vineri, 15 octombrie 2021

Lungul zbor spre casă, de Alan Hlad - Recenzie

Colecția: Raftul Denisei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 368
Anul apariției: 2020
Traducere: Rodica Ștefan

Alan Hlad s-a născut în 1966 în West Virginia. A studiat economia la Bowling Green State University, dar în timpul colegiului a frecventat și cursuri de literatură și scriere creativă, urmând astfel o mai veche pasiune din copilărie și adolescență. A avut o carieră de succes în domeniul asigurărilor, avansând în diferite corporații, fără să abandoneze visul de a deveni scriitor. După ce a hotărât să demisioneze și să-și înființeze propria firmă, a putut să acorde din ce în ce mai mult timp scrisului. În încercarea de a se perfecționa, s-a alăturat unor cercuri literare, cum ar fi Akron Writers’ Group, iar mai târziu, Historical Novel Society și Literary Cleveland. În 2019 i-a apărut primul roman, Lungul zbor spre casă (The Long Flight Home; Humanitas Fiction, 2020), tradus în peste zece limbi, iar editura americană care l-a publicat i-a propus un contract pentru încă două cărți. Romanul a devenit rapid bestseller USA Today și a intrat în topurile de vânzările ale celor mai importante publicații americane, precum și în cele din Spania și Marea Britanie. Alan Hlad trăiește în Ohio, împreună cu soția, copii și câinii lor.
„(...) Susan și-o amintea în cele mai mici amănunte - șuvițele aproape albe, zâmbetul veșnic care îi răspândea crețuri în obraji, glasul mlădios ca strunele unei viori vechi. Buna se sfârșise în somn, într-o seară caldă de vară cu patru ani în urmă. Părea că se întâmplase de o veșnicie - războiul căscase o prăpastie uriașă între trecut și prezent.”
Pornind de la evenimente reale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când Marea Britanie a folosit cincisprezece mii de porumbei voiajori pentru a primi informații din Franța și Olanda ocupate de naziști, Lungul zbor spre casă îmbină elementele unui roman istoric cu delicatețea unei povești de dragoste. O carte care insuflă speranță despre suflete-pereche, curaj, spirit de sacrificiu și demnitate. Romanul s-a aflat, în 2019, pe listele de bestselleruri din Marea Britanie, SUA și Spania, iar audiobookul a primit, în noiembrie 2019, Earphone Award acordat de AudioFile Magazine. Septembrie 1940. Noapte după noapte, bombele germane cad asupra Londrei, într-o încercare de a șterge orașul de pe fața pământului. După întreruperea cursurilor universitare, Susan Shepherd își găsește forța de a merge mai departe îngrijind porumbeii din crescătoria bunicului său. La ferma lor de la marginea pădurii Epping ajunge printr-un ciudat joc al destinului un tânăr american, Ollie, care vrea să se înroleze ca pilot în RAF.  Iulie 1996. Ziarele din întreaga lumea relatează o întâmplare neobișnuită: în hornul unei case vechi din Rochford au fost găsite rămășițele unui porumbel care pare să poarte un mesaj din cel de-al Doilea Război Mondial. Știrea stârnește mare emoție în Marea Britanie, iar în sufletul lui Susan  Shepherd, fost ornitolog la Universitatea din Londra, trezește amintiri de mult îngropate.
„Când trenul a ajuns în dreptul primului cimitir, Ollie a văzut sute de morminte noi presărate pe toată pajiștea îngrijită de altădată, dar și zeci de gropi proaspăt săpate pentru victimele care așteptau să fie îngropată, ori ca măsură de prevedere pentru o nouă noapte de bombardamente. Șiruri de sicrie din lemn de pin stăteau rezemate de zidul morgii, ca o macabră linie de producție. Și tocmai când Ollie se simțea anesteziat în fața acestei orori, le-a văzut. Micile sicrie.”
Am crezut, atât de mult timp, că Alan Hlad (numele nu-mi dădea nicio idee) este femeie. Astăzi, când m-am pus să scriu această recenzie, am zis că mai întâi vreau să văd cum arată „autoarea”. Bun, mi-a fost mare surprinderea când am văzut că, de fapt, este vorba despre un el, despre un autor. Stai așa! Știu că vorbisem, imediat după ce am terminat cartea, cu cineva care a citit-o și, la rândul ei, persoana respectivă se tot referea la Alan Hlad ca fiind „o ea”. De altfel, m-a încântat tare numărul semnificativ de cititori care și-au cumpărat această carte după ce au văzut cât de mult mi-a plăcut - ei bine, se pare că mi-am făcut „meseria” cum trebuie. Apoi, a apărut acel gând, intempestiv - și dacă n-are să le placă acest roman. La fel de intempestiv acest gând s-a evaporat din mintea mea, gândindu-mă că, oricum, NU are cum să nu îți placă această carte. Pe scurt, pot rezuma totul în următoarea afirmație: cu siguranță una dintre cele mai frumoase cărți citite în utlimii ani. Lungul zbor spre casă a fost acea carte pe care am citit-o cu sufletul, care mi-a smuls lacrimi și care, încă o dată, mi-a dat speranță și m-a făcut să mă gândesc că lumea aceasta, departe de orice intemperii, orice greutăți, răutăți, greșeli istorice, lumea aceasta chiar este un loc frumos, și bun, și cald. Este un loc în care, atât timp cât îți găsești pacea interioară, atât timp cât ajungi la capătul călătoriei lăuntrice, cu siguranță vei găsi fericirea și echilibrul, pacea sufletească atât de importantă.
„Copiii nu trebuiau să piară înaintea părinților. Războaiele nu trebuiau să se poarte în orașe. La școală învpțase că luptele au loc pe câmpul de bătălie (...). Nu erau oare acelea regulile războiului? Erau, dar nu și în cazul naziștilor.”
Povestea este inspirată din adevăruri istorice, ceea ce m-a atras și mai mult; bineînțeles, am citit multe cărți cu și despre război, dar n-am mai întâlnit această temă - porumbeii folosiți în vederea strângerii diferitelor informații „de culise” - abordată. Și în niciun caz într-un mod atât de elegant, frumos și subtil. Intensitatea scriiturii lui Alan Hlad este una pur și simplu palpabilă, cu un discurs narativ profund, fluid, apelând la introspecție, astfel încât totul parcă devine, aș putea spune, liric, o proză lirică în care personajele (vai, atât de dragi, atât de frumoase, complexe, puternice, inspiraționale) devin întruchipări ale curajului, ale devotamentului, piloni de salvare într-o lume atât de furtunoasă, amenințată de ororile războiului și invaziei naziste, de inevitabila suferință a ființei în acel context istoric atât de greșit. Susan, eroina noastră tragică, o femeie plină de curaj și iubire, care dă dovadă de o remarcabilă tărie de caracter, Bertie, bunicul acesteia, un personaj delicios, convingător, atât de puternic în ciuda vârstei pe care o are, înțelept și plin de glume, parcă drept un mecanism de „a nega” realitatea războiului - relația dintre cei doi mi s-a părut de-o emoție colosală, întrucât numai ei doi rămăseseră, unul în grija altuia, pe această lume. Apoi, Ollie, personajul pentru care Susan va începe aibă sentimente din ce în ce mai intense și necunoscute. Într-un cadru terifiant ca cel al războiului, al bombardamentelor nocturne aducătoare de moarte, povestea celor trei devine una care rămâne manuscris, rămâne dovadă a unei perioade din istorie în care, uneori, ceea ce n-a mai rămas a fost decât speranța.
„În timp ce tunetul bombelor germane se rostogolea peste oraș, a văzut-o pe fetiță dormind cu masca de gaze în brațe, iar păpușa îi căzuse jos. Ollie a jurat în sinea lui să ajute copila să-și ia cerul înapoi.”
