Editura: Pandora M
Colecția: Anansi. World Fiction - Anansi. Ego
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 272
Anul apariției: 2023
Traducere: Mihaela Buruiană
Prozatoarea irlandeză Maggie O’Farrell (n. 1972) este autoarea a nouă romane. A câștigat prestigioasele Betty Trask Award (pentru romanul After You’d Gone, 2000), Somerset Maugham Award (pentru romanul The Distance Between Us, 2004) și Costa Book Award (pentru romanul The Hand That First Held Mine, 2010). Pentru romanul Hamnet (2020; Pandora M, 2021, taducere de către Mihaela Buruiană) a fost recompensată cu National Book Critics Circle Award for Fiction și Women’s Prize for Fiction. Cărțile ei sunt traduse în mai bine de 30 de limbi. Trăiește la Edinburgh, alături de soțul ei, scriitorul William Sutcliffe, și de cei trei copii ai lor. La Editura Pandora M au mai apărut și volumele Hamnet (2021, traducere de către Mihaela Buruiană) și Portretul căsătoriei (2023, traducere de către Mariana Piroteală).
❤️🩹 TRISTEȚILE & BUCURIILE & DURERILE & FERICIRILE CARE SUNTEM ❤️🩹
Șaptesprezece atingeri ale morţii. Memorii! Exist, exist, exist descrie șaptesprezece experiențe ultimative care i-au marcat viața lui Maggie O’Farrell: boala din copilărie care a țintuit-o la pat timp de un an, aproape fără speranța de a supraviețui; nevoia de evadare a adolescentei rebele într-o aventură care risca să ducă la o nenorocire; întâlnirea pe o cărare izolată cu un criminal și, mai impresionant decât orice altceva, lupta cotidiană de a-și proteja fiica de o boală care o expune nenumăratelor pericole ale vieții. Șaptesprezece întâlniri discrete cu un om la vârste diferite, în locuri diferite, definesc viața autoarei printr-o înlănțuire de instantanee tensionate, viscerale. Într-o proză care vibrează de emotivitate reținută, Maggie O’Farrell surprinde precaritatea fiecărui moment al vieții și dă strălucire frumuseții și misterelor ei.
„Țin minte că am continuat să merg. Am continuat să-mi mișc picioarele, să înaintez repede prin aerul de munte, de parcă nimic nu mă putea atingea, nimic nu mi se putea întâmpla, dacă doar continuam să merg, să alerg, să mă mișc.”
Nu este primul meu contact cu prozatoarea Maggie O’Farrell - am mai citit de la ea și Hamnet (dacă vă interesează recenzia, o găsiți AICI), o carte care pe cât de multe a promis, pe atât de multe (poate chiar mai multe) mi-a oferit. Dar cartea de față... My God, pur și simplu m-a răvășit. M-a cutremurat și s-a jucat cu sufletul meu. M-a emoționat și a mișcat ceva în mine. Trecem într-un alt registru, cel al memoriilor, în care Maggie O’Farrell se destăinuie cititorului, se deschide și dă jos perdeaua intimității - citind această carte, am simțit că aș sta cu ea la o cafea (amară!), purtând o discuție prietenească. De fapt, mai puțin decât o discuție - ea mi se destăinuia, iar eu o ascultam. O ascultam, iar înăuntrul meu ceva se micșora, se micșora și, încetul cu încetul, voia să se oprească din a o asculta. Pentru că în această carte, Maggie O’Farrell povestește întâmplări din trecutul ei - și din viața ei actuală - care nu sunt altceva decât... Triste! Sunt întâmplări din care parcă ai ce învăța și, în aceeași măsură, pe care ai vrea să le uiți. Pentru că n-ai vrea să crezi că cineva poate fi atât de încercat de această viață. Însă, dincolo de toate, Maggie O’Farrell nu tratează totul cu acest sentiment de tristețe acută - dimpotrivă, în spatele prozei ei și în spatele poveștilor reverberează frumusețea & speranța, vindecarea...
„Oamenii care ne învață ceva își păstrează un loc deosebit de viu în amintirile noastre. Eu eram părinte de vreo zece minute când l-am întâlnit pe bărbatul acela, dar el, cu un gest mărunt, m-a învățat unele dintre cele mai importante lucruri despre această meserie: bunătate, intuiție, atingere și că, uneori, nici măcar nu ai nevoie de cuvinte.”
Exist, exist, exist a fost o surpriză literară fantastică. M-a emoționat foarte mult și, cel mai probabil, am avut și „norocul” de a fi citit-o într-o anumită perioadă a vieții în care aveam nevoie să citesc așa ceva. Încă o dovadă a faptului că anumite cărți au timpul lor & s-ar putea să le simți altfel dacă le citești atunci când trebuie. Maggie O’Farrell a scris o carte aparte, și nu doar din prisma faptului că a ieșit din registrul ficțiunii - a scris o carte plină de suflet, o carte „cu viață”, pe care foarte ușor ai putea-o reciti oricând și poate înțelege altfel, poți scoate oricând din ea anumite învățături pe care, ulterior, să le integrezi în viața ta. Le poți da un alt înțeles, alte conotații. Nu am să vorbesc acum despre ce sunt poveștile și ce anume m-au făcut să înțeleg, pentru că nu are vreun sens. Dar am să vă spun că eu cred că această carte ar trebui citită de către oricine, pentru că tind să cred că este improbabil să nu găsești măcar un lucru care să-ți dea de gândit. Care te facă să privești spre înăuntru și să te analizezi, să îți explorezi și mai mult propria-ți natură interioară. Este o carte de suflet, o carte care te îmbrățișează și care te mângâie - în măsura în care, bineînțeles, reușește și să-ți creeze un sentiment acut de tristețe.
„Faptul că am fost atât de aproape de moarte în copilărie și că am revenit la viață mi-a imprimat multă vreme o nesăbuință, o atitudine nepăsătoare sau chiar nebunească față de risc. Îmi dau seama că aș fi putut ajunge la polul opus, aș fi putut deveni un om limitat de frică, înlănțuit de precauție (...).”
Nu știu la ce mă așteptam atunci când am început-o, cred că pur și simplu am vrut să o citesc fiindcă mi-a plăcut foarte mult prima carte scrisă de Maggie O’Farrell pe care am citit-o. Dar, așa cum am menționat deja, aici nu avem parte de ficțiune, ci de viață reală, de viața lui Maggie O’Farrell și trecutul ei. De fapt, foarte ușor ai putea să vezi această carte ca fiind ficțiune - sau ai vrea să o vezi ca fiind astfel. Nu vreau să sune ciudat, ca și cum o compătimesc, dar într-adevăr unele situații în care s-a regăsit, unele întâmplări de viață... Prin așa ceva n-ar trebui să treacă nimeni vreodată. A fost o carte pe care am citit-o forte greu, și asta nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că am încercat pe cât a fost posibil să „o dozez” în reprize, astfel încât să nu mă încarc emoțional prea mult. Bineînțeles, aș fi putut trece și la extrema în care dădeam totul gata dintr-un singur foc, fără să mai prelungesc „agonia”. Însă nu am putut face acest lucru. Unele povești au fost ceva mai dramatice decât altele, au stârnit în mine mai multă emoție - însă, la sfârșit, din toate simt că am plecat mai învățat, mai înțelept. Parcă, într-un fel, această carte m-a făcut să apreciez mult mai mult anumite lucruri din viața mea...
„Cât am tânjit ca eu, cea care își pusese dorința, să fiu și cea care trebuia să plătească prețul magiei, să ducă greul! Aș da orice să iau asupra mea blestemul, să mut povara pe umerii mei. Dar, așa cum stau lucrurile, trebuie să rămân pe margine, în timp ce nevinovatul, copilul, bebelușul trebuie să fie cel care suferă.Și asta face.”
Mda, iar simt că am scris multe & spus foarte puține (relevante)! Nu pot decât să v-o recomand cu mare încredere, deoarece chiar cred că este o carte care cu ușurință v-ar putea ajunge la suflet. Mă bucur foarte mult că am citit-o și, de altfel, a fost semnul că într-adevăr Maggie O’Farrell este o autoare pe care trebuie să o am în vedere. Tocmai acesta a fost și motivul pentru care, imediat ce a apărut și un al treilea volum scris de Maggie O’Farrell la editură, am pus imediat mâna pe el. Și abia aștept să ajung, cât mai curând, să-l și citesc. Mă bucur mult că își primește atenția cuvenită, pentru că într-adevăr are un talent aparte, are acel ceva pe care nu-l poți neapărat descrie la un autor, dar care te atrage. Care te convinge și te face să te angajezi în orice lectură fără nicio reținere. Volumul de față a reușit să mă apropie mult mai mult de Maggie O’Farrell, m-a făcut să o cunosc mai bine și, din prisma acestui lucru, poate chiar să-i înțeleg mai bine și mai în profunzime proza scrisă. Să aveți lecturi cât mai frumoase și pe placul vostru!
Alte recenzii ale cărților scrise de Maggie O’Farrell, apărute și pe blog:
| Hamnet |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu