sâmbătă, 18 aprilie 2015

Regina adevărată, de Erika Johansen - Recenzie


Se ia o regină „nu prea adevărată”, într-o zi plină cu soare, pe când stătea liniștită alături de părinții ei adoptivi, i se dă un cal, i se spună să suie pe cal, că, vezi domle, a sosit vremea, iar părinții ei adoptivi nu sunt deloc surprinși și nici nu par foarte triști de ceea ce se întâmplă, ba chiar se conformează destul de rapid. Apoi regina, neîncoronată încă, străină de situație, o fetișcană de doar nouăsprezece ani, se întreabă ce se întâmplă, și, încercând să afle răspunsuri, se apropie de un străin înalt, masiv, destul de rege, poreclit Buzduganu, iar din acel moment tot ceea ce știa despre viață începe să se prăbușească de pe pilonii și așa subțiri.

Erika Johansen și-a luat masteratul la Iova Writers' Workshop, una dintre cele mai importante destinații pentru scriitori în devenire. A început să lucreze la seria „Regina ținutului Tearling” încă din 2007, inspirată de un viz: „imaginea unei corăbii la linia orizontului”. „Am vrut să-mi imaginez un scenariu de coșmar, o lume în care cărțile nu mai au nicio valoare, și să văd ce se întâmplă”, declara Erika Johansen într-un interviu. „Regina adevărată” a fost numită versiunea feminină a celebrului „Urzeala tronului”, însă autoarea crede că seria „Dune”, a lui Frank Herbert, e mai apropiată de narațiunea ei. warner Bros și David Heyman, producătorul seriei „Harry Potter”, au obținut drepturile de ecranizare, iar pentru rolul lui Kelsea Raleigh a fost aleasă Emma Watson.

Trecerea, un cataclism misterios, a făcut să piară cea mai mare parte a umanității, alături de tehnologia ultramodernă. Regresând în epoca feudală, dar aflându-se totodată undeva în viitor, supraviețuitorii o iau de la capăt pe un teritoriu nou, numit Tearling: un ținut sărăcit, prădat de proprii săi nobili, cu țărani murdari, slabi, bătuți de soartă, obligați la muncile aspre ale pământului și de regatul Mortmesne, condus de Regina Roșie (cât de mult mi-ar plăcea să o văd pe Kate Winslet în rolul acestui personaj). Singura speranță a poporului îngenuncheat este moștenitoarea tronului, Kelsea Raleigh, o fată de nouăsprezece ani care nu cunoaște decât lumea cărților și, mai ales, istoria omenirii de dinainte de trecere. Călătoria viitoarei regine este începutului unei inițieri dure, pe parcursul căreia înfruntă moartea sub difrite chipuri și își descoperă darul clarviziunii.

Romanul „Regina adevărată”, primul roman al seriei „Regina ținutului Tearling”, ne aduce în prim plan o tânără care ajunge la conducerea tronului ținutului Tearling, un ținut în care forța brută contează mai mult decât inteligența unui om, primând, întrucât cărțile nu prea erau la dispoziția tuturor, deoarece, de îndată ce un tânăr era apt de muncă, renunța la școală pentru a-și câștiga traiul și a-și ajuta familia. Deși confuză la început de circumstanțele în care, în mod viager, a trebuit să ajungă, pare că își asumă destul de rapid rolul de regină, interesându-se de trecutul mamei sale și modul în care aceast reușea (sau nu) să guverneze ținutul întins al Tearlingului. Interesându-se de la mai multe persoane, aceasta află că, de fapt, mama ei nu a fost tocmai regina pe care și-o imaginase ea, în haine albe și cu un sceptru luminos, ci a fost o regină fricoasă, care, deși se temea pentru binele poporului său și lupta împotriva crimei, a fost nevoită să facă un tratat cu Regina Roșie, prin care era nevoită să-i trimită, în fiecare lună, un anumitor număr de oameni care odată ajunși în acel ținut, vor fi nevoiți să suporte muncile grele la care sunt supuși sau cine știe ce alte orori. Aceasta a acceptat, întrucât armata Reginei Roșii îi depășea numeros ostașii, dar fiica sa, Kelsea, nu poate accepta acest lucru, așadar transportul de luna aceasta nu va mai ajunge la Mortmesne, ceea ce va stârni contradicții în mintea și în sufletul Reginei lui Mort.

