vineri, 19 decembrie 2014

Cărți cadou de Crăciun- Concursul bloggerilor!



Fulgii își găsesc sfârșitul în nimicirea vântului, aruncați pe asfaltul rece și umed. O bătrână scrijelită de timpul nepăsător, calcă cu piciorușele scunde și cu bastonul de cedru, peste ei. Un om purtând o căciulă veche îmi întinde un ziar, peste care cad fulgii lăptoși.
„- Presa! Presa!”
Trec pe lângă el, gândindu-mă dacă viața și bunăstarea se depind de acele hârtii. Așa o fi? Nu știu. Îl refuz.
Încerc să mă contopesc cu perioada ce se vrea primită: Crăciunul. Colindele răsună în cafenelele moderne cu geamuri fumurii, niște copii îmbrăcați în straie populare cântă niște colinde vechi ce vestesc importanța enormă a acestei sărbători (și, nu, nu Moș Crăciun-ul este cel ce trebuie sărbătorit acum), iar o femeie cam în jur de cincizeci de ani se bucură de atenția a prea puțini oameni. Cântă minunat!
Aș fi stat mai mult, dar trebuie să plec acasă.

Timpul nu mă așteaptă. Dar eu trebuie să-l aștept și să rabd. Să sper la fulgi mari și la luminițe de mai multe culori, brăzdându-mi geamurile casei. Și vârful din brăduț atingând cerul.
Nu, încă nu simt Crăciunul! Dar vreau ca acest Crăciun să fie diferit, vreau să fie diferit!

  1. „Îmi doresc o mașină mare, ale cărei uși să se deschidă în sus. Da, da, roșie și cu scaune din piele maro. Sau, nu, de fapt neagră. Da, mami, asta vreau. Crezi că Moșul poate să-mi aducă?”
  2. „Îmi doresc să fiu o cântăreață faimoasă și să mă îmbrac la fel cum se îmbracă Lady Gaga. Să fiu la fel de bogată și extroverită ca ea. Vreau mulți bani, Moșule! Nu accept un refuz.”
  3. „Vai, ce BMX șmecher am văzut azi. Roți subțiri și cadru genial. Moșule, bătrâne, asta vreau.”
  4. „O păpușă Barbie care cântă și se mișcă, în timp ce eu îi fac părul și îl pieptăn și îl spăl și îl prind cu niște clămițe roz. A, da, și un telefon nou de ultimă generație, cu căști dintr-alea mari care se aud super țeavă.”
  5. „O tabletă nouă. Că cea veche am spart-o când m-am enervat!”
Moșule, ei, vezi, cam așa sună dorințele multor copii din ziua de azi. Ajută-mă să simt spiritul; să știu: de ce? De ce nu mai știm să prețuim ce avem și să ne mulțumim cu puținul nostru, când alții plâng pentru că abia au ce să pună pe masă într-o seară sfântă ca cea de Crăciun? De ce nu reușim să învățăm că acolo unde dăruim, Dumnezeu oferă de mai multe ori? Să aducem zâmbete în jurul nostru, pentru că aceasta este misiunea omului efemer, podul către veșnicie. Să aducem amintiri frumoase, să fim amintiți de către alții, pentru că „ce este omul, dacă nu o acumulare de amintiri?” Uneori, Moșule, aș fi vrut să fiu o pasăre și să mă înalț în văzduhul cerului, să simt iubirea norilor și să respir un aer curat, un aer lipsit de tutun, nicotină, alcool, putrefacție, mizerie, dioxizi și alte substanțe gazoase dăunătoarea. Vreau să simt că pot să aduc fericire și iubire. Vreau să învăț că viața nu constă numai în a aduna, ci și în a dărui, nu numai în a ascunde, ci și în a împărtăși. Pentru că, Moșule, asta înseamnă viață: iubire.

Ajută-mă să simt iubirea și anul acesta... mai mult decât am simțit-o anul trecut! Și știu cum să faci acest lucru. Ajută-mă să dăruiesc oricărui suflet un zâmbet. Până acum, am reușit, cât de cât, dar am nevoie și de mai mult sprijin. Am nevoie de nevoia altora de bucurie. 

Nu știu dacă mulți m-au înțeles, însă ce-am vrut să spun este faptul că, din păcate, Crăciunul NU mai este același. Nu cred că este pentru că am crescut și am înțeles faptul că NU o fi niciun grăsun mic și îndesat îmbrăcat în roșu, care se azvârle pe hornul încărcat cu fum și, fără nicio urmă, îmi aruncă un cadou sub brad (care, deseori, nu era cel pe care i l-am cerut în scrisoarea kilometrică), ci pentru că oamenii nu mai sunt aceeași, bradul nu mai miroase la fel (o fi de vină condițiile de depozitare), ornamentele sunt de masă și fără gust (2-3 hârtii mototolite, prinse cu o ață albă, la 15 lei), iar praful se așterne... în biblioteci și, așadar, în sufletele noastre. Nu trebuie să-l suflăm de acolo, deoarece se va împrăștia în tooot corpul nostru. Trebuie luat, cu grijă și cu atenție, și curățat în fiecare zi. Vă dau un sfat prietenesc: orice lumină are propria ei umbră, însă niciodată o umbră nu va fi materializată dacă lumina este destul de puternică; haideți să întreținem această lumină sufletească. Și, astfel, s-o împărțim și cu alții.

Să nu o mai lungesc prea mult și să vă arăt cărțile pe care vi le recomand de Crăciun, în această vacanță mirobolantă de care trebuie să profităm- cum știe un cititor înrăit mai bine- la maximum, precum și un top al cărților mele preferate (de Crăciun, de care-o fi). 


„Fulgi de iubire”, de John Green, Maukreen Johnson, Lauren Myracle

Ce au în comun o furtună de zăpadă iscată în Ajunul Crăciunului, 14 majorete vesele, un restaurant Waffle House și un tip înveltit în folie de aluminiu?
Răspuns: aceste trei povești romantice de Crăciun.
O furtună puternică de zăpadă aduce dragostea în viețile a trei adolescenți: o fată al cărei tren s-a înzăpezit, un băiat ce înfruntă viscolul pentru a se întâlni cu prietenii săi, o altă fată cu inima frântă ce-și vopsește părul în roz și visează să fie îngerul cuiva.
Nu-i așa că sună bine? Așa este.


„Infernul lui Gabriel”, de Sylvain Reynard (asta-i ca să mai topim zăpada de afară)- comandă de AICI

Enigmatic şi sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat specialist în Dante în timpul zilei şi un adept al plăcerilor lipsite de inhibiţii, în timpul nopţii.
Se foloseşte de şarmul său pentru a-şi satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut întunecat şi măcinat de convingerea profundă că nu mai are nicio speranţă de mântuire.
Când fermecătoarea şi inocenta Julia Mitchell se înscrie la cursul său, atracţia pe care o simte faţă de ea nu numai că îi periclitează cariera, dar îl trimite într-o călătorie în care trecutul şi prezentul se ciocnesc.
O provocatoare explorare a seducţiei şi a iubirii interzise.

„Julia respira răsuflarea lui, simţind-o fierbinte şi umedă. El era aerul ei. Nu se putea opri din sărutat îndeajuns de mult pentru a respira cu adevărat şi începu s-o ia cu ameţeală. Ceea ce nu făcea decât să intensifice senzaţia pe care i-o trezeau buzele lui, aşa că nu încercă să se împotrivească. Se abandonă senzaţiei..."

„Infernul lui Gabriel” este o poveste plină de pasiune a evadării omului din iadul personal, în încercarea de a dobândi imposibilul: izbăvirea şi dragostea.


„Căutând-o pe Alaska”, de John Green- comandă de AICI

Primul prieten.
Prima iubire.
Ultimele cuvinte.

