duminică, 5 aprilie 2015

Despre prietenie



Prietenia, la o scurtă căutare în dicționarul explicativ al limbii române, se definește așa: „Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug”. „Prieteșug”, încă îmi sună amuzant aest cuvânt!

Prietenii sunt acei oameni cărora, cu adevărat, le pasă de ființa ta. Și acei oameni de care, la rându-ți, îți pasă. Înainte de a continua, simt nevoia de a clarifica un anumit lucru: eu vorbesc despre relațiile de prietenia apropiată, despre acel cerc restrâns de „cei-mai-buni-prieteni-care-mereu sunt-alături-de-mine.”
Prietenii sunt acei oameni cărora le poți spune cam orice, fără griji, având siguranța încrederii lor și acces la înțelegerea lor. Cu alte cuvinte, sunt acei oameni care sunt mereu acolo ca să te asculte, fără a te judeca și fără a-ți cere explicații. Dar, la rândul lor, sunt oamenii care se angajează în a-ți spune adevărul crud sau deranjant, cum o fi el, în defavoarea unei minciuni liniștitoare.

Sunt oamenii cu care chiar dacă nu-i vezi o zi, o lună, zece ani, îți continui poveștile din același punct în care le-ați lăsat, retrăind cu patos momentele trăite. Primul joc de-a v-ați ascunselea, primul șotron, baba oarba, prima julitură de la genuchi, când ai alunecat fugind după mingea crestată de timp, prima trântă făcută în glumă, prima piedică, primul îngeraș desenat în zăpada lăptoasă.

Prietenii adevărați sunt persoanele între care există o relație necondiționată de timp și spațiu, în cadrul căreia „eu” și „tu” devine „noi”, legătura dintre două suflete ce este mai puternică decât legătura dintre inimă și creier, într-o co-existență permanentă. O legătură care se bazează pe emoții și sentimente frumoase, și nu neapărat pe o proximitate fizică.

Prietenia reprezintă hrana zeilor, ambrozia, o stare născândă de frumusețe și dragoste, de ajutor reciproc și miere. Un sentiment dulce, infinit și nemărginit. Este apropierea de Dumnezeu, de perfecțiune. Este o stare de visare ce poate fi controlată.

Prietenii nu sunt ușor de găsit. Trebuie să căutăm în profunzimea acestui cuvânt, deoarece este greu să găsești o persoană cu care să-ți împarți sufletul, este greu să găsești o persoană care să nu-ți critice imperfecțiunile și să pună etichete- așa cum face toată lumea. E greu să găsești o persoană care să vadă dincolo de măștile pe care le-ai putea afișa și dincolo de aparențe. Dar, deși nu vreau să cred asta, cel mai greu este să găsești o persoană care să-ți vadă sufletul și gândurile așa cum sunt și să le potrivească cu ale ei. Din acest motiv, atunci când se întâmpla asta unii spun că este noroc, alții susțin că destinul este vinovat... Dar mie-mi place să cred că este iubire, sinceritate, loialitate, dar, mai ales, o inimă deschisă- și de o parte, și de cealaltă.

Cunosc extrem de multe persoane care își aleg oamenii cu care să ies, cu care vorbesc și cu care își petrec timpul, condiționat, din interes: pentru că se îmbracă „în vogă”, pentru că au o mașină care consumă foarte mult, pentru că au bani și o poziție socială, pentru că se învârt în anumite cercuri din care doar „șmecherii bazați” fac parte. Pentru că există posibilitatea de a-i ajuta cândva, pentru că le poate oferi ceva, pentru că ar putea face ceva pentru ei. „Poate cândva voi avea nevoie de niște bani, iar eu voi avea unde să mă duc!” I-n-t-e-r-e-s! Din păcate, acestea sunt relații interumane adevărate (nicidecum „prietenii”)... și superficiale. Urăsc superficialitatea, atât în gândire și vorbire, cât și în comportament. Oamenii sunt ancorați în astfel de relații de prietenie falsă, iar acest lucru duce la neglijarea prieteniilor adevărate, a persoanelor ce ne sunt gata să sară în ajutorul nostru oricând avem nevoie.

