duminică, 14 noiembrie 2021

O familie modernă, de Cheon Myeong-kwan - Recenzie

Editura: Univers
Categoria: Ficțiune
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 224
Anul apariției: 2021
Traducere: Tae Hyun Oum

Scriitorul coreean Cheon Myeong-kwan s-a născut în 1964. A scris mai multe scenarii de film, dintre care doar unele au fost produse. Dezamăgit de lumea cinematografică, a început să scrie literatură, iar prima povestire publicată, Eu și Frank, i-a adus premiul pentru debut al Editurii Munhakdongne. Au urmat trei romane – Balena (2004), O familie modernă (2010) și Unchiul meu Bruce Lee (2012) – și un volum de povestiri, Vesela menajeră Marisa (2006). Romanul O familie modernă a fost tradus în engleză și franceză, iar ecranizarea lui s-a bucurat de un mare succes. 
„Doi frați care nu se mai văzuseră de doi ani se uitau sfidător unul la altul. Era o situație extrem de încordată, în care doi bărbați de vârstă mijlocie care eșuaseră în viață își disputau terenul.”
Încap în micul apartament al unei mame cei trei copii ai ei, acum adulți de vârstă mijlocie (un cineast ratat, un interlop cu limbaj colorat și o soră divorțată) plus o nepoată adolescentă și o colecție de opere ale lui Hemingway? Răspunsul: e complicat. Vieți cu startul luat greșit, conflicte, secrete de familie, situații comice sau grotești se amestecă în povestea acestei familii disfuncționale care, în felul ei, înfruntă dezastrele cotidiene. Romanul lui Cheon Myeong-kwan face haz de societatea coreeană și totodată spulberă, cu umor, multe iluzii despre relațiile de familie.
„La douăzeci de ani după ce plecaserăm de acasă, cei trei frați ajunși la vârsta a doua ne adunaserăm extenuați din nou la mama. Fiecare plecase cu un vis, însă aceste visuri nu rezistaseră sub povara realității și se spulberaseră. Tustrei ne întorsesem în dizgrație, divorțați, ajunși la faliment sau cu cazier și incompetenți, însă mama ne primisese fără nici o condiție și începuse să pregătească fiecare masă, la fel ca înainte.”
Eu, în general, nu prea abordezi scriitori asiatici, deși mulți scriu cu o oarecare efervescență stilistică, cu o pasiune exotică și cu o voce literară diferită - bineînțeles - față de majoritatea autorilor pe care, în mod obișnuit și uzual, îi abordez. Însă, nu știu, este ceva (acel ceva pe care nu îl pot defini sau numi) care parcă mă reține; probabil, așa cum s-a întâmplat și cu genul de cărți fantasy (2021 a fost primul an în care am citit cărți din această tagmă literară), trebuie să mai aștept, adică să le aștept timpul, cum s-ar spune. Dar, oricum, uite că se mai întâmplă ca printre lecturile mele - majoritar, cărți scrise de autori europeni -, să se numere și câte o carte scrisă de un autor asiatic; iar când lectura se dovedește a fi fost și una chiar bună, așa cum s-a întâmplat cu romanul lui Cheon Myeong-kwan, O familie modernă, lucrurile nu pot fi decât îmbucurătoare și, evident, încurajatoare. Înainte de a trece la a vorbi, propriu-zis, despre această carte, vreau să-i mulțumesc discret Mirelei, de la Editura Univers, pentru inspirata recomandare - altfel, nu cred că aș fi ajuns (cel puțin, nu prea devreme) la romanul lui Cheon Myeong-kwan. 
    „(...) ca și cum aș fi fost o persoană care nu iubise pe nimeni niciodată. Deci, așa devenisem un monstru! Un monstru lipsit de un sens în viață, care își pierduse sentimentele și care, de la atâta alcool, nu mai credea în iubire... Asta era imaginea mea la patruzeci și opt de ani pe care tocmai o descoperisem.”
Așadar, o familie modernă - cu toții, din perspectiva personajului principal, „domnul regizor Oh”, un cineast fără prea mult succes, cu o carieră destul de ratată, deși a fost „singurul care a mers la facultate”, deci, domnul Oh, care „a vândut tot ce putea fi vândut”, și care, probabil, și-ar fi vândut și mama, căzut în patima patologică a alcoolului, îi consideră pe toți niște ratați. Ei, bine, acestă realitate nu-i tocmai departe de a fi adevărată: într-o satirizare ironică, acidă, cum pot să nu fie ratați niște bărbați trecuți de vârsta de patruzeci de ani care încă trăiesc la mama acasă, deci pe spatele ei, pe munca ei, deci „alimentați” de o femeie bătrână care, totuși, pare că încă reușește să se țină bine?! Vorbim aici de regizorul Oh, dar și de fratele său, magnificul și nesfârșitul frate, de peste 120 de kilograme, care nu știe decât să mânânce și să doarmă și să doarmă și să mănânge, acompaniat, în cele mai nepotrivite momente, de niște pârțuri care ar putea trezi și morții (nu doar prin zgomot, ci și din cauza mirosului, probabil). Iar „aventura” capătă proporții și mai mari în momentul în care, în casă, se reîntoarce și Mi-yeon, sora acestora, dar nu singură, ci la pachet cu fiica acesteia; tabloul este, așadar, complet și desăvârșit, lipsind doar tatăl celor 3, mort într-un accident petrecut cu câțiva ani în urmă (irelevant când s-a întâmplat, fiindcă, oricum, după vreo câteva luni de la moartea acestuia, lipsa-i era trecută cu vederea). 
„Din punctul meu de vedere, definiția iubirii era, pentru femei, «dorința de a-l stoarce de bani pe un bărbat competent și e a trăi tot restul vieții pe banii lui», în timp ce, pentru bărbați, definiția iubirii era «aspirația la un pântece tânăr și proaspăt, care să nască și să îi crească niște progenituri sănătoase». Chiar dacă sună trist, aceasta este esența iubirii. Toate definițiile care se îndepărtează de la această esență sunt doar niște minciuni menite să înșele oamenii.”
O frescă de familie absolut colorată și pur și simplu delicioasă. N-aș putea spune prea multe despre ce se întâmplă în carte, fiindcă, sincer, acțiunea nu-i una tocmai colosală; interesul îl fac micile detalii de zi cu zi, întâmplările absolut firești din viața acestei familii moderne, cu toate replicile acide și cu toate discuțiile care au loc între frate și frate, copil și mamă, unchi și nepoată, mamă și fiică - totul, în cele din urmă, reiterează potretul unei familii dezechilibrate, absurde, în care întâmplările devin parcă piloni ai societății coreene contemporane - toți, în cele din urmă, par să fie așa; iar prezența bătrânelor-radar, care știu efectiv orice mișcare din cartierul sărăcăcios în care apartamentul 302 este localizat, potențează parcă și mai mult veridicitatea acestei cărți, realismul situațiilor. Evident, există anumite intrigi și în romanul lui Cheon Myeong-kwan, anumite secrete care, sincer, mai degrabă ar fi rămas până la sfârșit secrete, deoarece descoperirea lor tulbură și mai mult echilibrul (deja precar și fragil) al acestei familii. Se-ntâmplă multe, da, dar eu cred că accentul poveștii pică, ascuțit și fix, mai mult pe personajele create: de departe, Oh și Barosul au fost preferații mei (și mai ales acest baros, o dihanie de om care, când era mic, umbla cu o cărămidă în ghiozdan, gata oricând să spargă țeasta oricui avea să i se împotrivească, fie și în cele mai cumpătate situații). 
„(...) în realitatea în care trăiam eu nu exista nimic clar: intriga devia aiurea, de parcă s-ar fi rătăcit, iar rutina incoerentă a vieții se repeta încontinuu.”
Mi-a plăcut enorm evoluția lor, felul în care totul, încetul cu încetul, parcă se îndrepta într-un punct în care, iarăși, era firesc să se ajungă; adevărurile care au ieșit la iveală, încercările lui Oh și ale Barosului de „a deveni bărbați”, de a ieși din starea de vegetație în care se regăseau de ani buni; de a scăpa de parazitismul mamei lor, femeia care le punea mâncare sub nas și, încă, îi îngrijea ca niște preșcolari - și totuși, femeia aceasta încă reușea să zâmbească, își găsise, parcă, în sfârșit liniștea, știindu-i iarăși acasă și în siguranță pe cei trei copii ai ei. Însă ascunde ea ceva, iar ceea ce, mai târziu, are să iasă la iveală, va culmina într-o rupere de nori literară - așa cum era de așteptat, fiecare va avea să tragă foloasele (să spun așa), funcție de ceea ce s-a întâmplat în trecut. Iar dintr-un punct, O familie modernă are și un strop de thriller, dincolo de a fi un roman menit să caricaturizeze societatea coreeană, făcând haz - într-un mod deloc ofensator - de societatea contemporană personajelor. 
„Piesele de puzzle ale istoriei familiei noastre se potriveau în sfârșit.”
Chiar a fost un roman bun, pe care l-am citit pe nerăsuflate, bucurându-mă de niște personaje delicioase, convingătoare, care mi-au stârnit hazul, m-au făcut să râd și, în același timp, mi-au stârnit empatie și o oarecare milă (e un cuvânt mare, exagerat, dar înțelegeți ce vreau să spun), știind că într-adevăr există situații în care unele familii chiar se regăsesc în aceste circumstanțe. Însă, atât timp cât există înțelegere și pace (și, culmea, tocmai în această familie modernă din romanul lui Cheon Myeong-kwan, liniștea și pacea lipsesc cu desăvârșire, fiind înlocuite de haos și violență), deci, atât timp cât cele 2 variabile vor fi existat, cu siguranță nu mai contează nici numărul de persoane dintr-o casă, nici ideile polarizante pe care acestea și le împărtășesc. Vă recomand romanul cu drag, este o lectură ușoară, antrenantă, chiar diferită aș putea spune, scrisă într-o voce ironică, plină de umor, însă culminând într-un final emoționant și moralizator. Să aveți doar lecturi frumoase și pe placul vostru, și de o zi de duminică liniștită!

6 comentarii:

  1. Chiar nu am auzit de ea pana acum,dar ce bine sună!!!! :) Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am găsit-o la un pret super bun si mi-am luat-o si eu. Sper sa imi placă. Multumesc pentru recenzie, foarte buna!

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi amintesti de cartile din colectia secolului XX (Clarice Lispector, Okri, Petterson, Mussa), care imi placeau mult de tot. Parintii mei au o colectie impresionanta de carti din acea colectia. Deci, cum ai zis si tu, ma bucur ca au dat ”update”; o voi urmari cu interes (colectia)! Spor sa ai, draga cititor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, cărțile din colecția aceea - și eu am mulți autori care-mi plac, acolo; și eu voi urmări cu drag evoluția colecției actuale de la Editura Humanitas - fii pe fază, promite multe, multe apariții bune! :) Zi frumoasă să ai și spor și ție!

      Ștergere