă galbenă, spune Johnny. Și ăsta-i un motto bun.”
- Fă întotdeauna ce ți-e teamă să faci, spun. Ăsta e al meu.”

„- E doar o casă. Multe case par înspăimântătoare noaptea, dar dimineața arată din nou prietenoase.”

„O să-mi dovedesc că sunt puternică, atunci când toți mă cred bolnavă.
O să-mi dovedesc că sunt curajoasă, atunci când toți cred că sunt slabă.”

„Buzele lui cade atingându-le pe ale mele,
mâinile încă împreunate,
acolo, în fața casei.
Pentru un moment, eram singuri pe planetă,
cu toată vastitatea cerului, a viitorului și a trecutului întinzându-se în jurul nostru.”

„Mă doare capul tot timpul. Nu știu ce să fac să înceteze durerea. Pastilele nu funcționează. Cineva îmi despică creștetul capului cu toporul, un topor tocit, care nu reușește să-mi străpungă craniul dintr-o singură lovitură. Oricine îl mânuiește, ajunge să-mi hăcuiască țeasta, lovind o dată și încă o dată, dar nu tot timpul fix în același loc. Am o mulțime de răni.”

În ceea ce privește exegeții, se afirmă următoarele:

„Șocant, de o frumusețe tulburătoare și foarte bine construit, Mincinoșii o să-ți rămână în minte pentru totdeauna.”- John Green, autor al romanului „Sub aceeași stea” (recenzia AICI), bestseller New York Times

„Obsedant, sofisticat... Mincinoșii e un roman atât de captivant și de bine scris, încât nu numai adolescenții îl vor îndrăgi, ci și cititorii maturi.”- Wall Street Journal

„E. Lockhart face un portret fidel al unei familii cu tradiție, pentru care a păstra aparențele este vital și, în ultimă instanță, tragic.”- The Chicago Tribune

M-am delectat cu romanul acesta până la ultima pagină, care punctează extrem de bine caracterul personajului principal și trasează, la fel de bine, destinele tuturor personajelor importante. Le mulțumesc din suflet celor de la Books Express pentru posibilitatea de a citi acest roman, îi îmbrățișez cu mare drag și le doresc, atât lor, cât și vouă, un Crăciun fericit și plin de dragoste. Romanul „Mincinoșii” poate fi comandat de AICI, la un preț de sărbători, iar pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți în extrem de multe limbi străine, printre care și engleză, germană și franceză.

Editura Trei
Traducere din limba engleză de către Ana-Maria Man
264 pagini



Crăciun fericit!



Tu, da, cel care citești acum. Îți doresc un Crăciun minunat, fericit, cald, alături de cei dragi și de cei din sufletul tău. Să ai parte doar de bucurie, sănătate din belșug, și fie ca lumina acestor sărbători să-ți cuprindă sufletul, inima și trupul, și să-ți reamintească rostul nostru pe acest Pământ: fericirea și iubirea.

Un Crăciun super, vă mulțumesc frumos pentru prezența voastră pe acest blog și pentru că ați ajutat la dezvoltarea sa. 

Strângeri de mâini calde, cu mult drag,
Andrei

miercuri, 24 decembrie 2014

„Povestea târfelor mele triste” de Gabriel García Márquez- Recenzie



Le mulțumesc celor de la Bookia și îi îmbrățișez cu drag!

„În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară.”

Aceasta este prima carte scrisă de către Gabriel García Márquez pe care o citesc. Eram foarte curios ce fel de stil a impus atunci când a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1982, și am ajuns la o concluzie: un stil unic.
 
Nu cred că voi putea face o recenzie acestei cărți, pentru că, nicidecum, nu este o carte tipică, cu expozițiune, intrigă, desfășurarea acțiunii, astfel încât să punctez ceea ce ar stârni acțiunea romanului și în ce constă ea. Este un roman foarte frumos construit, atât cu forme și culori, cât și cu linii trasate perfect și fără greșeli. Gabriel García prezintă un adevărat geniu al emoției, surprinzând povestea unui bătrân în vârstă de nouăzeci de ani, redactor al articolului duminical, peste care timpul a trecut nemilos și nepăsător. Cu toate acestea, după cum și alții i-o spun, bătrânul încă are poftă de viață, și, mai bine, „arată chiar și cu douăzeci de ani mai tânăr.”

