Călăuzele tăcute, de Steve Peters - Recenzie

Editura: Publica

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 304

Anul apariției: 2021

Traducere: Monica Lungu 

Steve Peters este psihiatru consultant și a activat 20 de ani în domeniul psihiatriei clinice. Este licențiat în matematică, educație şi medicină. Are un master în educație medicală și studii postuniversitare în medicina sportivă, educație și psihiatrie. Prof. Peters este lector senior la Universitatea Sheffield din 1994, decan al Școlii de Medicină și membru al Comisiei de examinare în psihiatrie a Royal College of Psychiatrists. Lucrează și în domeniul sportului de performanță, fiind psihiatrul echipei Sky Pro Cycling Team și psihiatru consultant pentru FC Liverpool. Tehnicile sale de antrenament mental au fost considerate un aport la performanțele cicliștilor de elită ai Marii Britanii și o contribuție importantă la câştigarea celor douăsprezece medalii la Jocurile Olimpice de la Londra, dintre care opt de aur. În afara sportului de elită, prof. Peters a lucrat cu directori generali și executivi, pacienți și medici rezidenți, ajutându-i să înțeleagă de ce gândesc și acționează așa cum o fac și cum își pot gestiona mințile pentru a optimiza performanța la muncă, dar și în viața personală. În prezent lucrează în mai multe domenii, inclusiv consultanță, sănătate, educație, sport de elită și cu persoane din rândul publicului. Peters conduce și compania Chimp Management, care este implicată în acte de caritate.

„Fă-ți timp pentru tine când este pisibil - adulții folosesc foarte multă energie inconștientă prin mobilizarea vigilenței pentru a ține copiii în siguranță.”

În timpul copilăriei învățăm să ne gestionăm emoțiile și gândirea, dezvoltând strategii pentru a face față lucrurilor care ni se întâmplă. Indiferent dacă sunt productive sau contraproductive, acestea devin adesea obiceiuri pe viață – călăuzele noastre tăcute. Obiceiurile productive ne pot oferi multe avantaje în viață. Obiceiurile contraproductive care ne însoțesc și la vârsta adultă de obicei generează stres și pot fi nocive pentru funcționarea cotidiană, pentru sănătatea  psihologică și pentru relațiile pe care le avem. Această carte are două direcții: să ajute adulții să analizeze și să înțeleagă de unde provin comportamentele nesănătoase sau distructive învățate și să ofere modalități de înlocuire a  acestora cu comportamente și convingeri constructive și să ofere sprijin și idei părinților, profesorilor sau altor persoane care se ocupă de îngrijirea copiilor, pentru ca aceștia să-i ajute pe copii să-și formeze obiceiuri sănătoase sau constructive și să prevină dezvoltarea unor obiceiuri nesănătoase sau distructive. Călăuzele tăcute explorează, într-un mod ușor de înțeles, unele aspecte neurologice și psihologice ale formării obiceiurilor, precum și alte subiecte conexe. În continuare, cartea oferă reflecții și idei practice la care cititorul să mediteze, folosind exemplele a 10 obiceiuri productive. Exemplele de obiceiuri contraproductive, ce ar putea fi schimbate, includ: autocritica exagerată, teama de eșec și perfecționismul neiertător, îngrijorarea excesivă sau reacția exagerată la situații, procrastinarea, stima de sine scăzută Exemplele de obiceiuri productive includ: depășirea greșelilor, dezvoltarea unei perspective pozitive, capacitatea de a vorbi despre propriile sentimente, căutarea unui sprijin adecvat, proactivitatea și oprirea procrastinării.

„Fii împăcat cu tine, fii cel mai mare fan, și nu cel mai mare critic al tău.”