Romanul are un suspans aparte, o intrigă destul de bine construită și definită, însă parcă Erika Johansen pistonează prea mult asupra unor aspecte și a unor personaje, lăsând, în aer, alte peisaje din care ar trebui să ne desprindă - totuși, mă bazez pe faptul că este doar prima parte a romanului, iar această parte are doar rolul de a te introduce în acțiune, de a te familiariza cu personajele, cu stilul, cu intrigile și secretele istoriei Tearlingului, care, nu mă înșel, încă mai sunt multe. Mi se pare că autoarea și-a construit personajele foarte bine, astfel încât nu vei găsi un personaj care să fie construit doar din lumini sau din umbre, ci mereu o combinație, personajele întruchipează idealuri, sunt complexe și se manifestă întocmai, iar Kelsea nu e nicidecum o eroină oarecare, care întruchipează binele și dorește același lucru și pentru poporul său, ci în sufletul ei se surprind trăirile unui întreg popor chinuit, care se află în antiteză cu modul în care a fost ea crescută, într-o lume liniștită, în care moartea și săbiile nu existau, înconjurată de cărți și cei doi părinți ai săi adoptivi, la care ea a fost adusă după ce a fost însemnată pentru ca, după ce mama ei va fi murit, ea să-i urmeze la tron. Personajele prezintă, fiecare, câte o istorie diferită, toate zbuimăcite de această Trecere care le-a schimbat viața, toate având dorințe ascunse, secrete, minciuni care încă nu pot fi spuse și care, cu siguranță, vor surprinde.

După cum am spus, acțiunea mi se pare una foarte bună, structurată foarte coerent și, aș spune, documentat. Erika Johansen prezintă întocmai istoria unui regat încât te face să te gândești, oarecum, dacă aceste lucruri chiar nu vor fi putut fi existat în viitor. Stilul este unul ușurel, dominat de un suspans continuu, iar scriitoare ne aduce împreună, deopotrivă, săbii, străjeri, călăreți și paladini, dar și droguri, heroină, cărți, ritualuri și vrăji, obiecte mistice și ciudate care încă nu prezintă o finalitate și nu par a avea vreun scop, dar care se comportă în moduri ciudate în împrejurimi excepționale. Regina Roșie, care la un moment dat este asemănată cu mama Kelsei, doar că diferența majoră dintre ele două a fost faptul că aceasta menținea ordinea prin teroare, pare ea însăși a avea o istorie aparte, zbuciumată, iar în sufletul ei pare a sălășlui, de fapt, un trecut îndepărtat și groaznic care a făcut-o să fie așa cum este. Aici am fost subiectiv, așa am văzut eu toată povestea ei. Cu toate acestea, este de la sine înțeles: Kelsea Raleigh, Regina Ținutului Tearling, întruchipează binele, iar Regina Roșie, stăpânitoarea Ținutului Mortmesne, întruchipează răul acestei povești, iar aceste două antinomii se află într-o confruntare continuă din care, parcă prevăd, binele are să iasă învingător. Se observă, totuși, o schimbare în sufletul lui Kelsea, atunci când ajunge la conducerea regatului. Dacă la început ai fi crezut că este o fată naivă, deși inițiată în mânuirea unui pumnal și călăritul unui cal, la sfârșitul cărții ți-o poți imagina, la fel de ușor, ucigând și chiar trădând. Nu aș fi foarte surprins dacă în următorul volum Erika Johansen va da peste cap destinul protagonistei. 

Am citit prin unele părți că romanul aceasta ar fi o variantă femină a celebrului serial „Urzeala tronului”. Ei bine, nu l-am lecturat niciodată pe George R.R. Martin, din păcate, așa că nu mă pot pronunța, însă când mă gândesc la Kelsea îmi apare în minte imaginea lui Xena, „Prințesa războinică”, care călătorea alături de Gabrielle, tovarășa sa, meținând ordinea printre oamenii de rând, luptând contra criminalilor și tâlharilor, într-o prietenie foarte apropiată. Aici, Gabrille este înlocuită cu Buzduganu, iar Xena cu Kelsea. Zău, chiar mi se pare izbitoare asemănarea dintre aceste două cupluri, chiar dacă reginuca Kelsea mai are de muncit până să ajungă la înălțimea prințesei războinice Xena. Oricum, sunt sigur că pe la sfârșitul ultimului roman, imaginea va fi mult mai pronunțată și apropiată. Părerea mea, iarăși, deci sunt cubiectiv.

Sunt sigur că această carte este suportul unui film care va ieși foarte bun. Dacă regizorul și scenaristul vor ști cum să valorifice pasajele din carte, acțiunea, delimitând lucrurile importante de cele de umplutură, cu siguranță nu vor da greș, însă totuși rămân sceptic în ceea ce privește anumite lucruri pe care, parcă, nu prea le văd transpuse pe ecranele cinematografice. Oricum, abia aștept filmul, abia aștept al doilea volum să văd ce se întâmplă. Ce-i drept, finalul primului volum nu prea te ține în alertă, ceea ce mă bucură foarte mult- sper să nu sune destul de ciudat- pentru că nu simt o nevoie neapărată să citesc următoarea parte, care, din câte am înțeles, va apărea anul acesta, iar a treia parte cu siguranță va fi disponibilă în librării ca pe la anul.

Am selectat și niște fragmente care mi s-au părut destul de interesante: 

„- Dar ai grijă ca armele să nu-ți întunece judecata. Ți-a mers mereu mintea, Kelsea. Ai grijă să-ți meargă și de-acum încolo. E ușor să-ți pierzi capul când ai o sabie-n mână.”

„Kelsea se apropie de una dintre țărănci, care se-ntoarse spre ea. Avea chipul frumos, cu trăsături puternice și cu părul întunecat și încâlcit, și părea surprinzător de tânără. Când Kelsea se apropie, femeia ridică un snop de grâu, ca pentru a i-l arăta.
- Roșu, șopti femeia vu o voce schimonosită și cu ochii aprinși de nebunie. Totul e roșu.
Kelsea privi din nou în jos și văzu că femeia nu ținean-n brațe un snop de grâu, ci trupuș sfâșiat și plin de sânge al unei fetițe. A vea ochii scoși din orbite și în găurile lor băltea sângele. Kelsea deschise gura să țipe, dar Buzduganu o zgâlțâi să se trezească.”

„- Domniță, mama dumitale n-a fost o regină bună, dar nici rea nu era. A fost o regină slabă. Nu și-ar fi înfruntat niciodată moartea. O sămânță de nebunie e-ncărcată de putere, dar trebuie să fii sigură că, dacă dezlănțui nebunia asta, o faci pentru oameni, nu împotriva amintirii mamei dumitale. Asta e diferența dintre o regină și un copil îmbufnat.”

„(...) Wyde susținea că cerșetorii o numeau Regina Adevărată. Tyler știa termenul: era o variantă feminină a legendei Regelui Arthur, de dinainte de Trecere, regina care va salva regatul de-un pericol groaznic și va face ca Epoca de Aur să se pogoare asupra sa. Regina Adevărată era un basm, o mângâiere pentru femeile fără copii.”

„(...) Kelsea suferise mult din cauza felului în care arăta, dar acum înțelegea că urâțenia nu e cel mai grav lucru posibil: e mult mai rău să fii urât și să crezi că ești frumos.”

„- De multă vreme nu s-a mai întâmplat ceva bun în regat, continuă Andalie. Tearling are nevoie de o regină. De o Regină Adevărată. Dacă nu moare, Regina Kelsea va fi o regină adevărată. Poate chiar una legendară.”

În ceea ce privește exegeții, despre carte se spun următoarele:

„O lectură epică! Johansen construiește un roman fabulos, cu răsturnări de situație la tot pasul și personaje memorabile.” - New York Post

„Johansen inserează cu o mână de expert coliere magice, coduri de onoare, intrigă politică și un grăunte de mister într-o poveste ce străbate spațiul și timpul.” - Booklist

„Autoarea imaginează o mașină a timpului întunecată și năucitoare. E posibil să fim în secolul XXIV, dar totodată și în Evul Mediu? Această întrepătrundere a peocilor ne face să privim lumea de astăzi - și mai ales tehnologia și educație - într-o lumină cu totul nouă.” - Glamour

Recunosc, la această carte m-a atras foarte mult coperta, care este destul de inspirată. Povestea m-a surprins și m-a atras. Trădare, minciună, complot, crimă, sânge, viziuni în viitor, talismane care strălucesc și oameni cu trecuturi însângerate și întunecate. Ce-ai vrea mai mult de al un roman fantasy young-adult? Mulțumesc frumos librăriei online Libris pentru acest roman, îl puteți achiziționa de AICI cu o reducere de 25% . De asemenea, de pe site-ul lor puteți achiziționa numeroase cărți, din diferite domenii de activitate, atât în română cât și în engleză sau alte limbi. Bineînțeles, transportul este gratuit, iar printre colete se mai strecoară, uneori, și niște semne de carte. Urmăriți pagina de facebook a librăriei online pentru a fi al curent cu toate reducerile și noutățile. 

Traducere din limba engleză de Laura Sandu
536 pagini

18 comentarii:

  1. Eu, verde de ciudă: hmm, pare o combinaţie între Dune, Urzeala tronurilor, Regina iernii de Joan Vinge, ceva istorie reală şi basme şi legende populare (în special vestice) şi dacă zici tu că e şi o asemănare cu mitologia greacă (si Xena).... m-am îndrăgostit.
    Of, uite, acum, din cauza ta, iar nu am scris ce trebuia, am scris pe blog şi iar îmi vine să plâng că nu am două capete să citesc cu amândouă :(. Numai tu eşti de vină, să ştii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De „Regina iernii” nu am auzit, dar titlul sună pe placul meu. Hmm, vai, cred că tare o să-ți placă dacă o citești. Mi s-a făcut acum un dor de „Xena- Prințesa războinică” de nu-ți mai zic. Lasă, o să ai timp să o citești. Să ne bucurăm că nu are un sfârșit care să te omoare, lat, pam, așa cum a avut prima parte din „Divergent” sau din prima parte din partea a treia a trilogiei „Hunger Games”. Sau, Doamne, cum puteam să ratez „Captiv în labirint”? Sfârșitul filmului ăla pur și simplu m-a ucis. Abia aștept următoarea parte. Oricum, să n-o mai lungesc, trebuie să citești cartea cât mai curând!

      Ștergere
    2. Ţi-am mai zis odată de Regina iernii, nu ştiu în ce măsură chiar e pe gustul tău pentru că e SF, acţiunea se petrece pe o planetă din viitor. Totuşi are o componentă psihologică bine dezvoltată, e reinterpretare a poveştii Crăiasa Zăpezii. S-a vândut atât de bine că au mai apărut trei părţi care, din păcate, nu au fost traduse în română (totuşi prima parte se termină ca şi cum nu o să mai fie alta pt că autoarea nu ştia că va continua seria). E o ideea interesantă care pune în vedere o problemă de actualitate în genetica modernă (ceva etică medicală, poate totuşi ţi-ar plăcea), în ce măsură contează pentru o persoană mai mult genele sau mediul în care creşte. Povestea are o clonă crescută în alt mediu faţă de original (nu e spoiler, afli asta de pe prima pagină) şi pune foarte clar în oglindă diferenţele şi asemănările între cele două. Plus multe alte lucruri interesante, inclusiv ceva ce priveşte drepturile animalelor. E extrem de interesantă, părerea mea.
      Of, din fericire, am citit Jocurile foamei toate trei volumele unul după altul şi primele două filme le-am văzut la fel (plus că ştiam ce se întâmplă). Divergent am citi primele două volume unul după altul şi am crezut că mor până a aparut Experiment. Cu filmul a fost mai uşor că ştiam ce se întâmplă. Captiv în labirint nu am văzut, ca să nu mor nu mă uit până nu citesc cărţiile :D.

      Ștergere
    3. Oricum, nu pot să cred că ai uitat de prima parte din Stăpânul inelelor, când s-a terminat am rămas 5 minute blocată pe scaun, nu credeam că e adevărat.

      Ștergere
    4. Băi, cartea aia cu regina chiar sună bine! :)) Am s-o caut și văd când o plasez într-un coșuleț. Mulțumesc mult de recomandare. Eu am văzut „Divergent” destul de târziu, nu prea mă atrăgea, toți vorbeau despre el și era o forfotă mare cu cărțile. Am zis că-i zic pas, până când am aflat că joacă Kate Winslet în film. Când am aflat am zis că mor de ciudă, cum să nu-mi zică nimeni că Kate Winslet, KATE WINSLET, joacă în film? Și, mai ales, în rolul ăleia rele. Moamă, cât am savurat-o pe femeia aia! Ah, da, îmi cer scuze, am uitat de LOTR. :)) Sau la a doua parte din „The hobbit”, când se trezește dragonul și începe să atace, fix atunci, pentru Dumnezeu, se termină! :D

      Ștergere
    5. A apărut cu un ziar, în două volume, dar nu mai ştiu cu care, parcă Adervărul. Ei bine, Kate Winslet e genială în rolul ală deşi nu ştiu cum au ales-o, conform descrierii din carte trebuia să fie mai plinuţă şi mediocră (ca să nu zic urâţică).

