Despre prietenie

Prietenia, la o scurtă căutare în dicționarul explicativ al limbii române, se definește așa: „Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug”. „Prieteșug”, încă îmi sună amuzant aest cuvânt!

Prietenii sunt acei oameni cărora, cu adevărat, le pasă de ființa ta. Și acei oameni de care, la rându-ți, îți pasă. Înainte de a continua, simt nevoia de a clarifica un anumit lucru: eu vorbesc despre relațiile de prietenia apropiată, despre acel cerc restrâns de „cei-mai-buni-prieteni-care-mereu sunt-alături-de-mine.”

Prietenii sunt acei oameni cărora le poți spune cam orice, fără griji, având siguranța încrederii lor și acces la înțelegerea lor. Cu alte cuvinte, sunt acei oameni care sunt mereu acolo ca să te asculte, fără a te judeca și fără a-ți cere explicații. Dar, la rândul lor, sunt oamenii care se angajează în a-ți spune adevărul crud sau deranjant, cum o fi el, în defavoarea unei minciuni liniștitoare.

Sunt oamenii cu care chiar dacă nu-i vezi o zi, o lună, zece ani, îți continui poveștile din același punct în care le-ați lăsat, retrăind cu patos momentele trăite. Primul joc de-a v-ați ascunselea, primul șotron, baba oarba, prima julitură de la genuchi, când ai alunecat fugind după mingea crestată de timp, prima trântă făcută în glumă, prima piedică, primul îngeraș desenat în zăpada lăptoasă.

Prietenii adevărați sunt persoanele între care există o relație necondiționată de timp și spațiu, în cadrul căreia „eu” și „tu” devine „noi”, legătura dintre două suflete ce este mai puternică decât legătura dintre inimă și creier, într-o co-existență permanentă. O legătură care se bazează pe emoții și sentimente frumoase, și nu neapărat pe o proximitate fizică.

Prietenia reprezintă hrana zeilor, ambrozia, o stare născândă de frumusețe și dragoste, de ajutor reciproc și miere. Un sentiment dulce, infinit și nemărginit. Este apropierea de Dumnezeu, de perfecțiune. Este o stare de visare ce poate fi controlată.

Prietenii nu sunt ușor de găsit. Trebuie să căutăm în profunzimea acestui cuvânt, deoarece este greu să găsești o persoană cu care să-ți împarți sufletul, este greu să găsești o persoană care să nu-ți critice imperfecțiunile și să pună etichete- așa cum face toată lumea. E greu să găsești o persoană care să vadă dincolo de măștile pe care le-ai putea afișa și dincolo de aparențe. Dar, deși nu vreau să cred asta, cel mai greu este să găsești o persoană care să-ți vadă sufletul și gândurile așa cum sunt și să le potrivească cu ale ei. Din acest motiv, atunci când se întâmpla asta unii spun că este noroc, alții susțin că destinul este vinovat... Dar mie-mi place să cred că este iubire, sinceritate, loialitate, dar, mai ales, o inimă deschisă- și de o parte, și de cealaltă.

Cunosc extrem de multe persoane care își aleg oamenii cu care să ies, cu care vorbesc și cu care își petrec timpul, condiționat, din interes: pentru că se îmbracă „în vogă”, pentru că au o mașină care consumă foarte mult, pentru că au bani și o poziție socială, pentru că se învârt în anumite cercuri din care doar „șmecherii bazați” fac parte. Pentru că există posibilitatea de a-i ajuta cândva, pentru că le poate oferi ceva, pentru că ar putea face ceva pentru ei. „Poate cândva voi avea nevoie de niște bani, iar eu voi avea unde să mă duc!” I-n-t-e-r-e-s! Din păcate, acestea sunt relații interumane adevărate (nicidecum „prietenii”)... și superficiale. Urăsc superficialitatea, atât în gândire și vorbire, cât și în comportament. Oamenii sunt ancorați în astfel de relații de prietenie falsă, iar acest lucru duce la neglijarea prieteniilor adevărate, a persoanelor ce ne sunt gata să sară în ajutorul nostru oricând avem nevoie.

    Un adevărat general al prieteniilor: cu timpul, prieteniile ce nu sunt adevărate nu vor mai exista. E ca relația dintre o flacără și o lumânare aprinsă: după ce lumânarea se topește, flacăra mai arde puțin, după care se stinge, iar dacă nu există o flacară, nici nu poate fi vorba de o lumânare aprinsă. Încredere, sinceritate, o legătură de suflet și din suflet care nu poate fi ruptă de către nimeni și nimic. Cei care întâlnesc, de-a lungul vieții lor, o persoană pe care să o numească „prieten adevărat”, sunt cu adevărat norocoși. Prietenia e posibilă dacă înțelegem și deosebirile care ne unesc, dar și asemănările care ne despart.

E limpede că prietenia nu trebuie teoretizată: ea se trăiește și-atât.

Nu știu ce mi-a venit să scriu despre. Pur și simplu!