sâmbătă, 1 septembrie 2018

Ziua 7, de Kerry Drewery - Recenzie


Editura: RAO
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 466
Traducere: Liliana Pelici
Anul apariției: 2017

A doua parte a trilogiei inaugurată de Celula 7, Ziua 7 urmărește aventurile tinerei Martha Honeydew după ce a fost eliberată din înspăimântătoarea Celulă 7. Deși și-a recăpătat libertatea, Martha este urmărită în continuare de sistemul judiciar corupt. Între timp, Isaac, singurul prieten în care poate avea încredere, este întemniţat în locul ei, în același șir de celule de pe culoarul morţii. Cum Isaac i-a salvat viaţa, este rândul Marthei să-i întoarcă favorul. Însă Marha începe să aibe dubii că va scăpa vreodată de prigoana guvernului. Se vor reîntâlni vreodata Martha și Isaac, în libertate? Va deveni lumea lor mai bună și mai puţin opresivă? Un thriller distopic despre puterea mass-mediei, Reality TV și conspiraţii politice, care se citește ca un scenariu de film.

V-am povestit despre prima parte a acestei trilogii captivante, Celula 7AICI. Sincer, am fost puțin reticent când am văzut cum s-a terminat prima parte. La o adică, parcă mă așteptam ca a doua parte să urmărească altceva, nu știu, dar ideea în sine a fost aceeași. Nu știu cum să fac recenzia acestei cărți fără să dau spoilere, dacă nu ați citit prima parte. Am să mă încerc să mă abțin și am să vă spun, pe scurt, impresiile mele legate de Ziua 7. Cu toate astea, chiar mi-a plăcut: am încercat să urmăresc firul acțiunii, nu ideea, modul în care autoarea și-a lăsat amprenta asupra celor întâmplate, într-un mod neașteptat și original. Da, asta am apreciat la Kerry Drewery, modul în care reușește să adauge poveștii un anume fior, o tentă de implacabil, de neașteptat. Deși povestea în sine ar putea părea plictisitoare (faptul că aduce în vizor aceeași temă din primul volum - de fapt, la o trilogie, este inevitabil), parcă urmând același curs, se întâmplă mult mai multe lucruri în această parte. N-am să vă spun ce lucruri, dar pot spune doar că toate încep să prindă o formă, toate parcă duc spre ceva bun, spre un sfârșit pe care-l dorești și care, încetul cu încetul, pare să se apropie. 

„Fapt: l-am ucis.
Fapt: sunt vinovat.
Fapt: voi muri.” 

Ziua 7 este un roman plin de acțiune. Este un roman pe care-l citești cu drag, fără să te obosească, pentru că abia aștepți să vezi ce urmează să se întâmple, unde vor duce toate, ce se va alege de personajele dragi de care te-ai atașat atât de mult. Sincer, eu abia așteptam să văd ce se va întâmpla cu Isaac, spre exemplu. Cum va gestiona Martha ceea ce se întâmplă în jurul ei, cum se va lăsa influențată de anumite personaje cheie, dacă va reuși, în cele din urmă, să-și adune ultimele puteri și să-l salveze pe Isaac din ghearele unei societăți corupte, distruse, parșive, mincinoase. Oh, da, cred că chestia asta m-a frustrat cel mai mult: nu vă pot descrie cu câta precizie, cu cât talent reușește autoarea să reliefeze o societate care dansează după cum i se cântă, o societate manipulată, plină de oameni care nu reușesc să vadă adevărul pur. O societate care se lasă condusă de niște oameni egoiști, pentru care voracitatea este trăsătura cea mai înaltă cu putință. Kerry Drewery este sinceră, este rece și incisivă, parcă spunând în acest roman anumite frustrări pe care le are. Evident, este un roman distopic, într-o lume imaginară. Dar oare imaginația nu izvorăște dintr-o dorință de a evada realității? Eu zic că da. 

Mi-a plăcut iarăși, foarte mult, modul în care s-a desfășurat toată acțiunea. Suspansul de nemăsurat, intriga, personajele foarte frumos conturate, vii, cu speranță în suflet. Mi-au plăcut anumite replici, într-o măsură, dureroase, pentru că-mi aminteau de anumite lucruri care se întâmplă, astăzi, în societatea noastră. Romanul culmină de momente în care stai cu sufletul la gură și-aștepți să vezi ce urmează să se întâmple. Încerci să-ți dai seama, să cobești, dar nu faci altceva decât să te pripești, în cele din urmă. Kerry Drewery are un stil original, nu poți avea așteptări de la acțiune, nu poți decât să citești și să speri, eventual, că totul are să se întâmple așa cum vrei și cum ți-ai imaginat. Pentru mine, într-un roman de suspans, într-un thriller bun, asta contează: să citesc fără să-mi pot da seama ce urmează să se întâmple, unde vor duce toate. Să citesc și să mă las purtat de acțiune în lumea misterioasă a cărții. 

Dorința de schimbare, de a da jos acești oameni corupți care conduc societatea, este amplificată de iubirea dintre Martha și Isaac. Totuși, vor reuși ei ceea ce și-au propus? Va fi Martha îndeajuns de puternică încât să-l salveze pe Isaac de la o moarte aparent inevitabilă? Prin multe vor trece, de multe ori vor fi puși la pământ, de multe ori totul va părea imposibil? Dar, încetul cu încetul, totul are să fie bine în cele din urmă. Nu mă îndoiesc de asta, pentru că abia aștept să citesc și ultima parte a trilogiei (cartea Ziua 7 oferă, la sfârșitul ei, și câteva pagini din ultima parte a trilogiei lui Kerry Drewery, Final 7, așa că nu vă pot spune mai multe decât că se anunță un sfârșit exploziv). 

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Grupul Editorial RAO pentru cartea Ziua 7. Vă recomand să treceți pe la pagina lor online, puteți găsi numeroase cărți, pentru tot felul de cititori: clasice, aventură, acțiune, SF, thriller. Puteți cumpăra cartea recenzată de AICI, cu un singur click. Să aveți parte de lecturi frumoase și pe placul vostru și de o săptămână minunată!

6 comentarii:

  1. Foarte captivantă pare cartea aceasta. O să iau în considerare recomandarea ta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am citit foarte multe cărți de la Editura Rao și de obicei nu știu ce să aleg. Sună foarte interesant această carte, sper să fie cartea la fel de bună precum recenzia! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Ador cartile thriller, dupa cele fantasy sunt preferatele mele :) Am auzit de aceasta carte, dar nu stiam ca face parte dintr-o trilogie. Am sa o trec pe lista mea, desi am o multime de carti. Tot de la editura Rao eu iti recomand trilogia Slabiciunea Victoriei Bergmand, daca nu ai citit-o. Este un thriller psihologic incredibil !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult, clar o s-o trec pe listă! Lecturi frumoase!

      Ștergere