Editura: Trei
Colecția: Fiction Connection
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 424
Anul apariției: 2018
Traducere: Alexandru Fusoi
„Cândva, lupul fusese un simbol al ferocității sălbatice; acum, nu mai era decât o altă făptură vânată, într-o lume unde omul depășise în cruzime lupul.”
Istoricul Simon Sebag Montefiore deţine un doctorat în filosofie şi este profesor la Universitatea Buckingham, dar şi prezentator al seriilor BBC TV Jerusalem (2011), Rome (2012) şi Istanbul/Constantinople - Byzantium: a tale of 3 cities – Bizanţ, povestea celor trei oraşe. Romanele şi volumele sale de non-ficţiune sunt traduse în 40 de limbi. Într-o noapte de iarnă (2014, traducere de Lucian Niculescu) a fost numit Cel mai bun roman politic al anului 2013 şi a fost nominalizat la Premiul Orwell, iar despre Ierusalim. Biografia unui oraş (2012, traducere de către Luminiţa Gavrilă Cioroianu, Smaranda Nistor, Constantin Dumitru Palcus), Bill Clinton a declarat că este „cartea anului”. La Editura Trei au apărut mai multe cărți ale autorului, printre care Trilogia Moscova (#1 Sașenka, 2015, traducere de Laura Karsch, #2 Cerul roșu al amiezii, 2018, traducere de către Alexandru Fusoi #3 Într-o noapte de iarnă, 2014, traducere de către Lucian Niculescu), Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea (2021, traducere de către Irina Negrea), Romanovii 1613-1918 (2017, traducere de către Irina Negrea), Ecaterina cea Mare și Potemkin (2016, traducere de către Veronica Tomescu), Discursuri care au schimbat lumea (2016, traducere de către Irina Negrea), Ierusalim. Biografia unui oraș (2012, traducere de către Luminiţa Gavrilă Cioroianu, Smaranda Nistor, Constantin Dumitru Palcus).
„- Dacă vă e frică, să n-o faceți, le strigă oamenilor săi. Dacă o faceți, să nu vă fie frică!”
O misiune sinucigașă în spatele liniilor inamice și o poveste de dragoste tulburătoare într-o Rusie devastată de război. Încarcerat în Gulag pentru o crimă pe care nu a comis-o, Benia Golden se alătură unui batalion disciplinar alcătuit din cazaci și condamnaţi, ce urmează să lupte împotriva naziștilor. Într-o zi caniculară din iulie 1942, el și camarazii lui sunt trimiși într-o misiune sinucigașă în spatele lini-ilor inamice. Dar oare e vreun trădător printre ei? Singurele două certitudini ale lui Benia sunt că înaintarea trupelor lui Hitler către răsărit va fi necruţătoare și că se poate încrede orbește în iapa sa, Șosete Argintii. Alternând între bătăliile la care ia parte Benia pe câmpiile din sudul Rusiei și planurile pe care le trasează Stalin la Kremlin, între povestea de dragoste a lui Benia cu o infirmieră italiană și aventura fiicei lui Stalin cu un jurnalist aflat și el pe Frontul de Est, romanul lui Montefiore este o poveste plină de pasiune și curaj, în care supravieţuirea e o luptă de zi cu zi, trădarea e omniprezentă, iar moartea pândește la fiecare pas.
„Benia se îndrepta călare către uciderea unui om sau poate a mai multor oameni și, presimțind catastrofa, era improbabil că va supraviețui. Dar continua să creadă în norocul lui. Era nevoit să creadă. Ei toți erau nevoiți să creadă.”
OK, deci, tocmai am aflat că, cică, aceasta ar fi a treia carte din seria Trilogia Moscova. Sincer, habar n-am, părerile sunt împărțite (oare nu l-a întrebat nimeni, oficial, pe Montefiore, care-i ordinea firească în care aceste cărți ar trebui citite?) - dacă e să fac o recomandare personală, aș spune că aceasta e a doua carte din serie, fiindcă, într-un fel, se leagă cu „destinul” lui Benia Golden, din a treia carte a seriei. În fine. Fără prea multă vorbă inutilă, vă spun că, în fine, cărțile ar putea fi citite independent, fără să fie afectată în vreun mod mult prea direct înțelegerea poveștii sau a dinamicii ei. Oricum, cert este că poveștile nu se leagă în mod clar și una de cealaltă, adică „viețile” personajelor principale dintr-un volum precedent nu își trasează înțelesurile și-n următorul volum (deci, ca să fiu mai explicit, Cerul roșu al amiezii, al doilea volum din serie, NU e despre Sașenka, așa cum e Sașenka, primul volum din serie - recenzia o găsiți AICI). Totuși, personaje din primul volum le reîntâlnim și în acest volum, iar în acesta este vorba, cu precădere, despre Benia Golden, un personaj destul de important din primul volum al cărții.
