Editura: Corint
Colecția: CorinTeens
Rating: 5 din 5 steluțe
Anul apariției: 2021
Număr de pagini: 304
Traducere: Alexandru Szöllö
„M-am gândit: n-o să mai pot iubi niciodată pe cineva. M-am gândit: o să-i omor pe cei care ți-au făcut asta. Și m-am gândit: o să fac tot ce trebuie ca să rămân în viață.”
Ally Condie s-a născut în 1971 la Cedar City, Utah. A predat limba engleză la câteva licee din New York și din Utah. De altfel, un crâmpei din acest stat American este zugrăvit de autoare și în Summerlost. Scrie cărți pentru copii și pentru adolescenți. Printre volumele adresate tinerilor cititori se numără trilogia Matched, un bestseller internațional tradus în peste 30 de limbi și ajuns pe primul loc în lista întocmită de prestigioasa publicație The New York Times. În prezent locuiește la Salt Lake City, Utah, alături de soțul ei și de cei patru copii ai lor, trei baieți și o fată. „Copiii sunt minunați. Și diferiți. Sunt copii cu diverse înclinații, moșteniri și experiențe și toți merită să se regăsească în literatura care le este dedicată și să știe că sunt persoane care contează.“ - Ally Condie, despre Summerlost
„Mă gândesc la ce mi-a spus Amiralul înainte să plecăm. Nu subestima ura pe care-o simt bandiții față de nava ta. Dar eu una cred că bandiții nu ar trebui să subestimeze cât de mult îmi iubesc eu nava. Sau, mai bine spus, cât de mult îmi place ce poate face.”
Cine devii atunci când nu ți-a mai rămas nimic de pierdut? Există ceva ce tânăra Poe Blythe, noul căpitan al ultimei nave miniere a Avanpostului, își dorește cu mai multă ardoare decât aurul extras din albia râului Serpentine. Răzbunare. Poe a promis să-i nimicească pe bandiții care l-au ucis pe Call, iubirea vieții sale, și au lăsat-o astfel fără nimic. Dar în timp ce navighează pe apele nesigure ale râului Serpentine, fata trebuie să ia seama și cine a devenit, cine vrea să fie și cum poate dragostea să te schimbe și să te modeleze. Chiar și atunci când crezi că totul este pierdut. O poveste cu o intrigă complexă, încărcată de emoție, despre călătoria unei tinere care încearcă să depășească durerea și furia care au pus stăpânire pe ea și să găsească forța interioară de a-și stabili propriul drum în viață.
„Vrei să te joci cu mine de-a șoarecele și pisica? mă gândesc. Bine. Hai să ne jucăm!”
Nu știam nimic despre acestă carte, dar chiar nimic. Nici nu am citit descrierea atunci când m-am hotărât să mă angajez în lectură. Dar, recunosc, mi-a plăcut tare mult coperta. Așa că am luat cartea, m-am așezat în pat, undeva pe la ora opt seara, și, drept să vă spun, nu m-am mai ridicat decât atunci când am dovedit lectura cărții. Pur și simplu n-am mai putut s-o las din mână și, pe lângă asta, este și o carte care se citește foarte, foarte rapid, deoarece ești antrenat în lectură, ești prins, trăiești acolo, zău, alături de Poe, de tovarășii ei, intri, fără să vrei (sau poate dimpotrivă) în cocârdășie cu ei, trăiești, lupți, te-aventurezi cu ei și parcă, încetul cu încetul, simți cu pericolul, chiar și ție, îți suflă în ceafă și-ți strecoară picături de sudoare pe spate. Pe cuvânt, eu chiar așa m-am simțit, și cred că această carte chiar a căzut la momentul potrivit; simțeam nevoie, în acel moment, să citesc ceva care să mă prindă, ceva dinamic, cu acțiune, dar care, în același timp, să nu mă epuizeze prea mult (fazual spus, „epuizeze”), să nu-mi solicite atenția prea mult. De altfel, să nu fie o carte tocmai complexă, cu multe personaje și toate alea. Și, într-adevăr, Ultimul voiaj al lui Poe Blythe este departe de a fi o carte complexă. O carte surprinzător de bună. O carte nemaiîntâlnită. Nu. De fapt, chiar este o carte simpluță, old school, așa cum, chiar foarte bine, a descris-o cineva. Dar asta nu-nseamnă că nu e o carte, după părerea mea, chiar bună.
„- Misiunea noastră e simplă. Adunăm aur și omorâm orice bandit care încearcă să ne facă rău sau să se bage peste misiunea noastră.”
