sâmbătă, 25 martie 2017

„Și vom merge toți în infern”, de Fernando Vallejo- Recenzie



„Punct și de la capăt. Să continuăm. Sau mai bine spus să ne întoarcem la viciile de care vorbeam, pentru că l-am sărit pe cel mai important: viciul viciilor, viciul maxim, viciul permanent de a fi vii, de care o să ne vindecăm cu toții într-o bună zi, chiar și Papa însuși.” (pagina 22)

Rating: 5 din 5 steluțe
Traducere din limba spaniolă: Mariana Sipoș
Număr de pagini: 216
Distincții literare: Rómulo Gallegos

Fernando Vallejo (născut în 1942 la Medellín, Columbia) este romancier, regizor şi eseist. A început studii de filosofie şi litere la Bogotá, dar, după numai un an, le-a abandonat în favoarea celor de biologie, pe care le-a și terminat.

Critic asiduu al Bisericii Catolice, al politicii din ţara natală, al ipo­cri­ziei şi al falsei moralităţi, Fernando Vallejo şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Europa, SUA şi Mexic, cele trei filme ale sale şi aproape toat­e romanele (dintre care cinci formează un ciclu auto­biografic) au subiect­e inseparabile de Columbia, descriind violenţa, pederastia, problema dro­gurilor, viaţa adolescenţilor şi moartea omniprezentă, deşi, cum remarca cineva, tema lui principală e viaţa. Cel mai cunoscut roman este La Virgen de los sicarios (Sfânta Fecioară a ucigaşilor plătiți; apărut în 1993, ecranizat în 1999 și publicat în traducere la Curtea Veche Publishing în 2016). Pentru El desbarrancadero (Și vom merge toți în infern, 2001) a primit prestigiosul premiu literar Rómulo Gallegos. Aceste două romane se clasează între primele 15 locuri din lista celor mai bune cărți în limba spaniolă, întocmită de 81 de scriitori și critici hispanici. În 2012 Vallejo a fost recunoscut drept unul dintre cei „zece cei mai influenți intelectuali din America Latină“ de către cititorii revistei Foreign Policy.

„(...) Pentru că nu există inocenți, Dario, pentru că toți suntem vinovați.” (pagina 35)

Şi vom merge toţi în infern este povestea unei agonii. Alter ego-ul lui Vallejo devine martorul morţii lui Dario, fratele adorat, bolnav de sida. Romanul reprezintă o formă de a privi drept în faţă, fără niciun menajament, chipul rânjit al morţii. Considerat unul dintre cele mai strălucite romane scrise în limba spaniolă ale ultimelor decade, cartea tratează o temă puţin frecventată în literatură, şi anume dragostea frăţească. Romanul povesteşte agonia unui bărbat şi sfâşierea sufletească a fratelui ce luptă cu disperare, dar în mod inutil, ca să-l salveze. Dragostea în sine înseamnă doar suferinţă, iar viaţa reprezintă o sumă de înfrângeri.
„Literatura are o infinitate de teme. În cărţile mele, moartea chiar este o temă centrală. Să mori la persoana întâi este foarte complicat, la persoana a treia este mult mai uşor să omori un personaj, dar cum s-o faci la persoana întâi, cum să zici eu m-am murit?“ - Fernando Vallejo 

„- Mame prostituate! a exclamat. Vagine delincvente pe care nu le pedepsește legea. O să aduceți în continuare pe lume copii? Mici Gaviritas, Samperitas, Pastranitas, senatori, guvernatori miniștri, cicliști, fotbaliști, episcopi, preoți, interlopi șefi de clan, șmecheri, papi.
Așa era mereu: un blestem venea după altul, asemenea avemariilor dintr-un rozariu.” (pagina 141)

„Într-o lume a înverşunării, doar un desăvârșit stil narativ poate transforma verbul caustic în muzică belicoasă. Îmi asum posibilele consecinţe excesive ale declarației mele: Fernando Vallejo este un Céline al violenței latino-americane.“ - Christopher Domínguez Michael 

„Eu nu sunt fiul cuiva, sunt al nimănui. Eu mă trag din mine însumi, sunt doar fiul meu, al spritului meu, dar cum spiritul este o elucubrație a filosofilor care mai rău zăpăcesc lumea, imaginați-vă că spiritul ca pe o vijelie, un vânt puternic de câmpie care pornește din senin, fără rost, ridicând vârtejuri de praf și înspăimântând puii de găină.” (pagina 46)

„Ireverențioasă. Este adjectivul care, la o primă lectură, poate fi aplicat romanului ce a câștigat Premiul Rómulo Gallegos, Şi vom merge cu toţii în infern de Fernando Vallejo. Dincolo de limbajul aspru folosit de Vallejo şi de diatriba împotriva a tot ce există, ba chiar şi împotriva a ceea ce nu există, rămâne povestea unor situații dureroase, a unor drame psihologice și sociale pe care Vallejo le adâncește cu un realism poetic visceral. În mod cert aceste calități, şi nu stilul ireverenţios au convins juriul ce decernează premiul Rómulo Gallegos, cea mai importantă distincţie a literelor latino-americane, să-l aleagă pe Fernando Vallejo dintre două sute cincizeci de participanți.“ - La Nación

„Este foarte posibil să nu existe un alt autor care să exprime mai bine sentimentul incomod de a fi columbian ca Vallejo. Şi poate că nu există o altă carte care să cuprindă atâta furie şi tandreţe, scârbă şi dor, disperare şi speranţă în ţara asta ca romanul Şi vom merge toţi în infern.“ - Marta Ruíz 

Am început să fiu mai aspru, să spun așa, cu romanele pe care le citesc. Vreau să spun că nu prea mai dau cinci steluțe decât acelor cărți care chiar simt că mi-au plăcut, că am rezonat cu povestea, că am înțeles personajele, că am reverbat cu ale autorului cuvinte. Ei bine, acestui roman i-aș fi dat șase steluțe din cinci, pentru că pur și simplu asta am găsit în el: un strigăt. O exorcizare de viață, de trecut, o zvâcnire viscerală a durerii sădite în pieptul autorului, al personajului, nici nu știu cum să-i zic. Vă pot spune că mi-a plăcut enorm acest roman, l-am citit foarte, foarte rapid, chiar dacă nu are decât un capitol, adică romanul începe și nu se oprește decât atunci când se va fi terminat (210 pagini, cam așa). Nu, nu e greoi, iar Fernando Vallejo povestește totul într-un mod pur și simplu, deși violent, aproape vulgar, care nu plictisește, lăsând totul să curgă de la sine.

„Viața este o hărmălaie, o harababură: doar liniștea neantului este perfectă.” (pagina 78)

Da, într-adevăr, abordează teme bizare, non-conformiste, precum ateismul, homosexualitatea, alcoolul, ura față de propria mamă, cu un atașament special față de propria-i bunică și propriul frate, ura față de țară, față de medici, față de patrie, într-o țară plină de rahat în care carnea se vinde pe marijuana, pe coca, chestii dintr-astea, te frapează ceea ce Vallejo reușește să contureze în romanul său, o societate columbiană actuală, îngrămădită într-un buzunar de „hoți, curve, prostituate, proxeneți, poponari, proști, corupți”; de asemenea, ateismul autorului este înfloritor în carte, drept care ideile sale sunt susținute în prisma romanului Și vom merge toți în infern, încă din titlu de fapt. Recunosc, acest roman nu este pentru toți, cred că ai nevoie de o oarecare experiență literară pentru a-l citi și în fine pentru a-l înțelege. Este un roman vulgar, o scriitură acidă, incisivă și zeflemistă, întrucât tu însăți te-ai putea simți ofensat și jignit. Oricum, Vallejo a știut, a luat în calcul faptul că vor există două tipuri de cititori ai săi: cei care-l vor iubi și-l vor înțelege, și cei care îi vor evita cărțile. Eu abia aștept să mai citesc ceva scris de el, pentru că prea bine o face.

„Astăzi eu concep infernul ca un regim monocord, cu aceste citrici infame (portocalele), fără melodie, fără armonie, fără colorit orchestral, searbăd ca un oboi predicând în deșert cu un behăit de oaie.” (pagina 83)

E frumos de urmărit relația dintre Vallejo și Dario, fratele său, precum și dintre Vallejo și tatăl său. Nu știu, mie mi s-au părut puncte forte ale acestui roman, pentru că dincolo de mizerie, de whisky, de marijuana, de sex cu tineri, de șobolani și răutate, se întrevede, ca o lumină plăpândă, sentimentul, dragostea și speranța, acea mică fărâmă de iubire capabilă să schimbe omenirea, să salveze oamenii și să deschidă inimi. Deși nu e tocmai teritoriul lui Vallejo, n-am putut să nu simt dragostea cu care vorbea despre bunica sa, despre zilele frumoase de vară, despre tatăl său și propriul său frate. El făcea sacrificii, dar știa că nu așteaptă nimic la rând, pentru că nu i se va fi oferit. Vallejo are un stil aparte de a trăi lucrurile și de a le integra într-o formă literară viabilă a fi publicată. Eu vi-l recomand cu mare drag, este genul de carte pe care trebuie să o citești pentru a ști dacă-ți place sau nu; nu doar din auzite, citate sau recenzii.

Le mulțumesc din suflet celor de la Curtea Veche Publishing pentru volumul de față, Și vom merge toți în infern, un must-read neapărat (se permite, credeți-mă, pleonasmul, în condițiile acestei genialități e roman). Pe site-ul lor găsiți numeroase cărți frumoase, cu reduceri de nerefuzat, din colecțiia variate și domenii selecte. Să aveți lecturi frumoase și pline de spor!  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu