Ęlęgbara, de Alberto Mussa - Recenzie

Editura: Univers

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 126

Anul apariției: 2015

Traducere: Laura Bădescu și Anca Ferro

Alberto Mussa s-a născut în Rio de Janeiro, Brazilia, în 1961. A studiat matematica, apoi diverse limbi străine (între care araba, tupi şi yoruba), a predat pentru o vreme poezie preislamică la Universitatea din Rio de Janeiro, a lucrat ca lexicograf şi traducător. Datorită ascendenţei sale (provine dintr-o familie cu origini în Liban şi Palestina), Alberto Mussa a fost dintotdeauna interesat de cultura orientală şi în special de literatura arabă. A debutat în 1997 cu volumul de povestiri Ęlęgbara, urmat de romanele O trono da rainha Jinga (Tronul reginei Jinga, 1999) şi Enigma lui Qaf (publicat în 2004, tradus în engleză, franceză şi în alte câteva limbi străine, a câștigat premiile „Casa de las Americas” și Premiul Criticilor de Artă São Paulo). Mişcarea pendulară (2011) a obţinut Premiul „Machado de Assis” pentru cel mai bun roman. Toate aceste titluri au apărut la Editura Univers. 

„- (...) tu disprețuiești plăcerea pentru că spectacolul vieții nu-ți mai spune nimic. Nu mai mănânci. Nu te mai întorci la soțiile tale. Oricum, te-au părăsit. Toată lumea te-a părăsit. Ești un laș; un ratat; un om în care nimeni nu mai crede. Uită-te bine la animalele astea pe care le numești strămoși; recunoaște-ți greșeala; gândește-te la prostia ta.”

Cele zece povestiri din volumul de debut al lui Alberto Mussa, Ęlęgbara, amestecă, într-o maniveră care, definitoriu, va deveni marca scriitoricească și romanistă a scriitorului, evenimentele istorice, mitologia și ficțiunea, plimbându-l pe cititor din zorii omenirii până în contemporaneitate și din Europa până în Africa și Brazilia, oferindu-i un tablou fantastic și uneori crud, creat de întâlnirea dintre aceste culturi, dintre aceste lumi atât de polarizante și atât de opuse, însă care-și găsesc convergența în mintea unui scriitor talentat, efervescent, melancolic și incisiv, sarcastic, profund vrăjit de mitologia orientală și literatura arabă, păstrând „vocile celor de dinainte”, cei care „au fost” și, parcă, vorbesc prin proza originală a lui Alberto Mussa. 

„- Eternul corp care nu îmbătrânește. Proști sunt cei care cred în spirit și în lumea de dincolo de cer. Doar ceea ce poate fi văzut și atins există cu adevărat. În burta unui jaguar, destinul omului e să se transforme în rahat.”

Aveam această carte de ceva ani în bibliotecă, iar azi dimineață, din întâmplare, am văzut-o; mi-am zis că a așteptat prea mult timp, așa că ar fi cazul s-o citesc (nu plănuiam s-o fac prea curând, dar având în vedere numărul destul de mic de pagini, mi-am zis că are să meargă rapid și că, na, „am să-mi iau de-o grijă și cu această carte”), cine știe, poate descopăr vreun nou autor care să-mi stârnească interesul prin cărțile scrise; mna, nu prea a fost cazul, din nefericire, deși am observat că Mussa mai are ceva cărți traduse la noi, și totuși poate este prematur să trag concluzii deloc viabile doar citind această carte (care, de altfel, e și volumul de debut al autorului), spunând că știți, Mussa nu scrie bine. Fiindcă, cine știe, poate cărțile celelalte sunt mai interesante; oricum, în Ęlęgbara, am descoperit o voce narativă destul de interesantă, autentică și mult diferită față de multe voci romaniste întâlnite; a avut acel ceva pe care știu că nu l-aș defini, și-n același timp nu știu sigur dacă vorbesc despre un acel ceva care să-mi placă sau nu, care să-mi satisfacă sau nu așteptările de cititor. Oricum, am plecat din lectură cu certitudinea că aceasta nu va fi ultima carte scrisă de Alberto Mussa pe care o citesc, fiindcă subiectele abordate și felul în care, plastic, au fost tratate, mi-au stârnit o curiozitate anume. 

„Pentru că era o pecete expresia acestor chipuri mai mult decât triste și mai puțin decât inexpresive: era semnul celor care ajunseseră la limita extremă a înțelegerii de sine. 

Volumul de față cuprinde un set de zece povestiri (sau nuvele, cum vreți să le spuneți) care abordează, într-un mod original, „geneza”, formarea multiculturală a identității braziliene, a identității orientale - nu știu pe cât am înțeles eu aceste povestiri (departe de mine, de fapt, documentarea în această idee, pe cât felul în care Mussa a reiterat ideile pe care le-a livrat cititorului), dar știu că, la un moment dat, chiar am fost vrăjit de anumite aspecte, de felul în care proza lui Mussa s-a împletit cu lirismul situațiilor, cu modul în care și-a creat personajele, dându-le viață și acoperindu-le cu un fel de mister sui generis; personajele lui Mussa au devenit stări, au devenit idei, au devenit moravuri și sentimente și trăiri și principii, renunțând la „carcasa de carne”, personajele lui Mussa au devenit însăși valori ale umanității. Alberto Mussa îmbină faptele istorice cu ficțiunea și mitologia, într-o operă efervescentă, lirică și dramatică, ce poartă cititorul printr-o călătorie densă, distractivă, inteligentă, conturând aspecte legate de cultura orientală, expansivă, misterioasă și deosebit de complexă: cultura braziliană, portugheză, africană.

„Cel mai ciudat dintre cranii - chiar cel asupra căruia medita în acel moment - prezenta o proeminență neobișnuită deasupra orbitelor, de parcă și ochii acestui individ ar fi trăit tot în niște caverne. Ipoteza că el și această ființă erau doar aspecte ale aceluiași continuum, supus doar legilor naturii, îi tulbura foarte profund spiritul.

- Dacă omul este făcut după chipui și asemănarea lui Dumnezeu, acest Dumnezeu este aproape o maimuță.”

Ar trebui să vorbesc puțin și despre traducere, care mi s-a părut extraordinară, reușind să redea într-o formă estetică și plastică proza lui Mussa (putem cu toții să cădem de acord asupra importanței unei traduceri bune, care să reușească să păstreze vocea narativă, originală, a autorului; poveștile lui Mussa au fost extraordinar de bine redate, într-o proză care, prin stilul caracteristic, uneori auster, lipsit de „podoabe stilistice”, parcă se apropie de categoria eseistică, documentând mituri și legende, într-o atmosferă etnică, care dă culoare acțiunii și vitalizează personajele, făcându-le mai credibile, mai convingătoare, mai interesante. Nu știu ce aș mai putea spune, chiar e o carte interesantă - probabil, dacă ar fi avut forma unui roman, mi-ar fi plăcut mai mult. Așa, fiind alcătuită din povestiri, am avut impresia că unele-s trunchiate, fragmentate, și n-a reușit să mă introducă prea bine în „tainele ascunse”, în sămânța lor; cu toate acestea, au existat câteva care mi-au plăcut, într-adevăr, la nebunie. Abia aștept să am și altă întâlnire cu Mussa, nu știu de ce am impresia că promite multe, iar Ęlęgbara a fost doar preambulul unui autor original! Să aveți doar lecturi frumoase și cu spor, dragi cititori!