Făuritorul de lacrimi, de Erin Doom - Recenzie

Editura: Litera

Colecția: New Moon

Rating: ⭐️⭐️

Număr de pagini: 656

Anul apariției: 2022

Traducere: Bianca Paulevici

Erin Doom este pseudonimul unei tinere scriitoare italience, care a debutat pe Wattpad, cea mai cunoscută rețea socială de literatură online din lume, sub numele de DreamsEater. Într-un interval scurt de timp, poveștile ei au cucerit inimile cititorilor, fiind înregistrat un total de 6 milioane de lecturi. Magazzini Salani i-a publicat romanul de debut, Fabbricante di lacrime (apărut și la Editura Litera, colecția New Moon, în anul 2022, în traducerea Biancăi Paulevici).

„- Ea chiar că merită... tot ce-i poți oferi.”

Între zidurile Mormântului, orfelinatul în care a copilărit Nica, poveștile și legendele au fost întotdeauna spuse la lumina lumânărilor. Cea mai faimoasă este cea a făuritorului de lacrimi, un meșter misterios cu ochi limpezi ca sticla, vinovat de crearea tuturor fricilor și neliniștilor care sălășluiesc în inimile oamenilor. Dar, la 17 ani, a venit timpul ca Nica să lase în urmă poveștile sumbre ale copilăriei. Cel mai mare vis al ei, de fapt, este pe cale să devină realitate. Soții Milligan au început procesul de adopție și sunt gata să-i ofere familia pe care și-a dorit-o mereu. În casa nouă, însă, Nica nu este singură. Împreună cu ea, este luat de la Mormânt și Rigel, un orfan neliniștit și misterios, ultima persoană din lume pe care Nica și-ar fi dorit-o ca frate adoptiv. Rigel este inteligent, cântă la pian ca un demon fermecător și are o frumusețe care poate vrăji, dar chipul său angelic ascunde o fire întunecată. Chiar dacă Nica și Rigel sunt uniți de un trecut comun de dureri și lipsuri, o legătură pașnică între ei pare imposibilă. Mai ales când legenda se strecoară înapoi în viețile lor și făuritorul de lacrimi devine dintr-odată real, din ce în ce mai aproape. Totuși, Nica, tânăra dulce și curajoasă, este dispusă să facă orice pentru a-și apăra visul, pentru că, numai dacă va avea curajul să înfrunte coșmarurile care o chinuie, va putea în sfârșit să se înalțe liberă precum fluturele al cărui nume îl poartă.

„Nu toate otrăvurile au un antidot. Unele ți se strecoară în suflet, te uluiesc cu mirosul lor și au cei mai frumoși ochi pe care i-ai văzut vreodată. 

Și pentru asta nu există leac.

Nici un leac.”

Părerea mea, după lecturarea acestei cărți, este că: ce-se-întâmplă-pe-Wattpad-mai-bine-ar-rămâne-pe-Wattpad. Nu știu... Efectiv, cred că această carte este una dintre cele mai slabe citite vreodată, o carte extrem de întinsă, lungită, peste 600 de pagini în care nu se întâmplă mai nimic, cu personaje seci și enervante, cu acțiune redundantă, plictisitoare, seacă, austeră, cu nimic care să te încânte sau să îți dea măcar o sclipire de emoție. Niște personaje absolut banale, care se comportă irațional, care sunt lipsite de lumini și umbre, plate, într-o acțiune liniară care pare că nu duce nicăieri și bate patul pe loc. A fost o dezamăgire mare - de fapt, „dezamăgire” este impropriu, pentru că a fi dezamăgit de ceva înseamnă a fi avut așteptări prealabile, iar eu nu am avut nicio așteptare de la această carte, așa că... N-am fost dezamăgit, ci trist că mi-am pierdut timpul citind-o. Partea bună e că a mers relativ rapid și că nu m-a solicitat deloc, de aceea consider că a meritat 2 steluțe, și nu 1, că altfel i-aș fi dat fără niciun regret o prea bine meritată steluță, și poate nici pe aceea. Nu mi-a plăcut nimic, dar absolut nimic la această carte care cred că e un mare experiment gafat.

„- Inima îți bate nebunește, a murmurat el deasupra arterei din gâtul meu, care pulsa în ritmul bătăilor inimii mele. Oare te temi de mine, molie?

- Rigel, te rog, încetează!

- Oh, nu, nu, Nica, a mârâit el ușor, plescăind din limbă a reproș. Tu trebuie să încetezi. Tonul acesta de privighetoare neajutorată... doar va înrăutăți lucrurile.”

În schimb, văd că pe Goodreads chiar are un rating mărișor, dacă ne gândim bine, ceea ce pot pune pe seama faptului că această carte are categoria ei de cititori, și s-ar preta mult mai bine cititorului adolescent care nu caută neapărat lecturi solicitante, „grele”, care să-ți dea de gândit sau care să îți stârnească emoții, stări, întrebări, conflicte. Nu. Este o carte cu doi adolescenți absolut enervanți, de care n-am putut să mă atașez de loc, o carte cu doi adolescenți care pare că se ciondănesc, ba pare că se înțeleg, ba pare că nu știu ce și că ascund diferite chestii. Nu. Nu și nu. M-a plictisit rău de tot, și nu că nu aș fi avut eu starea necesară pentru a o citi, ci pentru că e o carte de umplutură, de duzină, și nu înțeleg de ce Dumnezeu i-au trebuit autoarei peste 600 de pagini ca să spună o poveste cu nimic și despre nimic, în care nimic relevant nu se întâmplă și personajele nu evoluează, ci rămân aceleași, la același nivel de dialoguri total nenaturale, emoții superficiale și altele de acest gen. Făuritorul de lacrimi este un „roman” care mai bine ar fi rămas pe Wattpad, părerea mea...

„O viață întreagă fugisem de el. Mă rugasem să scap de condamnarea din ochii lui.

Dar nu exista nici o scăpare.

Străluceau ca stelele.

Și luminau o cărare...

Ce ducea spre necunsocut.”

Înțeleg, nu sunt eu neapărat cititorul căreia această carte i-ar fi fost adresată din primă instanță, dar asta nu înseamnă că nu pot aprecia cât de seacă este acțiunea, cât de superficial au fost construite personajele și cât de multe lacune are cartea. Repetiții, fraze pe care ai impresia că le-ai mai citit, acțiune care nu duce spre nicăieri, ci doar care este pusă acolo ca să fie. Nimic care să facă sens, care să aibă o finalitate anume, ci doar fragmente de umplutură care dau volum celor peste 600 de pagini. Chestia asta cu paginile, adică sute și sute, mi se pare de-a dreptul ieșită din comun - cum poți spune nimic în 600 de pagini, domle? Îți demonstrează Erin Doom cum! Nu înțeleg cum a reușit, cât de mult poți să exhaustezi același subiect și să spui lucrurile nu doar într-o formă nouă, ci în aceeași formă, dar în capitole diferite. Zău, este peste capacitatea mea de a înțelege. Și, de fapt, nici nu-mi pasă, fiindcă imediat ce am terminat cartea am pus-o deoparte și aia a fost - o lectură nu ca oricare alta, ci mult mai slabă, de care nici nu vreau să-mi amintesc, dar despre care am vrut să vă vorbesc aici fiindcă de obicei recenzez toate cărțile pe care le citesc.

„M-am uitat la iubire și m-am temut.

Avea ciorchini de trandafiri în vasele de sânge și alunițe pe piele, ca niște puncte de suspensie ale unor fraze nerostite.

Era mai mult eu decât fusesem eu vreodată.”

În cele din urmă, Făuritorul de lacrimi este un roman care s-ar potrivi mult mai bine adolescenților. Sau celor care sunt în căutare de lecturi ușoare, seci, light, care să nu vă solicite și care să nu facă apel la niciun fel de concentrare, la niciun fel de emoție. Este o lectură banală, basic, o lectură din care cred că nu rămâi cu nimic și, poate, nici nu s-a vrut a fi o lectură profundă. Mie, unul, nu mi-a plăcut mai deloc, și este absolut normal, deoarece fiecare ne raportăm la cărțile citite într-un anumit mod, luând în considerare anumite variabile relevante. La fel cum este normal și ca această carte să fi plăcut foarte mult cuiva, care găsește în ea ceea ce vrea să găsească într-o lectură bună. La mine n-a fost cazul, și nu neapărat pentru că am depășit vârsta, ci pentru că am găsit în carte foarte multe lacune care i-au compromis calitatea. Poate aș fi putut trece peste acțiunea banală, poate aș fi putut trece peste redundanța cărții și alte chestii - dar când îmi dai personaje seci, superficiale, care de-a lungul a peste 600 de pagini nu fac nimic și nu evoluează și nu îmi transmit măcar un crâmpei de emoție, ei, atunci știi bine că ai gafat-o. Să aveți doar lecturi cât mai frumoase și pe placul vostru!