Geneza: originea profundă a societății, de Edward O. Wilson - Recenzie

Editura: Humanitas

Colecția: Pași peste granițe

Anul apariției: 2021

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 144

Traducere: Carmen Strungaru

Edward O. Wilson este profesor la Universitatea Harvard şi autor a peste douăzeci de cărţi. A primit mai bine de o sută de premii în domeniul ştiinţei şi literelor şi a fost recompensat cu două premii Pulitzer şi cu National Medal of Science. Cucerirea socială a pămantului figurează în lista New York Times Book Review Notable Book of the Year în 2013.

„Istoria reală a creației s-a dovedit a fi foarte diferită de ceea ce credeau nu numai teologii, dar și cei mai mulți oameni de știință și filozofi. Ea se potrivește cu istoriile evolutive ale celorlalte genealogii non-umane, dintre care șaptesprezece, după cum s-a stabilit până în prezent, posedă societăți avansate, bazate pe altruism și cooperare.”

„În cea mai mare parte a istoriei, religiile bine constituite și-au proclamat suveranitatea asupra semnificației existenței umane. Pentru fondatorii și conducătorii lor, enigma a fost relativ ușor de rezolvat. Zeii ne-au pus pe Pământ și apoi ne-au spus cum să ne comportăm.  Din ce cauză ar continua să creadă oamenii de pe tot Pământul o fantezie după alta, de mai bine de patru mii de ani încoace? Răspunsul este tribalismul și, după cum voi arăta, tribalismul este una dintre consecințele felului în care a apărut omenirea. Fiecare dintre religiile organizate sau publice, precum și multele ideologii de tip religios definesc un trib, un grup strâns unit de oameni, care sunt ținuți laolaltă prin câte o poveste specială.“ — Edward O. Wilson

„Selecția naturală, forța conducătoare a evoluției biologice atât la nivelul selecției individuale, cât și a celei de grup, este concentrată într-o singură propoziție: mutația propune, mediul dispune.”

Poate ce suntem, majoritar, capabili să înțelegem în legătură cu ideea de „evoluție” este faptul că aceasta a avut de-a face, mai ales, cu actul competiției, a duelului 1:1 sau în alte forme, indiferent dacă este vorba de o luptă fizică sau de o luptă care are loc mai mult la un nivel de intimidare. Însă ce nu a fost chiar atât de ușor de explicat, chiar și pentru marele Darwin, a fost ideea altruismului - cu alte cuvinte, cum a fost posibil ca, într-o luptă continuă pentru perpetuarea propriei specii, într-o luptă continuă în care propria supraviețuire primează și este necesară, altruismul să evolueze și chiar să pună bazele unor adevărate societăți profunde? Care este câștigul unei furnici muncitoare care nu se reproduce? Cum de există, de fapt, aceste furnici lucrătoare? Încercând să răspundă acestor întrebări - aducând răspunsuri care, de fapt, se extrapolează explicând bazele societății actuale în care trăim - Edward Osborne (E.O.) Wilson scrie cartea de față, Geneza: originea profundă a societății, încercând să explice ceea ce el denumește (unanim acceptat, de fapt, în lumea științifică) ca fiind eusocialism (ceea ce majoritatea am putea cunoaște drept „insecte sociale”). 

„Cercetătorii nu mai consideră evoluția o teorie, ci un fapt dovedit, iar selecția naturală a mutațiilor întâmplătoare s-a demonstrat că e Marele Maestru al evoluției în mod convingător, prin observații de teren și experimente.”

Eusocialitatea (etiologia cuvântului este una grecească, însemnând, literalmente, „bun social”) reprezintă cel mai înalt nivel de organizare al unei societăți, fiind definită de mai multe caracteristici specifice, printre care îngrijirea cooperativă a descendenților (inclusiv îngrijirea descendenților altor persoane), suprapunerea mai multor generații de adulți și o împărțire a muncii, strictă, în grupuri de reproducere și grupuri de non-reproducere, dacă aș putea spune așa (grupuri muncitorești, de îngrijitori, păzitori etc). Diviziunea muncii creează astfel grupuri comportamentale specializate în cadrul unei societăți de animale - acestea, deseori, poartă denumirea de „caste”. Eusocialitatea se distinge în genere de toate celelalte sisteme sociale, deoarece indivizii din cel puțin o castă își pierd, de obicei, capacitatea de a efectua cel puțin un comportament caracteristic indivizilor dintr-o altă castă (castele muncitoare, spre exemplu, nu se pot reproduce, capacitatea aceasta fiind definitorie doar „reginei”). Eusocialitatea există la anumite specii de insecte, crustacee și chiar mamifere, însă cel mai intens studiată a fost la himenoptere (furnici, albine și viespi), dar și la termite. După cum am spus, într-o colonie, toate castele au deprinderi specifice și sunt responsabile, în general, de bunăstarea reginei - cea care este capabilă să se reproducă asigurând astfel perpetuarea speciei, și nimic nu este mai important decât asigurarea longevității și a diseminării geografice. 

„Vastul număr de specii care manifestă diferite tipuri și grade de comportament social permite cercetătorilor să reconstruiască pașii probabili care au condus la societățile umane și ale altor specii avansate.”

În cartea de față, Edward O. Wilson începe prin a povesti modul în care a apărit viața pe Pământ, o întrebare care are drept răspuns o multitudine de teorii. Pasul 2 a fost apariția celulelor complexe - așa-numitele „eucariote” (spre deosebire de „procariotele” arhaice, care au dominat, la început, Pământul), acum aproximativ 1,5 miliarde de ani. Împărțirea muncii, să zic așa, în interiorul celulelor, a reprezentat un grad de structuralitate mult mai mare (organite specializate în îndeplinirea diferitelor „subfuncții” - generarea de energie, eliberarea enzimelor responsabile de „digestie” și hidroliză, încorporarea substanțelor de rezervă etc), ceea ce a permis dezvoltarea unor organisme mult mai complexe, mult mai bine dezvoltate. Pasul 3 a fost ideea reproducerii sexuate, ceea ce a dus la un sistem controlat de schimb de ADN și, astfel, la multiplicarea speciilor și diversificarea genetică a acestora. Următorul pas a fost reprezentat de crearea organelor specializate, până s-a ajuns la organismul ca tot unitar și, în cele din urmă, la om. Pas cu pas, într-o ordine firească. Oamenii, în cele din urmă, au ajuns să creeze ceea ce autorul numește „grupuri eusociale”. Aici, începe să se facă simțit altruismul - care a pus baza originii societăților de astăzi. Termitele au fost primele despre care știm că au pus bazele unui astfel de grup, apoi furnicile și, în cele din urmă, hominizii (nu toți, dar începând cu Homo habilis), acum aproximativ 2 milioane de ani. 

„Eusocialitatea - organizarea unui grup în caste reproducătoare și non-reproducătoare - a apărut numai la un procentaj infim din linii evolutive, relativ târziu și în timp geologic și aproape în exclusivitate în mediul terestru. Și totuși aceste puține specii care au condus la furnici, termite și oameni au ajuns să domine lumea animală terestră.”

Privind modul în care noi (Homo sapiens), am evoluat pentru a fi ceea ce suntem astăzi, este extrem de corect și chiar viabil să ne uităm la alte creaturi pentru a vedea și, de fapt, pentru a ne putea explica modul în care am evoluat. Pentru a ne răspunde la întrebarea referitoare la cum am reușit să ajungem aici. Prin definiție, entitățile biologice care nu se reproduc nu vor fi capabile să își perpetueze genele, să transmită o parte din ADN-ul lor urmașilor. Deci, cum de există, în continuare, furnicile lucrătoare și muncitoare, din moment ce acestea nu-și transmit „gena de lucrător” mai deaprte? O fi vorba de o unitate mecanică de reproducere care există la un nivel mai înalt decât cel individual - la un nivel, să zicem, „de grup”? Wilson susține că, într-adevăr, așa este. Nu toate creaturile „sociale” sunt și „eusociale”. Ideea în sine este că trebuie să existe un grup de gene suficient de mare într-un grup pentru a oferi o bază suficientă de transmitere a ADN-ului, pentru ca trăsăturile necesare (în acest caz, altruismul) să apară, chiar dacă furnicile lucrătoare nu sunt capabile să se reproducă în vederea generării mai multor furnici lucrătoare. În general, dacă grupul, luat ca unitate, are succes, genele „pentru altruism” favorizate vor continua să genereze furnici lucrătoare, dar dacă grupul produce, de exemplu, furnici „leneșe” care nici nu lucrează și se hrănesc din urma muncii celorlalți, grupul în ansamblu va fi mult mai puțin capabil de supraviețuire. Și aici intervine, bineînțeles, „selecția darwiniană” - selecția naturală care va îndepărta indivizii care nu sunt capabili să se adapteze condițiilor de mediu, lăsându-i doar pe ceilalți, apți, capabili de reproducere și de asigurarea continuității ereditare.

„Umanitatea a apărut în savana africană dintr-o linie de australopiteci, pe aceeași cale, în esență, pe care au apărut și celelalte animale eusociale cunoscute. O forță directoare majoră în evoluția socială a reprezentat-o competiția, adesea violentă, dintre grupuri. Pasul final către nivelul lui Homo a fost activat de combinația dintre un creier inițial mare, păstrarea și controlul focului produs în mod frecvent de trăsnetele dintr-o savană și avantajele grupurilor strâns legate de membri cooperanți.”

Ar fi multe de spus, mi s-a părut mai mult decât o carte de popularizare a științei - o carte care aduce ceva nou și din lectura căreia am plecat mult mai învățat, mult mai bine pus la punct cu multe aspecte care îmi erau absolut necunoscute. Am citit-o ca pe un curs, dar fără să mă plictisesc, fără să fie redundantă sau prea greu de înțeles; mi-a fost accesibilă, fiindcă am avut contact cu un subiect care îmi stârnește interesul și mă captivează. Sunt sigur că mai sunt extrem de multe de spus, extrem de multe de elucidat și de cercetat, dar această carte cred că reprezintă un pilon bun de plecare în studierea originilor profunde ale societăților actuale în care trăim, cu tot ce înseamnă acestea. Le mulțumesc tare mult prietenilor de la Editura Humanitas pentru această carte, Geneza: originea profundă a societății, scrisă de Edward O. Wilson, pe care o puteți găsi AICI. Să aveți lectur cu spor și pline de învățături!