duminică, 27 noiembrie 2016

Ce-am făcut când am tăcut


Salutare,

îmi cer scuze că am mai întârziat pe-aici, însă am început facultatea, drept care îmi este destul de greu să-mi fac timp pentru acele lucruri care, de fapt, îmi aduceau atât de multă fericire. În fine, trebuie să facem sacrificii. Și e greu, foarte greu, cel puțin pentru mine. Încă nu știu dacă asta-i ceea ce vreau eu să fac, dar încerc să-mi așez ordine în gânduri și să văd ce fac. Timpul e un sfetnic bun și o să-mi ofere răspunsurile necesare.

Voiam doar să scriu pe-aici ce-am mai făcut. Nu știu cui îi pasă, dar am să las asta ca un fel de jurnal. Am început facultatea, înainte de toate, acomodarea e nasoală, e destul de greu cu învățatul, trebuie să investesc mult timp (pe principiul „cum-să-dormi-patru-ore-în-opt-ore”), nu mai am timp să citesc, să scriu, să ies la alergat sau altele. Nu știu, poate mă stresez eu prea mult (mi s-a spus), dar alt drum nu văd. În schimb, mi-am cumpărat destul de multe cărți, de Black Friday, am găsit reduceri foarte faine pe Elefant, mi-am luat cam vreo 8 cărțișoare, abia aștept s-ajungă. Am trecut de câte ori pe la sediu, însă era un rând ca la moaște, plus că nu era venit coletul meu. Mai aștept, sper ca pe luni-marți să ajungă, vreau să profit de vacanța de câteva zile (având în vedere că pe 30 noiembrie și 1 decembrie avem liber) și să răsfoiesc măcar o carte. Hm!

Am mai scris puțin. Aproape am terminat al doilea roman, nu vă spun titlul, aștept să fie o surpriză. Momentan suntem în tratative pentru copertă, iar sfârșitul îmi dă puțin de gândit. Dar o facem și pe asta. M-am mai uitat la niște filme, Anna Karenina, Carol, hmm, „foarte multe”, dar parcă nu mă mai pot bucura de un film așa cum o făceam cândva. Nu știu de ce.

Am mai citit poezii, în schimb, îmi plac mult și-mi dau impresia că, at least, măcar citesc. Orice. Chiar dacă nu-mi place o carte de poezii, o citesc fiindcă mai adaug o carte la cele citite; e o chestie ciudată, unii poate o înțeleg.

La facultate am cunoscut oameni foarte frumoși, sincer, mi-am făcut prieteni buni cu care sper să păstrez legătura de acum încolo, oricare ne-ar fi drumurile! :) Colegi de suferință și de întâmplări. Ce-o fi! Nu știu ce să mai scriu, nu am inspirație, am vrut doar să mai șterg puțin praful de pe aici. Vă salut și vă doresc lecturi cât mai frumoase, abia aștept să revin printre voi! Un sfârșit de săptămână minunat, dragilor!

14 comentarii:

  1. Uf, și mie mi-e puțin greu acum, chiar dacă mai am un an până la facultate, dar încerc să fiu cât de cât activă. Mult noroc cu facultatea! Abia aștept să văd book haul-ul tău ^.^

    Oh, și m-ai făcut tare curioasă în privința romanului :3 #cantwait

    xx

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Succes, Diana, și ține-te bine! Referitor la Book Haul, te rog să mă crezi, în ultimile luni (de când nu am mai postat), am adunat pe puțin 80 de cărți în bibliotecă! :))

      Ștergere
  2. Hello!
    In sfarsit cineva care ma intelege si nu stiu daca iti aduci aminte, dar chiar ti-am vorbit putin intr-un comentariu despre facultate si cam cum o sa fie.. Ai sperat ca la tine sa nu fie la fel, dar iata-te aici. Intr-adevar este foarte greu sa te mai bucuri de un film/serial cand stii ca ai lucruri mai importante de facut pentru facultate. Eu regret mereu ca am citi in loc sa fac nu stiu ce documentare pentru nu stiu ce proiect, dar nu pot sa ma abtin.
    In ceea ce priveste drumul pe care l-am ales, cateodata ma intreb si eu daca e cea mai buna alegere si daca nu sunt totusi prea "mica" pentru astfel de decizii. Cateodata stau sa ma gandesc ce se va intampla peste 10 ani, dar pana atunci mai este asa ca.. Succes in continuare!
    Pupici ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PS: Te invit la un concurs pe blogul meu
      http://heartofthewords.blogspot.ro/2016/11/concurs.html

      Ștergere
    2. Mulțumesc mult, Mădă, pentru cuvinte! :) Aș participa cu drag, dar am cartea, așa că o las celorlalți. Succes în toate!

      Ștergere
  3. Să vezi ce fain e să și muncești în studenție. Să n-ai vreme nici să dai o bășină. Aia da viață.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ti-am spus eu ca e greu acolo, dar nu e imposibil! Prima sesiune o sa fie un soc pentru toti cei din anul I, pentru ca deh, diferenta mare de ce e la liceu, multa materie, profesori indiferenti si exigenti, grila aia infernala si regulile cu nota de trecere etc. Chin, stiu din experienta! Dar nu te demoraliza! O sa fie ok!

    Tu fii pozitiv, si nu-ti bate capul atat de mult, pentru ca exista viata si dupa examene! Mult succes si spor la invatat sa ai!
    Si referitor la prietenii: sa stii ca legaturile pe care ti le faci pe perioada facultatii, sunt cele care se vor rupe cel mai greu ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, Ana, sper să trec cu bine, dar simt că anatomia mă ucideee. Nu pot toci așa mult, off, și altă soluție susțin și profii că nu există! Legat de faza cu prietenii, să știi că deja simt că leg prietenii ce vor dura! :) Zi frumoasă și, asemenea, spor!

      Ștergere
  5. Bună, Andrei! Știu că ești super ocupat în perioada asta, dar am găsit un tag tare drăguț, scurt și de sezon și mă întrebam dacă ai vrea să îl faci: https://thecemeteryofbook.blogspot.ro/2016/12/tag-winter-wonderland.html ^.^

    RăspundețiȘtergere
  6. Hey! Imi place ce scrii,imi place cum scrii,imi place că esti ,,viu".Cred că esti un om extraordinat.Nu renunta la visele tale.Poate fi greu să faci atat de multe lucruri ,dar merită.Oamenii au nevoie de tine .Tu o să salvezi vieți (nu stiu dacă ,ca medic,dar ca scriitor sigur).A fost nevoie să citesc doar ce scrie pe coperta cartii tale ca să imi dau seama că esti un om special.Nu te teme,totul o să fie bine! SUCCES!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos pentru acest mesaj! :) Îmi cer scuze că răspund abia acum. O zi frumoasă și plină de zâmbete!

      Ștergere
  7. Si mie mi-a placut. Ai dreptate, nu este chiar un thriller, cel mult pe alocuri mister, dar unul foarte bun.

    Superb recenzia.

    RăspundețiȘtergere