Forța naturii, de Jane Harper - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 424

Anul apariției: 2020 

Traducere: Cornelia Marinescu 

„- Alice Russell făcea parte dintr-un grup de cinci femei, lăsate la începutul traseului Mirror Falls, joi după-amiază - cineva poate să vă arate locul mai târziu, dacă vreți - având la ele doar resursele de bază. O hartă, corturi, busolă, hrană. Trebuia să o ia destul de mult spre vest, să treacă pe parcursul zilei peste o serie de obstacole, într-o sesiune din aia afurisită de team building și să campeze timp de trei nopți.”

Jane Harper s-a născut în Manchester şi s-a mutat cu familia în Australia când avea opt ani. După şase ani, perioadă în care a obţinut cetăţenia australiană, s-a întors în Marea Britanie. A studiat literatura şi istoria la Universitatea Kent, apoi a lucrat câţiva ani ca jurnalistă de ştiri pentru Hull Daily Mail, iar în 2008 s-a mutat înapoi în Australia. În prezent, locuieşte la Melbourne cu soţul şi cei doi copii. Arșița, romanul său de debut, ale cărui drepturi de publicare s-au vândut în peste 30 de țări, a câștigat numeroase premii, printre care ABIA Australian Book of the Year (2017), Gold Dagger Award (2017) şi cel mai bun roman crime la British Book Awards (2018).

Cinci colege din Melbourne pleacă într-o excursie de team building în masivul Giralang, pe traseul care traversează un ţinut împădurit. Dar una dintre ele, Alice, nu se mai întoarce. Şi fiecare colegă spune o poveste uşor diferită despre ce s-a întâmplat. Agentul federal Aaron Falk este însărcinat să elucideze soarta dispărutei. Într-o investigaţie care îl poartă prin hăţişurile unei păduri puţin umblate, Falk descoperă o mulţime de indicii misterioase şi se străduieşte să descâlcească ghemul de relaţii personale şi profesionale, de suspiciuni şi trădări dintre cele cinci femei. Cine spune adevărul şi cine minte? Oare Alice a fost omorâtă de una dintre ele?

„- Nu știu. Poate că nu putem fi altfel decât suntem. Poate că ne naștem într-un anume fel și nu putem schimba nimic.

- Omul poate să se schimbe totuși, a intervenit Beth, vorbind pentru prima dată.. Eu m-am schimbat. În mai rău și în mai bine.”

Scurtă-lungă discuție, am avut ceva așteptări de la acest roman, deoarece Arșița, celălalt roman semnat de Jane Harper pe care l-am citit, mi-a plăcut mult. Evident, cum fac întotdeauna, atunci când citesc o altă carte de la același autor, tind să le compar între ele, bineînțeles, și, de altfel, să pun plăcerea diferitelor lecturi în balanță. Așadar, da, mi-a plăcut mai mult Arșița, decât mi-a plăcut Forța naturii. Deși i-am dat doar trei steluțe (în comparație cu cealaltă carte, căreia i-am dat, dacă-mi amintesc bine, patru), este, în cele din urmă, o carte chiar interesantă, are un mister care, pe mine unul, m-a învăluit pe întreg parcursul romanului. Și citeam, citeam, și tot voiam să aflu, odată, ce s-a întâmplat cu Alice. Nu doar atât, de altfel, nu doar să aflu ce s-a întâmplat cu Alice, ci să urmăresc și anumite aspecte ce țin de parcursul profesional și chiar personal al lui Aaron Falk, anchetatorul de la Poliția Federală, care mi-a atras atenția încă din romanul Arșița. 

„Niciodată nu trebuie să subestimezi până unde poți să mergi de dragul copilului tău.”

Nu l-am găsit ca un roman polițist, ca un thriller, sau altceva. De fapt, cred că a fost un curcubeu din toate acestea, un ghiveci, ca acel fel de mâncare în care pui multe și în care simți gustul fiecărui ingredient adăugat. Am avut, așadar, parte și de o îmbucătură cu gust de roman polițist, cu gust de thriller, puțin emoționant în ceea ce privește anumite aspecte, dar am avut parte și de o gură de realitate, să spun așa, deoarece, iarăși, Jane Harper a pus „la bătaie” relațiile dintre anumite personaje, psihologia lor. Cum să zic, de fapt, faptele anumitor personaje au fost „încurajate” de anumite lucruri care, în trecut, s-au întâmplat. Evident, dispariția lui Alice nu poate fi justificată și nici rezolvată prin astfel de „situații anterioare”, care au făcut viabilă această dispariție (la o adică, pusă pe seama uneia - sau mai multor - dintre cele cinci femei cu care a plecat în expediție). Și totuși această Alice îți lasă niște semne de întrebare, pe parcursul lecturii. Oare chiar a dispărut? A murit? A fugit? Vrea să se ascundă de ceva? De fapt, oare, în cele din urmă, această Alice ascunde ceva și, pur și simplu, a vrut să se rupă din relațiile sociale pe care le are, din cercul de prieteni în care se află? Sunt doar câteva întrebări care m-au încercat pe parcursul lecturii - dar la care, cu grație, am aflat răspunsurile necesare. Neașteptate, poate, dar nici chiar care să mă dea pe spate, să spun așa. 

„(...) - Vă spun eu exact ce n-a mers bine, zise Bree și ceva ca o undă trecu peste chipul ei. Și nu a fost doar vina mea. (...) Faptul că ne-am rătăcit. A fost tâmpenia aia de potecă a cangurilor, din ziua a doua. Au zis că era ușor să greșești.”

I-am dat doar trei steluțe pentru că simt că i-a lipsit ceva. N-a fost o lectură care să mă încânte pe întreg parcursul ei. Uneori, de fapt, mi se părea că se bate pasul pe loc, că nu se întâmplă nimic care să mai animeze și dinamizeze, câtuși de puțin, situația. Că aștept, aștept, aștept, că se mai ceartă ele puțin, că mai pierd o laternă, că mai aud ceva în tufișuri, că nu mai au telefon la baterie și, na, trebuie, că au prins nițel semnal, că iarăși au auzit ceva în tufiș, că, hai, să pornim la drum, nu putem sta aici. Și totuși, lucruri s-au întâmplat, s-au întâmplat multe, dar parcă, de fapt, în aceleași circumstanțe. Nu știu ce să zic, de altfel, deoarece, v-am spus, n-are o acțiune complexă, ideea cărții e această dispariție a lui Alice în jurul căreia se învârte destinul a numeroase personaje. Dincolo de mica anchetă făcută de Aaron se întrevăd anumite aspecte care ies la iveală doar în proximitatea dispariției lui Alice. Evident, trebuia să se întâmple ceva de genul, nu? Cine e vinovatul - dacă, bineînțeles, există unul?! Repet, nu prea m-a atras acțiunea pe cât m-au atras anumite personaje, anumite întrebări, atmosfera așa, să zic, misterioasă a romanului. Și, bineînțeles, aici fiind subiectiv, ador, pur și simplu, coperta și titlul acestui roman. Sincer, din aceste puncte de vedere, felicitări editurii (care, probabil, a ales coperta) și autoarei, pentru titlu (n-am putut să nu observ, de asemenea, și mulțumirile de la sfârșitul romanului - da, eu citesc și acea parte de Mulțumiri pe care, de obicei, o aduce autorul - pe care Jane Harper le adresează prietenilor dragi de la Grupul Editorial Trei, pentru traducerea și punerea la dispoziția cititorilor a romanului Forța naturii).

„Mai târziu, cele patru femei nu au reușit să cadă cu totul de acord decât asupra a două aspecte. Unu: nimeni nu a văzut când Alice Russel a fost înghițită de întinderea acoperită de tufișuri și de copaci. Doi: uneori, Alice putea să fie de o răutate tăioasă ca lama.”

N-am să zic mai multe. E o carte care, cu siguranță, a fost o lectură antrenantă, dar nu una care să mă surprindă, să mă dea pe spate, să o facă una de referință. A fost doar o altă carte de la Jane Harper pe care am citit-o. Evident, asta mă bucură; și-o recomand, de asemenea, celor pasionați de romane „polițiste”, să zic așa, cu mister, puțin thriller, care pun accent pe relațiile dintre oameni și punctul critic în care, uneori, aceste relații pot ajunge. Sunt tare curios dacă voi ați citit vreo ceva scris de Jane Harper. Dacă da, mi-ar face mare plăcere să aflu părerea voastră legată de această autoare și de romanul pe care, poate, l-ați și citit!

Mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Grupul Editorial Trei pentru romanul Forța naturii. Puteți găsi cartea AICI. De asemenea, vă recomand să aruncați o privire pe site-ul lor, au o mulțime de cărți interesante. Eu am mai pus ochii pe câteva apariții și sper, de asemenea, să ajung să le citesc cât mai curând. Să aveți parte de lecturi pe placul vostru și interesante!