Comentează și câștigă

Salutare,

Am revenit cu un nou concurs de comentarii. Cei care vor fi cei mai activi pe blog vor fi premiați cu niște cărți. Vor exista doi câștigători, locul I și locul II, iar cel care va fi pe locul I își va putea alege un premiu din cele două:

„Profețiile maya pentru 2012”, și, deși 2012 a trecut de vreo 3 ani, cartea încă are raționamente interesante și o istorie destul de captivantă. Eh, a fost ceva la vremea ei. „Fugarul”, o carte amuzantă și care activează cititorul într-un mod în care te surprinde. Și două semne câștigate de mine la un alt concurs.

„Laleaua neagră”, de Alexandre Dumas și „Felinarul lui Lewis”, o carte despre puterea divină și dorința de regăsire. Plus un micuț-mare semn de carte - cred. Oricum, e destul de drăguț!

La sfârșitul concursului, care se va termina pe 28 martie, voi număra comentariile tuturor participanților, astfel încât, primii 2 cu cele mai multe comentarii vor avea șansa de a câștiga aceste cărți, astfel:

- cel care va avea comentariile cele mai multe postate, își va putea alege ce premiu dorește din cele două „pachete”;
- cel de pe locul al doilea va primul pachetul rămas;
- dacă cei doi concurenți vor avea un număr egal de comentarii, premiat va fi cel care a postat primul comentariu pe blog.

 Reguli:

• Veți putea posta doar 5 comentarii pe zi;
• Înregistrați-vă pe blog și lăsați-mi GFC-ul cu care urmăriți blogul;
• Comentarile trebuie să fie fraze elocvente și fix pe tema postării;
• Puteți recomenta la postările la care ați comentat deja;
• Pentru a putea câștiga unul dintre premiile de mai sus, trebuie să postați minim 40 comentarii, oriunde vreți voi, la orice secțiune;
• Dacă participați, lăsați-mi numele vostru într-un comentariu. 

Vă aștept cu mare drag!

Și după..., de Guillaume Musso - Recenzie

O carieră de succes sau o viață personală împlinită? Într-adevăr, fericirea vine din ambele părți. Dar care fericire este mai mare, mai frumoasă și înfloritoare? Uneori, răspunsul îl afli din mers, alteori trebuie să iei o decizie. Iar dificultatea nu constă în înclinarea balanței spre una dintre cele două părți, ci în echilibrarea ei. Cariera, parte din viața unui om, precum și familia, presupun, în egală măsură, timp, energie și atenție. Dar tocmai pentru că aceste resurse sunt limitate, omul se mulțumește să triumfe într-un domeniu și să se descurce satisfăcător în celălalt. Fără unul dintre ele simțim însă că ne lipsește ceva. Fie că este vorba de bunăstare profesională, prestigiu profesional, recunoaștere, siguranță materială sau împliniri, mulțumire sufletească, familie.

Guillaume Musso, născut în 1974 este unul dintre cei mai populari scriitori francezi contemporani. Se prezintă simplu: „Guillaume Musso, născut la Antibes, romancier.” Încă de la vârsta de zece ani a fost sigur că va scrie romane. Mama lui, bibliotecară, i-a trezit gustul pentru literatură, hrănindu-l cu „Proust la biberon”. La nouăsprezece ani, Musso a plecat în SUA, unde s-a îndrăgostit de New York. S-a întors în Franța plin de idei pentru romanele sale. A debutat în 2001, cu romanul „Skidamarink”. 

Primul roman scris de către acest autor pe care l-am citit a fost „Vei fi acolo?”, recenzia AICI, de care m-am îndrăgostit încă de la primele pagini. Cred că nu îi veți înțelege geniul decât dacă îi citiți măcar un roman - credeți-mă, este deajuns ca să vă provoace „epidemia Guillaume Musso”. La mine a mers! Dar nici că vreau să mă tratez de ea, scriitorul acesta este pur și simplu superb. 