Operațiunea Columba, ideea lui Winston Churchill, s-a desfășurat cu ajutorul a mii de porumbei - în asta erau implicați Bertie și Susan, în a livra porumbeii și a-i antrena în a se întoarce, după ce și-au îndeplinit misiunea, înapoi acasă. Bineînțeles, numărul celor care plecau nu era niciodată același cu numărul celor care se întorceau - astfel de sacrificii îi rupeau lui Susan inima în două, ea care mereu a crescut alături de ei în pace și armonie. Dar, mai ales, probabil ar fi înnebunit dacă i s-ar fi întâmplat ceva Ducesei, porumbelul ei drag, prietenul ei de suflet, pe care ea însăși l-a ajutat să eclozeze și să crească. Totuși, se va dovedi că Ducesa joacă, în această carte, un rol de-o importanță majoră. Trebuie să recunosc că mi-a plăcut enorm, de asemenea, grija pe care Alan Hlad a avut-o față de personajele „secundare”, chiar, întruchipate de animale: eleganta Ducesă, tratată aproape regește, și drăguțul porcușor de trufe Louis (singurul prieten al lui Madeleine, un alt personaj care mi-a stârnit o mulțime de zâmbete) - cei doi fac din Lungul zbor spre casă o lectură ușor diferită față de majoritatea pe care le-am avut, parcă „umanizând” aceste personaje a căror prezență o voiam tot mai des în roman. Nici nu mi-a venit să cred că acest roman este unul de debut - este unul impresionant, atent scris, plastic, care ajunge în sufletul cititorului încă de la prima pagină.
„Porumbeii săi fuseseră aruncați în război. Londra era distrusă de Luftwaffe. Germania urma să atace, nu se îndoia de asta. Avea nevoie de el, mai presus de orice. Tânjea după sprijinul și afecțiunea lui. Ollie îi dăduse speranță. În mijlocul celor mai negre zile, reușise să-i încălzească sufletul.”
Mult mai mult decât o poveste de dragoste sau o poveste de război, romanul lui Alan Hlad este un roman despre curaj, despre speranță și despre cum, împreună, dar făcând sacrificii și păstrând permanent fluxul iubirii, fără să renunțăm la „legăturile esențiale dintre noi”, putem depăși în siguranță orice obstacol ne-ar aduce viața. Orice furtună, intemperie. Bertie, Susan, Ollie, Boar, Madeleine, Ducesa - deși separați, sufletele lor rămân împreună, știind că totul are să fie bine, totul va reveni al normal atât timp cât continuăm să sperăm și să luptăm în numele păcii și al dragostei. M-a emoționat până la lacrimi sfârșitul acestei cărți, ca o certitudine a faptului că deși viața a trecut, în inima cuiva mereu va rămâne acea persoană pentru care, cândva, ai nutrit cele mai intense, cele mai adevărate sentimente și trăiri. Se spune că în viață, uneori, iubești o singură dată - restul nu sunt decât încercări de a păcăli iubirea. Situațiile în care Susan și Ollie se vor afla îi vor îndepărta unul de celălalt, însă niciodată nu va anihila ceea ce, unul pentru altul, aceștia simt. Poate războiul îi va pune la încercări grele, imposibile, însă nu va reuși niciodată să le distrugă speranța.
„Râsul lui Ollie s-a stins brusc când și-a amintit că, dacă nu ar fi făcut atâtea prostii - sau, mai bine zis, atâtea erori de judecată -, acum s-ar fi trezit din somn într-o țară neutră. Stătea în schimb chircit într-o vizuină din Franța ocupată, nas în nas cu un locotenent arțăgos (...).
- Prea mult zgomot, a spus Madeleine. Vreți să vină nemții peste voi?”
Chiar mă bucur enorm de mult de faptul că mulți au cumpărat această carte după ce le-am spus cât de superbă este; abia aștept părerile lor, dar sunt absolut sigur că le va plăcea (cel puțin) la fel de mult ca și mie. Este o carte prețioasă, o carte ca o meditație despre ce înseamnă să nu-ți pierzi speranța, să iubești și să trăiești cu adevărat întru ideea că împreună putem crește în dimensiuni, putem trece în siguranță peste ororile realității imediate. Lungul spor spre casă este, după cum am zis, una dintre cele mai frumoase cărți citite în ultimii ani, una dintre cărțile memorabile de care îmi voi aminti, cu drag, oricând. Am citit-o cu un nod în gât și cu sufletul arzând, iar sfârșitul a fost ca o ploaie într-o zi de vară mult prea toridă: poate nu neapărat ceea ce trebuie, dar binecuvântat. Vă recomand cu cel mai mare drag să o citiți, veți descoperi o poveste care vă va vrăji de la primele pagini, apoi vă va purta într-o lume romanistă din care, cu siguranță, nu veți mai vrea să ieșiți prea curând. Să aveți doar lecturi frumoase și cu spor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu