Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată, de Suleika Jaouad - Recenzie

Editura: Humanitas

Categoria: memorialistică & diaristică 

Colecția: Memorii/Jurnale/Biografii

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 396

Anul apariției: 2021

Traducere: Ines Simionescu, Anca Lăcătuş şi Andreea Niţă

„Într-un fel, fusesem întotdeauna singură.”

Suleika Jaouad este scriitoare și jurnalistă. S-a născut la New York dintr-un tată tunisian și o mamă elvețiană. A urmat studii muzicale la Juilliard, și-a obținut licența cu brio la Princeton University și a absolvit masteratul în literatură la Bennington College. La 22 de ani s-a mutat la Paris din dorința de a deveni corespondent de război. Visurile i-au fost însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie. Au urmat patru ani de tratamente pe patul de spital, despre care Suleika Jaouad a scris o serie de articole pentru New York Times intitulată Life, Interrupted, distinsă cu Premiul Emmy. Alte articole ale ei au fost publicate în The New York Times Magazine, The Atlantic, The Guardian, Vogue, Paris Review, Los Angeles Times, Glamour și pe site-ul NPR. Este, de asemenea, un speaker de mare succes. Discursul ei TED a fost unul dintre cele mai populare în 2019, înregistrând aproape 5 milioane de vizualizări. A creat platforma Isolation Journals, cu peste o sută de mii de membri, menită să încurajeze creativitatea și sentimentul de comunitate în vremuri de pandemie. A fost consilierul lui Barack Obama în probleme referitoare la cancer și a primit mai multe distincții pentru efortul ei de a-i susține pe cei care se luptă cu această boală.

„Însă ce m-a zguduit cel mai tare era că tatăl meu, care întotdeauna făcea pe durul, părea să-mi ducă grija. Îmi era tot mai greu să cred replica pe care o auzisem adesea când eram copil: Totul va fi bine.”

La numai douăzeci și doi de ani, Suleika Jaouad are în față un viitor strălucit. Visurile îi sunt însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire. Urmează ședințe îndelungate de chimioterapie și o operație foarte riscantă: transplant de măduvă. În ciuda suferinței fizice și psihice extreme, Suleika Jaouad găsește puterea de a ține un jurnal, în care consemnează amănunțit încercările la care o supune boala. Când, după patru ani, primește în sfârșit vestea că nu mai suferă de cancer, descoperă că vindecarea sufletească de abia acum începe. Dorința de a se reintegra în lumea celor sănătoși o îndeamnă să pornească într-o lungă călătorie cu mașina, împreună cu terierul ei. Pe drum, îi întâlnește pe câțiva dintre noii prieteni cu care corespondase despre boală și nu numai. În comuniunea cu ei își găsește speranța și puterea de a începe o nouă viață.

„Diagnosticul a creat o fractură ireparabilă între viața mea de dinainte și viața mea de după.”

Există cărți pe care le citești... ca să treacă timpul, ca să te relaxezi, ca să citești. Există cărți pe care le citești cu scopul de a te informa referitor la un anumit subiect, la un anumit domeniu. Mai există și cărți ale căror lectură îți promit marea cu sarea, dezvoltare personală și transcederea ființei, chestii de genul ăsta (care nu zic, de fapt, că pentru unii n-ar funcționa). Există cărți care ți se întipăresc în inimă. Și există cărți care îți cutremură ființa, te ridică la ceruri și te coboară, îți rup sufletul și te fac să strângi din dinți. Cărți care îți dau curaj și ale căror lectură este ca o călătorie pe-o barcă în mijlocul furtunii: cărțile acestea îți sunt catargul de care te ții ca să nu te scufunzi. Cărțile acestea îți sunt însăși salvarea. Iar asta a fost experiența mea cu Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată - o lectură care m-a luminat și a cărei lumină o voi purta atunci când viața-mi va cunoaște zări întunecate, lipsite de orice urmă de speranță. Pentru că ceea ce a început ca o lectură promițătoare s-a transformat, pe parcurs, într-o adevărată lecție de: viață, curaj, iubire, speranță și putere. O lecție despre cum, în întunericul cel mai dens, omul poate să lumineze precum scăpărătura unei stele.

„Becurile fluorescente îmi ardeau ochii. Mă durea stomacul, mă durea capul, mă dureau mâinile și picioarele, totul mă durea, chiar și să respir. De fiecare dată când eram înțepată sau eram spălată cu buretele, voiam să izbesc stativul pentru perfuzii de perete. Când am slăbit atât de mult încât brățara electronică îmi aluneca de pe mână, am început să mă gândesc la evadare.”

Când Suleika este diagnosticată cu o formă gravă de leucemie, pilonii lumii ei se cutremură, gândindu-se că nu mai are nicio șansă. După ce urmează tratamente de chimioterapie, boala continuă să aibă recidive și ajunge la concluzia că tot ce poate face este să se-nscrie într-un trial clinic care presupune o schemă medicamentoasă neaprobată, deci incertă, în vederea testării efectelor acesteia asupra comportamentului exacerbat al patologiei de care suferă. Încetul cu încetul, lucrurile parcă încep să se așeze și capătă o formă mult mai plină de speranță - însă luptele lui Suleika sunt departe, foarte departe de a se fi încheiat. Viața are să o mai încerce, punându-i la îndoială credințele despre oameni, despre familie, și chiar despre ceea ce știa despre sine însuși. O poveste din care cred că fiecare dintre noi are ce învăța: atunci când ești pus față în față cu moartea, chiar și cum Suleika Jaouad o spune, chiar îți reconsideri tot ceea ce știai despre viață, iar fraza „carpe diem” chiar capătă noi înțelesuri, departe de a mai fi una clișeică și răsuflată. În scoica ei de lume, tânăra descoperă oameni minunați, oameni cu care deși împarte aceleași chinuri, împarte și aceleași credințe și speranțe; ajunge astfel al concluzia că doar ei sunt cei care o pot înțelege pe deplin, fără să simtă că le transmite milă și durere. Suleika Jaouad se retrage din lumea ei cândva strălucitoare, însorită și destinată cândva să fie minunată și promițătoare, închizându-se între gratiile unui coșmar: trei ani și jumătate de chimioterapie, radiații cu efecte dintre cele mai greu de închipuit și suportat, un transplant de măduvă osoasă din partea fratelui ei. În cele din urmă, pare că Suleika începe să se simtă din ce în ce mai bine, recăpătându-și puterile și pofta de viață. Și, totuși, care a fost prețul?

„Cu perspectiva morții atât de aproape, ceea ce faci cu atâta plăcere când ești tânăr - să-ți imaginezi viitorul - a devenit pentru mine un exercițiu înspăimântător, care mă arunca în disperare. Cândva, viitorul mi se părea nelimitat. Acum stăteam sub semnul damnării - un spațiu întunecat unde nu mă așteptau decât noi tratamente otrăvitoare și incertitudini înfricoșătoare. Gândul la trecut îmi trezea o nostalgie a ceea ce pierdusem și pierdeam în continuare: prietenii, tinerețea, fertilitatea, părul, talismanul (...), propria-mi minte (...), credința.”

Deși medicii i-au confirmat îmbunătățirea șanselor de supraviețuire și a calității vieții, deși Suleika a reușit să depășească stadiile bolii și ale tratamentului datorită prietenilor, familiei și iubitului ei devotat - toate acestea au costat-o deosebit de mult: și-a pierdut slubaj, viața la Paris, viața alături de iubitul ei a luat o nouă întorsătură și, încetul cu încetul, acesta s-a îndepărtat de ea, prietenii ei au dispărut iar cei noi care au apărut, între timp, s-au pierdut și ei din cauza bolii necruțătoare. Suleika Jaouad a suferit nu doar din cauza bolii și efectelor pe care tratamentul chimioterapic le-a avut asupra ei (vărsături, căderea părului, epuizarea fizică și psihică exacerbată), dar și din cauza tuturor încercărilor emoționale prin care a fost nevoită să treacă; începând să scrie la o rubrică pentru New York Times, Suleika parcă găsește „o modalitate” de a „îndura boala prin care trece” - prin intermediul blogului ei, ea a cunoscut mulți oameni care pierduseră pe cineva sau sufereau, de asemenea, de o boală incurabilă și grea: asta, bineînțeles, a maximizat și potențat sentimentul colectivității, iar conexiunea dintre ea și ceilalți s-a concretizat nu doar prin forța sporită, curajul augumentat și speranța mărită, dar și prin faptul că, după ce a fost externată, Suleika s-a hotărât să plece într-o călătorie de o sută de zile prin țară, doar cu cățelul ei ca unic însoțitor, întâlnindu-se față în față cu câțiva dintre cititorii ei: câțiva dintre cei care i-au îmbogățit viața, dându-i parcă un sens atunci când toate coordonatele lumii îi păreau pierdute și străine.