Teama de eșec. Procrastinarea. Lipsa atenției. Amânarea. Lipsa respectului față de ceilalți. Ce-ar fi dacă am putea ajuta copiii - și chiar pe noi înșine, drept adulți - să evite astfel de atitudini și chiar să le considere greșite și inadecvate? Ce-ar fi să-i învățăm faptul că un zâmbet, deseori, poate influența întreaga noastră stare de spirit, că un mulțumesc și te rog au puteri formidabile? Și, de fapt, repet, noi înșine să adoptăm un astfel de comportament benefic și pozitiv? Conform psihiatrului Steve Peters, noi deja dispunem de toate acestea, le avem la îndemână și, cu desăvârșire, există în noi - totul, în final, este doar o chestiune de gestionare a cimpanzeului din capul nostru. În cartea de față, Călăuzele tăcute, Steve Peters abordează tematica management-ului minții, prin simplificarea neurologiei și a neurobiologiei proceselor cognitive într-un model pe înțelesul tuturor - în această manieră, creierul nostru, susține el, este controlat, ca un fel de turn off/on, de computer care are rolul de a stoca informații și experiențe, de uman (partea rațională, logică) și de către dragul de cimpanzeu, care reprezintă mahmureala noastră evolutivă, partea irațională din noi, cea gata oricând să erupă și să explodeze, care trece direct la concluzii, care, cum s-ar spune, spune „hop!” înainte să sară, declanșând reacții exagerate și, în general, făcând rafagii asupra echilibrului nostru emoțional. De altfel, în cartea, Steve Peters ne oferă și o mulțime de informații utile în ceea ce privește modul în care putem gestiona și în care ne putem antrena „călăuzele tăcute” spre a lua, cât mai des posibil, alegerile potrivite! Și spre a le îndruma către o atitudine pozitivă atunci când vine vorba de a trage, în urma anumitor situații mai neplăcute, concluzii.

„Când se poate, mai schimbă mediul și socializează.”

Dacă stau bine și mă gândesc, cartea aceasta cred că ar fi mult mai potrivită părinților care au un copil mic, dar și profesorilor, învățătorilor și celorlalte persoane care activează în domeniul educației și îngrijirii copiilor. Nefăcând parte din această categorie, eu am citit această carte și am apreciat-o datorită informațiilor de ordin psihologic pe care mi le-a oferit, datorită mecanismelor cognitive care mi-au fost explicate și pe care, într-adevăr, chiar am reușit să le înțeleg - datorită modului în care Steve Peters reușește să transmită informația și să o livreze unui public larg; este o carte scrisă extrem de frumos, accesibilă, chiar într-un mod ludic, cu ilustrații jucăușe care să atragă atenția, deopotrivă, atât adulților cât și adolescenților. Nu este o carte grea, care să abunde de detalii tehnice greu de înțeles, care să exacerbeze atenția cititorului printr-un limbaj plin de elemente de jargon, tipice domeniului în care autorul activează. Și de ce spun că această ar fi mai potrivită părinților, într-o măsură mai mare decât celorlalți, este pentru că autorul pare-se că a scris această carte drept un fel de ghid despre cum să reușești să-ți faci copilul să adopte atitudini cât mai sănătoase și în conformitate cu o reușită a unei integrări sociale viabile și în acord cu valorile morale potrivite; și, de altfel, la sfârșitul fiecărui capitol, după ce se abordează o anumită temă problematică (spre exemplu, copilul și gestionarea furiei), autorul oferă cititorilor câteva sfaturi practice pe care le-ar putea pune în aplicare. 

„Încearcă și fă activitate fizică, dacă ai timpul și energia necesare.”

Dincolo de acestea, de sfaturile autorului și de aplicațiile practice ale ideilor sale, ceea ce am urmărit, cu precădere, în Călăuzele tăcute a fost această idee a management-ului minții, faptul că reacțiile, atitudinile și chiar emoțiile noastre sunt gestionate de către o mașinărie complexă, printr-un mecanism, în esență, destul de simplu: mintea este responsabilă de modul în care funcționăm noi, gestionâdu-ne emoțiile, gândirea, comportamentele, reacțiile și trăirile. Totuși, ne împărțim această minte cu o mașinărie extrem de complexă, a căror mecanisme de discriminare ne sunt controlate de către Cimpanzeu (care reacționează primul la diverse situații, reacțiile sale putând fi modificate de sfaturile venite de la Computer) și de către Computer, care oferă sfaturi Cimpanzeului și Umanului și poate fi programat de către amândoi. Cimpanzeul, așa cum am spus, gândește și interpretează, are propriile sale interese și, deseori, te poate ignora (drept care, tind să cred, n-ar trebui să ne simțim prea prost atunci când, în fața unor situații, reacționăm într-o manieră și cu o atitudine de care nu suntem mândri). Reacțiile Cimpanzelui, însă, pot fi modificate de sfatul venit de la Computer și, dacă este programat corespunzătorul, Computerul, partea rațională, care gândește totul într-o manieră cât mai pozitivă, adecvată, poate ignora Cimpanzeul hazardat. 

