joi, 12 februarie 2015

Cu MERIDIAN TAXI descoperi LITERAtura iubirii



De Valentine’s Day, MERIDIAN TAXI, în parteneriat cu Editura Litera, anunță lansarea campaniei “Cu MERIDIAN TAXI descoperi LITERAtura iubirii”. Fiind o zi a dragostei, în care cupidonii levitează prin oraș, și nu numai, cuplurile care călătoresc în această zi de sărbătoare cu mașinile de taxi MERIDIAN vor primi cadou câte o carte de dragoste.

Valentine’s Day este un prilej de bucurie și de celebrare a iubirii. MERIDIAN TAXI susține această inițiativă și le oferă cuplurilor îndrăgostite care aleg să călătorească pe 14 februarie cu taxiurile acestei companii un cadou-surpriză: o carte cu tematica iubirii, oferită de Editura Litera. Iar pentru a-i inspira pe cei doi îndrăgostiți, fiecare volum va fi însoțit și de o scrisoare de dragoste celebră, cum ar fi cea de la Jean-Paul Sartre către Simone de Beauvoir, de la Honoré de Balzac către contesa Ewelina Haska sau de la Napoleon Bonaparte către Joséphine de Beauharnais.

“În parteneriat cu Editura Litera, ne-am propus să surprindem plăcut cuplurile de îndrăgostiți care aleg să călătorească astăzi cu MERIDIAN TAXI și să le oferim pentru inspirație o carte cu tematica iubirii și o copie după scrisorile celebre de dragoste ale oamenilor ce au marcat istoria lumii. Suntem convinși că inițiativa noastră va fi apreciată și ne bucurăm că le putem oferi clienților MERIDIAN prilejul de a sărbători emoția și bucuria iubirii alături de noi.” – Lucian Marin, director executiv MERIDIAN TAXI

Acum, ne întrebăm, cum va rămâne cu cei care... nu formează un cuplu? 
Seară liniștită și la cât mai multe cărți romantice!

marți, 10 februarie 2015

Semnătura tuturor lucrurilor, de Elizabeth Gilbert - Recenzie


Le mulțumesc frumos celor de la Bookia pentru posibilitatea de a citi acest frumos roman, din care nu numai că am învățat multe, dar care m-a purtat în locuri frumoase, descoperindu-mi-le pe fiecare.

Natura. Cuvântul însăși parcă exprimă renaștere, echilibru, puritate și viață. Unde, dacă nu în natură, se simte omul mai liber și mai perfect? Cui nu îi place mirosul florilor de vară, cui nu îi place mirosul născând de după ploaie, cui nu îi place să știe că este înconjurat de atâtea lucruri frumoase și sănătoase? Trecem peste faptul că, lăsându-și semnătura permanent, plantele produc, prin fotosinteză, oxigenul. Și, de altfel, am putea trăi fără? Întrebare retorică- nu!

Botanica, explorarea lumii și dorința sunt temele în jurul cărora și-a construit Elizabeth Gilbert ultima ei carte, în 2013- un roman despre un mare secol, al descoperirilor și revoluționărilor în diferite domenii - secoul al nouăsprezecelea.

Extraordinara și curajoasa sa eroină, Alma Whittaker, născută la Philadeplhia la începutul anului 1800, studiază plantele, dorind să descopere cât mai multe lucruri privitoare la lumea ce o înconjoară, studiind, cu precădere, mușchiul - având în vedere că această „plantă” nu activa, tocmai, în palmarezul altor botaniști - și ajunge, astfel, să descifreze, independent de domnul Charles Darwin, misterele evoluției în lumea naturală, ce ascunde mii de mistere. Dacă Alma e prototipul omului de știință, dedicat meseriei sale și descoperirilor, riguros, lucid, calm și rece în gândire, Ambrose, bărbatul de care aceasta se îndrăgostește, reprezintă tipul visătorului, al îndrăgostitului de frumos, artistul utopic care crede, asemenea misticului german din secolul al șaisprezecelea, Jakob Böhme - care avea o lucrare intitulată „Semnătura tuturor lucrurilor”, de unde autoarea se și inspiră - că Dumnezeu și-ar fi lăsat, spre binele oamenilor, semnptura, amprenta, marca, în alcătuirea fiecărei plante de pe pământ, astfel că întreaga lume naturală e un cod divin, nescris, purtând dovada iubirii Creatorului.

Mi s-a părut, fără să exagerez, că acest roman a fost scris în acel mod în care, după ce a fost citit, să vrei să-l citești din nou, îmbogățindu-ți cultura generală datorită numeroaselor detalii care, surprinzător, nu sunt deloc plictisitoare (nu vă așteptați la o lecție de botanică, așa cum se preda în clasa a V-a, despre tot soiul de clase de plante și regnuri vegetale) și datorită faptului că Alma nu a fost deloc o fire stagnantă, ci a călătorit prin numeroase locuri și a trăit foarte multe aventuri - deschizându-ți, astfel, orizontul. De asemenea, surprinzător este modul în care autoarea, Elizabeth Gilbert, reușește să transmită tot ce a fost în inima doamnei Alma Whittaker: de la a fi plictisită în mediul în care trăiește, până la a fi terifiată de tot ce reușește să descopere. Eroina reprezintă tipul omului care dorește, cu patos, să schimbe lumea în care trăiește, știind că dispune de tot arsenalul necesar: putere de muncă, ambiție și timp - pe care, mereu, l-a considerat un dușman nemilos. Reprezintă tipul omului care dorește să-și depășească condiția, în dezacord cu cu limitarea sa.

Acțiunea romanului, scris într-un ritm destul de alert, dar fără a-ți da impresia de „bolovan” - adică, acțiunea curge de la sine, precum un râu - pe măsura pasionantelor peripeții ale trupului (aici lucrurile devin destul de amuzante, hehe) și minții pe care le înfățișează, și populat cu personaje care parcă sunt ieșite din comun - aventurieri, misionari, astronomi, căpitani de corabie, genii, nebuni -, se petrece, rând pe rând, la Londra, în Perul, la Philadelphia, în Tahiti și la Amsterdam. Iar Elizabeth Gilbert este un geniu când vine vorba de a aduce, în paginile unei cărți, întocmai lumea din acele orașe. 

Am găsit și câteva citate care, cu precădere, mi s-au părut destul de interesante, pentru a vă atrage în lumea acestei cărți - câteva citate care mi s-au părut că surprind, într-un mod subtil, o parte din magia acestui volum:

„Pantofarul de pe vremuri credea în ceva numit de el semnătura tuturor lucrurilor - credea, mai precis, că Dumnezeu ascunsese indicii pentru ameliorarea omenirii în alcătuirea fiecărei flori și frunze, a fiecărui fruct și copac de pe pământ. De aceea, atâtea plante medicinale seamănă cu bolile pe care le vindecă, sau cu organele pe care le tratează. Busuiocul, cu frunzele lui de formă hepatică, este leacul firesc al relelor ficatului. Rostopasca, cu seva ei galbenă, se poate folosi pentru înlăturarea culorii neplăcute provocate de gălbinare. Nucile, a căror formă seamănă cu a creierului, ajută împotriva durerilor de cap. Podbalul, care crește în apropierea pârâielor reci, poate vindeca tusea și frigurile pricinuite de scufundarea în apă recene. Și tot așa, ad infinitum.”

„Înțelepciunea Domnului e o fecioară eternă - nu o soție, ci casatitate și puritate fără pată, relevată ca imagine a lui Dumnezeu... Ea este înțelepciunea miracolelor fără urmă. Înțelepciunea Domnului, insista el, era feminină. (...) Viața adevărată se află în inima focului, iar apoi un mister îl cuprinde pe celălalt.”