„Mă simțeam vinovată pentru suferința și stresul pe care boala mea le provocase celor din familie, pentru tot «spațiul» pe care corpul meu îl ocupa cu neajunsurile lui. Mi-era imposibil să nu mă simt ca o povară.” 

Citind Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată, nu doar că am realizat, încă o dată, cât de prețioasă este viața pe care o trăiesc, ci am realizat cât de mulțumit ar trebui să fiu de faptul că sunt sănătos, de faptul că am alături de mine prieteni dragi, o familie completă, oameni care să-mi fie alături la orice oră și oriunde m-aș afla. Mi-am dat seama, iarăși, cât de fragilă este viața pe care o trăiesc și cât de frumos, puternic și mult ar trebui s-o prețuiesc, cum n-ar trebui să iau totul for granted, de-a gata, gândindu-mă că trebuie să existe un echilibru în toate și mereu trebuie să mulțumesc pentru ceea ce am, pentru ceea ce pot accesa. Chiar a fost o carte plină de forță, omenesc de copleșitoare, ca o călătorie în interiorul propriei suferințe, propriului suflet pe care îl diseci, scoțându-i la iveală toate cărnurile, toate părțile întunecate, umbrite, pe care în alte circumstanțe nu le-ai fi putut descoperi - pentru Suleika Jaouad, boala a fost cea care a transformat-o, a ajutat-o să devină mai puternică, purificând-o, întregind-o. Iar povestea pe care o transpune în carte, livrând-o cititorului într-o formă atât de personală, este absolut covârșitoare.

„Deși perioada dintre douăzeci și treizeci de ani a fost dureroasă, derutantă și dificilă - într-atât încât uneori suferința mi-a devenit insuportabilă -, a fost totodată cea mai formativă din viața mea, o perioadă impregnată de grația divină extraordinară a celei de-a doua șanse, precum și de un val de noroc, dacă un asemenea concept chiar există. Amestecul de cruzime și frumusețe mi-a transformat viața într-un peisaj straniu și dizarmonic. M-a lăsat cu o conștiință de sine acută, care bântuie pe la marginile câmpului meu vizual - totul se poate răsturna într-o clipă -, dar mi-a oferit de asemenea și privirea unui bijutier. ”

O narațiune memorialistică despre boală și despre vindecare, despre puterea de a găsi speranța chiar și-n locurile cele mai nebănuite, cele mai sărace, despre curajul de a lupta, de a găsi frumosul și bucuria de a râde, forța de a o face. O poveste inspirațională, tulburătoare, impresionantă și memorabilă. O poveste universal valabilă în care Suleika Jaouad a investit propria ei viață și ființă, propriile-i emoții, reușind să scrie o carte excepțională, un debut memorabil al unei voci literare efervescente, puternice, originale, cu un simț dezvoltat al psihologiei umane și al esteticului, în care viața parcă se-mpletește cu aventurile curajoase ale eroinelor apuse. O carte pe care o voi recomanda oricui, fiindcă știu că este o carte care vindecă și ajută, care luminează și învață. O carte pe care o voi păstra ca un dicton călăuzitor, gândindu-mă că, într-adevăr, trebue să fiu mulțumit pentru faptul că sunt sănătos și că am lângă mine o familie atât de frumoasă. Să aveți lecturi cât mai frumoase și pe placul vostru, dragi cititori!