Gabriel García Márquez surprinde acest zbucium interior al omului pus în fața timpului, atât de aproape de moarte și legat de ea, dorința acestuia de viață și frumusețe, de puritate și absolut, zbucium presărat cu scene de iubire ancestrală, superioară și pură, ce nu-și găsește unirea în plăcerile carnale.

Am să vă prezint și niște citate:

„În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte nebună cu o adolescentă fecioară. Mi-am adus aminte de Rosa Cabarcas, patroana unei case clandestine care obișnuia să-și încunoștințeze clienții statornici când avea vreo noutate disponibilă. Niciodată n-am cedat acesteia sau oricărei alteia dintre multele-i tentații obscene, dar ea nu credea în puritatea principiilor mele. Și morala e o chestiue de timp, spunea, cu un zâmbet răutăcios, ai să vezi...”

„Mi-am plimbat vârful arătătorului de-a lungul grumazului nădușit, și toată ființa i s-a înfiorat lăuntric, precum un acord de harfă (...).”

„Luna plină prindea să ajungă în mijloculul cerului, și lumea se vedea parcă scufundată în apă verde.”

„Avea niște ochi de pisică sălbatică, un trup la fel de provocator, și îmbrăcată, și goală și niște plete bogate de aur răvășit al căror parfum de femeie mă făcea să plâng de furie, mușcând perna.”

„Și, mai presus de orice, din această ultimă carte transpare infinita bucuria creatorului care, încă uimitor de tânăr, în plenitudinea senectuții, la 76 ani, și-a desăvârșit menirea.”
(Tudora Șandru Mehedinți)

Le mulțumesc din suflet celor de la Bookia pentru posibilitatea de a citi această carte minunată, care poate fi comandată de AICI

Traducere din limba spaniolă, prefață și note de Tudora Șandru Mehedinți
160 pagini

Notă: „Secretul fericirii este să faci numai ceea ce te pasionează.”- Gabriel García Márquez

Secretul soțului, de Liane Moriarty - Recenzie


„Și după ce vor dispărea, va rămâne totuși dragostea. Un sentiment absolut diferit de adorația simplă și totală pe care o trăise ca tânără mireasă pășind spre bărbatul serios și chipeș care o aștepta în fața altarului. dar știa că, indiferent, cât de mult îl ura (...) ea îl va iubi mereu. O simțea în adâncul inimii ei ca pe un ascuns filon de aur. Întotdeauna va fi acolo.”

Nimeni dintre noi nu poate ști în ce direcții ar fi putut, și poate ar fi trebit, s-o ia viața noastră. Astăzi suntem, mâine putem dispărea. Precum fluturii. Poate că... este mai bine așa. Unele secrete sunt sortite să rămână secrete pentru totdeauna. Oricât de groaznice ar fi ele. Oricât de multă fericire ar aduce ele. Dezamăgire, spaimă, lacrimi de tristețe și fericire.
Există atât de multe secrete în viața noastră pe care nu le vom afla niciodată. Întrebați-o pe Pandora.

În familia Fitzpatrick totul se schimbă în momentul în care Cecilia găsește o scrisoare a soțului ei, John-Paul, ce ar trebui citită după moartea acestuia. O scrisoare, o greșeală, un secret mult prea cutremurător și o întorsătură mult prea grea, o greșeală prea imensă pentru ca John-Paul să și-o poată asuma în timpul vieții. Datorită curiozității sale rozătoare, Cecilia deschide scrisoare. Da, o deschide în timp ce Paul este în viață. Deși și-ar fi dorit ca niciodată să facă acest lucru.

Viața li se schimbă, precum și relația dintre ei devine alta. Un secret întunecat și un angajament mult prea mare au căzut peste umerii Ceciliei. Va putea, oare, Cecilia să țină acest secret întunecat doar între ea și John-Paul? Va rămâne de partea întunericului, protejându-și cele trei fiice, Isabel, Polly și Esther, sau va dezvălui adevărul, trecând de partea dreptății? De asemenea, romanul ne prezintă, în paralel, povestea de dragoste dintre dintre Will și Tess, poveste de dragoste ce se degradează datorită faptului că Will întreține relații intime cu cea mai bună prietenă a lui Tess, însăși verișoara ei, Felicity. 

