Să ne vedem cu bine în Havana, de Chanel Cleeton - Recenzie

Editura: Univers

Categoria: Ficțiune

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 384

Anul apariției: 2021

Traducere: Iulia Dromereschi

Chanel Cleeton este autoarea bestsellerului Să ne vedem cu bine în Havana, publicat în zece țări, intrat în topurile New York Times și USA Today. A studiat Relații Internaționale la Universitatea Richmond și la American International University în Londra, masteratul l-a obținut la London School of Economics & Political Science, iar diploma de Juris Doctor la Facultatea de Drept din South Carolina. Îi place să călătorească și a locuit în Caraibe, Eruopa și Asia. A mai publicat: When We Left Cuba, The Last Train to Key West și The Most Beautiful Girl in Cuba.

„Sunte mătase și dantelă, iar dedesubt, oțel.”

După moartea bunicii pe care a iubit-o nespus, o tânără americană de origine cubaneză călătorește la Havana, unde descoperă rădăcinile propriei identități, dar și un secret de familie ascuns de la Revoluție. Havana, 1958. Fiică a unui magnat al zahărului, Elisa Perez, de 19 ani, face parte din înalta societate, în sânul căreia e ocrotită de tulburările politice din țara ei – până când începe o poveste de iubire clandestină cu un tânăr revoluționar. Miami, 2017. Scriitoarea Marisol Ferrera a crescut ascultând poveștile romantice despre Cuba ale bunicii Elisa, care fusese nevoită să fugă împreună cu familia în timpul revoluției. Ultima dorință a Elisei este ca Marisol să-i împrăștie cenușa în țara în care s-a născut. Sosind la Havana, Marisol se confruntă cu contrastul dintre frumusețea tropicală atemporală a Cubei și climatul politic periculos. Când istoria familiei începe să iasă la lumină, iar Marisol se simte atrasă de un bărbat care are propriile lui secrete, va avea nevoie de lecțiile învățate din trecutul bunicii ei ca să înțeleagă adevăratul sens al curajului.

„Așa stau lucrurile cu moartea - chiar dacă crezi că a dispărut cineva, frânturi din ei rămân în cei care i-au iubit, lăsați în urmă.”

Nici nu știți cât am vrut să ajung la acest roman și, de asemenea, nici nu știți că încă de dinainte de a-l citi aveam certitudinea că o să-mi placă - mi se mai întâmplă, chiar deseori, să știu că o carte are să-mi placă doar ascultându-mi intiuiția. Ei, bine, n-a dat greș nici de data asta: știam că voi avea parte de o o poveste care are să mă poarte pe aripile ei delicate, gingașe, ținându-mă captiv în carte de la începtu până la sfârși, și chiar așa a fost - am citit această carte în doar o zi, martor la o poveste care m-a mișcat și care mi-a satisfăcut toate așteptările de cititor. Personaje foarte bine conturate, o atmosferă dramatică și intensă, dar plină de speranță și de curaj, toate pe fundalul unei țări care păstrează încă este umbrită de o istorie plină de violență, sărăcie și teroare. Îmi plac cărțile despre Havana (probabil știți că unul dintre autorii mei de suflet este Pedro Juan Gutiérrez), și mereu am fost atras într-un fel mesmerizant de către această țară, de către spațiul cubanez: iar când Chanel Cleeton ne-a promis o lectură care se desfășoară în acest spațiu, mi-am zis că neapărat trebuie să pun mâna pe Să ne vedem cu bine în Havana.

„Havana e ca o femeie care a fost cândva celebră și a trecut printr-o perioadă dificilă, și totuși păstrează urme ale fostei străluciri, urme ale unei ere între timp apuse, o fotografie în sepia îngălbenită de timp și circumstanțe, cu marginile deja ferfeniță

Cleeton reușește deosebit de bine să contureze spațiul cubanez, culoarea locală a teritoriului și atmosfera atât de sălbatică, atât de autentică și originală, cu toate mirosurile și aromele sale, cu toate mâncărurile specifice, tradiționale - mereu mi-a plăcut să cunosc cultura altei țări, mai ales când este vorba de o cultură atât de efervescentă și mai puțin cunoscută. Citeam și nu doar că mă bucuram de povestea spectaculoasă și splendidă a personajelor, dar mă bucuram foarte mult de modul în care mă facea cartea să mă simt, de toată starea de căldură pe care mi-o dădea, purtându-mă printre clădirile din piatră spartă, printre străzile colorate și înmiresmate de aroma de yucca arsă, fasole neagră, într-o armonie a esențelor și mirosurilor. Nu, să nu mă-nțelegeți greșit - romanul lui Cleeton nu e un roman „al mirosurilor și aromelor”, ci este un roman despre oameni, despre destinele a două femei care, parcă, se află unul în prelungirea celuilalt: Elisa și Marisol, eroinele noastre tragice care, de-a lungul cărții, dau piept unor realități dureroase și, încetul cu încetul, scot la iveală întâmplări și secrete de familie dintre cele mai neașteptate, dar și povești de viață într-adevăr pline de peripeții și curaj.

„Când ești tânăr, viața pare să pună punct când este doar o virgulă. Nu știi niciodată ce urmează și asta e frumusețea vieții. Dacă s-ar întâmpla totul așa cum ne dorim, așa cum plănuim, am rata cele mai bune părți, plăcerile neașteptate.”

În Havana, la sfârșitul anilor '50, ne este spusă povestea Elisei care face parte dintr-o familie bogată, nobilă, baroni ai unor plantații de zahăr, ceea ce înseamnă că nu cunosc realitatea sărăciei celor mai mulți cubanezi. Sau, dacă o cunosc, în orice caz n-au simțit-o pe pielea lor. Narațiunea alternează cu cea a nepoatei sale, Marisol, de data aceasta în 2017, când aceasta se hotărăște să meargă în Cuba pentru a împrăștia cenușa bunicii sale Elisa (cum, necum, Elisa părăsește Havana și ajunge în Miami, unde se stabilește până când moare). De obicei, îmi place să cunosc „sursa de inspirația a unui autor”; și în ceea ce privește povestea lui Să ne vedem cu bine în Havana, am aflat că această carte - despre care Cleeton spune că „aparține sufletului meu” - este de fapt chiar inspirată din poveștile familiei ei, și chiar relatează într-un interviu o poveste pe care tatăl ei i-a spus-o despre cum oamenii își puneau obiectele de valoare în cutii, după care le îngropau chiar înainte de a părăsi teritoriile Cubei (ceea ce reflectă, într-un fel, speranța că se vor întoarce înapoi într-o anumită zi).

„Să fii cubanez înseamnă să fii mândru - este cel mai important, dar și cel mai cumplit blestem, deopotrivă. Nu slujim regi, nu plecăm capul, ne purtăm necazurile în spinare de parcă nici n-ar conta. Există o artă, o artă a purtării ca și cum totul ar fi lipsit de efort, ca și cum lumea noastră ar fi aurită, când realitatea este că genunchii de sub rochia de mătase ți se clatină sub povară.”

Povestea Elisei este o poveste de dragoste care se desfășoară pe fundalul politic actual acelei perioade - un regim politic atât de violent, atât de complicat, ce conturează - prin informații foarte frumos livrate, uneori șocante și cutremurătoare - impactul pe care regimurile lui Batista și Castro le-au avut asupra oamenilor și vieților acestora. Trebuie să recunosc că nu-mi erau străine aceste idei și adevăruri, însă modul în care istoria politică a intervenit în viața Elisei și a lui Pablo, felul în care s-au întrețesut aceste aspecte mi s-a părut dramatic și emoționant. În partea cealaltă, povestea dintre Marisol și Luis mi s-a părut deliciosă, caldă și extrem de frumos conturată, de asemenea, într-un context care sugerează, încă o dată, cât de puternice sunt legăturile ereditare și cât de strâns este de fapt nodul de sânge dintre generații. 

„Nu putem cunoaște mereu oamenii pe care-i iubim atât de bine cum credem, Marisol. Iubirea e încâlcită în așteptări, în percepția asupra realității. Nu se știe niciodată cum gândesc oamenii de fapt. Adesea, își țin ascunse cele mai adânci trăiri.” 

Ar fi tare multe de spus, dar nu cred că e în interesul nimănui să-ncep să povestesc ce și cum. La un anumit nivel, cred că ați putea citi această carte ca pe o poveste de dragoste, în aceeași măsură în care ați putea-o citi ca o carte ce abordează aspecte legate de istoria și politica Cubei: Cuba din trecut și cea din prezent, prezentată din perspectiva relațiilor eroilor cărții (Elisa și Pablo, Marisol și Luis) - bineînțeles, cu tot contextul social și întâmplările de zi cu zi. O poveste fascinantă despre legături de familie, dragoste și prietenie, țesute în politica și istoria Cubei de dinainte de revoluție, conectată cu zilele noastre. Să ne vedem cu bine în Havana este o carte pe care o recomand cu mare drag, fiindcă reușește cu desăvârșire să redea atmosfera caldă a acelui spațiu înmiresmat, culoarea locală atât de palpabilă și zugrăvită maiestuos de către Chanel Cleeton - citind cartea, parcă aș fi fost eu însumi un drumeț care s-a aventurat într-o țară atât încântătoare și plină de emoție! Să aveți lecturi frumoase și pe placul vostru și o săptămână liniștită!