Editura: Univers
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 280
Anul apariției: 2021
Traducere: Alex Vlad
Primele romane ale autoarei Virginie Grimaldi (născută în 1977) au fost toate bestselleruri (Prima zi din restul vieții mele, O să înțelegi când o să fii mai mare, Parfumul fericirii e mai puternic când plouă, Era și timpul să aprind iar stelele). În 2018, ocupa locul 6 în Top 10 al romancierilor francezi care au vândut cele mai multe cărți în Franța. Este laureată a premiului E-crire Auféminin în 2014. S-a născut în 1977. În 2020, ocupa locul 2 (cu peste 800.000 exemplare vândute) în Top 10 al romancierilor francezi care au vândut cele mai multe cărți în Franța. Cărțile ei au fost descrise ca făcând parte din curentul ”feel good”. La Editura Univers au mai apărut și romanele: Parfumul fericirii e mai puternic când plouă, O să înțelegi când o să fii mai mare, Era și timpul să aprind iar stelele, Doar clipa fericită să-mi rămână, Mâine începe o nouă viață, Totul este posibil.
„Ocupația mea preferată e somnul. Când intru în el, nu mai am vârstă. Nu mă mai doare nimic. Teama nu mai există. Se întâmplă să-mi întâlnesc acolo părinții, pe draga mea soră sau pe toate acele persoane care nu mai există decât în memoria mea. Pot alerga, pot dansa până-mi pierd răsuflarea, îmi pot strânge fiica în brațe. Pot chiar să zbor. Somnul este o plută de care mă agăț, într-un torent mult prea rapid.”
FABULOS! FABULOS! FABULOS! Ah, Dumnezeule, când am râs oare ultima oară atât de tare citind un roman? Când mi-am simțit ultima oară sufletul atât de plin de lumină? Când am fost oare atât de angajat în lectură & fericit & încercat de sentimente dintre cele mai pozitive? Când? Mi-a plăcut enorm Când amintirile noastre vor veni să danseze, primul meu contact literar cu Virgine Grimaldi - dar, cu siguranță, nu și ultimul. Pentru că, să fiu sincer, am auzit doar de bine de această autoare & celelalte cărți apărute la editură, și știu că orice aș lua în mână semnat de Grimaldi, aș merge „la sigur”. Doamne, ce surpriză literară aparte a fost această carte. Un volum plin de căldură, plin de emoție și, pe cât de inspirațional, pe atât de amuzant și... Nu știu, bucuros?! E ciudat să zic că o carte „este bucuroasă”? Pentru că fix așa am simțit-o. Plină de speranță și de lumină, o carte de care fiecare dintre noi are nevoie - și, cu toate acestea, este o carte care reușește să transmită atât de multe învățături, atât de multe sfaturi de viață, încât fără niciun dubiu ar merita (cel puțin) o recitire. Eu, după cum probabil bine știți, mai mult mizez pe romane care îmi transmit sentimente dintr-astea de tristețe, de amărăciune... Nu știu, astea-mi plac, fiindcă parcă mă ajută să privesc spre înlăuntrul meu și să mă înțeleg mai bine, să-mi cercetez propria-mi natură interioară. Cu toate acestea, același lucru l-am simțit și citind această carte - însă încercat în permanență de un sentiment de bucurie...
„- Nu casele noastre vor fi zdrobite, ci amintirile noastre. Viețile noastre. Promisiunile, durerile, nopțile noastre de dragoste, râsetele copiilor noștri...”
Am citit această carte cu zâmbetul până la urechi, și nu mint. Am trăit alături de Marceline, Anatole, Joséphine, alături de „octogenialii” care mi-au înseninat ziua și m-au făcut să-mi dau seama că vârsta chiar e doar un număr, atât timp cât ai spiritul tânăr, atât timp cât ești dispus să iei viața asta așa cum ar trebui să fie... Deși a fost o poveste destul de scurtă (chiar nu m-aș fi despărțit de acest grup superb & efervescent de prieteni), n-am simțit că ar mai fi lucruri de spus... Totul a fost atât de frumos conturat, încât din fiecare fragment părea să răsară un firicel de bunătate, iar aventurile „octogenialilor” au fost dintre cele mai diverse și neașteptate. Cred că ce ar descrie cel mai bine această carte este întocmai zâmbetul pe care, involuntar, l-am resimțit pe față pe întreg parcursul lecturii. Bucuria a luat naștere în pieptul meu și a sălășluit acolo chiar și după ce am terminat cartea. Autoarea își începe cartea cu un citat de-al lui Charles Aznavour: „Nu sunt bătrân, sunt în vârstă”... Și eroii noștri par să știe acest lucru mai bine decât oricine altcineva. Și nimic nu le va sta în cale când vine vorba de a proteja Intrarea Colibri - care printr-un proiect urmează a fi demolată -, locul unde cei șase „octogeniali” au locuit de zeci de ani... Într-un fel, dacă ar fi nevoiți să plece de aici, înseamnă că și-ar pierde trecutul. Iar pierzând trecutul, își pierd și prezentul. Nup! Lucrurile clar nu vor sta așa!
„Ne descoperim vecinii, aceste persoane care vor îmbătrâni împreună cu noi, aceste femei pline de visuri, acești bărbați plini de proiecte. Este emoționant să te gândești că am ales același loc ca să ne construim visurile. Vor trece primăverile peste Intrarea Colibri, apoi verile, apoi iernile. Ce ne rezervă viitorul? Mi-ar plăcea să scot uneori capul pe o fereastră deschisă spre viitor, să aflu dacă visurile noastre s-au realizat, dacă Joséphine are patru copii, dacă Rosalie umple săli de concert, dacă Didier are o viață frumoasă, dacă Marius și Blanche tot se mai țin de mână, dacă eu îl mai înveselesc pe Anatole al meu.”
Îți mulțumesc, Virgine Grimaldi, pentru râsete & lacrimi, pentru bucurii & tristeți, pentru acest superb dans literar în care am pătruns. Un roman plin de lumină și de bucurie, un roman din care eu chiar cred că avem ce învăța și din care vom fi plecat poate mult mai înțelepți. Poate mult mai buni. Mai plini de... De bucurie față de tot ce ne înconjoară, față de această frumoasă & splendidă viață. Chiar dacă orice poveste are un sfârșit, cel mai important este să încercăm să scriem o poveste frumoasă, o poveste în care fericirea și bunătatea și iubirea și recunoștința să domine, să fie omniprezente. O frumoasă și splendidă carte despre prietenie, despre legăturile dintre oameni, despre cum să vârsta este doar un număr și fiecare dintre noi ar trebui să se bucure de orice clipă care ne este oferită, până la sfârșitul vieții. Din păcate, acest lucru nu este posibil întotdeauna, însă atât timp cât este posibil, cel mai important este să profităm la maximum de fiecare secundă oferită... Când amintirile noastre vor veni să danseze este un roman pe care l-am recomandat absolut oricui de când l-am citit - și, fără să exagerez, fiecare persoană care l-a citit mi-a mulțumit și, într-adevăr, mi-a zis că s-a amuzat copios, dincolo de alte stări & emoții resimțite în timpul lecturii!
„- Viața ar avea aceeași valoare dacă ar fi veșnică?”
Marceline și Anatole te vor invita la dans, te vor ține de mână și vor râde alături de tine. Te vor face și să plângi, dar să plângi de bucurie, cu lacrimi dulci & prețioase, nu amare și dureroase. Ceilalți „octogeniali” vor fi, de asemenea, în cocârdășie cu tine... Te vor purta în aventuri pe care nu le vei uita. Un roman magnific, o surpriză literară, o dovadă a faptului că Virgine Grimaldi este o autoare talentată, care cunoaște puterea cuvintelor și știe cum să facă magie cu acestea... Un roman despre oameni obișnuiți, un roman despre oameni cu defecte și cu slăbiciuni și cu regrete, dar despre oameni care au o bogăție interioară aparte, care sunt înțelepți și devotați și nu se dau deoparte când vine vorba de a-și apăra identitatea și locul în care au crescut, locul în care s-au format. O să-mi fie atât de dor de locuitorii din Intrarea Colibri - dar cu toții păstrează un loc important în inima mea. Prin intermediul lor, Virgine Grimaldi a abordat subiecte puternice, emoționante... Dar întotdeauna a reușit să păstreze o urmă de umor, de sarcasm delicios. Și, după părerea mea, cred că acesta a fost punctul forte al cărții - iar forma în care totul a fost livrat a fost pur și simplu superbă. Un roman pe care îl recomand, fără niciun dubiu, din tot sufletul!
