vineri, 29 ianuarie 2016

Un loc GIGANT pe raftul meu (XXX)


Salutare,

De ceva vreme nu am mai făcut un asemenea post. De fapt, de ceva vreme nu prea am mai postat ceva. După cum am spus, motivele sunt palpabile, aparent subînțelese. Eh! Dar, iată, a venit timpul, e weekend, încerc și eu să mai profit puțin de timpul liber - pe care, oricum, tot nu-l am. Mi-am cumpărat cărți, muuuulte cărți, am mai și primit de la oameni dragi și prieteni foarte buni. Luni e ziua mea, se întrevăd alte și mai multe cărți. Până la urmă, niciodată nu-s destule. Iată, deci, cine și-a mai făcut loc pe rafturile mele!


Deci, mi-am zis, o să citesc toate cărțile care vorbesc despre Regina Maria și toate cărțile scrise de ea. Pur și simplu mă fascinează! :)
 

Cărți frumoase și cu suflet. De recomandat și citit!
 

Primit de la draga bunicuță Arci, un suflet mi-nu-nat!
 

Pentru că în Anca vezi un om super, demn de toată atenția! Mersi, măi, Anca. O să-ți răsfoiesc sertarul, hehe.
 

Primite de la autoare, îi mulțumesc din suflet pentru bunăvoință și suflet frumos. :) Pupici, Natașa!
 

Cărți frumoase din colecția mea preferată!
 

Tot de la Arci! Mulțumesc încă o dată!
 


Am cumpărat această carte de la autoare, îi mulțumesc enooorm și o felicit pentru reușita fragedă. Multe înainte, Amy!

 
Primite de la colegii de la editură! Mulțumesc, abia aștept să le citesc.
 

O colecție minunată! Păcat că acum nu mai găsesc toate cărțile!
 

Fiindcă era imposibil, odată și odată, să nu-mi cumpăr ȘI această carte. Mi-a plăcut!


Primele cărți de la Vellant pe care le-am cumpărat. Îmi place formatul, îmi place textura, îmi plac coperțile. Vedem și ce povești ascund!
 
Cam asta-i tot! :) Voi, dragilor, cu ce vă mai lăudați, ce v-ați mai cumpărat? Seară plăcută și numai bine! 
 
Andrei C.
 

În curând la Editura Trei


Salutare,

Cărți frumoase, iarăși, de la dragii noștri de la Editura Trei. Ia să vedem! :) 

 "Una dintre cele mai intense poveşti de dragoste despre adolescenţi pe care le-am citit vreodată." - David Levithan

De când se ştie, ţelul lui Wren Gray a fost să-şi mulţumească părinţii.Lucru care nu a deranjat-o, dimpotrivă.
Acum însă a împlinit 18 ani şi simte nevoia să-şi împlinească propriile dorinţe... doar că nu prea ştie care sunt.
În schimb, Charlie Parker ştie exact care e dorinţa sa cea mai mare. Charlie e un băiat blând cu un trecut dureros - şi a iubit-o pe Wren de când a văzut-o prima dată. Dar o fată ca Wren nu s-ar îndrăgosti niciodată de un tip ca el. Şi totuşi... unele lucruri sunt scrise în stele.

Romantică, senzuală şi atât de adevărată - o poveste de neuitat despre prima iubire de la una dintre cele mai bune autoare de adult fiction ale momentului.

„O poveste de dragoste în acelaşi timp delicată şi plină de pasiune.” - Kirkus Reviews

„Relaţia dintre personajele lui Lauren Myracle e bazată pe dragoste, respect şi încredere.” - Publishers Weekly

„Lauren Myracle îmbină tandreţea cu erotismul.” - School Library Journal 

joi, 28 ianuarie 2016

Absență totală și timp integrat prin părți


Salutare, dragilor!

Nu știu cum să încep. Prin a-mi cere scuze? Așa s-ar cădea. Îmi pare rău pentru absența-mi atât de îndelungată de pe blog, Doamne, dar chiar nu mai am timp de nimic. Sunt nevoit să fac muuuulte, muuulte sacrificii pentru prioritățile din această perioadă - care țin, exclusiv, de „viitorul meu profesional”, să-l numesc așa.

Clasa a douăsprezecea. Groaznică, credeți-mă! Bine, acum depinde și unde țintești mai departe, iar ceea ce vreau să fac necesită tot timpul meu, tot interesul meu. De aceea, din păcate, nu prea am mai avut - și nici nu prea mai am - timp de blog. Evident, asta nu înseamnă că o să renunț la familia de aici, la oamenii frumoși de aici și la ceea ce, pentru mine - și, poate, pentru alții - acest blog înseamnă. Cuvintele mele, sufletul meu, cărțile mele, cititorii mei - toate rămân neschimbate! :) 

Vă mulțumesc pentru înțelegere, vă mulțumesc că mă citiți în continuare și, zău, revin curând cu niște postări care-s de ceva vreme așteptate. Vă îmbrățișez cu drag! (hug)

Andrei C.

marți, 5 ianuarie 2016

Cheia maestrului, de Kevin Sands - Recenzie


Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Traducător din limba engleză și note: Ioana Socolescu
Număr de pagini: 336

Maestrul Benedict Blackthorn, membru de vază al Breslei Spiţerilor, este pe cale să descopere cea mai de seamă reţetă a tuturor timpurilor: cea prin care se obţine Focul Arhanghelului – puterea supremă pe Pământ. Pe urmele lui se află un coleg de breaslă, care vrea să fure reţeta şi să folosească Focul pentru înlăturarea regelui Carol de pe tronul Angliei. 

Când Maestrul Benedict simte că este în pericol de moarte, îi încredinţează ucenicului său Christopher Rowe misiunea de a salva reţeta şi, totodată, viaţa şi tronul lui Carol, precum şi soarta Angliei. 

După ce a absolvit universitatea cu două diplome în fizica teoretică, Kevin Sands a lucrat ca profesor, cercetător şi consultant în afaceri. Locuieşte la Toronto, în Canada. Cheia Maestrului este primul său roman.

Dacă aș fi terminat această carte în 2015, clar ar fi avut un loc de onoare în topul celor mai bune cărți citite anul trecut - bineînțeles, pe care nu l-am făcut, dar urmează. Sincer, îmi pare foarte rău că nu prea am avut timp de blog, sunt mai mereu pe o sută de drumuri, mai am de făcut vreo opt recenzii, tre' să mă împart și cu școala, mai și scriu, mai am mâine și simulare de examen la germană, Doamne, Doamne, nici dacă ar exista cinci de eu n-aș fi în stare să le fac pe toate. Pe bune! Să nu mă lungesc, de fapt. Voi vorbi despre Cheia maestrului, Kevin Sands, un roman care pur și simplu m-a uimit și m-a surprins cum nicio altă carte nu m-a surprins până acum, și spun asta din cauza faptului că nu aveam nicio așteptare de la acest roman. Da, recunosc, coperta este fabuloasă - de fapt, cred că-i cea mai potrivită copertă în raport cu ce înseamnă cartea - dar de ceva timp nu prea mai citesc ficțiune, nu în maniera în care o făceam înainte. Dar, domle, să citesc această carte, să-mi placă în halul ăsta, să râd cu ea, să trăiesc cu ea, să o urăsc, să rezonez cu personajele, cu glumele lor - vai, și ce glume au uneori - păi cum, spuneți-mi, cum să nu-i dau cinci steluțe? I-aș fi dat și mai multe, dar tare zgârciți îs ăștia de la Goodreads. 

Raiting-ul meu a fost influențat de modul în care acest roman a venit: neașteptat. Nu m-am așteptat deloc, dar deloc, să-mi placă atât de mult încât să-l citesc într-o zi: l-am început seara, undeva pe la doișpe jumătate noaptea, am citit cam o sută de pagini, iar a doua zi l-am devorat încă de dimineață. A fost o călătorie culminantă într-o lume atât de ciudată, atât de plină de simboluri, de alchimie, de poțiuni, de coduri secrete, de pasaje ascunse, de cifre ciudate, de latină, greacă, glume bune, prietenie, ură, secrete - zău, romanul ăsta chiar le are pe toate. Și le are pe toate exact așa cum trebuie, într-o concordanță și simetrie care dă gust, dă savoare scriiturii. Kevin Sands e atât de bun încât nu te plictisește la nicio pagină, îți dă creditul personajelor și te apropie de ele, Doamne, cum alții abia reușesc. Vă spun, am trăit alături de Cristopher toată aventura, respiram greoi când stătea ascuns să nu-l găsească cei răi, alergam odată cu el de primejdii, trăiam fiecare clipă de satisfacție a învingătoruli: Cristopher este un personaj palpabil, este concret, atât de verosimil într-o lume atât de ciudată și extrem de frumos, de detaliat construită - vreau să subliniez, aici, încă un caracter care m-a făcut să dau cărțuliei cinci steluțe: Kevin Sands chiar e bun! Și când zic bun, mă refer la bun, nu-i scapă nimic atunci când vine vorba de a crea atmosfera unui timp apus, atmosfera primitivismului și culorii locale. E chiar bun!

O să intru puțin în acțiune, dar nu foarte mult. Intriga e constituită de faptul că cineva vrea să pună mâna pe o rețetă ciudată, chestii combinate în laboratorul lui Benedict Blackthorn, numită Focul Arhangelului. Când un coleg de-al său află cum stă treaba, vrea numaidecât să pună mâna pe chestia magică, evident, pentru a o folosi într-un scop rău. Cobind toate acestea - după ceva crime, spargeri, întâmplări ciudate - maestrul îi încredințează lui Christopher o cheie ciudată, alambicată într-un cod destul de greu de înțeles, a cărui descifrare are să salveze viața celorlalți precum și soarta Angliei. La un moment dat, maestrul dispare, iar totul cade pe umerii lui Cristopher, însărcinat cu o cheie ciudată și doar câțiva ai în spinare. Vă spun, este fascinaaaaantă călătoria aceasta întru descoperirea misterului, o călătorie în care moartea este o chestie de o secundă, pericolul pândește la fiecare pas, la fiecare expirație. Rămas singur, Cristopher este nevoit să înfrunte privirile nedrepte și răutăcioase ale celorlalți, din cauza faptului că dispariția maestrului Benedict este pusă pe umerii săi. Pornim, astfel, într-o cursă nebună contra omenirii, în care nimeni nu este cine pare a fi, și toți vor să pună mâna pe ceea ce Cristopher are mai de preț: cheia maestrului.

Disperarea mă năpădea, asemenea unui demon. Urla în capul meu, îmi zdrobea pieptul, își înfingea ghearele în sufletul meu și îl sfâșia. Vino, mă chema. Aici e liniște și pace. Voiam să plec. Voiam să mor. Îmi doream așa de mult ca acel Cult blestemat să mă fi luat și pe mine. (...) Disperarea își intona cuvântul, voia să mă prindă, mă chema înapoi.”

O altă parte pe care am savurat-o a fost cocârdășia, prietenia dintre Cristopher și Tom. Mă, Kevin Sands, ar trebui să scrii o carte doar cu ei doi, sigur ar prinde la public. :) Mi-a plăcut groaznic să-i văd râzând împreună, ironizându-se unul pe altul (zice Tom la un moment dat. „Iisuse, în milostenia ta, ocrotește-i pe neghiobii ca noi. Amin!”), făcând glume proaste, tachinându-se. În carte, nu vezi Cristopher fără Tom. Bine, Tom fără Cristopher vezi, dar invers nu prea. Se ajută așa cum prietenii adevărați fac, deși riscă multe. Trebuie să recunosc, mi-am adus aminte puțin de Aristotel și Dante descoperă secretele universului, de Benjamin Alire Sáenz, o carte care cu siguranță este în topul celor mai bune cărți citite anul trecut. Bine, nu se aseamănă relația, dar chiar m-a făcut să vreau să citesc din nou cartea lui Sáenz. Prietenia dintre cei doi dă o savoare deosebită cărții, deci, punct ochit, punct lovit de Kevin Sands. Și relația maestru-ucenic este printre preferatele mele de a fi întâlnite în cărți, dar Sands nu pune accent pe asta. Este, așa, o chestie care consolidează intriga. Și hehe, ce intrigă! Știți prea bine că nu prea vorbesc despre acțiune, e total inutil și de prisos, fiindcă, astfel, ce v-ar mai rămâne vouă de citit? Întrebare retorică! :) Vă garantez că o să rezonați cu personajul principal, cu tipul ăsta, Christopher, c-o să vă placă de Tom, o să râdeți cu și de Tom, fiindcă o relație de prietenie între cei doi este foarte bine închegată!

Stilul cărții este super, simplu, lejer, este cursiv și acțiunea curge de la sine. Nu tu epitete care să-nflorească, să liricească, să dea plasticitate atmosferei. Nu! Kevin numește obiectul, te duce la el, ți-l pune în față și-ți zice: na, mă, asta-i o cheie. Bine, eu de ceva vreme apreciez mai mult lirismul, metafora, de aceea am spus că nu prea mai citesc ficțiune - evident, nu zic că nu este și ficțiune cu substrat, cu culoare - dar cartea aceasta chiar m-a surprins în maniera în care nu m-a plictisit, nu m-a făcut să dau paginile aiurea, să citesc superficial, iar povestea a fost destul de originală și interesantă, prinzându-mă de-a lungul a peste trei sute de pagini. :) O carte chiar bună, o recomand cu mare căldură.

Mulțumesc frumos Editurii Trei pentru acest roman pur și simplu minunat. O lectură fascinantă, relaxantă, o lectură de care chiar am avut nevoie. Vă recomand cu tot dragul acest roman, îl puteți comanda de AICI. Cheia maestrului este o lectură care, cu siguranță, o să vă captiveze! :) Cu mine, unul, i-a reușit de minune! Lecturi frumoase și numai bine!

sâmbătă, 2 ianuarie 2016

mai știi?






mai știi când îmi îmbrățișai coastele
și-mi spuneai că miros a verbină strivită -
într-ale tale degete desenând cerul
de la fibulă spre piept, iar de la piept
înapoi spre tine?

mai știi când luai creionul de după urechea mea,
mă înțepai cu vârful strivit în piele,
mușcai din celălalt capăt, iar apoi, râzând,
îmi desenai femurul, apoi peroneul,
și treceai spre coloană?

și se tocea creionul, și visul se tocea,
iar cu buzele tale ștergeai, iarăși, tot desenul,
mai știi când făceai asta, fără să știi, Doamne,
că odată cu pictura pielii mele, odată cu ea,
mă ștergeai și pe mine?

spune-mi, mai știi, când dormeam în același pat,
tu veneai de la alții, odată ce ceasul suna de dimineață,
zi, mai știi, când mă trăgeai de mână,
eu stăteam pe-o parte, mă prefăceam că dorm,
mă trăgeai de mână și-mi spuneai să nu mai visez -

spune-mi, mai știi?