    Un adevărat general al prieteniilor: cu timpul, prieteniile ce nu sunt adevărate nu vor mai exista. E ca relația dintre o flacără și o lumânare aprinsă: după ce lumânarea se topește, flacăra mai arde puțin, după care se stinge, iar dacă nu există o flacară, nici nu poate fi vorba de o lumânare aprinsă. Încredere, sinceritate, o legătură de suflet și din suflet care nu poate fi ruptă de către nimeni și nimic. Cei care întâlnesc, de-a lungul vieții lor, o persoană pe care să o numească „prieten adevărat”, sunt cu adevărat norocoși. Prietenia e posibilă dacă înțelegem și deosebirile care ne unesc, dar și asemănările care ne despart.

E limpede că prietenia nu trebuie teoretizată: ea se trăiește și-atât.

Nu știu ce mi-a venit să scriu despre. Pur și simplu!

6 comentarii:

  1. Frumos articol despre prietenie, felicitari! Ai surprins exact esenta prieteniei si iti impartasesc gandurile. Eu sunt o persoana destul de sincera si directa si spun ce ma deranjeaza in fata, iar multora nu le convine acest lucru. Poate de aceea nu am multi prieteni. Asta e. Ma multumesc cu cati am. Macar cei pe care ii am stiu ca ma pot baza pe ei, desi sunt in numar foarte mic. In primul rand trebuie sa fii prietenul tau si doar apoi al celorlalti! :) O zi frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc. Am simțit nevoia să spun aceste lucruri, să le împărtășesc. Recunosc, nici eu nu am foarte mulți prieteni, cel puțin cărora să le împărtășesc sufletul și mintea mea. Adică, vorbesc cu oamenii, da, sunt o persoană socială, bineînțeles, dar mă limitez la atât. Mă mulțumesc, exact, cu câți am, nu caut mai mulți, n-am să îmi fac loc acolo unde nu sunt dorit. Mulțumesc că ai trecut pe aici, mult succes și te mai aștept. O zi frumoasă, asemenea!

      Ștergere
  2. despre prietene se poate vorbi foarte mult ! Pentru mine un prieten adevarat e cel care atunci cand iti e greu e alaturi de tine . Un prieten adevarat te accepta asa cum esti , fara a incerca sa te schimbe. Sunt o persoana directa si asta nu e vazut cu ochi buni in zilele noastre. Am foarte putini prieteni adevarati , ii pot numara pe degetele de la o mana, dar acest fapt nu ma stanjeneste. Sunt o persoana care socilizeaza foarte usor dar prieteni imi fac foarte greu .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, foarte mult, și tot nu ar fi îndeajuns. Din păcate, subscriu, și eu socializez ușor însă îmi fac prieteni destul de greu. Nu știu de ce, probabil pentru că nu am prea mult posibilități. Însă îmi ajung, deoporivă, cei pe care îi am până acum. Decât mulți și degeaba, mai bine puțini dar valoroși. Pupici, te mai aștept!

      Ștergere
  3. Prieteni sunt cei care ar face pentru tine ce nu ar face pentru ei, am avut norocul să dau peste câţiva şi am de gând să îi păstrez. Restul, sigur, sunt prietenii tăi, dacă îi poţi ajuta cu ceva sau până ai nevoie de un şerveţel prima dată. După, nu ştiu, se mai gândesc. Aaaaa şi mai sunt uimitorii prieteni care îţi dau like pe facebook, îţi dau tag în poze tâmpite şi care îţi scriu la mulţi ani de ziua ta. Ei nu ştiu exact cine eşti sau alte alea, dar sunt prieteni veşnic la datorie. Despre ăştia nu ştiu ce să zic, poate sunt doar ghinionişti care nu au prieteni adevăraţi şi aşa cred ei că e prietenia, oricum, nu îţi fac nici un rău, cel mult te enervează.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh, da, mi-a plăcut tare mult ultima parte a mesajului. Îmi amintesc că eram odată cu vara mea de ziua ei, iar ea tot își verifica Facebook-ul. La un moment dat face ea „Mi-au zis la mulți ani n oameni”, iar sor-mea i-a zis „Și câți dintre cei n oameni sunt cu tine acum?” Mi s-a părut o remarcă foarte bine punctată. Sunt cazuri în care o așa-zisă „prieteni” paote să facă și rău. De fapt, să fie o prietenie bazată pe acest motiv al răutății. Prefer să mă feresc de asemenea oameni și să-i înlătur din calea mea.

      Ștergere