duminică, 10 octombrie 2021

Bastian, de Dora Pavel - Recenzie

Editura: Polirom
Colecție: Fiction LTD
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 232
Anul apariției: 2021

Dora Pavel, poetă, prozatoare și publicistă, s-a bucurat în ultimii ani de o receptare deosebit de favorabilă din partea criticii literare, precum și a publicului cititor. Autoare a patru cărți de poezie, Narațiuni întîmplătoare (1989), Poemul deshumat (1994), Creier intermediar (1997), Muncile lui Don Quijote (2000), a publicat în 1999 un volum de povestiri, Întoarce-te, Esthera, după care s-a dedicat, în exclusivitate, romanului. Pentru Agata murind (2003) a fost distinsă cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România. La Editura Polirom au apărut ediția a II-a a romanului Agata murind, în 2004, precum și romanul Captivul, în 2006, acesta din urmă primind premiul „I.D. Sîrbu” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. O parte din activitatea sa publicistică este cuprinsă în volumele de interviuri intitulate Armele seducției (2007) și Rege și ocnașDin culisele scrisului (2008). A mai fost distinsă cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române (2000), cu Premiul „Pavel Dan” pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj (2007) și cu Premiul „Cartea anului - Publicitistică” al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj (2007).
„Nimeni nu e pregătit, în nici un moment, pentru a conține o spovedanie atît de sinistră, plesnetul gîndurilor negre ale altcuiva în plină față te poate arunca într-o clipită în cea mai tenebroasă derută. Asemenea tentative de-a plasa altuia mîzga propriei tale conștiințe ar trebui sancționate prin lege (...).”
Un client vinovat de un accident de mașină i se confesează, invocând secretul profesional, unui tânăr avocat de succes, al cărui destin se va schimba radical din clipa aceea. Cu o structură și așa depresiv-melancolică, nemulțumit de „prestația” palidă a existenței sale vulnerabile de până acum, juristul de douăzeci și cinci de ani își va asuma acea faptă străină, care-l va ajuta să-și clameze ferm propria filosofie de viață: „Sentimentul cel mai glorificat de omenire” – spune el – „e pe nedrept glorificat! Iubirea pălește în fața frisonului pe care ți-l dă vinovăția! Chiar și-atunci cînd vinovăția nu-i a ta”. Dincolo de vinovăția de împrumut, din prezent, discursul protagonistului ne va revela o alta, profundă, lucidă, reală, care-l bântuie încă de la naștere.
„(...) eu, vinovatul-nevinovat-perfect-convins-de-o-viață-de-vinovăția-lui, un amărît de douăzeci și cinci de ani, ochelarist și deșirat, cu fizicul meu scheletic de mascul nereușit, mult prea îngust în umeri și prea lat în șolduri, cu o disproporție corporală pe care continui să mi-o port la fel de vinovat de cînd mă știu, care mă scîrbește și mă umple de dispreț de sine, umplîndu-mă, în același timp, de disprețul cu nimic mai ponderat pentru bărbații armonios construiți, cărora li s-a dat avantajul ăsta anume parcă pentru a mă ridiculiza pe mine și pentru a-mi spori umilința.”
Ce aș putea spune despre Dora Pavel, scriitoarea mea - din literatura noastră - preferată? Nimic. Cuvintele sunt de prisos, goale, seci, când vine vorba de a diseca, de a lămuri, de a cerceta o proză atât de intensă, atât de autentică, atât de, cum să spun, originală! Cu toată sinceritatea, cred talentul Dorei Pavel se concretizează în una dintre cele mai talentate voci literare din țara noastră - și-o spun acum, după ce am citit cărțile dumneai în totalitate, ba chiar - Agata murind - de două ori (recenzia o puteți găsi AICI, dacă vă interesează). Și am de gând să le citesc și pe celelalte, încă o dată, cel puțin încă o dată. Deoarece, citind-o, am descoperit că, într-adevăr, și în literatura noastră există calitate, există putere, există inteligență: stimată doamnă, mă bucur că v-ați născut în România și că ați împărtășit din talentul dumneavoastră - unul formidabil - cu noi, cititorii. Ce scriu aici n-are să fie o cronică avizată, viabilă, plină de cuvinte interesante și de „stratageme literare” - o cronică dintr-aceea cu trimiteri la alți autori, tehnici literare folosite în descompunerea (și compunerea) unui roman și așa mai departe. Nu mă recomandă, în momentul de față, absolut nimic - decât faptul că am citit această carte și vă voi vorbi, pe scurt, despre cum am simțit-o eu, Andrei, cititorul neinițiat în aceste (poate puțin) exhaustive moduri de a scrie „cronici pe bune”!
