Într-o noapte de iarnă (Trilogia Moscova, #3), de Simon Sebag Montefiore - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 552

Anul apariției: 2014

Traducere: Lucian Niculescu

„Vedea, când deja era prea târziu, că orice răsuflare avea consecințe în această lume.”

Istoricul Simon Sebag Montefiore deţine un doctorat în filosofie şi este profesor la Universitatea Buckingham, dar şi prezentator al seriilor BBC TV Jerusalem (2011), Rome (2012) şi Istanbul/Constantinople - Byzantium: a tale of 3 cities – Bizanţ, povestea celor trei oraşe. Romanele şi volumele sale de non-ficţiune sunt traduse în 40 de limbi. Într-o noapte de iarnă (2014, traducere de Lucian Niculescu) a fost numit Cel mai bun roman politic al anului 2013 şi a fost nominalizat la Premiul Orwell, iar despre Ierusalim. Biografia unui oraş (2012, traducere de către Luminiţa Gavrilă Cioroianu, Smaranda Nistor, Constantin Dumitru Palcus), Bill Clinton a declarat că este „cartea anului”. La Editura Trei au apărut mai multe cărți ale autorului, printre care Trilogia Moscova (#1 Sașenka, 2015, traducere de Laura Karsch, #2 Cerul roșu al amiezii, 2018, traducere de către Alexandru Fusoi #3 Într-o noapte de iarnă, 2014, traducere de către Lucian Niculescu), Pecetluite în istorie. Scrisori care au schimbat lumea (2021, traducere de către Irina Negrea), Romanovii 1613-1918 (2017, traducere de către Irina Negrea), Ecaterina cea Mare și Potemkin (2016, traducere de către Veronica Tomescu), Discursuri care au schimbat lumea (2016, traducere de către Irina Negrea), Ierusalim. Biografia unui oraș (2012, traducere de către Luminiţa Gavrilă Cioroianu, Smaranda Nistor, Constantin Dumitru Palcus).

„Pe urmă, forțele de ordine - miliția - se află acolo. Roșii la față, întrerupți din cântece și urări, milițienii au un aer confuz și vulgar, dar cel puțin preiau controlul mulțimii și o îndepărtează pe Serafima de cadavrele pe care nu se poate opri să nu le privească.”

Ce secrete teribile ar dezvălui copiii tăi, forţaţi să depună mărturie împotriva ta? Moscova, 24 iunie 1945. În timpul Marii Parade a Victoriei, pe unul dintre faimoasele poduri ale oraşului, tineri misterioşi în costume de epocă pun în scenă Jocul, inspirat de duelul lui Oneghin şi de cel al lui Puşkin. Răsună două focuri de armă şi pe caldarâm rămân două victime - un băiat şi o fată, „copii de aur” ai protipendadei comuniste şi elevi ai exclusivistei Şcoli 801. Să fie crimă? Un pact suicidal? O conspiraţie contra statului? Membrii Clubului Romanticilor Fatali sunt arestaţi şi interogaţi în Lubianka, fiind suspectaţi de a fi conspirat la răsturnarea regimului stalinist. Profesorii şi părinţii lor - colaboratori apropiaţi ai lui Stalin, devin şi ei ţinte ale poliţiei secrete. În atmosfera sufocantă, plină de teroare, suspiciune şi delaţiuni, două poveşti secrete de dragoste merg mai departe.

„Scântei argintii îi trec valvârtej prin fața ochilor când se uită iar la cadavre și pe urmă în sus, către stelele ca niște rubine ce trălucesc în vârful turnurilor Kremlinului. Ea știe că foarte curând, undeva în Kremlin, Stalin va fi informat că doi elevi de la Școala nr. 801 au murit violent și că acea forță feroce, vicleană, neobosită va căuta să dea un sens acestei morți, un sens care să servească propriilor scopuri înalte și misterioase.”

Uite așa, am citit și al treilea roman (deci ultimul), al acestei trilogii geniale: Sașenka (recenzia o găsiți AICI), Cerul roșu al amiezii (recenzia o găsiți AICI), și, în final, Într-o noapte de iarnă. Așa cum am mai spus și-n recenzia volumului anterior, aceste cărți pot fi citite și independent, singular, fără să fie nevoie să fi citit întâi cărțile „de dinainte”, întrucât nu pot spune că au o legătură prea mare unele cu altele, în ceea ce privește dinamica acțiunii - de-a lungul trilogiei se regăsesc, totuși, cam aceleași personaje, cu care autorul se comportă diferit în funcție de „interesele” poveștii. Mna, dacă ar fi totuși să trag o concluzie, aș spune că primul volum al seriei - Sașenka - este, de departe, cel mai intens, dramatic și emoționant, cu personajele cele mai dragi mie. Dar, în orice caz, și celelalte volume sunt extraordinar de bune, păstrând vocea narativă inconfundabilă a lui Simon Sebag Montefiore, un autor genial pe care l-am descoperit anul acesta și pe care, cu siguranță, îl voi avea în vedere de-acum înainte.

„Andrei era singur. Acum, se putea reinventa: a reconstrui era un principiu bolșevic. Stalin însuși dăduse asigurări că păcatele părinților nu se vor răsfrânge asupra copiilor, dar Andrei știa că tocmai contrariul era valabil - și încă cum.”

Rusia. 1945. Stalin și regimul său sunt adânc înrădăcinați în societatea rusească. Ceea ce, la început, pare un simplu joc banal al unor elevi cu o imaginație efervescentă, ceva făcut „ca să mai taie din plictiseală” se transformă rapid în ceva de-a dreptul periculos, soldat cu două morți și o posibilă conspirație de a-l răsturna pe mai marele Țar, Stalin, asfel încât lucrurile nu pot rămâne așa - cei bănuiți (uneori, fără existența vreunei dovezi palpabile) ca fiiind părtași la această „idee” sunt închiși și supuși unor interogări violente, inimaginabil de crude. Totuși, ceea ce este „interesant” în toată această situație este că elevii implicați în acest „joc” presupus politic fac parte din elite, din bârful Biroului Politic al lui Stalin. Încetul cu încetul, totul devine de-o tensiune palpabilă când anumite lucruri încep să iasă la iveală, anumite „secrete” care fac interesul politic al celor care trag sforile și încerc să se rupă, încet dar sigur, de contextul social și politic al Rusiei contemporane acțiunii. Într-adevăr, niște situații neașteptate și niște „deznodământuri” pe care nu le-aș fi bănuit. 

„- George, Geroge, calmează-te, i-a spus Lihaciov. Poți constata cu ochii tăi ce se întâmplă dacă nu ne spui ce știi. Nimeni nu se poate pune cu statul, indiferent cât e de grozav - nu-i așa, prizonier Babanava? Loșa e puternic ca un taur, dar tot l-am îngenuncheat.”

Cred că acest volum, Într-o noapte de iarnă, este volumul care ar fi cel mai iubit de către majoritatea cititorilor, întrucât are o poveste care include, în principal, adolescenți, o intrigă de-a drepul interesantă și convingătoare, ingenioasă (descoperirea unui așa-numit club al „romanticilor fatali”, care se bănuiește că ar fi alcătuit din cei care vor să-l coboare pe Stalin de la putere), dar și o dinamică total neașteptată; ar putea fi citit, așadar, ca un thriller extraordinar de bine scris (imaginați-vă, thriller istoric!), dar și ca o poveste despre sacrificiu, o poveste despre puterea schimbării și despre păstrarea speranței și a curajului în cele mai tensionate situații. Într-o perioadă în care nimeni nu avea libertatea gândirii, iar orice cuvânt, înainte de a fi spus, trebuia cântărit cu mare grijă în ceea ce privește înțelesurile pe care le-ar fi putut avea, fiindcă oricând se putea dovedi a fi fatal, personajele noastre dragi trec prin niște situații soră cu moartea, de-a dreptul brutale; doar pentru apărerea propriilor convingeri și idealuri. Și, uneori, chiar din neputință - pentru că dacă susțineai că nu știi ceea ce gărzile voiau să audă, și într-adevăr chiar nu știai, nu puteai scăpa decât în scenariul în care ai fi spus o minciună, riscând să-ți condamni la moarte un apropiat, sau dacă, într-adevăr, ți-ai fi asumat o vină care nu îți aparține. Într-adevăr, niște circumstanțe greu de acceptat!

„Dar și lacrimile pot minți. Fiindcă supraviețuirea era totul pentru Andrei. Mai avea o singură opțiune, să-și joace ultima carte, aceea care-l făcea să-i fie silă de el.”

Atâtea vieți pierdute; atât de multă durere în inimă și, totuși, atât de multă speranță. Contextul vieții de la Moscova este extraordinar de bine ilustrat (evident, așa cum ne-a obișnuit Simon Sebag Montefiore și în volumele anterioare), cu un talent desăvârșit de „a picta” locuri, de a construi atmosfere palpabile, încât cititorul ar putea să meargă, cu adevărat, pe străzile despre care Simon Sebag Montefiore, și chiar ar fi capabil să recunoască oamenii, locurile descrise în poveste, fără să mai fi fost acolo înainte. Moartea celor doi copii, din timpul Paradei, avea să dezlănțuie o serie de evenimente succesive, ca niște piese de domino care se prăbușesc în direcții diferite, căzând peste toți și toate: neîncrederea colectivă, înjunghierea în spate (fazual spus), trădarea, secretele, obiectivele egoiste și „jocurile de culise”; personajele lui Simon Sebag Montefiore devin întruchipări ale unor moravuri, sunt niște personaje complexe, rotunde, alcătuite din lumini și umbre, care întruchipează virtuți omenești și, în fundalul politic stalinist, luptă pentru propriile voci, pentru propriile credințe, pentru propriile sentimente și trăiri. Luptă pentru viabilitatea propriei lor libertăți, fiindcă, dincolo de iubire și pace, omul are nevoie să fie liber și nu prins și zdrobit de talpa unui bocanc din fier! 

„În oglinda de pe peretele din fund se vede pe el însuși, cum o ține în brațe pe Tamara, părul ei prins în coc, gâtul lung, umerii ei care tresaltă. Și el se privește adânc în proprii ochi și citește în ei o cumplită trădare. Consternat, își întoarce privirea spre fotografiile aliniate pe biroul său. Dar în locul copiilor și Tamarei nu vede decât chipul unei femei. Într-adevăr, plânge pentru Mariko, pentru George și Tamriko, dar este totodată un plâns egoist. Se plânge pe el. Și pe femeia de care s-a îndrăgostit cu disperare.”

O carte magnifică, bine scrisă, extrem de detaliată (dar nu cu detalii care ar putea fi percepute ca fiind greoaie, deci plictisitoare; deși am avut tendința de a crede că, într-adevăr, au fost introduse multe fapte istorice în narațiune, ceea ce bineînțeles că a necesitat crearea a parcă prea multe personaje; dar e în regulă, poți foarte ușor să faci abstracție de câteva fără să riști să pierzi din ideea cărții), scrisă într-un stil prozator excepțional, care te vrăjește și te captivează de la prima până la ultima pagină. Într-o noapte de iarnă, cartea în care Montefiore scrie despre iubire, despre devotamentul față de familie, despre dragostea adolescentină, despre adulter, despre viață și despre durere, despre libertate și lipsa ei, încheie această trilogie genială, care m-a încântat și mi-a satisfăcut orice așteptare. Un thriller istoric enigmatic, întunecat, captivant, în care ficțiunea și faptele istorice se împletesc echilibrat, oferind cititorului o lectură dintre cele mai de calitate. Dintre cele mai memorabile - ca întreaga trilogie, și anume Trilogia Moscova, de altfel. Chiar vă recomand cărțile cu mare, mare drag; îmi veți mulțumi mai târziu, când îmi veți da, cu siguranță, dreptate! Să aveți lecturi cât mai frumoase și pline de spor, dragii mei cititori!