„Povestea târfelor mele triste” de Gabriel García Márquez- Recenzie

Le mulțumesc celor de la Bookia și îi îmbrățișez cu drag!

„În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte de dragoste nebună cu o adolescentă fecioară.”

Aceasta este prima carte scrisă de către Gabriel García Márquez pe care o citesc. Eram foarte curios ce fel de stil a impus atunci când a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 1982, și am ajuns la o concluzie: un stil unic.

 

Nu cred că voi putea face o recenzie acestei cărți, pentru că, nicidecum, nu este o carte tipică, cu expozițiune, intrigă, desfășurarea acțiunii, astfel încât să punctez ceea ce ar stârni acțiunea romanului și în ce constă ea. Este un roman foarte frumos construit, atât cu forme și culori, cât și cu linii trasate perfect și fără greșeli. Gabriel García prezintă un adevărat geniu al emoției, surprinzând povestea unui bătrân în vârstă de nouăzeci de ani, redactor al articolului duminical, peste care timpul a trecut nemilos și nepăsător. Cu toate acestea, după cum și alții i-o spun, bătrânul încă are poftă de viață, și, mai bine, „arată chiar și cu douăzeci de ani mai tânăr.”

Gabriel García Márquez surprinde acest zbucium interior al omului pus în fața timpului, atât de aproape de moarte și legat de ea, dorința acestuia de viață și frumusețe, de puritate și absolut, zbucium presărat cu scene de iubire ancestrală, superioară și pură, ce nu-și găsește unirea în plăcerile carnale.

Am să vă prezint și niște citate:

„În anul în care am împlinit nouăzeci de ani, am vrut să-mi dăruiesc o noapte nebună cu o adolescentă fecioară. Mi-am adus aminte de Rosa Cabarcas, patroana unei case clandestine care obișnuia să-și încunoștințeze clienții statornici când avea vreo noutate disponibilă. Niciodată n-am cedat acesteia sau oricărei alteia dintre multele-i tentații obscene, dar ea nu credea în puritatea principiilor mele. Și morala e o chestiue de timp, spunea, cu un zâmbet răutăcios, ai să vezi...”

„Mi-am plimbat vârful arătătorului de-a lungul grumazului nădușit, și toată ființa i s-a înfiorat lăuntric, precum un acord de harfă (...).”

„Luna plină prindea să ajungă în mijloculul cerului, și lumea se vedea parcă scufundată în apă verde.”

„Avea niște ochi de pisică sălbatică, un trup la fel de provocator, și îmbrăcată, și goală și niște plete bogate de aur răvășit al căror parfum de femeie mă făcea să plâng de furie, mușcând perna.”

„Și, mai presus de orice, din această ultimă carte transpare infinita bucuria creatorului care, încă uimitor de tânăr, în plenitudinea senectuții, la 76 ani, și-a desăvârșit menirea.”

(Tudora Șandru Mehedinți)

Le mulțumesc din suflet celor de la Bookia pentru posibilitatea de a citi această carte minunată, care poate fi comandată de AICI. 

Editura RAO

Traducere din limba spaniolă, prefață și note de Tudora Șandru Mehedinți

160 pagini

Notă: „Secretul fericirii este să faci numai ceea ce te pasionează.”- Gabriel García Márquez