„Sentimentul cel mai glorificat de omenire, am gândit eu, e pe nedrept glorificat! Ceea ce trăisem cu Tina  îmi spulberase tot ce știusem pînă atunci despre iubire.
Iubirea nu e cel mai nobil sentiment, am gîndit! Ce oroare!
Iubirea pălește în fața frisonului pe care ți-l dă vinovăția!”
Bastian este o carte despre... despre ce? O fi despre singurătate, despre solitudine, despre melancolie - o melancolie aproape patologică, proliferativă, bolnavă? O fi o carte despre păcat și despre neputință? O carte a absenței? Catea este narată din perspectiva lui Gregor Carp, fratele avocatului Bastian Carp, care, la un moment dat, este solicitat de către un client care se dovedește a fi însuși tatăl celor 2 - Leon Carp; Gregor, din acel moment, încearcă să-și asume vina propriului său tată. De-aici, avem parte de un joc fenomenal al oglinzilor, în care deriva psihologică este atât de bine fructificată de către Dora Pavel. Romanul este un cumul de amintiri de-o intensă durere, în care visceralitatea și-a făcut casă: fiecare amintire parcă aduce cu sine o piesă de puzzle în viața lui Gregor Carp, dar nimic nu pare-se să fie viabil, adevărat, veridic, real fără Bastian, fără fratele său Bastian, acel avocat atât de priceput, atât de inteligent. Bastian, numele sub tutela căruia s-a scris lumea lui Gregor. Legăturile de sânge care sunt irevocabile, care sunt însuși pilonul acestei lumi, însuși catargul de pe un vas aflat în mijlocul unei furtuni violente. 
„Sînt de părere că orice rău trebuie tăiat din rădăcină, fără menajamente, pentru a nu ajunge să te distrugă în final.”
Romanul Dorei Pavel este unul de o intensitate acută, cu o scriitură plină de substraturi, profundă, în care  fecundă interferențele culturale cu literatura occidentală angolofonă. Un roman de o sonoritate aparte, rod al unei scriituri atât de atente, studiate - o carte metafizică, situată undeva la limita dintre un thriller psihologic și un roman gotic, „neogotic”. Deși cu o scriitură densă, puternică, pe care unii ar putea-o considera greoaie, solicitant de urmărit, Dora Pavel înglobează în scriitura sa un anumit psihism sumbru, fragmentat, într-un roman extrem de bine încadrat - ceea ce face, după părerea mea, ca narațiunea epică, dimpotrivă, să nu fie greu de urmărit, ba chiar capabilă să te inducă într-un fel de „transă literară”: citești și citești și citești și nu știi când, deodată, ai ajuns la sfârșitul cărții. Ca în fiecare roman al autoarei, n-am putut să nu simt parcă un fel de înclinația spre folosirea diferiților termeni medicali (fie că vorba de intervenții chirurgicale, părți anatomice ale corpului - ce-i drept, nu cunoscute chiar de toți -, anumite asocieri etc.) - nu are decât să mă încânte ușurința cu care Dora Pavel se joacă cu plasticitatea cuvintelor: încă o dovadă a talentului ei literar.
Cînd te lași aspirat de tornada devastatoare a celor care vor să ți se destăinuie excesiv, vrînd să se salveze, tu însuți, cel care-i asculți, nu mai ai scăpare, îmi spusese în repetate rînduri Bastian.”
Poate ar fi mult mai multe de spus, însă prefer să mă opresc aici. Am recomandat Bastian multor persoane - mai mult decât atât, în sine, am recomandat-o pe Dora Pavel de fiecare dată când am fost întrebat ce autori români aș recomanda -, și-o voi face în continuare, pentru că proza dumneaei mi se pare a fi, după cum am mai spus, dar vreau să reliefez acest lucru, una extrem de originală, diferită, de o anumită profunzime pe care rar mi-a fost dat s-o găsesc în scriitura altor autori (nu doar români, ci și de pe întreg mapamondul). Sper enorm ca acest roman să ia Premiul Sofia Nădejde, deoarece știu că este nominalizat - o merită cu desăvârșire. Cam atât; v-am spus, nu am vrut să fac o cronică efervescentă și complexă (deși are destule, fiindcă le merită ), întrucât nu sunt capabil de acest lucru (care necesită o oarecare anterioară pregătire), și nu mă recomandă nimic. Decât faptul că citesc și iubesc să citesc - or, oare asta, de fapt, mă recomandă cel mai tare? Se prea poate! Să aveți doar lecturi pe placul vostru!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu