Ținutul nomazilor, de Jessica Bruder - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 384

Anul apariției: 2021

Traducere: Mihaela Apetrei

Jessica Bruder este jurnalist specializat în reportaje despre subculturi și zone întunecate ale economiei americane. A scris pentru Harper's Magazine, New York Times și Washington Post, iar în prezent, predă la Columbia School of Journalism. A lucrat la Starbucks, s-a dat cu snowboardul, este pasionată de chitara electrică, a fost, pe rând, casieră într-un magazin de muzică, consilieră de tabără și chelneriță. Locuiește în Brooklyn împreună cu un câine pe nume Max și o mulțime de plante. A mai scris Burning Book și, împreună cu Dale Maharidge, Snowden's Box: Trust in the Age of Surveillance.

„Se simțea autosustenabilă și liberă. Însă acesta era doar începutul. Următorul pas era să-și găsească un trib, o comunitate, ceea ce unii nomazi numesc «familiota».”

Cum să supraviețuiești în America secolului 21! Cartea care a stat la baza filmului omonim regizat de Chloé Zhao și laureat la Oscar. Bestseller New York Times. De pe câmpurile de sfeclă de zahăr din Dakota de Nord până la campingurile din California și programul CamperForce al companiei Amazon, angajatorii americani au descoperit un nou rezervor de forță de muncă ieftină: persoanele în vârstă, fără locuințe stabile. Cu venituri mici și adesea împovărate de ipoteci, victimele invizibile ale crizei economice au pornit cu zecile de mii la drum, în rulote și dube, formând o adevărată comunitate de nomazi. Într-un vehicul cumpărat la mâna a doua botezat „Van Halen”, Bruder a pornit la drum ca să-și cunoască mai bine personajele, oameni din toate categoriile sociale. Însoțindu-le prin diverse locuri de muncă sezoniere, ea spune o poveste convingătoare și emoționantă despre o zonă întunecată a economiei americane, dar ilustrează și forța și creativitatea extraordinare ale acestor americani tipici care, pentru a putea supraviețui, au fost nevoiți să-și mute casa pe roți și să străbată America în lung și-n lat.

„(...) multe dintre aceste suflete rătăcitoare încearcă să scape de paradoxul economic: ciocnirea dintre chiriile în creștere și stagnarea salariilor, adică o forță de neoprit care lovește un obiect imposibil de clintit din loc. Acești oameni se simt prinși ca într-o menghină, consumându-și tot timpul cu munci istovitoare, care le ucid sufletele și pentru care sunt plătiți doar cât să-și achite o chirie sau rata pentru ipotecă, fără nicio cale de a-și îmbunătăți soarta și fără nicio speranță că vor reuși vreodată să se pensioneze.”

Dumnezeule, ce carte bună; și, mai mult decât atât, ce povești de viață! Ce inspirație și dovadă de curaj, de umanitate, dar în același timp, cu un strop de nebunie și durere. Ținutul nomazilor este cartea pe care am așteptat-o încă de când am văzut filmul (ce-i drept, nu urmărește întocmai aventura jurnalistică a lui Jessica Bruder, însă are ca punct de plecare realitatea pe care aceasta a documentat-o în carte), încă de când Frances McDormand a luat, pentru rolul interpretat, Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal (a treia oară). Ei, bine, știam că această carte are să îmi placă, știam că voi fi martorul unor povești de viață absolut impresionante, așa că am intrat în lectură știind că aveam să ies din ea cu inima sfâșiată și cu emoții până în cer. Și-a fost de-a dreptul așa cum am bănuit: cutremurătoare, sfâșietoare și dureroasă, dar în același timp atât de puternică, plină de curaj, convingătoare și într-adevăr fascinantă. Poveștile unor oameni care și-au luat viața în mâini și, în dorința de a scăpa din ghearele unei societăți hipercapitaliste, consumeriste, bolnave - sau, de multe ori, chiar din cauza urmărilor viețuirii într-un asemenea „mediu” -, și-au luat „casa în spate” și s-au aventurat în lumea largă și infinită, trăind, de pe-o zi pe alta, așa cum pot. Și devenind parte componentă a unei întregi mișcări de răzvrătire și revoluție. Iar ceea ce acești oameni întrupează este adevărata definiție a cumpătării, bunăvoinței, mulțumirii și păcii interioare.

„(...) taberele Amazon începeau să semene tot mai mult cu microcosmosuri ale unei catastrofe naționale. Parcările de rulote gemeau de muncitori care decăzuseră multe trepte de la confortul lor de clasă mijlocie, considerat mereu garantat. Erau purtătorii de stindard ai tuturor perioadelor economice nefaste care i-au afectat pe americani în ultimele decenii. Cu toții aveau câte o poveste.”

Ce au în comun un fost consilier academic al Universității de Stat din Washington, un fost șofer de taxi, un fost director din domeniul artei, un fost manager de birou și un fost jurnalist? Ei, bine, toți, după ce au urmărit în neant the american dream, ani de zile, s-au trezit, deodată, ca într-o conjunctură neașteptată (și, evident, nefericită), trăind în rulote, în dube, călătorind prin America cea nesfârșită, în căutare de muncă; după ani și ani în care au urmărit acest „vis american”, ei au ajuns să-și dea seama că acesta nu este decât o mare, mare bătaie de cap. Ținutul nomazilor, cartea lui Jessica Bruder, documentează întocmai modul în care acești oameni au ajuns să trăiască în dubițe pe care le-au adaptat în conformitate cu nevoile lor de viață, modificându-le pentru a le adăuga o bucătărie micuță, paturi, ferestre, decorațiuni și tot ce este necesar pentru a crea un mediu optim, deasupra limitei inferioare de simplă supraviețuire și subzistență; eu, unul, habar n-aveam de numărul mare de oameni care trăiesc în acest fel, hoinărind de-a lungul Americii în căutare de locuri de muncă, înființând comunități din ce în ce mai mari de oameni care au același stil de viață; mulți dintre ei trecuți de vârsta pensionării, trăindu-și viața de zi cu zi în vehicule și în corporații care-i exploatează oferindu-le niște salarii de nimic: însă, în situația lor, orice este binevenit, fiindcă de asta depinde viața lor, masa lor următoare sau simpla umplere a rezervorului rulotei care-i va duce în următoarea aventură. 

„Mutându-se în autoutilitare și alte vehicule, oamenii puteau deveni contestatari de conștiință ai sistemului care îi trădase. Puteau renaște în vieți pline de libertate și aventură.”

Pe măsură ce costurile vieții au continuat să crească, iar salariile au început să stagneze, mulți au fost forțați să-și părăsească locuințele, incapabili să asigure plata chiriei, a utilităților, în așa fel încât să mai aibă bani suficienți și pentru mâncare sau alte necesități. Astfel, le-a devenit din ce în ce mai greu să își găsească locuri de muncă într-atât de bune încât să le asigure un venit cât de cât potrivit; astfel, oamenii aceștia au fost forțați de aceste circumstanțe să-și găsească „o modalitate de a trăi” care să nu-i solicite peste puterile de care dispuneau: iar mișcarea „nomazilor” a devenit din ce în ce mai populară, strângând zeci de americani laolaltă, în comunități dintre cele mai efervescente și complexe. În această carte, Jessica Bruder ne spune poveștile lor de viață, poveștile acestor nomazi din zilele noastre. Timp de trei ani, aceasta a călătorit prin țară, cunoscându-i și trăind adesea ca ei, folosindu-se de o dubă pe care și-a achiziționat-o întocmai din acest motiv. Bruder scrie cu compasiune, cu perspectivă, despre acești indivizi muncitori și mândri, care găsesc modalități din ce în ce mai creative de a supraviețui și chiar de a se distra. Unii și-au pierdut casele în momentele de criză economică, alții din cauza bolii și a imposibilității de a mai munci; cu alte cuvinte, pentru mulți acest „stil de viață” nu a fost întocmai o alegere benevolă, ci a fost impus chiar de realitatea societății în care trăiau: incapacitatea de a se mai putea integra, deci drama de a se fi considerat marginalizați și „dați deoparte”.

„Și astfel, chiar din inima Marii Crize s-a născut un vis: visul evadării. Evadarea din zăpadă și gheață, din impozite uriașe și chirii, dintr-un sistem economic în care nimeni nu mai are încredere. Evadarea! Pentru iarnă, pentru weekend, pentru tot restul vieții tale. N-ai nevoie decât de un pic de curaj și de o casă-rulotă de 600 de dolari.”

Oamenii pe care Jessica Bruder îi cunoaște sunt plini de speranță și curajoși, încearcă să rămână pozitivi indiferent de circumstanțele în care se află. Sunt, de asemenea, extrem de inventivi: a fost uimitor - pentru mine - să descopăr modurile în care, în dubițele și rulotele lor, încearcă să supraviețuiască, indiferent de greutățile (deseori, chiar incredibile) cu care se confruntă. Trebuie să recunosc că au fost unele pasaje și adevăruri care m-au înfuriat; este imposibil să citești această carte fără să simți o anumită compasiune pentru acești oameni ale căror povești sunt surprinse între pagini, e imposibil să nu te întrebi cum vor supraviețui mai departe, sau dacă vor supraviețui. Dar, în același timp, ei sunt dovezile faptului că viața nu trebuie trăiată neapărat așa cum ne-o arată alții că trebuie trăită, nu trebuie să facem parte dintr-un sistem dezechilibrat, limitant, care taie aripile oamenilor, care face diferențe exacerbate între diferite „pături sociale”, care exploatează, consumă și este de-o voracitate patologică. Nu. Ei sunt dovada faptului că fericirea se arată în forme din ce în ce mai necunoscute, iar omul este capabil să fie fericit fără să fie, în același timp, plin de lucruri materiale și de bani. 

„«În multe feluri, noi, nomazii prezentului, suntem exact ca oamenii muntelui din vechime: ne place să fim singuri și în mișcare, dar avem deopotrivă nevoie ca, din când în când, să ne adunăm laolaltă și să stabilim legături cu oameni care gândesc în același fel și ne înțeleg».”

Celălalt aspect (pentru mine, destul de important și revelator) al acestei cărți a fost documentarea autoarei în ceea ce privește modul în care marile companii profită de pe urma acestor persoane încercate de soartă. Amazon, în special, a găsit o modalitate de a câștiga o mână bună și ieftină de lucru de pe urma acestor „oameni trecători”. Ei trimit persoane însărcinate cu recrutarea lor chiar în taberele pe care „nomazii” și le creează, pentru a le promite locuri de muncă temporare, de vacanță; le promit parcare gratuită și salarii satisfăcătoare. Totuși, aceștia sunt oameni de 60, 70 sau chiar 80 de ani, forțați să muncească (și) 12 ore pe zi. Este vorba de o muncă fizică solicitantă, deseori soldată cu accidente tragice, în schimbul unor bănuți de nimic. În fine, nu aș putea spune nimic despre un antreprenor cum e Bezos, fondatorul, care are o avere netă de peste 100 de miliarde de dolari; nu e capabil să plătească un salariu integru unor persoane? Mda. Oricum, cartea este tare bine documentată, reiterând, încă o dată, cât de capabili sunt oamenii să-și găsească modalități de supraviețuire, bucurându-se în continuare de frumusețea vieții. Majoritate oamenilor despre care scrie Jessica Bruder au ales să-și vadă viața ca una eliberată de materialist și consumerism, mai degrabă decât una plină de dificultăți și greoaie. Mi-a fost greu să nu fi simțit un oarecare sentiment de invidie în acest stil de viață liber, dar, totuși, cu siguranță nu este unul pe care mi-l doresc. 

„«... Acceptarea sărăciei și a faptului că ești probabil considerată săracă este un lucru dificil. Acest stil de viață ni s-a prezentat drept incitant și inovator, și așa și este. În orice caz, adevărul în treaba asta e că cei mai mulți dintre noi fac asta din cauza situației financiare... (...)».”

Am închis această carte având în minte un respect profund pentru această familie de nomazi. Pentru acești oameni care și-au luat viața în mâini și trăiesc liberi, lipsiți de încorsetările unei societăți care, de cealaltă parte, îi vede ca niște inadaptați, ca niște incapabili, ca niște homeless fără rost în viață, exploatându-i în cele mai nerușinate și oribile moduri cu putință. Dar, până la urmă, este vorba despre încercarea lor de a-și asigura un bănuț, chiar dacă este inferior muncii pe care o depun și pericolelor la care se expun, prinși într-un sistem care îi obligă pe oameni, chiar și pe cei bătrâni, să fie parte integrantă a unor astfel de situații și conjuncturi. Chiar vă recomand cu mare drag această carte, Ținutul nomazilor, este o lectură de-a dreptul fascinantă, sunt sigur că o să vă placă, chiar dacă nu sunteți fani ai cărților de non-ficțiune. Foarte ușor, le-ați putea vedea ca niște povești: poveștile unor oameni curajoși, luminoși, fericiți și liberi. Plini de speranță și, cu certitudine, statornici acelor valori umane care se numără printre cele mai de preț: iubirea față de aproapele tău și libertatea ființei! Să aveți doar lecturi frumoase și pe placul vostru, alături de un sfârșit de săptămână liniștit!