joi, 11 iulie 2024

Patul Fridei, de Slavenka Drakulić - Recenzie

Editura: Pandora M
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 192
Anul apariției: 2022
Traducere: Octavia Nedelcu

Slavenka Drakulić s-a născut în Croația (fosta Iugoslavie) în 1949. A publicat mai multe romane și cărți de eseuri. Este colaboratoare permanentă la The Nation, iar eseurile ei au apărut în The New Republic, The New York Times Magazine, The New York Review of Books, Süddeutsche Zeitung, Internazionale, Dagens Nyheter, The Guardian sau Eurozine. În 2005 a primit prestigiosul The Leipzig Book Award For European Understanding. În 2010, în cadrul Reuniunii Internaționale a Scriitorilor, care a avut loc la Praga, a fost caracterizată drept unul dintre cei mai influenți scriitori ai vremurilor noastre. În același an, S, roman despre balcani a fost adaptat pentru marele ecran într-o peliculă multiplu premiată, în regia Juanitei Wilson (As If I Am Not There). În prezent, își împarte viața între Suedia, Austria și Croația, alături de soțul ei, scriitorul și jurnalistul Richard Swartz.

🎨 DESPRE VIEȚILE ARTIȘTILOR & NATURA INSPIRAȚIEI 🎨

Cu câteva zile înainte de capătul vieții, în 1954, Frida Kahlo scria în jurnal: „Sper că sfârșitul e plin de bucurie și mai sper să nu mă întorc niciodată”. În Patul Fridei, Slavenka Drakulić explorează viața lăuntrică a uneia dintre cele mai excentrice artiste ale lumii, întrețesând cu pricepere amintirile Fridei în descrierea tablourilor ei și dând naștere unei meditații despre natura durerii și a creativității. Cu un personaj a cărui viață neobișnuită continuă să fascineze, această imagine a Fridei Kahlo va atrage cititorii de ficțiune și iubitorii de artă deopotrivă.
„Nu este adevărat că simți ceva când ai un accident. Nu există nicio senzație și niciun gând. Exiști și în același timp nu exiști, ca un fir de praf care plutește în aer. Vezi albastrul cerului și ai sentimentul că faci parte din aer, apă, verdele parcului din apropiere. Plutești într-o liniște deplină în care nu-ți auzi nici măcar bătăile propriei inimi. Nu pare a fi experiența neantului?”
Dincolo de faptul că această carte ne oferă o perspectivă amănunțită, chiar tragică și dramatică asupra marei artiste Frida Kahlo, reprezintă și un prilej excelent de a-i (re)descoperi cele mai importante (și apreciate) lucrări artistice. Recunosc, eu nu prea știam multe despre Frida Kahlo, dar îi cunoșteam stilul plastic și câteva dintre cele mai renumite picturi. Mi-a plăcut faptul că Slavenka Drakulić, de-a lungul cărții, reamintește de ele, și am tot căutat pe Google denumirile date tablourilor respective. Într-adevăr, Frida Kahlo „investea” ceva aparte în creațiile sale... În schimb, cartea mi-a transmis și mai multe, m-a făcut poate să înțeleg, de fapt, ce impact poate avea durerea & boala cronică asupra creației. Iar titlul, Patul Fridei, mi se pare extrem de relevant pentru a explora această idee a durerii și a artei care ia naștere din durere. La vârsta de 6 ani, Frida Kahlo a fost diagnosticată cu poliomielită. Boala a făcut ca piciorul ei drept să fie mai subțire decât cel stâng - drept urmare, și circulația i s-a redus semnificativ, ceea ce a lăsat-o cu vasculopatie periferică și dureri cronice pentru toată viața. Bineînțeles, boala a avut implicații mult mai semnificative asupra vieții viitoarei artiste.
„(...) Corpul era o povară dureroasă și obiectul multor intervenții medicale. Ulterior, obiectul artei ei. Un instrument al vanității. Un instrument al plăcerii, de asemenea, dar înainte de toate un obiect și un instrument.”
Pentru Frida Kahlo, durerea devenise o parte integrantă a vieții, devenise „un stil de viață” - i-a influențat orice variabilă a vieții, de la relațiile interumane, de prietenie, relațiile de familie, chiar până la propria-i sexualitate. Descrieri intime și detaliate ale durerii, care cred că ar fi putut fi făcute doar de către o persoană care, la rândul ei, a trecut prin așa ceva. Într-o mare măsură, am simțit că Slavenka Drakulić ne-o prezintă pe Frida Kahlo mai mult din perspectiva bolii - dar, după cum ne putem da seama, această boală i-a influențat întreaga viață. Să trăiești cu dureri cronice, omniprezente, să le simți în orice moment, dureri care nu mai dispar... Oare ai putea face vreodată abstracție de ea? Te-ai putea obișnui cu așa ceva? Pe de altă parte, există și detalii și povești privitoare la viața Fridei, care au fost introduse în carte într-un stil foarte liric, poetic. Oarecum, am simțit că „tabloul” Fridei nu a fost întocmai dus până la capăt - de altfel, poate nici nu ar fi fost posibil -, rămânând la un stadiu de contur, de schiță. Dar, după cum am spus, nu am fost neapărat interesat să aflu detalii din viața Fridei, pe cât am fost interesat mai mult să o cunosc, cât de cât, pe această artistă.
„(...) Știa să exagereze voit, îngroșând tușa autoportretului. Spunea: Privește-mă, sunt vie, mă doare. Simțea că prin acele tablouri lasă dovezi despre propria existență: una, două, trei, patru... Exhibiționism pur, se spunea despre autoportretele ei. Dar pentru ea, a picta autoportrete era un fel de ritual magic, ca o exorcizare.”
Romanul Patul Fridei are o tentă biografică, în sensul în care urmărește tipologia tipică - naștere, copilărie, adolescență, maturitate, moarte. Totuși, parcă aș fi vrut ca Slavenka Drakulić să elaboreze și să dezvolte și alte subiecte, cum ar fi însăși infidelitatea, căsătoria, boala... Poate și mai multe despre arta și procesul creator al Fridei Kahlo. Însă, asta nu înseamnă că nu mi-a plăcut: i-am dat patru steluțe, și asta pentru că mi-a plăcut extrem de mult cum scrie Slavenka Drakulić. Stilul ei liric, profund, parcă reușește să apropie cititorul foarte mult, îl convinge și îl emoționează. Mi s-a mai părut că Slavenka Drakulić reușește să o portretizeze foarte bine pe Frida Kahlo mai ales atunci când vorbește despre copilăria și boala acesteia; totuși, atunci când vorbește despre Frida Kahlo la vârsta maturității, a femeii adulte, parcă se distanțează puțin de artistă, parcă... Nu știu, parcă esența personajului se pierde, este pusă pe plan secund, iar Frida devine mai mult „un concept” decât o persoană în sine. Nu mă așteptam, oricum, ca Slavenka Drakulić să transmită întocmai complexitatea artistei, cultura mexicană, poate chiar mentalitatea influențată de această cultură. Dar, dincolo de toate, chiar a fost o carte pe care am citit-o cu multă emoție și cu mult interes!
„În relația noastră nu existase echilibru. Eu eram cea care avea o nevoie nemăsurată de el, mereu flămândă de dragoste, avidă de atenție, dornică să-mi confirme iubirea. În universul meu, lumina și căldura veneau de la el. Maestro era hrana mea, drogul meu, obsesia mea. De ce am permis să mi se întâmple asta și să devin atât de dependentă de el? Pentru că eram bolnavă și de aceea, vulnerabilă și neputincioasă.”
În cea mai mare parte a cărții, Frida este înfățișată ca o femeie permanent tristă, devotată soțului ei până în punctul asertivității, iar spre final pare totuși că această „imagine omniprezentă” se mai schimbă. Într-o măsură, m-am gândit că Slavenka Drakulić chiar nu a reușit să-și dea seama ce anume vrea să spună, în primul rând pentru că ar avea, de fapt, foarte multe lucruri interesante de spus despre Frida Kahlo. Cartea aceasta este presărată cu gânduri, experiențe interioare, fragmente care ne relevă, de cele mai multe ori, interiorul Fridei Kahlo, conflictele și zbuciumările acesteia. Frida a fost, într-adevăr, o artistă aparte, iar Slavenka Drakulić chiar dedică mai multe fragmente (chiar dacă de dimensiuni reduse) câtorva dintre cele mai importante picturi ale artistei. Poate aș fi vrut - chiar și la nivel ficțional - ca Slavenka Drakulić să descrie mult mai mult modul în care Frida pictează, cum pictează, cum se pregătește pentru a picta și cum își găsește timp. Poate am văzut această carte încă de la bun început ca a aduce în lumină întreaga viață a Fridei - cu tot ce înseamnă aceasta -, însă cred că este practic imposibil să faci acest lucru. Oricum, Slavenka Drakulić chiar mi-a stârnit foarte mult interesul în a descoperi mai multe despre Frida Kahlo și creațiile artistei. Iar asta înseamnă foarte mult!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu