sâmbătă, 18 iulie 2020

Unde pădurea întâlnește stelele, de Glendy Vanderah - Recenzie

Editura: Trei 
Colecția: Fiction Connection 
Rating: 5 din 5 steluțe
Anul apariției: 2020
Număr de pagini: 400
Traducere: Ioana Nuțulescu

Înainte să înceapă să scrie, Glendy Vanderah a lucrat ca ornitolog specializat în protejarea speciilor de păsări pe cale de dispariție din statul american Illinois și ca redactor la o revistă științifică. Născută în Chicago, acum locuiește într-o zonă rurală din Florida, împreună cu soțul ei (ornitolog), cei trei copii și cât de multe păsări, fluturi și flori reușește să atragă în micul refugiu pentru viața sălbatică pe care l-au creat. Unde pădurea întâlnește stelele este romanul ei de debut, apărut anul acesta la Editura Trei.

După ce și-a pierdut mama, dar a câștigat propria luptă cu cancerul, Joanna Teale își reia proiectul de cercetare pentru licență și studiază păsările din zona rurală a statului Illinois. Rutina ei solitară este dată peste cap când îi apare în prag o fetiță misterioasă, plină de vânătăi și desculță. Fetița spune că o cheamă Ursa și vine dintr-o galaxie îndepărtată ca să găsească pe Pamânt, cinci miracole. Jo o lasă să stea cu ea și încearcă să rezolve misterul cu ajutorul vecinului ei, Gabe. Dar, pe măsură ce trece timpul, are tot mai multe întrebari. Deși între cei trei se formează o legătură incredibil de puternică, știu cu toții că în curând trebuie să ia niște decizii complicate.

„- Nu mă pot întoarce acasă încă. Trebuie să rămân pe Pământ până văd cinci miracole. Face parte din educația noastră când ajungem la o anumită vârstă... cam ca la voi la școală.”

Ei, bine, văd că e roman de debut, ceea ce înseamnă că se anunță o carieră de succes pentru Glendy Vanderah. De ce? Pentru că acest roman, Unde pădurea întâlnește stelele, nu numai că e scris într-o manieră impecabilă, dar este unul extrem, extrem de profund, neașteptat, să zic așa, întrucât credeam că voi avea parte doar de o lectură care să mă țină prins - dar, pe lângă asta, am avut parte și de o lecție de viață valoroasă, emoționantă, care m-a mișcat de-a lungul lecturii. M-au atras, la început, coperta și titlul, nu prea știam multe despre poveste (după cum mă știți, nu obișnuiesc, de multe ori, nici măcar să citesc descrierea pe scurt a romanului, deoarece îmi place să fiu surprins), însă am simțit o ciudată atracție spre a citi acest roman, am simțit că „e timpul său”, și așa am făcut, iar asta mi-a confirmat încă o dată că pur și simplu anumite cărți „te cheamă”, și-atunci e momentul oportun să le citești. Iar romanul lui Glendy Vanderah a fost exact ce am avut nevoie să citesc. Mi-a dat curaj. M-a ridicat. M-a făcut să mă emoționez și să trăiesc, în totalitat, surprins în lumea romanului ei. Un roman bun, realmente bun.

„- Nu am nicio casă pe Pământ. Am venit de-acolo, spuse arătând spre cer.
- De unde?
- Din Ursa Mare.
- Constelația?
Fata dădu aprobator din cap.
- Vin din Galaxia Vârtelniței. Este aproape de coada ursoaicei mari.”

O copilă parcă venită din stele, din constelații, din adâncul infinit al universului - asta este Ursa, sau, cel puțin, asta susține ea că este. Într-o lume a rațiunii, ai firescului, în care suntem destul de egoiști să credem că, în acest Univers infinit al posiblităților, suntem singuri, Jo, o studentă doctorandă, pasionată de ornitologie, plecată la cabana profesorului ei coordonator, o întâlnește pe Ursa în cele mai bizare circumstanțe - ea crede că Ursa a plecat de acasă, din motive evidente, fiind plină de vânătăi, murdară, cu hainele rupte și vechi, și-ncearcă să afle cât mai multe despre misterioasa Ursa, fata stelelor. Nu, nu reușește să scoată prea multe de la ea, aceasta susținând în continuare faptul că ea este o fată a stelelor, trimisă pe Pământ pentru a învăța cum iubesc oamenii, pentru a vedea cinci minuni, după care promite să se întoarcă. Este bizar totuși, deoarece Ursa are o inteligență extrem de profundă, știe mult mai multe despre literatură, oameni, despre această lume decât majoritatea copiilor de vârsta ei. Și, în cele din urmă, este ceva bizar la această Ursa, pare că ascunde ceva inaccesibil și greu de pătruns. Pentru mine, Ursa a reprezentat o adevărată întrebare, dar, pe parcursul lecturii, m-am lăsat purtat de inteligența ei ascuțită și de relația frumoasă pe care a avut-o cu Jo.

„ - (...) Noi, cei de pe Hetrayeh, emanăm sclipiri invizibile, cam ca niște quarcuri - numai că diferite - și provocăm lucruri bune în jurul nostru când întâlnim pământeni care ne plac.”