„Alma a continuat să-l caute pe Băiat, făcând plimbări tot mai lungi, singură (...). A văzut tot felul de bărbați și băieți. A văzut, într-adevăr, câțiva tineri plăcuți vederii, cu acea siluetă nobilă pe care o admiraseră atâta primii europeni veniți pe insulă, dar a văzut și tineri cu picioarele deformate de elefantiazis în formă avansată, precum și băieți cu ochii atinși de ulcere, fiindcă mamele lor suferiseră de boli venerice. A văzut tineri care ar fi trebuit să fie frumoși, dar ale căror fețe erau mâncate de vărsat și pojar. A găsit sate aproape pustii, depopulate de-a lungul anilor de boală și moarte. A văzut un bărbat foarte bătrân care, sub soarele pârjolitor, cânta la flautul tahitian în stilul tradițional, nu numai că sufla la el cu o nară; scoatea un sunet atât de melancolic, încât Alma a simțit că o doare pieptul de nostalgie după casa ei. Dar tot nu l-a văzut pe băiat.”

„- (...) I-am spus să mă deseneze cum ar desena o orhidee, în toată goliciunea ei fără pată. Căci ce diferență e în ochii Domnului între un om gol și o floare?”

De asemenea, nici exegeții nu s-au lăsat mai prejos când a venit vorba de stilul scriitoarei Elizabeth Gilbert, precum și de inteligența acestei cărți:

„Are multă savoare acest roman relaxat, empatic, inteligent al unei scriitoare sigure pe materia și stilul ei.”- Publisher's Weekly

„Gilbert și-a câștigat reputația unei povestitoare cu un stil direct, care ne provoacă să ne implicăm în aventurile descoperirii acestei lumi, iar romanul de față reprezintă următoarea etapă câștigătoare a acestui demers.” - The New York Times Book Review

„Un strălucit exercițiu de inteligență și imaginație” - Kirkus Reviews

„Perfect stăpână pe subiect, Gilbert invocă fără efort spiritul iscoditor al secolului nouăsprezece, când exploratorii amatori, naturaliștii și entuziaștii contribuiau fundamental la progres. Splendid scrisă și impregnată cu respect pentru știință și învățătură, acestă carte trebuie citită neapărat.” - Booklist

„Gilbert e o combinație de Annie Proulx și John Irving.” - The Times

Așadar, vă recomand acestă carte, dacă doriți să citiți, după cum s-a spus, ceva lejer, inteligent, ce-ți pune numaidecât imaginația la contribuție, împletindu-se, pe deoparte, cu muuulte pasaje amuzante. Puteți comanda de AICI, de pe site-ul celor de la Bookia, cărora le mulțumesc încă o dată.

Traducere din limba engleză și note de Anca Bărbulescu
532 pagini

duminică, 8 februarie 2015

Recomandare muzicală


Cred că știți melodia, mai ales dacă ați văzut filmul „Să nu mă părăsești”. Este superbă, mă liniștește și parcă adună, acolo, toată emoția filmului. Cred că, în timp ce voi citi cartea de care am făcut rost recent (mulțumesc persoanei care mi-a dat-o), voi asculta această melodie. Zău!


Rachel Portman- We all complete

Să aveți o săptămână frumoasă!

sâmbătă, 7 februarie 2015

Dorințe literare pentru 2015


Salutare,

Datorită sprijinului celor de la Librex, librăria online de unde puteți alege dintr-o gamă variată de cărți, de la orice editură, cei de la Literatură pe tocuri s-au hotărât să ne surprindă, iarăși, cu un frumos concurs. M-am decis să-mi încerc și eu norocul. De ce nu, până la urmă? E un concurs „la înălțime”, pe tocuri. Hehe!

