când tușim cu gura plină de sânge
spre morții
din care mușcă viermi oameni pseudoreali din care
curg
dureri și copii nenăscuți în fumul
pasteurizat de mașinile nemțești zece ani munciți în
genunchi la căpșuni
fum în fâșia gaza pe cerul de deasupra latră un
avion spre netherlands
și parkinson-ul tremurând de propria sa boală
amăgitoare
te oprești.
dai cu piciorul mucului de țigară aflat la 3 metri
de tomberonul
sub care-ai vrea să te adăpostești;
asta-i o stare de-a ta pe care nu poți s-o accepți.
„și parkinson-ul tremurând de propria sa boală”
RăspundețiȘtergereFrumușăl, într-adevăr.
Frumoase idei.
Frumos.
Voi mai reveni.
Miruna, bine te-am găsit, mulțumesc mult de comentariu! (hug) Seară frumoasă!
ȘtergereNu ma acomodez deloc cu acest tip de lectura, dar imi place ca reusesti sa faci asa ceva si sa transmiti ceva si celor ca mine.
RăspundețiȘtergereMulțumesc enorm, Mădălina, poezia trebuie să transmită, indiferent de formă - evident, în limita bunului simț, sentimente, trăiri, cum ai zis și tu, „să transmită ceva”. Dacă rezonezi, mă bucur să aud asta. Pupici!
Ștergere