„Asigură-te că nu te neglijești și alcătuiește-ți propria listă a fericirii - lucruri care te fac fericit - și încearcă să o pui în practică.”

La adulți, Umanul, Cimpanzeul și Computerul s-au maturizat în totalitate, putând gestiona mult mai bine anumite situații și modul în care reacționăm în fața acestora. La adulți, Umanul poate programa Computerul, care, la rândul său, poate gestiona ușor reacțiile Cimpanzeului - bineînțeles, și noi dăm, deseori, greș. Totuși, la copii, Umanul este foarte slab dezvoltat, astfel încât acesta nu poate programa în mod optim Computerul. Care este, astfel, rezultatul? Cimpanzeul este controlat în mod deficitar - așadar, reacțiile unui copil vor fi mult mai haotice, inadecvate și inoportune. Dată fiind situația, cred că ar trebui să înțelegem mult mai bine și să acceptăm mult mai ușor anumite acțiuni întreprinse de cei mici, anumite aspecte care, nouă adulților, ni s-ar putea părea enervante și gata să ne scoată din sărite. Cu alte cuvinte, așa sunt programați copiii, așa am fost, de fapt, și noi cândva programați. În mod asemănător, la copii, Cimpanzeul este foarte activ și programează Computerul dacă nu intervine un adult. Distincția dintre copil și mașinăria călăuzelor sale tăcute este foarte utilă în creșterea și educarea acestuia, precum și în management-ul reacțiilor noastre la comportamentul copilului și la mașinărie. 

„Învățarea comportamentală presupune un stimul, o reacție și o consolidare.”

Personalitatea noastră are și o componentă genetică, pe lângă componentele sociale, culturale, legate de mediu și oameni. Experiențele pe care le-am acumulat și le acumulăm vor modifica instrucțiunile dictate genetic - mintea aflată în dezvoltare, totuși, are anumite limitări. Adulții de încredere, stabili emoțional și disponibili afectiv sunt cea mai bună bază pentru dezvoltarea statornică și emoțională a unui copil. Un mediu stimulant pentru acesta are drept rezultat îmbunătățirea funcționării creierului, mai târziu în viață. Judecata morală se dezvoltă în etape și se poate lucra cu oricare dintre ele. Adulții îi pot ajuta pe copii recunoscând schimbările în raportarea la morală, etică și promovând discuții despre cultură, adaptându-le la nivelul de dezvoltare la care se află copilul. Astfel, discuțiile cu un copil mic despre pedeapsă și recompensă îl vor ajuta să înțeleagă judecata morală. Pe măsură ce crește, aceștia se vor raporta mai mult la ceea ce au învățat în momentele critice ale dezvoltării lor cognitive, psihice. 

„Modul în care un adult reacționează la comportamentul unui copil va influența reacția acestuia.”

Chiar a fost o carte interesantă, care m-a stimulat și mi-a îmbunătățit mult modul în care văd anumite situații, modul în care reacționez atunci când mă aflu în anumite circumstanțe. Mi-ar fi plăcut, bineînțeles, să insiste mai mult pe aspectele științifice ale călăuzelor tăcute, dar chiar a fost destul de curprinzătoare și din acest punct de vedere. Cu siguranță o carte care chiar mi-a adus niște noutăți și mi-a deschis, în anumite privințe, ochii. Vreau să le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Publica pentru această carte, Călăuzele tăcute, de Steve Peters, pe care o puteți găsi AICI. Să aveți parte doar de lecturi pe placul vostru și de mult spor!