„În țara asta, toți am fost crescuți împreună cu moartea, învățați să ucidem. Moartea a fost cetățeanul cu bocanci și centură ai cărui pași îi auzeam urcând pe scările noastre, tropăind prin pădurile noastre, vizitându-i pe vecinii noștri ca să tragă o dușcă de votcă noaptea. Să ucidă - ăsta era un lucru pe care Rusia îl face bine, zâmbi Benia. Da, chiar foarte bine.”
Pe scurt, acest volum îl are în centru pe eroul Benia Golden, care l-a cam supărat, într-un fel, pe Stalin, și este trimis în cele din urmă într-un Gulag, într-o închisoare în care viața este mai mult decât îngrozitoare și greu de imaginat. Pentru Benia Golden și tovarășii săi, se întrevede totuși o lumină de speranță, o cale de salvare în momentul în care li se transmite că-și pot spăla, cu sânge, păcatele - ceea ce înseamnă că, abordând o nouă tactică de război, un nou plan strategic, Stalin are să-și amplaseze în fața trupelor de atac, în prima linie de ofensivă, exact trădătorii, mincinoșii sau cei care, din motive uneori inexistente, sunt considerați niște turnători și niște gunoaie; deci, aceștia sunt cei care riscă să fie uciși încă de la primele focuri de armă. Dacă reușesc să scape cu viață (greu de crezut), au să fie „iertați” și eliberați de toate „păcatele”. Romanul surprinde povestea celor 10 zile în care Benia Golden și tovarășii săi duc această luptă împotriva armatei nemțești, împotriva lui Hitler; mi s-a părut interesant să citesc o carte care-mi oferă o perspectivă rusească asupra celui de-al Doilea Război Mondial, fiindcă, până acum, am citit doar cărți care îi aveau în prim-plan pe soldații Germaniei. Oricum, am regăsit destul de multe „idei” din prima carte a seriei, bineînțeles, expuse în contextul acestei cărți, dar ce mi-a plăcut cel mai mult - dincolo de povestea frumos construită, dinamică, tensionată și atât de palpabilă -, a fost vocea narativă a autorului, toate detaliile care au construit culoarea locală a cărții, atmosfera, totul în așa fel încât acțiunea să devină și mai credibilă, și mai frumoasă!
„- Ca deținuți și lași nu aveți drepturi soldățești. Nu veți fi informați nici măcar cu privire la numele frontului vostru și nu veți avea hărți. Vă veți primi cu recunoștință misiunea și o veți îndeplini. Dacă eu sau Unitatea Specială observăm cea mai mică ezitare, abatere, nesupunere, un cuvânt, o privire, ba chiar și un gând, veți primi cele Opt Grame: veți fi executați pe loc!”