Iar asta nu e tot. Liane Moriarty plasează în acțiune și un personaj cheie- Rachel, mama unei fete ucise din cauza geloziei. Sau a nebuniei? Nu știm. Ce rol are acest personaj în toată intriga romanului și toată acțiunea sa? O fi știind ea secretul lui John-Paul? Cum va reacționa John-Paul dacă întregul său întunecat trecut va fi dezvăluit, scos la lumină?

Ce ascunde, mai bine spus, acest om „zvelt, înalt, cu un zâmbet respectuos și maniere de gentil”? Încă o reiterare a zicalei „aparențele înșeală”.
După părerea mea, acesta este unul dintre cele mai complexe romane pe care le-am citit vreodată: dragoste, poliție, dramă, thriller, toate aducând o răstălmăceală de stări și emoții. Simți că, pur și simplu, în fața ochilor ți se desfășoară un film de Oscar. De fapt, chiar m-am întrebat dacă s-a făcut și un film după această carte pentru că, mai mult ca sigur, este unul reușit.

Dacă-mi permiteți, ca de obicei, am scos și niște fragmente și citate interesante pentru acțiunea romanului, pe care vreau să le împărtășesc cu voi:

„Era tulburător că se afla aici, al fosta ei școală, parcă timpul era un așternut împăturit, astfel încât momentele de timp diferite se intersectau și se suprapuneau.”

„Ochii li s-au întâlnit și, ca de obicei, el a fost primul care și-a mutat privirea mai sus, deasupra capului ei.
Privire de om care minte, a zis Rachel în sinea ei, ca o incantație sau o rugăciune, așa cum făcea de fiecare dată când îl vedea. Privire de om care minte.”

„John-Paul plângea la duș.
John-Paul nu mai avea chef de sex.
John-Paul ascundea ceva.
John-Paul se uita la Isabel într-un mod ciudat, trist și supărat”

„- Fiica mea a fost omorâtă, a spus Rachel. E ca și cum am tras o carte care mă scoate din joc pentru tot restul vieții.”

„Oamenii credeau că o tragedie te face mai înțelept, că automat te ridică la un nivel spiritual mai înalt, dar ei i se părea că de fapt se întâmplă exact invers. Tragedia te face meschin și dușmănos. Nu-ți oferă clarviziune și o înțelegere mai profundă a lucrurilor. N-a înțeles nimic despre viața asta, decât că viața este arbitrară și crudă, că unii criminali scapă nepedepsiți, în timp ce alții comit o greșeală neînsemnată și plătesc un preț imens.”

„A început să rupă scrisoarea în bucățele mici. 
Să recunoască. John-Paul trebuia să recunoască. Asta era clar. Trebuia să spună adevărul. Să mărturisească tot. Să se curețe. (...)
Continua să rupă scrisoarea, mărunțind-o în bucăți din ce în ce mai mici, până când i s-au risipit printre degete. (...)
Pentru o clipă, mintea i-a stat pe loc.
Nu vor putea niciodată să le spună fetelor.”

„Oare o singură faptă te definea pentru totdeauna?”

Critici:

„Unul dintre cele mai bune cărți ale anului 2013.”- Entertainment Weekly

„Captivant, incisiv, provocator și amuzant.”- Marie Claire 

„O lectură ce te prinde cu forța unui magnet.”- She

„Secretul soțului este o carte atât de grozavă, că n-o vei putea ține doar petnru tine.”- USA Today

Tocmai am adăugat un nou roman la „Romanele-mele-preferate.” Le mulțumesc din suflet celor de la CLB pentru acest roman minunat și bun. Îl puteți comanda de AICI și, ca să vă vând un pont, puteți adăuga și codul „CADOU2014” pentru o reducere de 7 lei, iar prin Poșta Rămână transportul este gratuit! Profitați de această șansă.

Editura Trei
Traducere din limba engleză de Luminița Gavrilă
480 pagini