Altceva care mi-a plăcut la Unde pădurea întâlnește stelele a fost faptul că personajele sunt foarte, foarte frumos conturate, au ceva special, nu știu, niște replici atât reale, atât de frumos de urmărit, iar cartea aceasta are foarte mult dialog, și mereu mi-am spus că e greu să scrii dialoguri, să știi cum să reliefezi anumite trăsături ale personajelor nu numindu-le, ci făcându-le subînțelese, iar dialogurile lui Glendy Vanderah sunt naturale, cum să vă spun, sunt ușor de urmărit și firești; spun asta pentru că deseori mi s-a întâmplat să citesc cărți în care dialogurile mă făceau să mă simt incomod, mi se părea că sunt prea forțate, prea trase de păr, să zic așa. Dar aici chiar am fost prins de dialogurile personajelor, m-au ajutat mult să-mi conturez o părere despre fiecare și să am acces, mult mai ușor, la emoțiile lor. Și, bineînțeles, dialogurile au făcut ca acest roman să fie și mult mai ușor de citit. 
„Copila își pierduse curajul? Sau poate că nu intenționase nicio clipă să spună nimic. Oricum ar fi fost, Jo îi înțelegea problema. Ursa Mare era o ficțiune, numai o formă de pui de urs în stele. Fata trăia ca o constelație paralelă. Ca un copil care colorează obsesiv în interiorul liniilor, trebuie să-și măsoare fiecare pas, altfel s-ar fi putut trezi în universul terifiant din spatele formei pe care o desenase pentru a se proteja.”
În cele din urmă, romanul de față este o poveste despre iubire, o poveste despre cum oamenii ajung să fie conectați dacă au un interes comun, dacă luptă pentru același scop. O poveste despre cum oamenii pot depăși bariere (chiar proprii) pentru a se desăvârși în ceea ce îl întregește și ridică și îl face frumos pe un om: iubirea. Glendy Vanderah construiește o lume fragilă, dar nu se sfiește să trateze anumite subiecte precum violența, boala, moartea, adulterul - face din toate acestea o lectură într-adevăr profundă și viabilă, nu un fantasy clasic, așa cum m-am gândit că voi citi. Cartea este o adevărată dramă domestică, în care sunt incluse accente de thriller, dar un roman profund, iar Glendy Vanderah ne oferă o lecție despre viață, parcă ne spune că Universul acesta infinit poate fi al nostru dacă știm cum să privim spre stele, spre culmile munților, spre propria noastră persoană interioară, spre a descoperi iubirea, pacea, liniștea. Iar relațiile dintre oameni sunt ceea ce ne ajută să depășim anumite situații, sunt ceea ce ne ajută să luptăm cu anumiți demoni din interiorul nostru și să ne spunem, gata, de-acum înainte voi fi omul de care am nevoie. 

Cred că în primă instanță am crezut că nu o să-mi plac romanul atât de mult. Nu știu, am avut în vedere faptul că m-am cam îndepărtat, în ultima vreme, de acest gen de lectură, de acest tip de roman - dar, sincer să vă spun, cartea lui Glendy nu a făcut decât să mă apropie iarăși, să-mi dau seama cât de frumos este să citești o asemenea carte și s-o simți la o asemenea intensitate, s-o trăiești și să te bucuri de tot ceea ce, într-un mod atât de frumos, îți oferă: o lecție de viață, o poveste despre oameni care luptă pentru ceea ce iubesc și fac totul, nobil, pentru a ajunge la ceea ce-și doresc cu adevărat. Într-adevăr, Unde pădurea întâlnește stelele este locul în care vrei uneori să fii, un loc al sufletelor frumoase, al poveștilor despre desăvârșire și creație, despre oameni frumoși cu sufletele, deși încercate de soartă, vindecate la sfârșitul poveștii, încât te gândești că, uneori, trebuie să treci prin întuneric pentru a te bucura și mai mult de lumina de care, după, vei fi avut parte. Cu siguranță îmi va rămâne mult, mult timp în suflet. Și-l recomand cu mare drag tuturor celor care vor să aibă parte de o lectură frumoasă, de o lectură emoționantă și profundă, care te vindecă sufletește și-ți dă, așa, curaj și pace.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul celor de la Editura Trei, de AICI, cu un click, și le mulțumesc enorm de mult pentru exemplarul acesta. Vă recomand cu mare drag să aruncați un ochi pe site-ul lor, au numeroase apariții literare care sună, pur și simplu, divin. Dacă ați citit cartea Unde pădurea întâlnește stelele, mi-ar face mare plăcere să aud părerea voastră. Pe mine m-a atins enorm! Să aveți parte de lecturi cât mai cu spor și, de asemenea, cât mai pe placul vostru.

2 comentarii:

  1. Personaje bine creionate, o atmosfera intriganta, dialog, idei centrale pe care pune accent autoarea... adica ingredientele unui roman de suscces! Am vazut in blogosfera aceasta carte in ultimul timp, dar nu am fost tentata sa aflu mai multe. Citind recenzia ta, cred ca e o carte care mi-ar fi pe plac.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, chiar a fost un roman bun, surpinzător și emoționant. Chiar cred că ți-ar plăcea!

      Ștergere