Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 336
Anul apariției: 2022
Traducere: Irina Bojin
Născută pe 24 noiembrie 1962 la Indianapolis, Melanie Benjamin a studiat la Indiana University Indianapolis. În 1988 s-a căsătorit cu Dennis Hauser, au împreună doi copii și locuiesc la Chicago. Cu numele Melanie Hauser a publicat povestiri în In Posse Review și The Adirondack Review, una câștigând în 2001 un concurs de proză scurtă al Radioului Public din Chicago, și două romane. Cu pseudonimul Melanie Benjamin a semnat mai multe romane istorice. Al treilea roman al său, Alice I Have Been, apărut în 2010, a fost bestseller național. În 2011, a publicat romanul The Autobiography of Mrs. Tom Thumb, iar în 2013, Soția aviatorului (The Aviator's Wife; Humanitas Fiction, 2019), bestseller internațional aflat în curs de ecranizare. Lebedele de pe Fifth Avenue (The Swans of Fifth Avenue; Humanitas Fiction, 2018) a apărut în 2016, fiind, asemenea romanului anterior, bestseller New York Times și USA Today. Romanul publicat în 2018, Femei de Oscar (The Girls in the Picture; Humanitas Fiction, 2020), aduce în prim-plan prietenia dintre două femei celebre, care au marcat istoria filmului hollywoodian. În anul 2019 lui Melanie Benjamin îi apare romanul bazat pe întâmplări adevărate Doamna de la Ritz (The Mistress of the Ritz; Humanitas Fiction, 2020), care dezvăluie o fascinantă poveste de dragoste și eroism din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Tot de la evenimente istorice pornește și ideea romanulului din 2021 Viscolul copiilor (Children of the Blizzard; Humanitas Fiction, 2022), inclus de The Washington Post pe lista celor mai bune zece cărți ale lunii ianuarie 2021.
„Însă de cum simți boabele de gheață izbindu-l în față, Gavin își aduse aminte din nou de fată. În câte feluri ar putea descrie cum mor, înghețate în prerie, fete frumoase, pline de speranță, care tânjeau după ceva?Ridică privirea spre cer, sperând - și nevenindu-i să creadă că speră - să zărească un petic de cer printre nori sau o rază de soare coborând spre apus.Stratul de nori era însă de nepătruns.”
Melanie Benjamin, autoarea bestsellerurilor internaționale Lebedele de pe Fifth Avenue, Soția aviatorului, Femei de Oscar și Doamna de la Ritz, apărute la Humanitas Fiction, publică în 2021 un roman impresionant despre curaj în prerii, inspirat de un fapt real. Viscolul copiilor s-a aflat printre cele mai bune zece cărți ale lunii ianuarie 2021 în The Washington Post și a fost lăudat de Oprah Magazine. 12 ianuarie 1888. Vremea neobișnuit de caldă îi păcălește pe imigranții stabiliți în Marile Câmpii din centrul Statelor Unite, intrați astfel fără voie în istorie ca eroi ai unei tragedii americane. O zi ce părea să anunțe primăvara se transformă într-un coșmar. Două surori, învățătoare, niște copile ele însele, sunt nevoite să ia hotărâri de care depinde viața elevilor pe care îi au în grijă. Deciziile lor sunt opuse, schimbând dramatic soarta celor din jur. Pornind de la evenimente reale petrecute în Nebraska și Teritoriul Dakota, Melanie Benjamin creează un roman de neuitat, o galerie de figuri remarcabile pe care le plasează într-un context istoric surprinzător. Viscolul copiilor este o carte despre slăbiciunea și totodată despre forța omului în fața naturii, cu atât mai tulburătoare în această vreme a devastatoarelor schimbări climatice și a fenomenelor meteo extreme.
„Viscolul luase naștere când un șuvoi uriaș de aer rece venind cu viteză dinspre zona arctică întâlnise un curent la fel de mare de aer cald și umed venind dinspre golf și înghițise totul în calea lui. Coliziunea generase o energie cum nu-și mai amintea nimeni să fi văzut până atunci și despre care aveau să vorbească, minunându-se, până la sfârșitul zilelor. Având atâta energie, furtuna bântuia ținut după ținut, ajungând până în Texas, în drumul ei spre est.”
O altă carte care, sincer să fiu, mi-a reamintim de ce iubesc ficțiunea istorică și, în general, de ce iubesc să citesc: pentru că pur și simplu, uneori, există anumite cărți care te fac să te simți împăcat. Care îți arată cât de frumoasă este, de fapt, viața pe care o trăiești, și totuși cât de fragilă. Dar cât de multă putere se ascunde în sufletul unui om, cât de mult curaj au unii oameni. Împletind fapte inspirate din realitatea istorică, într-o formă estetică viabilă, cu ficțiunea, Melanie Benjamin a reușit să creeze un roman de anvergură impresionantă, care ne vorbește despre viață, despre viața de zi cu zi a coloniștilor imigranți ademeniți într-un ținut „care promite multe”, în căutarea unui nou început, Nebraska, „Grădina Edenului”. Hrăniți cu minciuni, dezinformați, cu speranțe deșarte, oamenii aceștia au venit și s-au stabilit, cu promisiunea de a primi o suprafață de pământ dacă se stabileau timp de cel puțin cinci ani. Între timp, au îmbogățit afacerile locuitorilor, au lucrat până la epuizare, s-au confruntat cu seceta, apariția lăcustelor care le mâncau recoltele, cu iernile reci, pustii și pline de zăpadă. Și cu viscolul din 1888, care a pornit cu o dimineață deosebit de caldă. Câteva ore mai târziu, tragedia avea să facă zeci de victime, coloniștii trimițându-și copiii la școală în haine mult mai subțiri și mergând în oraș pentru a-și face provizii, cât vremea încă „este bună”.
„În timp ce înainta, locul îi era luat de un aer cu înaltă presiune atât de rece, că îngheța în câteva minute carnea neacoperită de haine.”
Fără ca vreunul dintre ei să știe ce urmează se întâmple, un viscol de o ferocitate colosală urmează să lovească ținuturile. Surorile Gerda, de optsprezece ani și Raina Olsen, de doar șaisprezece ani sunt, ambele, profesoare. Amândouă sunt nevoite să ia decizii de viață și de moarte pentru a-i salva pe elevii cărora le predau. Deciziile, bineînțeles, au să le însoțească pentru tot restul vieții - una dintre ele este declarată eroină, iar cealaltă este judecată pentru „alegerile greșite pe care le-a făcut”. Deși personajele sunt fictive, Melanie Benjamin se bazează pe un eveniment adevărat care a avut loc. Cu toate acestea, chiar sunt de părere că a făcut o treabă extraordinară în crearea unor personaje atât de reale, atât de palpabile, reușind, cu fidelitate, să le integreze în lumea romanului. Am simțit o adevărată tristețe citind Viscolul copiilor, am fost încercat de sentimente dintre cele mai intense și, deși la început mi s-a părut că povestea înaintează foarte greu, ajunsesem în punctul în care nu mai puteam lăsa cartea din mână. Splendidă, dureroasă, profundă și extrem de reală. O lectură esențială a acestui an, pe care cu siguranță am s-o așez în topul celor mai bune cărți ale anului 2022. Tristețea resimțită pentru mamele, tații, copiii care și-au pierdut viața în acea zi - atât de mulți copii - a fost nu doar palpabilă, dar a reușit să îmi smulgă lacrimi. Citeam și, la un moment dat, când am ajuns la un anumit paragraf, mi-am simțit ochii umezi și-atunci mi-am zis că, într-adevăr, citesc o carte extrem, extrem de bună.
