miercuri, 1 iulie 2015

Ce-am citit în luna iunie


Salutare,

Am mai făcut o postare de genul luna trecută. Ei bine, cred că am să fac câte o astfel de postare la sfârșitul fiecărei luni. Ca să văd, de fapt, câte cărți am reușit să citesc și, de asemenea, să le strâng pe toate la un loc, cu recenziile respective. Astfel, în luna iunie am reușit să citesc:
  1. Cum să pictezi un mort”, de Sarah Hall. Mi-a plăcut romanul, mai ales că sunt un fan al prozei. Împărțit pe mai multe voci, Sarah Hall reușește să ne vorbească despre viață, despre iubire și principiile noastre, atunci când, cu șoapte neînțelese, moartea ne vorbește;
  2. Mâna din vis (I)”, de Ella Cold.  Un roman lejer, o lectură plăcută și ușoară. Se citește foarte rapid;
  3. Mâna din vis (II)”, de Ella Cold. Același lucru ca și mai sus, doar că acest volum mi-a plăcut mai mult deoarece are o intrigă mai sănătoasă;
  4. Crime în serie”, de Anthony King. Mi-a fost dor de acest autor; mi se pare că stilul său polițist este aparte și, mie unul, chiar îmi place;
  5. Deadline”, de Adina Rosetti. O autoare inteligentă, a cărei carte ar trebui citită de către toți cititorii pasionați care doresc să realizeze cât de importantă este, de fapt, fericirea, și cum o putem găsi în toate frumusețile vieții;
  6. Numără stelele”, de Lois Lowry. O poveste sensibilă, despre viață, prietenie, sacrificiu și despre istoria unui popor neînțeles;
  7. Generation P”, de Viktor Pelevin. O carte care m-a amuzat enorm, dar care mi-a dat și de gândit și m-a făcut să mă gândesc de două ori înainte de a vrea să deschid televizorul;
  8. Bătrânul și marea”, de Ernest Hemingway. O carte extrem de frumoasă, despre condiția omului dominat de dorința de a-și depăși limitele, în dezacord cu efemeritatea sa;
  9. Micul prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry. Un roman sensibil, frumos și pentru orice vârstă;
  10. Povestiri cu final schimbat”, de Florin Iaru. Un roman amuzant, care te destinde dar care, de asemenea, are și urme de emoție;
  11. Veronika se hotărăște să moară”, de Paulo Coelho. Mi-a plăcut ideea romanului, la fel de mult cum mi-a plăcut și de personajul dilematic al Veronikăi. Merită;
  12. Lumea de orez”, de Su Tong. Primul roman scris de către un autor chinez pe care-l citesc. Și, deși nu mă mir, chiar mi-a plăcut. O lume crudă, primitivă, o cultură conservatoare, care țin piept unui om dominat de propriile sale reguli;
  13. Miss Peregrine”, de Ransom Riggs. Groază, mister, frică, angoasă. Ce să mai zic altceva? Abia aștept volumul al doilea;
  14. Regina-Zăpezilor”, de Carmen Martín Gaite. Un roman subtil, profund și emoționant, despre regăsire, trecut, sacrificiu și dragoste. Cinci steluțe pe Godreads;
  15. Și v-am spus povestea așa”, de Florin Bican. O poartă către lumea minunată a basmelor, către perioada aceea frumoasă, după care toți tânjim, a copilăriei;
  16. Fata din tren”, de Paula Hawkins. Unul dintre cele mai captivante și bune thrillere pe care l-am citit vreodată. Mister, dramă, iubire, secrete și minciuni. Toate la un loc dau naștere unei scrieri pe deoparte lirice și, pe de cealaltă partice, alerte.
  17. Pe când eram o operă de artă”, de Eric-Emmanuel Schmitt. Nu i-am făcut recenzia, urmează, însă romanul mi-a plăcut foarte mult - despre condiția unui om care nu-și poate accepta destinul și, într-o răzvrătire a dorințelor, încearcă să devină altcineva;
  18. „100 de căi spre fericire”, de Timothy J. Sharp. Un roman practic, dar pe care nu prea l-am înghițit. Cred că se referea mai mult la personele mature, întrucât cuvântul „copii” și „serviciu” l-am întâlnit de foarte multe ori;
  19. „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, de Eric-Emmanuel Schmitt. Un alt roman subtil de-al lui Schmitt - îmi place din ce în ce mai mult acest autor și, acuși, îmi întregesc seria lui de autor. Acest roman mi-a plăcut - la fel ca și celelalte - deoarece ne prezintă o lume dominată de o cultură diferită, unică, pe care personajul principal ajunge s-o cunoască prin ochii domnului Ibrahim.
Voi, dragi cititori, ce-ați reușit să mai citiți în luna ce tocmai a trecut? :) Lecturi frumoase și numai bine!

25 de comentarii:

  1. Pff, aş fi vrut să citesc şi eu atât, dar ştiam că luna asta mai scade numărul. Deci, ce am citit: Omida mâncăioasă, binenţeles :)), Aripi de oţel de Jiri Silter (o carte de benzi desenate apărută în colecţia relaţii ceho-române, foarte frumos ilustrata, despre viaţa unui pilot ceh din al doilea război mondial, refugiat o perioadă la Bucureşti) - citită înaintea ta, Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă - citită înaintea ta, Bătrânul şi marea, Iepurele de catifea - citită înaintea ta, Prinţesa statornică de Philippa Gregory - citită înaintea ta, Douăzeci şi ceva - citită înaintea ta, Cum aş putea să te mint (Gossip Girl 10) - citită înaintea ta şi am terminat Căderea în viitor. România în tranziţie. Am mai început Olaf magnificul (dar nu prea îmi place) şi Misterul Graalului de Julius Envola. Plus texte pt facultate (dar nu cărţi întregi). După cum vezi, sunt 8 citite (cu tot cu omidă), una terminată şi două începute.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot e bine. „Citite înaintea mea”. :)) Olaf nu e omul ăla de zăpadă din tipa cu regatul de gheață... Stai, cum se chema? :)) În fine, era cu coloana aia sonoră „Let it go”. „Misterul Graalului” sună foarte interesant. Și îmi place că ai exclus, adică, de fapt, ai ținut să menționezi că sunt opt citite, dar cu „tot cu omidă”. Ce-are omida, mei, de ce faci discriminări?

      Ștergere
    2. Îmi cer scuze publice tuturor omidelor şi îmi asum consecinţele faptelor mele. Promit ca de acum încolo să promovez toleranţa şi diversitatea, voi deveni un avocat şi o voce puternică în apărarea drepturilor acestora.
      Şsta e alt Olaf, rege norvegian (pe bune), dar cartea, care ar trebui să fie pt copii, nu e prea ok. De fapt e cam rasistă chiar. Şi da, se cheamă Regatul de Gheaţă în română şi Frozen în engleză.
      Misterul graalului e chiar un studiu, foarte interesant, despre originea şi semnificaţia mitului Graalului, o recomand.

      Ștergere
    3. Așa, așa, „Frozen” se chema. :)) Vai, cât mă sâcâie animația aia, Doamne.
      Cred că aia cu Graalul am s-o încerc, și pe mine m-a fascinat încă de când eram mic această poveste. Mulțumesc de recomandare.
      Și să nu uiți niciodată, dar niciodată, promisiunea făcută omizilor.

      Ștergere
    4. Voi fi de acum activistă pentru drepturile omizilor!

      Ștergere
  2. Cum să citești atât?! Ești incredibil, jur! Pe lângă faptul că citești mult, citești și cărți foarte bune!
    Eu am citit 5 cărți, majoritatea ok, nici una excepțională.
    Lectură plăcută și luna aceasta! Poate reușesc să te prind din urmă cumva cu numărul de cărți...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe! :)) Am s-o iau ca un compliment, deci mersi. Încerc și eu să citesc cărți care mă atrag mai mult. Și cinci sunt bune, evident!
      Mulțumesc, și tu să ai parte de lecturi cât mai frumoase și care să te atragă. :)) Tocmai ce am mai terminat o carte, „Cititorul” de Bernhard Schlink și e genială. Este și film, cu Kate Winslet și Ralph Fiennes în rolurile principale. :D Pentru rolul în acest film a luat Kate Winslet Oscar. Chiar merită!

      Ștergere
    2. Am auzit și de carte și de film. Inițial voiam să văd doar filmul, dar nu puteam să ignor faptul că este o carte așa că voi aștepta până fac rost de ea.

      Ștergere
    3. Da, de acum n-am să mai fac niciodată prostia de a vedea filmul înaintea unei cărți. Nu că n-aș trăi și filmul, dar o carte... eh, e altfel!

      Ștergere
  3. Ai citit foarte mult şi mă simt super-mândră când văd că cineva reuşeşte să citească atât de multe cărţi, şi citeşte şi cărţi bune ori cu impact.
    Eu am citit în luna iunie Exorcizat de Radu Găvan, care mi-a plăcut extrem de mult şi m-a făcut să mă simt un pic tristă şi debusolată: dar am catalogat-o drept o carte genială!
    Mult spor luna asta la citit!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc tare mult, încerc și eu. Plus că mai am o grămadă de recenzii de făcut, uff, și tot termin cărțile și se adună, se adună. :)) Oricum, decât să nu am nicio recenzie de făcut, mai bine...
      Și eu am să mă apuc de cartea „Exorcizat”; mai ales că mi-ai spus că ți-a plăcut mult. Și, hehe, dacă mai e și tristă, clar o să-mi placă. Am o predilecție pentru astfel de cărți!

      Ștergere
  4. eu abia reusesc o medie de 1 carte pe luna ! Felicitari ! o sa cau si eu fata din tren ca mi-a placut prezentarea ta !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Citesc destul de rapid și profit mai tot timpul de pauzele pe care le iau, pentru a citi. E o modalitate practică de a citi cât mai mult! :) Mulțumesc mult. Să citești „Fata din tren”, e o lectură foarte frumoasă și, îți garantez, ai s-o termini rapid. Seară plăcută și bine te-am găsit pe aici!

      Ștergere
  5. Dacă aș fi văzut asta pe alt blog, probabil m-ar fi șocat puțin, dar de la tine chiar mă așteptam să citești așa mult. :))
    Am văzut că și în postarea de luna trecută trecuseși vreo 10-11-12 cărți, deci am zis că cel mai probabil iunie va fi și mai "productivă" pentru tine. :))
    Felicitările mele, nu știu cum citești atât, zău! Când mă gândesc că alții nu citesc atât nici într-un an și tu citești... într-o lună?! Asta e ceva! Mă bucur că există persoane care citesc așa mult. Eu am un ritm mai lejer (lent adică) ce e drept, eh, dar oricum acum că e vară voi citi mai mult ca de obicei, că nah, dacă am așa timp prețios la dispoziție.
    Îmi plac mult postările astea, sper să mai postezi, apropo. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ar fi drăguţ să faci şi tu postări de astea :D

      Ștergere
    2. Hehe, Angi, m-am răsfățat puțin după școală, deci na. Am și meritat-o! :)) Acum, eh, cred că luna asta o să mai scadă numărul, trebuie să mă apuc și de învățat și mai am și alte lucruri în program, deci... Oricum, timp pentru citit, exclusiv, am să am oricând. Nici de cărți nu duc lipsă că, deh, citiori înrăiți.
      Normal că am să mai postez. Cred că voi face și un mic TOP 10 al cărților citite până acum anul acesta.
      Și, da, după cum a zis și Anca, ar fi drăguț să faci și tu așa. :D

      Ștergere
    3. Yay, abia aștept Top-ul. Cred că o să postez și eu mâine după ce mai scriu și o recenzie totuși. Aș face asta mai ales fiindcă n-am scris recenziile la 2 dintre cărțile citite și nu știu dacă o să le mai scriu, și atunci să văd totuși dacă ar vrea cineva să scriu recenziile respective. Atunci poate mă răzgândesc. :))

      Ștergere
    4. :)) Am văzut că ai postat ce ai citit luna trecută, felicităăări, sunt niște titluri foarte frumoase. Și eu mai am vreo 3 recenzii de făcut, dar chiar am nevoie de o pauză. Zău că am nevoie! Spor la citit!

      Ștergere
  6. Ai citit atât ?! Nu vreau să-mi imaginez cât citești când n-ai de invățat și alte treburi :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Presimt că luna aceasta o să scadă numărul! :)) M-am răsfățat eu puțin luna trecută, deh.

      Ștergere
    2. La mine luna asta va crește numărul, haha! :))

      Ștergere
  7. Andrei, te invidiez, recunosc public :)) De-abia am timp de 4 carti pe luna, cele pentru copii nu le iau in calcul :) Felicitari! Mi-am notat niste titluri, acum...bani imi dai sa le cumpar? :))))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe. :)) Și cărțile pentru copii îs frumoase, de ce nu? Chiar dacă-s ele mai micuțe. Bani, lasă-i, vin ei, avem timp să le cumpărăm. Când o să fie portofelele mai grase, atunci să vezi cărți cumpărate. :)) Mulțumesc pentru vizită, o seară frumoasă în ciontinuare!

      Ștergere