duminică, 26 octombrie 2014

Atractia, de Sylvia Day - Recenzie



Sylvia Day este autoarea a peste 12 bestselleruri internaționale care au urcat pe locul 1 în topul The New York Times, distinse cu numeroase premii și traduse în mai mult de 35 de limbi. A fost nominalizată pentru premiul Goodreads Choice la categoria „Cel mai bun autor” și pentru activitatea ei a fost considerată „Autorul anului pentru romanele de dragoste”, pe site-ul Amazon. A câștigat și premiul Reviewers Choice din patea RT Book Reviews și a fost nominalizată de două ori la prestigiosul premiul RITA de Asociația Scriitorilor de Romane de Dragoste.
„Atracția” primul roman din seria Crossfire, prezintă o poveste plină de dragoste, de sacrificii, plăceri și suflete distruse, presărate cu amintiri chinuitoare.

Eva, o tânără de 24 de ani, se mută în orașul New York, un oraș al posibilităților și al unei noi vieți, alături de prietenul ei cel mai bun, Cary, fiind colegi de cameră. Căutându-și un loc de muncă, aceasta se angajează la o agenție publicitară, moment din care viața femeii începe, cu totul, să se schimbe. Mai precis, din momentul în care se întâlnește cu Gideon Cross, în niște circumstanțe amuzante și deloc plăcute pentru Eva, situație în care nu a fost pentru singura data la picioarele domnului Cross- nici la propriu, dar nici la figurat.
Încă din prima clipă, Eva vede în Gideon Cross exemplul perfect al masculinității, vede în el bărbatul ideal și carismatic, care îți mișcă fiecare hormon din tine, care au „un sex-appeal de te zguduiue, care le au pe toate”.
După lungi rețineri și încercări, cei doi îndrăgostiți- că asta au fost încă de la început, se angajează în întreținerea relațiilor ce țin de partea fizică. Paginile abundă în scene fierbinți, care iau foc, în care tu, ca cititor, nu detectezi doar chimia dintre cei doi, ci parcă le simți și respirația, sudoarea, autoarea reușind să construiască niște tipologii de personaje atât de reale, naturale, încât le asociezi, instantaneu și negreșit, cu persoane din jurul tău. Cu toate astea, Gideon ascunde un secret care-l face să aibă coșmaruri, să se zvârcolească în timpul somnului și să aibă halucinații. Trecutul celor doi pare să fie o problemă, amândoi fiind bântuiți de umbre întunecate ale unor experiențe traumatizante, drept care au nevoie unul de altul pentru a obține acel echilibru al ființei, iar drumul către acest echilibru este unul plin de provocări, obstacole, personaje provocatoare și stricătoare, sentimente reaprinse și necunoscute.
Nu vă spun cum se îndrăgostesc cei doi și prin câte trei ei, nu vă spun cum reușește Gideon Cross să renunțe la a-și mai împărți femeile din jurul lui în două categorii, cele pentru sex și prietene, vă las să descoperiți singuri aceste aspecte.

Esențialul este că un bărbat impunător, respectabil, bogat și cu lung palmarez de femei, reușește să se schimbe pentru femeia care intră în viața lui, „dându-l peste cap și făcându-l să o dorească în fiecare clipă”. Însă nici ea, Eva, nu este mai prejos, ci aspiră către ființa lui Gideon ca și cum acesta ar fi un drog puternic. Dacă nu mă înșel, și afirmă, la un moment dat, acest lucru.

Sentimente intense ce ne ghidează să citim, cu mare interes, fiecare capitol. Gelozie dusă la extrem, dar naturală, iubire arzătoare și plină de dorințe, neîncredere pornită din lipsa comunicării, pace, sex cu urme de tandrețe, plăceri interzise și cuvinte spus prea devreme. Personaje puternice, cu atitudine, dar supuse în fața plăcerii vieții, personaje dionisiace, aș putea spune, cu plăceri telurice și muritoare, dar intense și indispensabile. Minciuni, destine ieșite la suprafață, adevăruri și protecție. Bani, priviri curioase. Toate puse sub numele „Atracția”, un roman extrem de reușit pentru geniul lui, nu degeaba Sylvia Day e considerată, indiscutabil, regina romanelor erotice.


Seria Crossfire a fost publicată în prezent în 39 de țări, devenind unul dintre cele mai mari succese comeriale din lume. În primele 7 luni de la publicare au fost vândute peste 6 milioane de exemplare în întreaga lume.

Aprecieri:

„Când vine vorba de scene în care atracția dintre personaje devine aproape insuportabil de erotică, Sylvia Day are puține rivale în literatura de gen.” - Booklist

„Eva și Gideon... fac din "Atracția" o carte mai bogată și mai realistă decât multe ditnre romanele contemporane pe care le-am citit în ultima vreme.”- Romance Junkies

„... scenele fierbinți și răsturnările de situație neașteptate îi vor face pe cititori să vrea să citească și mai mult.”- Library Journal

Și așa este, abia aștept să pot citi și următorul volum din această serie, „Revelația”.