Deși am văzut că are un rating destul de micuț pe Goodreads, nu pot spune că nu înțeleg de ce - există multe lucruri la care s-ar mai fi putut lucra, să spun așa, iar împătimiții acestui gen de carte cu siguranță sunt acizi atunci când vine vorba de a da steluțe și note și toate alea - este o carte pe care, repet, mulți ar considera-o banală, că s-ar fi putut lucra mai mult la acțiune, la intrigă, la situațiile vrute a fi tensionate, la plot-twist. Sau poate nu le-a plăcut de eroina noastră, Poe, care, într-adevăr, a fost destul de greu de înțeles. Și, totuși, eu am văzut romanul acesta ca o pură devenire, ca o călătorie a însăși personajului principal, Poe, care, aventurându-se în necunoscut, în pericol, suferă o transformare, devine și mai puternică, luptă cu proprii demoni interiori și, astfel, își desăvârșește identitatea, învață să trăiască cu propriile-i emoții și stări. Să și le accepte. Să-și îmblânzească demonii și, poate, încetul cu încetul cu încetul, să lase trecutul în spate și să-și clădească o nouă viață. Nu vreau să spun mai multe, dar eu chiar am fost emoționat de dictonul călăuzitor al lui Poe, dacă-i pot spune așa: dorința aceasta de răzbunare înflăcărată de faptul că iubirea vieții sale, Call, a fost ucisă de către bandiți. Și nu este vorba doar de o răzbunare din furie, este vorba despre o răzbunare întru restabiliarea echilibrului. Dacă nu universal, măcar lăuntric, care, de altfel, e mult mai important. Poe nu se dă deoparte când vine vorba de situații critice, când vine vorba de a-și apăra prietenii cu prețul propriei sale vieți și siguranțe. Poe este, pentru mine, comandantul acela incisiv, dur, pe care mulți ar putea purta ură și ranchiună - dar, în această măsură, este comandantul necesar, care știe cum să mențină ordinea și cum să se impună, în circumstanțe de altfel haotice.
„- Dar, atunci, a fost vorba despre dragoste, spune Naomi. Unii oameni ard mereu.”
Știu că mă repet, și știu că se pot auzi comentari cum că apreciez, efectiv, orice carte citesc. Da, așa-i, într-o măsură, apreciez orice carte pe care o citesc - less or more. Poate, într-adevăr, nu e o carte populară, o carte genială și, de fapt, poate tocmai de asta mi-a plăcut atât de mult. În fine, am trăit alături de Poe fiecare pagină a romanului. M-am emoționat enorm când îi citeam gândurile, trăirile, principiile și devotamentul față de cauza, fie ea una sănătoasă sau nu, pentru care luptă și de care ține cu dinții. M-au emoționat atitudinile ei, felul în care a reușit să gestioneze situațiile de pericol, de teamă, felul în care și-a încurajat și îmbărbătat camarazii, prietenii și tot echipajul navei miniere. Ultimul voiaj al lui Poe Blythe a fost cartea aceea care m-a purtat, fără să-mi dau seama, pe parcursul a aproximativ trei sute de pagini, într-o altă lume, o lume la care până atunci chiar n-am avut acces. Mă simțeam claustrat de apele râului Serpentine, pur și simplu, parcă eram acolo și mi se adunase în piept tot curajul lui Poe, voiam să iasă triumfătoare, să se răzbune, să scape de ghearele ascuțite ale trecutului. Să fie, în sfârșit, liniștită și împăcată. Fericită, așa cum merită. Zău, Poe este o eroină, fie ea și una old school și unidimensională, pe care n-am s-o dau uitării prea curând!
„Oare o să meargă? O să reușesc în sfârșit să fug? Nu sunt complet sigură de ce face oricine de pe dragă ceea ce face. Și aici mă includ și pe mine. Oare o să mă aleg cu ceea ce vreau din chestia asta? Sau o să distrug singurul lucru care mi-a mai rămas?”
Voi ați citit romanul? Sunt tare curios cum vi s-a părut. Vreau să le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Corint pentru această carte, Ultimul voiaj al lui Poe Blythe, pe care o găsiți AICI. Dragă Shauki, vreau să-ți mulțumesc, și pe-această cale, pentru faptul că, for real, chiar mi-ai deschis ochii și mi-ai arătat cât de multe pot pierde dacă, în continuare, stau liniștit și lipsit de păcat în zona mea de confort literar. Și vreau să te anunț, dar sunt sigur că deja știi, fiindcă ți-am mai spus-o, că faci o treabă genială, my friend, și-ți ies toate fain de tot. Dragi cititori, să aveți parte doar de lecturi frumoase și pe placul vostru!