Benia Golden este eveu, scriitor; acesta este trimis în lagărele de muncă aflate sub gestionarea lui Stalin; așadar, în felul său, este trimis la o moarte sigură; „salvarea” devine posibilă în momentul în care Stalin îl trimite, alături de ceilalți prizonieri, într-o misiune aproape sinucigașă, împotriva patriei naziștilor și înaintării acestora din ce în ce mai violente; o misiune sinucigașă în numele cazacilor, în vara înăbușitoare și sufocantă a anului 1942, totul în numele patriei, în numele lui Stalin și a victoriei „țarului” din Kremlin. Montefiore, apreciat pe întreg mapamondul pentru lucrările sale de istorie, dovedește, de asemenea, un talent literar remarcabil, reușind să transpună între paginile romanului o realitate de-a dreptul desăvârșită, cu personaje puternice, complexe, memorabile, încât însuși romanul ar putea deveni, de altfel, un manuscris istoric de o valoare istorico-socială autentică. Simon Sebag Montefiore reușește să transmită, într-o formă estetică viabilă, plastică, informații istorice care, de altfel, într-o cu totul altă formă - lipsită de expresie, austeră și seacă -, ar putea fi recepționate greoi, chiar considerate plictisitoare. Dincolo de o carte de ficțiune scrisă foarte bine, Cerul roșu al amiezii, al doilea volum din Trilogia Moscova, este o carte istorică, inspirată din fapte reale, documentată de Simon Sebag Montefiore în cel mai prețios mod: o carte care conturează contextul social și politic, rusesc, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
„- Când te gândești prin ce am trecut, spune Benia. Am văzut cum au plecat dintre noi atâția oameni...- Nu privi înapoi; nu privi înainte, răspunde Kapto. Ca în lagăr. Trăiești doar ziua de azi. Totul ne-a scăpat de sub control, dar chiar și aici un om poate salva un alt om.”
Nu am citit multe cărți istorice, cu precădere referindu-se la războaie, care să-mi ofere detalii despre bătăliile ruso-germane; habar n-aveam că, într-adevăr, a existat o cavalerie rusească, cu cai și toate cele implicate. Mi s-a părut interesant să fiu, timp de zece zile (cât „durează” romanul) prieten cu Benia Golden, zece zile brutale, cu scene destul de înfiorătoare, fiind martor la toate întâmplările prin care a trecut Benia Golden, acest bărbat al poeziei, care nu se consideră un ucigaș, care nu poate să ucidă, nu știe cum, însă realitatea crudă a războiului îl învață. Pe fundalul întunecat al războiului, al violenței, brutalității și morții, „înfloresc” 2 povești de dragoste, care parcă aduc puțină speranță și lumină în această lume a durerii: o poveste de dragoste între Benia și o asistentă italiană, Fabiană, și una între fiica lui Stalin, de 16 ani, și un reporter de război căsătorit (autorul, în notele de la sfârșitul cărții, chiar menționează faptul că fiica lui Stalin a avut o aventură cu un bărbat mai învârstă) - totuși, mi s-a părut că acestei povești i-a lipsit profunzimea și pasiunea dragostei dintre Benia Golden și Fabiana. O poveste de dragoste tulburătoare, care te mișcă și te zguduie, pe fundalul unei țări devastate de război, într-o lume în care speranța zbuciumă sufletele fiecărui muritor.
„Erau rătăciți în spatele liniilor inamice și Benia Golden avea uneori sentimentul că erau ultimii oameni rămași în viață pe lumea aceasta. Însă micul lor escadron nu era o unitate tipică a Armatei Roșii. Erau bărbați condamnați, pe care ceilalți soldați îi numeai smertniki, cei sortiți morții. Dar bărbații aceștia nu aveau să moară niciodată în mintea lui Benia. Mai târziu, avea să constate că erau mereu alături de el, plini de viață, în visele lui - așa cum erau și în ziua aceea.”
Un roman puternic, emoționant și tragic, Cerul roșu al amiezii este plin de pasiune și melancolie, Simon Sebag Montefiore reușind să dozeze suspansul, drama, romantismul, făcându-l pe cititor să înainteze în lectură fără să-și dea seama că, încetul cu încetul, ajunge la finalul cărții cutremurat de tot ce a citit, de toată povestea căreia i-a fost martor și pe care, cu siguranță, nu o va uita prea curând. M-a captivat nemaipomenit de mult, mi-am dat seama, iarăși, cât de mult iubesc să citesc cărți de ficțiune istorică și că, în general, cât de mult mă pasiona cândva istoria. Simon Sebag Montefiore, un povestitor înzestrat, un istoric erudit și inteligent, aduce la viață istoria rusă într-o proză sclipitoare; Simon Sebag Montefiore dovedește, astfel, că istoricul adevărat e cel care caută adevărul și care nu trebuie să apeleze doar la cercetări minuțioase și documentări exhaustive, ci și la creativitate, livrând cititorului „adevăruri istorice” într-o formă ingenioasă! Chiar vă recomand cu mare drag această carte, știu că o să vă placă! Să aveți lecturi cât mai frumoase și pline de spor, dragi cititori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu