sâmbătă, 7 februarie 2015

Dorințe literare pentru 2015


Salutare,

Datorită sprijinului celor de la Librex, librăria online de unde puteți alege dintr-o gamă variată de cărți, de la orice editură, cei de la Literatură pe tocuri s-au hotărât să ne surprindă, iarăși, cu un frumos concurs. M-am decis să-mi încerc și eu norocul. De ce nu, până la urmă? E un concurs „la înălțime”, pe tocuri. Hehe!

Câte mi-aș dori să citesc anul acesta, dar timpul este atât de inamic. Ce comparație, „atât de inamic”! Se scuză, îs obosit rău, iar vremea asta parcă mă moleșește într-un hal, vai, vai. Ce să spun, ar trebui să încep să vă prezint dorințele mele, dar tare mi-e că n-aș termina nici până la anul, pe vremea asta. Am să încerc să mă rezum doar la câteva. Am să încerc!

1. „Ce ne spunem când nu ne vorbim”- Chris Simion, care poate fi comandată de AICI, la 19.9 RON, cu o reducere de 31%


Priviți doar ce privire are autoarea, plină de puritate și căldură. Păi, frățioare, aș cumpăra această carte numai din acest motiv. Acum, zău, trecând peste recenziile bune citite și peste altele auzite. Îmi doresc tare mult să o citesc. 

2. „De neînvins”- Laura Hillenbrands, care poate fi comandată de AICI, la 27.9 RON, cu o reducere de 20%


E imposibil să nu fi auzit, în ultima vreme, tot vorbindu-se de filmul bazat pe această carte. Bineînțeles, dacă filmul e atât de bun, ce așteptări poți avea de la o carte? Nu mă înșel că e la fel de bună, poate puțin mai bună, dar nici nu sunt prea entuziasmat. Asta, după eșecul filmului bazat pe romanul „Înainte să adorm”. Oricum, ca să mă conving, îmi doresc să citesc acest roman. Mai ales că e bazat pe o poveste, ei bine, adevărată. 

3. „Candidații la fericire”- Ileana Vulpescu, care poate fi comandată de AICI, la prețul de 35.0 RON


Din moment ce am spus „Ileana Vulpescu”, zău că e de prisos să fac alte comentarii. Sufletul acesta frumos atinge sensibilitatea cu pana condeiului, încât e imposibil să nu-ți umezească obrajii. Va fi mereu printre persoanele cele mai dragi mie, chiar dacă n-am avut onoarea s-o cunosc personal. Tare mi-ar plăcea să-i citesc și această operă.

4. „Regina adevărată”- Erika Johansen, care poate fi comandată de AICI, la prețul de 33.0 RON


Nu îs eu genul acestui tip, dar, serios, chiar îmi place coperta acestei cărți. Știu că acest lucru n-ar trebui să-mi influențeze alegerile în materie de literatură- de fapt, am citit multe cărți ale căror coperți nu erau tocmai interesante, inspirate, și nu m-au dezamăgit- dar nici cărțile alese datorită coperților frumoase nu m-au dezamăgit. Mi-ar plăcea s-o citesc și pe aceasta, chiar mi-ar plăcea.

5. „Pas cu pas”- Klaus Iohannis, care poate fi comandată de AICI, la prețul de 13.5 RON, cu o reducere de 10%


Am auzit prea muuulte lucruri despre această și acum, pe bune, chiar ar fi ciudat să nu citești cartea domnului președinte. E o chestie de.. etică. Bine, nu-s eu un politician înfocat, mereu cu ochii la știrile politicienilor și cu cronici de-ale lor în bibliotecă, dar nici nu pot fi nepăsător la ce se întâmplă în țară. Hm, și, da, numai uitați-vă ce zâmbet are domnul Iohannis.

6. „Inferno”- Dan Brown, care poate fi comandată de AICI, la prețul de 48.5 RON, cu o reducere de 30%


Cu siguranță ați auzit de acest roman. E imposibil, mai ales dacă sunteți fani Dan Brown. Stilul acestui scriitor este incomparabil, face ce știe el mai bine și o face cum știe el mai bine. Nu neg acest lucru. Se pricepe, domle, ce să-i faci? Mi-ar plăcea să-mi investesc timpul- într-un mod util- citind acest roman. 