„Încă o pată nemișcată, încă una și încă una... șoimul pe văzu pe toate din văzduh. O căciulă galbenă pe un cap cărunt, cu pleoapele acoperite de gheață. O mână care abia se zărea din nămeți: o mănă de copil mică, albă, de albețea morții, mai palidă decât zăpada. O roată de căruță, o rochie albastră ca cerul fluturând printre spițe și, în rochie, un trup de femeie.”
Întrucât trăim în timpuri în care avem certitudinea condițiilor meteorologice la minut, este greu să-ți imaginezi cum decurgeau lucrurile în jurul anului în care s-au întâmplat aceste evenimente. Era treaba corpului de transmisiuni al armatei de a face măsurători meteo și de a telegrafia constatările pe care le-au concluzionat. Cu toate acestea, în acea zi n-a fost anunțat nimic de acest gen. Nu există un număr exact al celor care și-au pierdut viața în timpul viscolului, însă foarte, foarte multe victime au fost copiii care au mers în acea zi la școală. Prima jumătate a romanului este despre viscol, despre cum a decurs acesta, victimele făcute, cum s-a manifestat, iar a doua jumătate este, într-o mare parte, despre Gerda și Raina, și despre cum li se va schimba viața în urma acestui teribil și dureros eveniment. Un alt personaj cheie al romanului este Gavin Woodson, de profesie jurnalist, care a fost alungat din New York tocmai în Omaha. El este, de fapt, unul dintre cei care au scris anunțurile pentru a trage oamenii în zonă. Și lui, de altfel, acest viscol îi va schimba viața într-un mod dramatic - îi descoperă pe eroi, pe cei care, greu, au supraviețuit viscolului și pe o fetiță pe nume Anette - cea care ajunge să îi schimbe viziunea asupra eticii muncii sale (sau, de fapt, lipsei de etică) și a modului în care îi va ajuta pe cei afectați de această intemperie.
„Mai erau unii care scăpaseră cu viață și ajunseseră înapoi acasă, unde își găsiseră nevestele și copiii înghețați lângă soba rece, goală; în unele case, vântul spărsese ferestrele, dar nu în toate; frigul era așa de năprasnic, încât pătrunsese prin ferestre și pereți. Alții își găsiseră soțiile la câțiva pași de casă, aproape îngropate în zăpadă. Se zăpăciseră, se rătăciseră între casă și grajd, dacă nu apucaseră să lege o sfoară de care să se țină, și multe nu mai reușiseră să se întoarcă, din pricină că furtuna se dezlănțuise prea repede (...).Dar toată lumea vorbea despre copii.”
Un roman captivant, profund, cu substrat care chiar sunt de părere că merită mult mai multă atenție din partea cititorilor. Bine scris, extrem de bine gândit și documentat, cu personaje reale, convingătoare, cu evoluție uimitoare de-a lungul paginilor. Personaje care întruchipează speranța, curajul, iubirea, dar și valori mai puțin de lăudat, cum ar fi egoismul și exploatarea forței de muncă. Bazându-se pe numeroase relatări orale, articole de ziar și publicații, Viscolul copiilor este o carte care reiterează condițiile acelei întâmplări, în care locuitorii din prerie sau din oraș au fost pierduți în zăpada învolburată, sub această nemiloasă „cortină de zăpadă”. Nu știu ce aș mai putea spune, decât că sunt profund impresionat de cât de bine scrie Melanie Benjamin, cum a reușit să dezvolte personajele (de care, efectiv, nu ai cum să nu te atașezi, nu ai cum să nu trăiești alături de ele), povestea magistrală, scriitura impecabilă, profundă, subtilă, modul în care a reușit să creeze această atmosferă a unui viscol sufocant, care îți taie și fură, de îndată, respirația. Chiar mi-a plăcut enorm - realitatea cărții m-a lovit din plin. Emoționant de bine scris, cu dimensiuni explorate în totalitate, personaje complexe și o poveste memorabilă, cu siguranță, după cum am zis, Viscolul copiilor rămâne un roman pe care îl voi recomanda oricărui cititor!