Câte mi-aș dori să citesc anul acesta, dar timpul este atât de inamic. Ce comparație, „atât de inamic”! Se scuză, îs obosit rău, iar vremea asta parcă mă moleșește într-un hal, vai, vai. Ce să spun, ar trebui să încep să vă prezint dorințele mele, dar tare mi-e că n-aș termina nici până la anul, pe vremea asta. Am să încerc să mă rezum doar la câteva. Am să încerc!

1. „Ce ne spunem când nu ne vorbim”- Chris Simion, care poate fi comandată de AICI, la 19.9 RON, cu o reducere de 31%


Priviți doar ce privire are autoarea, plină de puritate și căldură. Păi, frățioare, aș cumpăra această carte numai din acest motiv. Acum, zău, trecând peste recenziile bune citite și peste altele auzite. Îmi doresc tare mult să o citesc. 

2. „De neînvins”- Laura Hillenbrands, care poate fi comandată de AICI, la 27.9 RON, cu o reducere de 20%


E imposibil să nu fi auzit, în ultima vreme, tot vorbindu-se de filmul bazat pe această carte. Bineînțeles, dacă filmul e atât de bun, ce așteptări poți avea de la o carte? Nu mă înșel că e la fel de bună, poate puțin mai bună, dar nici nu sunt prea entuziasmat. Asta, după eșecul filmului bazat pe romanul „Înainte să adorm”. Oricum, ca să mă conving, îmi doresc să citesc acest roman. Mai ales că e bazat pe o poveste, ei bine, adevărată. 

3. „Candidații la fericire”- Ileana Vulpescu, care poate fi comandată de AICI, la prețul de 35.0 RON


Din moment ce am spus „Ileana Vulpescu”, zău că e de prisos să fac alte comentarii. Sufletul acesta frumos atinge sensibilitatea cu pana condeiului, încât e imposibil să nu-ți umezească obrajii. Va fi mereu printre persoanele cele mai dragi mie, chiar dacă n-am avut onoarea s-o cunosc personal. Tare mi-ar plăcea să-i citesc și această operă.

4. „Regina adevărată”- Erika Johansen, care poate fi comandată de AICI, la prețul de 33.0 RON


Nu îs eu genul acestui tip, dar, serios, chiar îmi place coperta acestei cărți. Știu că acest lucru n-ar trebui să-mi influențeze alegerile în materie de literatură- de fapt, am citit multe cărți ale căror coperți nu erau tocmai interesante, inspirate, și nu m-au dezamăgit- dar nici cărțile alese datorită coperților frumoase nu m-au dezamăgit. Mi-ar plăcea s-o citesc și pe aceasta, chiar mi-ar plăcea.

5. „Pas cu pas”- Klaus Iohannis, care poate fi comandată de AICI, la prețul de 13.5 RON, cu o reducere de 10%


Am auzit prea muuulte lucruri despre această și acum, pe bune, chiar ar fi ciudat să nu citești cartea domnului președinte. E o chestie de.. etică. Bine, nu-s eu un politician înfocat, mereu cu ochii la știrile politicienilor și cu cronici de-ale lor în bibliotecă, dar nici nu pot fi nepăsător la ce se întâmplă în țară. Hm, și, da, numai uitați-vă ce zâmbet are domnul Iohannis.

6. „Inferno”- Dan Brown, care poate fi comandată de AICI, la prețul de 48.5 RON, cu o reducere de 30%


Cu siguranță ați auzit de acest roman. E imposibil, mai ales dacă sunteți fani Dan Brown. Stilul acestui scriitor este incomparabil, face ce știe el mai bine și o face cum știe el mai bine. Nu neg acest lucru. Se pricepe, domle, ce să-i faci? Mi-ar plăcea să-mi investesc timpul- într-un mod util- citind acest roman. 

7. „Conversații cu Dumnezeu”- Nealle Donald Walsch, care pot fi comandate de AICI (fiind trei volume) la prețul de 41.0 RON


Recunooooosc, titlul m-a intrigat puțin. Dar am citit puțin descrierile și m-au atras. De asemenea, mă gândesc, ce-ar fi putut să scrie în trei volume? Hmm, tare mi-ar plăcea să aflu.