7. „Conversații cu Dumnezeu”- Nealle Donald Walsch, care pot fi comandate de AICI (fiind trei volume) la prețul de 41.0 RON


Recunooooosc, titlul m-a intrigat puțin. Dar am citit puțin descrierile și m-au atras. De asemenea, mă gândesc, ce-ar fi putut să scrie în trei volume? Hmm, tare mi-ar plăcea să aflu.

8. „Jurnalul fericirii”- Nicolae Steinhardt, care poate fi comandat de AICI, la prețul de 59.9 RON


Căutăm secretul fericirii tooooată viața noastră. Cât e ea de mare. Găsim o formă particularizată a ei, iar apoi ne amăgim și izbim cu pumnii în piept, strigând că fericirea e acolo, avem parte de ea. Așa o fi? În ce constă, de fapt, secretul acestei vieți? Nu o fi oare menirea noastră aceea de a fi fericiți și de a aduce, la rândul nostru, fericire și altora? Mereu am vrut să citesc această carte. Sper să am ocazia!

9. „Chipul asasinului”- David Lindsey, care poate fi cumpărată de AICI, la prețul de 27.9 RON


Tare mi-a plăcut descrierea acestei cărți. Imi plac romanele polițiste, mereu am susținut faptul că ascund o micuță învățătură. De altfel, chiar ascund. Sunt recomandate în special celor ce doresc o carieră în cele ale criminalisticii și poliției. 

10. „De 19 ori Katherine”- John Green, care poate fi cumpărată de AICI, la prețul de 35.0 RON


Am auzit că e o carte amuzantă, plus că-mi place stilul acestui scriitor. Și, să fim serioși, cui nu îi place să se înfunde de râs citind? Mie, unul, îmi place mai mult decât să privesc un film. În cele din urmă, nu există reclame. Hehe!

11. „Orașe de hârtie”- John Green, care poate fi cumpărată de AICI, la prețul de 39.9 RON


 Îmi place mult ideea romanului. Dacă aș avea aceste două cărți, mi-aș completa colecția de autor John Green. Ar fi frumos!

Acestea sunt doar câteva din dorințele pentru 2015. Doar câteva. Cu siguranță vor apărea nenumărate noutăți la care nu voi putea rezista. „So many books, so little time”! Mulțumesc, încă o dată, echipei Literatură pe tocuri și celor de la Librex. Frumos din partea dumneavoastră că ne aduceți lectura în prag. Toate felicitările noastre!

Să aveți un sfârșit de week-end  liniștit și pe placul vostru,
Anndrei!

6 comentarii:

  1. Şi eu vreau să citesc Regina Adevărată, de fapt, am aşa o listă de cărţi cu regină în titlu că aş putea să stau două săptămâni doar să le citesc pe astea.... poate chiar o să fac asta

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha! :)) Am văzut că-ți plac cărțile acestea cu „regine”. Și mie-mi plac, chiar dacă nu prea am citit. Îți recomand o carte super interesantă, în care, la un moment dat, scrie ceva de niște „regine” (Maria Stuart, Ecaterina cea Mare): „Femei asasine pe Mapamond”, de Traian Tandin. Am citit-o de ceva timp. De asemenea, mai are el niște cărți bune, „Condamnați la moarte” și ceva cu eșafod. Nu-mi amintesc bine. Dar tratează cazuri reale. Merită!

      Ștergere
    2. E bine venită recomandarea şi pentru mine şi pentru prietena mea căreia îi plac cărţile cu asasini şi psihopaţi :D

      Ștergere
    3. Sigur o să vă placă! :)) Chiar mi s-a făcut dor de aceste cărți, zău. Am să le caut și văd dacă le găsesc.

      Ștergere
  2. Câteva din titlurile menționate de tine se regăsesc și pe lista mea, dar am început deja să citesc din ele. De exemplu, Orașe de hârtie. Aștept cu nerăbdare Regina adevărată (de fapt, ziua mea, ca să mă fericesc cu un cadou) și Ce ne spunem când nu ne vorbim, pe care tot zic că o citesc de foarte mult timp. :) Spor la citit, Anndrei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, eu acum am altele în listă, dar nu le voi trece cu vederea. Cu siguranță le voi citi pe toate. Mult spor la citit, mulțumesc, să faci rost de tooooate cărțile și să te fericești cu multe cărți pe care le dorești. Seară liniștită și spor la lectură!

      Ștergere