ÎNAINTE. Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de personaje celebre în ultimele lor clipe de viaţă – pleacă la şcoala cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut".
Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face intrarea seducătoarea Alaska Young. Inteligentă, amuzantă, imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar, faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?"
DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.

Fetele vor plânge, iar băieţii vor găsi dragoste, atracţie şi dorinţă în parfumul de vanilie şi ţigări pe care îl răspândeşte Alaska. - Kirkus Review

Căutând-o pe Alaska surprinde perfect intensitatea trăirilor şi disperarea care definesc adolescenţa. - teenreads.com

Frumuseţea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic. - The Guardian

„Iar acum cred că e momentul prielnic să spun că era frumoasă. În întunericul de lângă mine, Alaska mirosea a sudoare şi a raze de soare şi a vanilie, iar în acea noapte luminată de o lună firavă vedeam doar silueta ei, excepţie făcând momentele în care fuma, când tutunul aprins al ţigării ei îi învăluia faţa într o lumină roşiatică. Dar, chiar şi pe întuneric, îi vedeam ochii — două smaralde arzătoare. Avea acel soi de privire pătrunzătoare care te făcea să i cedezi."


Pentru o carte cu suflet, pentru suflet. Una dintre cele mai emoționante cărți citite vreodată. Recenzia am făcut-o AICI. Savurat pe deplin de conştiinţa mea înfometată de reverie, jurnalul a reuşit să îmi atingă cele mai sensibile coarde, stârnind un amalgam de sentimente. Aş fi regretat enorm dacă nu aş fi parcurs aceste pagini.
Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, într-o ediţie îngrijită de tatăl ei, Otto Frank, “Jurnalul Annei Frank” a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare- un număr exorbitant, după cum se observă. De ce atât de preţios şi considerat atât de important? Anne Frank este, probabil, un nume familiar chiar şi pentru cei care nu au citit jurnalul, caci reprezinta un document extreme de important, din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.


Deși nu am găsit toate link-urile care să vă trimită către aceste cărți de pe siteul Librex.ro, vi-l recomand cu mare drag dacă vreți să găsiți o gamă variată și largă de cărți din care puteți alege.

Mulțumesc mult celor de la Bibliophile Mystery și felicitări lor, precum și sponsorului. Îmi încerc norocul, n-am ce să pierd. At least, spiritul Crăciunul a intrat și pe blogul meu. Îl invit în inima mea.



joi, 18 decembrie 2014

„Granitul rece” de Stuart MacBride- Recenzie



Chiar simțeam nevoia să-mi delectez simțul de detectiv (a se citi „simțul anticipativ”) cu o asemenea carte. Numai bună de citit... cu ușile și geamurile închise.

Să ne imaginăm că suntem detectivi la o secție de poliție într-un orășel rece, palid, mohorât și chiar funebru, răul pândește la orice colț, gata, oricând, de o nouă victimă. Însă de mult timp nu s-a mai întâmplat nimic. Te reîntorci, ca detectiv, la lucru, iar încă din prima zi în care te reîntorci, un copil dispare. Urmează al doilea. Al treilea. Să urmeze, oare, și al patrulea? Veți ști doar dacă veți citi această carte.

Crimele din Aberdeen- orașul în care se petrece acțiunea cărții- se petrec într-o atmosferă terifiantă, apăsătoare și plină de suspans: o atmosferă specifică unui oraș „de granit rece”. Sergentul Logan McRae este nevoit să se confrunte cu niște cazuri cumplite de crimă, îngrozitoare, în care victimile nu sunt altele decât copii abia în floarea vârstei și inocenți; iar criminalul pare să fie nu numai un obsedat sexual, necrofil, ci și un psihopat dominat de legi proprii.

În încercarea lor de a rezolva cazuri, mereu intervine presa, care le cam amestecă treburile și încurcă lucrurile, intervenind în calea detectivilor ce se angajează în prinderea cumplitului criminal obsedat. Deși crezi că ai anticipat corect unele lucruri și scenarii, Stuart MacBride reușește mereu să introducă în mijlocul acțiunii un personaj cheie care îți dă peste cap tot ce-ai crezut că știi. Ăsta ar fi doar unul dintre punctele forte ale cărții: neașteptatul.

Pe tot parcursul lecturii, s-au stabilit în mine mai multe stadii: primul ar fi cel al dorinței de a afla ce se întâmplă într-un orășel ca acesta, cum decurge viața unul detectiv (date fiind și numeroasele detalii privitoare la această meserie și altele ce se ocupă de criminalistică- toxicologie, medicină legală etc), dorința de a afla cine este cumplitul criminal și care este, din păcate, noua sa țintă (sau victimă), urmată de apropierea față de familiile rămase copii și, în cele din urmă, prinderea criminalului urmată de toată operațiunea ei. Recunosc, ultimile pagini ale cărții reprezintă apogeul, în timp ce le citeam simțeam că în fața ochilor mei se derulează un film de la cinema, degajându-mă de tot ce mă înconjoară.

De asemenea, surprinzătoare sunt și relațiile dintre detectivi-avocați-criminali-familiile distruse-persoanele anchetate-presă. Pentru că Stuart MacBride nu oferă doar un adevărat roman thriller-polițist, ci și o carte psihologică tipică, plină de tipuri umane și umor.

Am extras și câteva pasaje care mi-au atras atenția:

„- Nu poți să cumperi oameni pur și simplu! (...)
- Ai trăit pe Lună? normal că poți să cumperi oameni! Ia fă o plimbare pe străzile din Edinburgh și poți să-ți cumperi orice-ți place. Arme, droguri. Și femei. (...). Nu ți-am zis că Malk Cuțitul importă pipițe din Lituania? Ce crezi că face cu ele?
- Credeam că le dă de lucru...
- O, da. Angajează și vinde. Ai reducere la cele folosite.”

„(...) Capul unui copil se dinstingea din masa de cadavre de animale. Nu mai erau trăsături în adevăratul sens al cuvântului, osul împingând prin cenușiul slinos.
- O, Christoase! 
Stomacul lui Logan se strânse.
- Nici măcar nu știu dacă-i băiat sau fată. N-avem cum să știm până nu scoatem cadavrul să-l examinăm ca lumea.
Logan privi capul respingător, orbitele goale, gura care atârna deschisă, dinții ieșind din gingiile micșorate. Părul îi era aproape imposibil de distins de blana animalelor adunate în jurul corpului. O pereche de cleștișori roz erau prinși de craniul putred. Agrafe Barbie.
- E fată.”

„- (...) Te-ai gândit vreodată să scrii o carte despre asta? Ai putea să-ți iei ditamai avansul la o asemenea chestie: criminal în serie și violator cutreieră străzile fără pobleme, nimeni nu poate puna mâna pe el și, hop, apare sergentul McRae!
Detectivul și curajosul patolog îi dau de urmă criminalului, numai că el o înșfacă pe ea! Vedere de ansamblu: sânge, bătaie, rană aproape mortală. Criminalul riscă între treizeci și pe viață. Aplauze și cade cortina.”

În ceea ce privește criticile aduse, Mark Billingham spune că această carte este „Un thriller de cel mai înalt rang, intens și cumplit”, iar The Scotsman afirmă următoarele: „Granitul rece este un thriller care într-adevăr merită citit... Un debut promițător pentru stuart MacBride și fascinantul oraș Aberdeen.” The Sunday Herald spun că acesta este „un roman extraordinar, cu o intrigă de coșmar, incidente cutremurătoare și, peste toate, un umor negru necruțător.”

Iubitorii genului ar îndrăgi cartea și, mai mult ca sigur, ar trece-o la loc de onoare în clasamentul lor. O recomand tuturor celor ce doresc o intrigă adevărată și o acțiune ușoară și derulată foarte frumos. Le mulțumesc din inimă celor de la Cărți Anticariat pentru șansa de a citi acest roman de calitate, vă invit să profitați de reducerile substanțiale de pe site-ul lor.

464 pagini
Traducere din limba engleză de Răzvan Petria
Editura Polirom

miercuri, 17 decembrie 2014

Câștigătorul concursului sponsorizat de Libris.ro




Salutare,

Am revenit pentru a anunța câștigătorului concursului sponsorizat de Libris.ro, librăria online de pe care puteți comanda numeroase cărți în engleză, română, din diferite domenii, unde reducerile și ofertele sunt în toi.

Vă mulțumesc mult pentru participare și deși nu v-ați adunat foarte mulți (am observat că mulți sunt atrași doar de concursurile ce au la bază sistemul random.org- un câștigător random, un câștigător cu un răspuns mecanic), răspunsurile au fost foarte bune, așa că dați-mi voie să spun câteva cuvinte despre fiecare:

Andreea Ilie (răspunsul AICI)

Într-adevăr, „Mândrie și prejudecată” de Jane Austen, rămâne o capodoperă a literaturii lumii: atât prin intriga cărții, forma și culoarea personajelor, cât și prin maniera în care Austen reușeșe să surprindă toate acest lucruri, manieră ce a consacrat-o drept una dintre cele mai bune scriitoare.

Madeleine McKaler (răspunsul AICI)

Sincer, nu am citit cărțile. Dar cred că am văzut o parte din film? E cumva filmul în care fata vede lucruri pe care alții nu le văd, mama ei dispare și se îndrăgostește de un vampir (sau ce-o mai fi el) blond? Nu știu, nu-mi reamintesc. Dar, promit, ASAP, voi pune mâna pe carte. Succes!

alwssa12 (răspunsul AICI)

După cum am spus, „Mândrie și prejudecată” rămâne una dintre cărțile de onoare din biblioteca mea. Îmi place modul în care ai surprins figurile, și felul în care ai spus că această carte este destinată oricărei mase de cititori. Succes!

Marya Mary (răspunsul AICI)

Înainte de toate, mă bucur că blogul te atrage și mulțumesc pentru ce-ai spus. Acum, la rândul meu, îți voi spune că nu am citit „Hoțul fulgerului”, deși cartea sună deosebit de bine, iar seria la fel de bine. Sunt un mare fan al mitologiei, am crescut cu „Legendele Olimpului- Zeii și Eroii” și mereu m-a atras această latură a Antichității. Îmi place mult felul în care ai reușit să surpinzi toate aceste lucruri în răspunsul tău, toți radicalii și faptul că deși „nu e o carte clasică, cu multe filozofii, obigatorie în programa școalară, populară, supraapreciată”, este cartea ta preferată. Mult succes!

ella fairytale (răspunsul AICI)

Oh, „Anna Karenina”. Tolstoi. Da, cu adevărat o carte bună. Mulțumesc mult că ai participat.

Bianca Meșteru (răspunsul AICI)

Mulțumesc frumos pentru cuvintele spuse. Sincer să fiu, am auzit enorm de multe despre această carte, însă cuvintele tale chiar mi-au plăcut. O dragoste nimicitoare, extremă, ce atinge apogeul, găsindu-și unirea în contradicții. Îți mulțumesc mult pentru comentariu!

Ema Bercaru (răspunsul AICI)

Ema, mulțumesc frumos pentru recomandare și pentru treaba cu topul „cititorului autorizat”. Mă bucur că îți place o carte românească, scrisă de Rebreanu, o adevărată figură reprezentativă a literaturii noastre. Cartea, de asemenea, mi-e cunoscută, însă n-am citit-o: am auzit doar o bucată din ea la radio fonic. Promit s-o citesc cât mai curând, mulțumesc, încă o dată, pentru recomandare.

Alexandra Ali (răspunsul AICI)

Frumos răspuns, mai ales că Alexandre Dumas se numără printre scriitorii mei de suflet, reușind să surprindă prin culori locale și prin formele oferite personajelor sale. Filmele nu le-am văzut, dar este timp. Mulțumesc frumos pentru comentariu și participare!

Aceștia sunt toți participanții. Vă rog să mă credeți că toate răspunsurile merită premiate, cu toții aveți niște gusturi foarte bune, indiferent de gen- știți să alegeți ce-i mai bun din toate. Dar regulile sunt reguli, nu trebuie încălcate, iar unicul câștigător trebuie ales.

Iar acesta este Bianca Meșteru, pentru că m-a făcut să vreau să citesc această carte, mai ales prin afirmația cum că Thomas Hardy aduce ”în prim-plan, o femeie extrem de puternică cu pregnanţă tipologică”. Te rog să mă contactezi prin e-mail la andrei.cioata17@yahoo.com pentru a îți oferi toate detaliile necesare intrării în posesia voucherului de la Libris!

Pentru ceilalți, să nu fiți dezamăgiți, dacă aș fi avut 8 vouchere, le-aș fi dat tuturor câte unul. Așdar, vă mai aștept la concursurile active, pe care le găsiți AICI. Vă doresc niște sărbători minunate, calde și fericire alături de cei dragi, pline de cadouri și împliniri. Un moș darnic să aveți, eu, cât de cât, am încercat să fiu!

Gânduri bune și un ceai fierbinte, mulțumesc mult sponsorului,
Andrei

marți, 16 decembrie 2014

I wish




Mi-aș dori, uneori, ca străinii să-mi zâmbescă atunci când le zâmbesc.

Mi-aș dori să visez mult mai des.

Mi-aș dori să nu mai existe atât de multe răutate.

Mi-aș dori ca spiritul Crăciunul să fie, iarăși, același. Vreau să fiu iarăși mic!

Mi-aș dori ca praful să nu se mai așterne atât de mult prin biblioteci.

Mi-aș dori ca, uneori, să reușesc să-i înțeleg pe cei pe care nu îi pot înțelege; să aflu ce au în minte.

Uneori îmi doresc să fiu invizibil.

Voi nu?

Mi-aș dori să fiu o pasăre. Să pot zbura!

Mi-aș dori o călătorie în jurul lumii și să-mi fac poze cu câte un om din fiecare cultură.

Visul meu de o viață.

Mi-aș dori să sar cu parașuta, în timp ce cineva îmi filmează expresia.

Îmi doresc să mă văd prin ochii altcuiva, să văd cum mă percepe lumea.

Oare aș fi dezamăgit?

Mi-aș dori să am mai multe încredere în mine.

Oare ar trebui?

Mi-aș dori un fular cu imprimeuri de Crăciun, o căciulă drăguță cu moțoc și o pereche de mănuși cu reni.

Cer prea multe?

Mi-aș dori ca și cei săraci să aibă un Crăciun fericit. Mi-aș dori să învățăm să dăruim, să învățăm să prețuim și să întindem o mână aproapelui nostru. Mi-aș dori să pot oferi tuturor ceva. Un gând, un zâmbet, o rugăciune. Un pas către împlinire. Mi-aș dori să pot fi capabil să aduc fericire, să împrăștii bucurie și spirit. Să iubesc, să fiu iubit și să învăț ce este iubirea.

Mi-aș dori.

Să nu mă trezesc niciodată din vis!


duminică, 14 decembrie 2014

Leapșa: Problemele cititorilor

Salutare,

Iată că revin cu o leapșă drăguță. O trimit tururor care au chef s-o facă.

1. Ai sute de cărți care așteaptă să fie citite, cum naiba alegi dintre ele care să fie următoarea ta lectură?

Păi, atunci, închid ochii, mă îndrept spre bibliotecă și... prim carte atinsă, este prima carte pe care o voi lectura. Sau, le iau în funcție de genurile preferate: thriller-psihologic, darmă, romance, horror, jurnale, aventură. Timp să fie!

2. Ești la jumătatea unei cărți și nu îți place. O lași baltă sau continui s-o citești?

Se spune că o, dacă în primele zece minute de discurs/prezentare, nu reușești să captezi publicul, mai bine o lași baltă. Deci, răspunsul e clar! Și nu trebuie, neapărat, să ajung la jumătate. Dacă primele 50 de pagini nu-mi plac, trec la următoarea. Deși, dacă-mi amintesc, așa am făcut cu „Mândrie și prejudecată”, de Jane Austen. Primele câteva zeci de pagini m-au plictisit enorm, și am lăsat-o deoparte. Vara trecută, m-am reapucat de ea. Și bine am făcut, deoarece m-a surprins mult și mi-a plăcut și mai mult!

3. Vine sfârșitul anului, iar tu ești atât de aproape, dar atât de departe de a-ți atinge numărul de cărți pe care ți le-ai propus să le citești anul ăsta. Mai încerci să prinzi din urmă?

Nu-mi propun să citesc un anumit număr de cărți. Spre exemplu, dacă mi-aș propune să citesc o mie de cărți în doi ani, aș reuși... Dar asta ar însemna să nu mai fiu deloc atent la cum evoluează personajele, la cum se ramifică acțiunile, la ce se întâmplă în jurul lor, la detaliile semnificative. Se pierde din simțire! Și așa timpul ne este inamic- în unele cazuri, de ce să-l întărâtăm și mai mult?

4. Coperțile unei serii care-ți place nu se potrivesc. Cum reacționezi?

Soarta. Până acum, toată seria lui Alice Munro are coperte p-e-r-f-e-c-t-e. Sunt sigur că nu se va schimba nimic.

5. Toată lumea iubește o carte care ție nu-ți place. Cu cine, totuși, împărtășești opinii asemănătoare?

Iubesc oamenii cu care pot vorbi despre cărți, serios! Nu știu... Cu vecina-mea, cu prietena mea, cu oricine vrea să mă asculte și împarte aceeași pasiune pentru cărți.

6. Citești o carte și ești aproape de a începe să plângi în public. Cum reacționezi?

Andrei nu plânge la cărți. Nu, serios. Doar mi-au dat lacrimile la două cărți: „Hoțul de cărți” și „Oscar și Tanti Roz”. Și, ca să-l citesc pe Chirilă, o carte te impresionează, este bună, „atunci când lacrima stă să îți dea”.

7. Ultima carte dintr-o serie care-ți place tocmai a apărut, însă nu mai ții minte nimic din volumele anterioare. Recitești volumele? Sari peste ultima carte? Plângi de frustrare, cauți rezumate?

Hm. Deci eu am înțeles greșit cuvântul „serie”. Să înțeleg: „Divergent”, „Insurgent”, „Hunger Games”, asta-i o serie? Well, atunci, nu mă dau în vânt după asemenea cărți. Totuși, „Hunger Games” mi-a plăcut mult și nu am uitat nimic din ultimile două volume, atunci când am ajuns la al treilea.

8. Nu vrei ca nimeni, NIMENI, să-ți împrumute cărțile. Cum le spui oamenilor, politicos, „nu”, atunci când te întreabă?
 
Sincer, aș dori să am mai mulți oameni în jurul meu care să-mi ceară cărțile spre citit. Nu știu, nu i-aș putea refuza, pe bune. Share happiness! Share a book!

9. Ai început și ai lăsat baltă cinci cărți luna trecută. Cum treci peste sentimentul enervant de neputință când vine vorba de citit?

Nu aș face așa ceva. O carte este un bun prieten care nu te judecă. Cum s-o lași baltă? Doar dacă fac o pauză și... Și îmi văd de alte lucruri!

10. Sunt atât de multe cărți care apar în această perioadă și abia aștepți să le citești. Cât de multe dintre ele chiar îți cumperi?

Nu mă agit. Însă cumpăr tot ce înseamnă Alice Munro, Emmanuel Schmitt. Nu mă omor cu John Green, vampiri, și altele. Nanana!

11. După ce ți-ai cumpărat cărțile pe care abia așteptai să le citești, cât timp va trece până când chiar vei începe să le citești?

Cât este nevoie!

Drăguț, m-am distrat. Seară faină și un început de săptămână minunat!