8. „Jurnalul fericirii”- Nicolae Steinhardt, care poate fi comandat de AICI, la prețul de 59.9 RON


Căutăm secretul fericirii tooooată viața noastră. Cât e ea de mare. Găsim o formă particularizată a ei, iar apoi ne amăgim și izbim cu pumnii în piept, strigând că fericirea e acolo, avem parte de ea. Așa o fi? În ce constă, de fapt, secretul acestei vieți? Nu o fi oare menirea noastră aceea de a fi fericiți și de a aduce, la rândul nostru, fericire și altora? Mereu am vrut să citesc această carte. Sper să am ocazia!

9. „Chipul asasinului”- David Lindsey, care poate fi cumpărată de AICI, la prețul de 27.9 RON


Tare mi-a plăcut descrierea acestei cărți. Imi plac romanele polițiste, mereu am susținut faptul că ascund o micuță învățătură. De altfel, chiar ascund. Sunt recomandate în special celor ce doresc o carieră în cele ale criminalisticii și poliției. 

10. „De 19 ori Katherine”- John Green, care poate fi cumpărată de AICI, la prețul de 35.0 RON


Am auzit că e o carte amuzantă, plus că-mi place stilul acestui scriitor. Și, să fim serioși, cui nu îi place să se înfunde de râs citind? Mie, unul, îmi place mai mult decât să privesc un film. În cele din urmă, nu există reclame. Hehe!

11. „Orașe de hârtie”- John Green, care poate fi cumpărată de AICI, la prețul de 39.9 RON


 Îmi place mult ideea romanului. Dacă aș avea aceste două cărți, mi-aș completa colecția de autor John Green. Ar fi frumos!

Acestea sunt doar câteva din dorințele pentru 2015. Doar câteva. Cu siguranță vor apărea nenumărate noutăți la care nu voi putea rezista. „So many books, so little time”! Mulțumesc, încă o dată, echipei Literatură pe tocuri și celor de la Librex. Frumos din partea dumneavoastră că ne aduceți lectura în prag. Toate felicitările noastre!

Să aveți un sfârșit de week-end  liniștit și pe placul vostru,
Anndrei!

De prin telefon (IV)


Salutare, ce faceți? Vă bucurați de ultimile zile de vacanță (nup, nu sunt rău că v-am amintit- cu siguranță vă gândeați și voi). Hehe! Am revenit cu o nouă postare cu poze de prin telefon. A treia parte e AICI.


Anca, știu că ți-am promis mai multe poze cu pisicaaa, dar nu prea am avut inspirație (și, ei bine, nici ea nu prea a mai avut chef). Dar uite ce frumos dormea!


Cui îi mai pasă de școală atunci când profa de bio... predă bio? De asemenea, pe Adservio ăla pe care nu-l mai poate scoate de pe catedră nici macaraua, puteți observa opera de artă a mea și a fostei mele colege. Talente, nu?


Cât entuziasm pe capul meu. Oricum, cărțile au fost bestiale. „Camera întunecată” a fost super, iar „așa ceva nu se întâmplă niciodată”, de asemenea. Cel puțin, sfârșitul m-a lăsat X. Nu, nu cu factorul X. V-ați prins voi. „Hoțul de cărți”, eh, e de prisos să mai zic ceva.


Ceva e greșit la acest pix.


S-au adunat de zici... că se dădeau firmituri pe jos. Și eu am prins doar o parte din întreaga lor gloată. Doar o parte!


Dacă am început cu el, să termin tot cu el, nu? Cred că se îndrăgostise de ciuperca aceea. Sau conul de brad era pe post de bun-samaritean-scărpinător. Încă meditez asupra acestei doleanțe.

Vă invit și pe voi, e amuzant.
Un week-end liniștit și călduros să aveți!