duminică, 7 septembrie 2014

„Ura, prietenie, dragoste, casatorie” de Alice Munro- Recenzie


Pentru acest volum, laureata Premiului Nobel Alice Munro a primit Man Booker International în 2009. Cu scriitoarea canadiană Alice Ann Munro suntem familiarizați, deoarece am mai scris despre cărțile dumneaei AICI („Dragă viață”) și AICI („Prea multă fericire”).
Cred că am o obsesie pentru această scriitoare, simt că știe unde să atingă cititorul și cum. Are ceva aparte, ce n-am mai întâlnit la prozele scurte. Merită din plin, o puteți cumpăra cu încredere, proza ei este muuuuult mai citibilă decât a multor alți autori care au fost premiați cu Nobel, plus că este foarte bine scrisă. Este realistă și dinamică, fără sentimentalisme, cu multe cuvinte care se antrenează să te țină interesat până la capătul poveștii. Scriitoarea are o deosebit de bună tehnică a montajului. O carte deosebit de bună, a treia carte pe care am citit-o din seria lui Alice Munro. Poveștile sunt, ca intensitatea trăirilor, a emoției și a poveștii, este cam la nivel cu celelalte două- „Dragă viață”, „Prea multă fericire”- bineînțeles, așa cum ne obișnuiește Alice Munro, o adevărată maestră a personajelor subțiri, simple, dar profunde și enigmatice, care au trăit o viață normală: cu multe suferințe și neajunsuri, dar, la capătul celălalt, cu multe bucurii și împliniri. Cu toate astea, fiecare cititor preferă unele povestiri, evident, în funcție de trăirile proprii, de experiențele proprii, de universul cultural.

Cartea prezintă vieți de femei, sentimente și zâmbete de femei, lacrimi de femei, cupluri ce se unesc și se separă, iubiri reîntâlnie, sentimente neînțelese și zdruncinate, amăgiri și dragoste. Se deapănă dialoguri în jurul unor întâlmplări frumoase, tragice, mărunte, dar cu sentimente „până în vârful urechilor”. Autoarea împarte relații neiertătoare, puțin tranșante, dar care sunt, totuși, naturale și dorite. Faptele personajelor sunt, uneori, greșite, nu ar fi trebuit să fie așa, revoltătoare, însă Alice Munro nu îți creează această senzație, ci le dă un curs al perfecțiunii cotidiene, logice. 

Cum v-am obișnuit, cred, nu vreau să vă prezint fiecare poveste în parte, s-ar pierde toată frumusețea scrierii. Vreau să vă conving că autoarea merită citită numai descriindu-i stilul, modul de a creiona cuvintele și de a însufleți personajele. Sper că am și reușit!

Cartea cuprinde următoarele povestiri:
  • Ură, prietenie, dragoste, căsătorie;
  • Podul plutitor;
  • Mobilă de familie;
  • Consolarea;
  • Urzicile (cred că e preferata mea);
  • Casa cu grinzi de lemn;
  • Ce rămâne în amintire;
  • Queenie;
  • Trece ursul peste munte.

Iată ce scrie pe coperta posterioară a cărții:

„Viețile personajelor lui Alice Munro intră brusc într-un con de lumină grație unor evenimente singulare sau unor amintiri neașteptate care trezesc, răscolitor, trecutul. Iar trecutul, așa cum descoperă eroinele ei, este făcut nu doar din ceea ce rămâne în amintire, ci și din ceea ce a fost uitat. Trecutul dăinuie undeva, în imediata vecinătate a aducerii aminte – până în clipa în care piesele de puzzle se regrupează subit, stârnind de cele mai multe ori suferință. Femeile privesc înapoi la cele care-au fost în tinerețe, la căsătoriile făcute de timpuriu, pe când erau naive și încrezătoare, la soții dificili, cu tabieturile lor pretențioase. Toate trăiesc un fel de disperare subliminală, regretul a ceea ce ar fi putut să fie, al alegerilor pe care nu le-au făcut, al amintirilor suprimate într-un gest precaut de echilibru emoțional. Dar în viețile acestea există în același timp speranță, există o a doua șansă, există oameni care se reinventează, care se iau la trântă cu viața, care au mers înainte și au curajul de a regăsi amintiri ascunse, de a trece dincolo de ceea ce a reținut memoria.”

Iar draga de Munro afirmă: „O povestire nu e ca un drum pe care-l urmezi... ci mai degrabă ca o casă. INtri în ea și rămâi acolo o vreme, îi cutreieri încăperile, te așezi oriunde îți place și descoperi cum se leagă unele de altele în odăile și coridoarele și cum se schimbă lumea de afară atunci când o privești prin ferestrele ei.”

Foarte frumos! Următoarele sunt cuvintele unor distinse mase:

„O nouă demonstrație a virtuozității cu care Munro își țese povestirile... proza curge firesc, pe nesimțite, adunând în plasa ei detaliile miraculoase ale vieții de zi cu zi.”- Daily Mail

„Munro este o artistă a interioarelor domestice... cu o poziție aparte printre scriitorii contemporani, dată de frumusețea prozei ei și de intensitatea blândă cu care se cufundă în destinele personajelor.”- Evening Standard

„Cele nouă povestiri cuprinde în acest volum vădesc respirația amplă și atenția la detalii specifice mai degrabă prozei romanești... Fiecare dintre ele are un sâmbure tare de mister, care de îndeamnă să o recitim cu necontenită plăcere.”- Independent

Merită citit cartea, credeți-mă! Trebuie!

Editura Litera, 2014
Traducere din limba engleză de Justine Bandol
416 pagini 




8 comentarii:

  1. Am citit cartea si pot să spun ca e printre preferatele mele! :) Are un stil aparte de a scris si frumos, multe felicitari pentru recenzie, Andrei!

    RăspundețiȘtergere
  2. Salutare! Într-adevăr, Munro e unică. Mulțumesc pentru comentariu, o zi plăcută!

    RăspundețiȘtergere
  3. Draguta recenzia. Mie imi place coperta, chiar daca nu judec o carte dupa coperta. Imi dau seama ca se si merita dupa cum ai descris-o.

    RăspundețiȘtergere
  4. Așa este, coperta este chiar reușită. De conținut, nu mai zic, te las să descoperi! Seară bună!

    RăspundețiȘtergere
  5. O iubesc pe Alice Munro, e scriitoarea mea preferata. Am citit toate cartile ei exceptand „Fugara„ și „Prea multa fericire„. :) Dar se merita oricum!

    RăspundețiȘtergere
  6. Și eu o ador. Îmi lipsește din palmarez „Fugara”, dar aștept o reducere ca să o cumpăr. He, he!

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu am citit nimic de Alice Munro, intr-o zi sper sa ajuns si la ea. Faina recenzie, multumim! ;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie să citești! :) Mulțumesc, zi plăcută!

      Ștergere