Vreau să mulțumesc celor de la Cărți Anticariat pentru posibilitatea de a citi această surprinzătoare carte, și nu numai!
Cartea poate fi comandată de AICI, cu o reducere de 40%. Cărțile nu sunt vechi, după cum probabil v-ați fi așteptat din cauza numelui, ci sunt nou-nouțe, în folia de protecție!

Editura Litera
446 pagini
Traducere din limba englează realizată de Florența Simion

16 comentarii:

  1. vaaai am citit si eu toate cartile si is super :D prima carte nu-i nimic pe langa celelalte ci doar te introduce in destinele personajelor. felicitari pentru recenzie si tine-o tot asa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Într-adevăr, Sylvia Day scrie cu o naturalețe dezarmantă, aș spune. Mulțumesc, mă bucur că ai citit cărțile și că ți-au plăcut.
    Un sfârșit de weekend plăcut să ai!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bună!
    Îți mulțumesc frumos, Raisa! Succes!

    RăspundețiȘtergere
  4. Cartea e într-o măsură mai buna decat „50 umbre încătușate”, dar se asemana iar Sylvia Day reuseste sa surprinda :D Felicitari, imi place recenzia ta!

    RăspundețiȘtergere
  5. Eh, na, ce să-i faci? Personal, amândouă mi-au plăcut, dar, parcă, Sylvia Day reușește să treacă de bariera „plăcerilor fizice”, aducând un plus de mister!

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumoasa recenzia, ma face sa vrea sa citesc cartea. Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
  7. Se merită, dacă dorești acțiune „nițel mai aprinsă”! Succes!

    RăspundețiȘtergere
  8. Mai, mi se pare putin ciudat ca atat "Fifty shades", cat si aceasta abordeaza cam aceeasi tema. Poate s-a inspirat Sylvia din cartea lui EL James, avand in considerare ca cea din urma a fost publicata prima. Mie unul mi-e deajuns "Cele 50 de umbre" (care apropo mi-a placut la maxim) si nu cred ca o sa citesc vreodata seria Crossfire.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salutare, Cristian. Înainte de toate, îți mulțumesc frumos că ai trecut pe aici și că te-ai gândit să-mi vizitezi blogul. Crede-mă, sunt extrem de fericit că văd un băiat care împărtășește aceeași plăcere de lectură cu mine. Hehe. Sincer, chiar înainte să ajung acasă vorbeam cu o prietenă despre „50 shades” (îmi place să vorbesc cu unii oameni - care, din păcate, sunt puțini - despre cărți) și îi spuneam că Sylvia Day are cam același tipar al povestirii, însă, sincer, ea are și ceva aprte. Recunosc, n-am citit decât prima parte din „50 shades”, dar mi-a fost deajuns. De asemenea, am citit și doar prima parte din „Crossfire”, dar citind-o și terminând-o, mi s-a făcut poftă de a doua. Hehe! Vedem ce-o fi. Mult succes și, încă o dată, mulțumesc că ai trecut pe aici. Ne mai auzim!
      Andrei

      Ștergere
  9. Auzind ca se aseamana cu celebrele "vicii ale lui Grey", n-am fost prea tentata sa incerc seria asta. Dar daca o sa-mi pice vreodata in mana, n-o s-o iert si revin cu pareri. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să o încerci. Evident, există cărți cu mult mai bune pe care le porți citi. Totuși, dacă dorești să evadezi puțin... Să zicem că se merită! (hug)

      Ștergere
  10. Nu știu ce să spun, mă bucur că ție ți-a plăcut, dar eu n-am putut deloc să o citesc cu plăcere. Mi s-a părut prost scrisă, grăbită, personajele încercau să realizeze o conexiune și din punctul meu de vedere încercarea lor a eșuat. Nu am reușit deloc să mă transpun în mijlocul acțiunii, cartea nu mi-a schimbat cu nimic vreo opinie sau percepție, așadar, în opinia mea, cartea nu este strălucită. Singurul atuu pe care i-l atribui, este acela că la final nu am aflat secretul lui Gideon, secretul pe care am dorit să îl aflu încă de pe la jumătatea cărții, dar nu știu dacă este de ajuns pentru a mă face să citesc volumul al doilea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, cartea nu dă pe spate, nu șochează și nici nu e tocmai „uau, da, vreau s-o citesc”, însă acțiunea e una plină de intrigi și viață, aș spune, „reală”. Sylvia Day scrie într-un mod natural și plăcut, iar unele pagini iau foc. Acum, na, depinde de gusturile fiecăruia. Mulțumesc, oricum, că ai trecut pe aici! Succes!

      Ștergere
  11. oare vol 4 cand o sa fie tradus si la noi?? sper ca editura Litera sa nu ne lase sa asteptam prea mult!!

    RăspundețiȘtergere