      Ștergere
    6. Hmm, am să o caut. Daaa, știu, actrița aia e superbă, jur, jur, să o vezi în filmul „Cititorul”, moamăăăăă, voi citi cartea doar pentru că joacă ea în film. :D

      Ștergere
    7. O să văd şi filmul ăla, o să citesc şi cartea, imediat ce o să am o viaţă de trăit :(. Adică la vară :D

      Ștergere
    8. Vai, când mă gândesc la vară și la faptul că trebuie să pun mâna pe cărțile de bio, heh, rămân puțin „nu-prea-doritor”. :) Dar o să fie bine și o să am timp.

      Ștergere
    9. Ei bine, eu în vară scap (mă rog, tot prin iulie, dar mai devreme ca tine) şi am planuri mari cu multe cărţi grozave :) Oricum, la anul pe vremea asta nici nu o să înţelegi ce ţi s-a părut aşa dificil, aşa se întâmplă de fiecare dată.

      Ștergere
  2. hmm ..tentant, dar nu e pe lista mea de achizitie pentru viitorul apropiat.Cred ca e prima recenzie pozitiva pe care am citi-o pentru aceasta carte.
    ...cand o voi citi ...voi reveni cu opinia mea

    ...totusi ai comparat-o cu Xena???

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi-a plăcut, drept să-ți spun. Oarecum pentru că nu prea mă omor cu fantasy-urile și chestiile astea într-un viitor utopic, de asta îs destul de ușor de impresionat. Și nu am comparat-o neapărat cu Xena, prințesa războinică, ci faptul că ea și Buzduganu mergeau împreună, așa cum făceau Xena și Gabrielle. Bine, pe Kelsea mai că o poți și urî în unele momente, dar și Xena aveam momentele ei când îmi venea să intru în televizor și s-o trag de urechi puțin! :)) Ți-o recomand, oricum, sunt sigur că o să se facă un film bun după roman. Mult succes și te mai aștept, Miss!

      Ștergere
  3. Ce nu-mi plac lucrurile astea. Abia a apărut cartea si deja s-au si cumpărat drepturile de ecranizare. Mi se pare ca e treaba pentru lenesi, care decât sa citească cartea mai bine se uita la film... nu știu dacă Emma Watson s-ar descurca in rolul de regina, pare asa cam... firava. Credeam ca o sa fie ocupata cu noua adaptare a povestii "Frumoasa și Bestia", dar in fine. Oricum, nu prea este genul meu de carte... felicitări pentru recenzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, așa-i. Dar le iese și lor banii, bineînțeles. Oricum, după cum am zis, cred că o să iasă și un film bun. Ohoho, și, da, bine zis, chiar nu cred că aș putea s-o văd regină. Cred că mai mult ar fi mers, nu știu, Portman, iar în rolul Reginei Roșii tare mi-ar plăcea s-o văd pe Kate Winslet. Mulțumesc, dacă nu citești cartea, măcar filmul să-l vezi! Te mai aștept! :)

      Ștergere
  4. Eu am primit cartea de la editura şi am fost încântată de idea cărţii, cu toate că am auzit în repetate rânduri că idea de bază este bună, dar punerea ei în scris lasă mult de dorit.
    Sunt super dezamăgită de Poşta Română, care de când lucrez cu ei (de vreo 3 ani) este prima oară când vâd că-mi dau un colet în care cartea are cotorul rupt, parcă ar fi fost ros de molii. Indignarea mea a crescut când am văzut că era chiar cartea ,,Regina adevărată'', care era un exemplar nou şi acum arată ca după Războiu' de Independenţă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dacă s-a deteriorat la poştă tu sau editura puteţi cere banii pe ea (valoarea care a fost declarată când a fost pus coletul). E bine să faci o reclamaţie pentru că funcţionarii în cauză vor fi penalizaţi şi după o să se poarte mai frumos cu alte colete.

      Ștergere
    2. Auci, mie nu mi s-a întâmplat să primesc cărțile deteriorate. Mi s-a întâmplat să trimit chestii (spre exemplu, o cană, care numai întreagă nu a ajuns deși a fost ambalată foarte bine), dar niciodată să fie rupte cărțile. Totuși, odată am primit de la libris o carte care avea cotorul puțin rupt. Am semnalat problema și s-au dovedit foarte înțelegători, le-am returnat cartea și mi-au trimis alta. Deci, treburile se pot rezolva!

      Ștergere
  5. Astept toata trilogia! :D Si apoi ma apuc, pentru ca suna prea minunat

    RăspundețiȘtergere