Romanul „Și după...” a fost romanul ce l-a dus pe acest scriitor pe culmile succesului. Este un roman dramatic, ce surprinde drama lui Nathan Del Amico, avocat de prestigiu din New York, ce dorește prosperitatea carierei sale, țintind cât mai sus - dovadă fiind faptul că nu avea niciun proces pierdut și numeroasele recomandări primite - dar care, din cauza dedicării sale în totalitate meseriei și sacrificării celei mai mari părți a timpului său acesteia, divorțează de femeia pe care încă o iubește, având sentimente profunde dar neînțelese atât pentru ea, Mallory, cât și pentru fiica lor, Bonnie. Drama constă tocmai în faptul că Nathan realizează cât de importantă este, de fapt, familia, în viața unui om, și cât de superficial este să trăiești în patima succesului și a banului, patimă ce l-a făcut să se înstrăineze de familie, închizându-se în întunericul cărnii sale, fapt ce a dus la destrămarea ei. Acum, după ce a realizat aceste lucruri, pare că totul este mult prea târziu și că nimic nu mai poate fi reparat, dar viața este... imprevizibilă și ciudată.

Toată magia începe în îndepărtata insulă Natucket, când un băiețel de opt anișori o salvează pe prietena sa de la înec, care s-a aventurat lângă de lac și a alunecat, dar pentru a o salva acesta face cunoștință cu „brațele întunecate care îl trag în adâncuri” și apoi „cu o lumină albă”. Aflat în comă pentru o lungă perioadă de timp, medicii fiind rezervați în privința supraviețuirii sale, micuțul băiețel revine la viață într-un mod miraculos și pare sănătos ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic. Să fi fost, oare, posibilitatea înecului un pod între două lumi, sau ce-ar fi vrut, oare, Guillaume să zică prin imaginea „luminii albe”?

Peste douăzeci de ani de la accident autorul ni-l înfățișează pe Nathan - avocatul de care vorbisem - în apartamentul săi din Manhattan, simțindu-se singur și părăsit, fiind separat de fata sa și de fosta soție, însă conștient că există un loc ce mereu are să-l aștepte cu brațele deschise: firma Marble&March, unde acesta activa ca avocat și „era cel mai bun”. Simțindu-se din ce în ce mai straniu, Nathan îi face o vizită domnului doctor Garrett Goodrich, care, într-un mod neașteptat, are să-i schimbe acestuia viața. Viziunea sa despre viață, capacitatea sa de a prevesti ineluctabila moarte, însoțită de dovezi clare ale aptitudinii sale total paranormale și inexplicabile, îl dau peste cap pe avocat și-l fac să-și pună întrebări fără răspunsuri. Aflarea faptului cum că există persoane speciale numite „Mesageri”, a căror misiune este aceea de a-i pregăti pe cei aflați în pragul morții să părăsească această lume într-un mod cât mai liniștit, mai curat și primitor, îl fac pe eroul nostru să realizeze că, după ce pune lucrurile întâmplate cap la cap, nu mai are mult de trăit. Cât de dureros să afli acest lucru atunci când știi că ai încă conturi de reglat, că ai răspunsuri de dat și zâmbete de adus, când știi că nu ți-ai trăit viața așa cum ai vrut? Că, după cum și Nicolae Iorga spune, am „risipit ani, iar la moarte cerem clipe”? E dramatic modul în care Nathan încearcă să se confrunte cu demonii trecutului său, încearcă să repare ceea ce timpul n-a reușit să consolideze. Va reuși, oare, să o sărute pentru ultima dată pe Bonnie, va reuși să își ceară iertare de la fosta sa soție, Mallory, iar aceasta să-l înțeleagă și să-i acorde iertarea? Vor înțelege, oare, ce se întâmplă cu avocatul Nathan, cândva dur și aspru în gândire, după cum i-o cere și meseria? Va înțelege, oare, Nathan, ce sunt Mesagerii? Ceva greu de definit. O mică poartă care se întredeschide pentru o clipă în spiritul omului, un fel de fulger, iar prima sarcină a noului Mesager este una foarte grea, pentru că ea constă în a însoți în momentul morții ființa care îi este cea mai apropiată.

Ca de obicei, am scos din carte niște citate care mi-au plăcut mult, pe care le voi împărtăși cu voi:

„Nu, nu mai visa: mașina era încă impregnată cu parfumul lui Mallory. Un miros de vanilie și de flori. În acele momente, ea îi lipsea foarte mult. O simțea prezentă atât de mult în spiritul lui, încât avu de mai multe ori impresia că umbra ei este lângă el. Pe scaunul de alături, ca o închipuire.

Atât de diferite ar fi putut fi lucrurile dacă n-ar fi existat toate astea: banii, diferențele de mediu social, nevoia de a se autodepăși ca să arate că o merită și așa mai departe. Foarte devreme trebuise să-și croiască o personalitate bazată pe cinism și individualism și să ascundă ce era mai fragil în el. Ca să fie unul dintre cei mai buni, să nu fie nevoie să se scuze din pricina slăbiciunilor lui.”

„Vita brevis, ars longa, experimentum periculosum, judicium difficile - Viața e scurtă, arta lungă, experimentul periculos, judecata dificilă.”

„- Nat, să știi că-mi aduc aminte de tot. De toate momentele pe care le-am petrecut împreună, de toate amănuntele, de culoarea cerului și de parfumul nisipului din timpul primei noastre sărutări, de nopțile petrecute sărutându-ne până când ne învinețeam buzele... Îmi amintesc de tot și nimic nu mai contează în viața mea. Așa că nu ai dreptul să vorbești așa cum ai făcut-o.

- Eu...

Voise să spună ceva, dar ea închisese.

Nathan se duse la fereastră. Zăpada continua să cadă peste Central Park. Un vârtej de fulgi mari se rostogolea în fața geamurilor și se așternea pe pervazurile ferestrelor.

Un moment, lăsă privirea să-i rătăcească fără scop, gândindu-se la ceea ce îi spusese soția lui. Apoi, cu mâneca de la cămașă își șterse ochii inundați în lacrimile care-i curgeau în voie.”

„Nu se face oare din ce în ce mai frig?

Nopțile nu sunt oare

din ce în ce mai întunecate?

N-ar trebui să aprindem

lămpile de dimineață? - Nietzsche”

„Acel loc necunoscut și temut.

Acel loc în care vom merge cu toții.”

Le mulțumesc frumos celor de la Cărți Anticariat, site-ul de unde puteți achiziționa numeroase cărți la reduceri și noi, pentru această frumoasă carte și pentru recomandare. De asemenea, pe pagina lor de Facebook este un concurs la care puteți câștia cartea „Obsidian”, pe care, de asemenea, o puteți comanda de AICI cu o reducere de 40%. Astăzi și mâine aveți reducere de minim 40% la toate cărțile, iar pentru cadouri de minim 50%.

Editura RAO

Traducere din limba franceză și Rao Publishing Company, 2006

286 pagini

Insurgent, de Veronica Roth, în ediție de film

Salutare,

După cum v-am spus, cei de la Leda și Corint au planuri mai. Tocmai a apărut în librării ediție tie-in a romanului „Insurgent”, scris de Veronica Roth, al doilea volum al seriei. Puteți vedea o imagine mai jos:

Imaginea este preluată de pe pagina lor de Facebook, așadar puteți achiziționa cartea oricând. O găsiți chiar AICI. Nu ratați filmul, de asemenea, din 20 martie în cinematografe.

Recenzia filmului „Divergent” o găsiți AICI, în caz că sunteți interesați. Seară plăcută și liniștită!

Cărți clasice ale literaturii universale la Corint

Salutare,

Cei de la Editura Corint au planuri mari pentru anul acesta, iar după ce am aruncat privirile printre jurnalul adolescentei Cuckoo Clarke, sau am trăit alături de eroul din „De neînvins”, cei de la Clasic Corint tocmai au scos încă trei cărți:

Cartea poate fi comandată de AICI!

„La jumătatea epocii victoriene, într-o perioadă de avânt a economiei liberale, când Anglia devenise prima putere industrială a lumii, Thomas Hardy reconstituie cu nostalgie, într-o cuprinzătoare frescă romanescă (Remedii disperate, 1871; Sub copacul pădurii, 1872; Departe de lumea dezlănţuită, 1874; Întoarcerea băştinaşului, 1878; Primarul din Casterbridge, 1886; Tess D’Urberville, 1896; Jude neştiutul, 1896) climatul spiritual al Angliei patriarhale. Poetica «romanului regional» s-a îmbogăţit, prin el, cu lirismul robust al evocării «peticului de pământ pe care au văzut lumina zilei» numărul indefinit de «generaţii» şi cu patosul stenic al confruntării cu o fatalitate absolut transcendentă în raport cu viaţa umană, în sânul unei naturi transfigurate de epifaniile luminoase ale Divinităţii.” Cornel Mihai Ionescu

Cartea poate fi comandată de AICI!

    „Fii şi îndrăgostiţi ar putea fi considerat – aşa cum a şi fost – «un roman social», mai ales dacă se acceptă ideea că elementul principal al construcţiei e fundalul, sumbrul oraş de mineri, şi că tragedia familiei Morel e tipică pentru existenţa multor familii din oraşele industriale.Subiectul cărţii nu e, însă, acest fundal social. Atmosfera sufocantă din orăşelul miner şi din familia Morel nu este descrisă pentru sine: lumea aceasta meschină, lipsită de orizont, e mediul în care creşte şi se maturizează Paul, personajul central al romanului. Fii şi îndrăgostiţi e povestea vieţii lui Lawrence până în momentul când izbuteşte să evadeze din legăturile primejdioase cu care îl ţineau prizonier şi oraşul, şi familia. Şi, în primul rând, din cele ce îl înrobeau mamei sale, care ţinea cu tot dinadinsul să-l ajute să urce treptele sociale până în clasa burgheză.” Dan Grigorescu

 

Cartea poate fi comandată de AICI!

„Curând, după ce ni se prezintă personajul şi amintirile care o chinuie pe osândita aflată pe eşafod, desluşim în mulţime chipul soţului, obsedat de ideea neabătută a răzbunării. Cum are să fie pedepsit Arthur Dimmesdale, care va fi soarta fiecăruia dintre cei trei cuprinşi în întunecatul triunghi al păcatului (sau cea a micuţei Pearl) nu ni se spune. Şi adevărul e că nu acestea sunt întrebările pe care şi le pune, în primul rând, cititorul. Dureroasa revelaţie a fericirii de odinioară –, tema recurentă în povestirile lui Hawthorne – fereşte Litera stacojie de primejdia de a deveni un studiu parţial al moravurilor şi mentalităţii din Noua Anglie în întunecata perioadă colonială a istoriei americane. Aşa încât nu e un simplu roman istoric bine informat; într-o proiecţie complexă ce păstrează cu desăvârşită ştiinţă echilibrul între trecut şi prezent, este o analiză subtilă a sufletului bântuit de mari chinuri. Litera stacojie A, stigmatizând un trup de femeie, nu e doar un semn al unei epoci sălbatice, ci şi al unei permanente suferinţe a fiinţei trăind tragedia pasiunii, în căutarea zadarnică a fericirii.” Dan Grigorescu

Mie-mi fac cu ochiul! Pentru mai multe detalii, urmăriți site-ul lor, precum și pagina de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile și concursurile care apar.

Books-Express vine cu noi reduceri (BE cheap)

 

Până în data de 31 martie, Librăria Online Books-Express, de unde puteți cumpăra numeroase cărți din variate domenii, atât în limba română cât și în limbi străine, pe lângă reducerile deja prezente, oferă reduceri de 25% la cărțile din următoarele domenii:

1. Psihiatrie- AICI;
2. Matematică- AICI;
3. Educație- AICI;
4. Relații internaționale- AICI.

Vă așteptăm cu drag!

Ecouri din trecut, de Diana Gabaldon

Cei de la Editura Litera au planuri mari pentru primăvara această. Dovadă fiind noile cărți apărute, precum și romanul proaspăt „Ecouri din trecut”, scris de către Diana Gabaldon. 

Seria narativă Outlander reprezintă un bestseller internațional scris cu multă pasiune de către romanciera americancă Diana Gabaldon. Editura Litera a publicat cel de-al șaptelea volum al seriei, „Ecouri din trecut”. Romanul este o carte despre călători în timp, despre oameni care și-au dorit să schimbe istoria, despre caractere puternice care au luptat pentru convingerile sau pentru iubirile lor. Un roman care rămâne în mintea cititorului.

Claire Randall este călătoare în timp. Ajunsă cu peste două sute de ani în urmă, ea se îndrăgosteşte de rebelul James Fraser, sufletul ei pereche, şi decide să rămână cu acesta în vremurile lui, în secolul al XVIII-lea. În urma unor evenimente care îi pun viaţa în pericol, fiica lor, Brianna, alege să trăiască în relativa siguranţă a secolului XX, la o veche fermă a strămoşilor ei din Scoţia, împreună cu Roger, soţul ei, şi cei doi copii. Dar întâmplările petrecute cu două secole în urmă prind viaţă prin intermediul scrisorilor lui Claire. Fragilele file scot la iveală dragostea ei pentru Jamie Fraser, omul mult încercat în luptă, călătoria lor din Carolina de Nord pe mare, unde întâlnesc piraţi şi iau parte la lupte navale. Căutând să afle cât mai multe despre Claire, Brianna şi Roger descoperă şi lucruri despre ei înşişi, deoarece destinul familiei din munţii Scoţiei pendulează între viaţă şi moarte în Războiul de Independenţă al Statelor Unite ale Americii.  

Grupul Editorial Corint lansează campania „Femei Celebre”

Grupul Editorial Corint aniversează femeile celebre cu o reducere de 30% la toate cărțile despre personalitățile lor. Titluri precum „Harem”, „Hurrem, marea iubire a lui Suleyman Magnificul”, „Sisi” de Jean Des Cars, „Ecaterina cea Mare și „Sissi” a lui Ángeles Caso sunt câteva dintre titlurile ce pot fi achiziționate. Mai multe detalii găsiți pe pagina de Facebook și pe site-ul lor.

The Maze Runner (film) - Recenzie

Aseară, după o zi destul de grea, dar plină de surprize, m-am gândit să mă uit la un film. Știam că mă voi uita la „Captiv în labirint”, pentru că am tot auzit că „e bun” și „merită văzut”! Și chiar eram interesat. 

Am dat ”Play”, am adăugat subtitrarea, m-am pus lângă motan, m-am învelit și, timp de o oră și ceva, aproape două, cât ține filmul, am trăit fiecare secundă. Pe cuvântul meu. Cred că e printre cele mai bune filme văzute în ultima vreme, nu exagerez. Dacă ar fi să fac o comparație între filmele de genul fantasy, cu eroul ales și alte chestii, gen „Divergent”, „Hunger Games”, cred că l-aș clasa lângă „Hunger Games”, dacă nu chiar mai sus. Ce-i drept, când s-a terminat, am rămas mască. Sfârșitul este destul de „nu-trebuia-să-se-termine-aici”. Abia aștept partea următoare!

Thomas, eroul acestui film, „alesul”, se trezește, confuz, într-un lift care urcă și îl poartă într-un loc ciudat. Când liftul (dacă îi pot spune așa) se oprește și ușile se deschid, ajunge în mijlocul unei colonii de băieți, de toate vârstele, care îl întâmpină pe aceasta în Luminiș - un loc ciudat, am crede că în mijlocul naturii, înconjurat de ziduri uriașe din beton. Thomas, buimac, nu știe ce se întâmplă cu el, nu își mai amintește niciun detaliu al vieții sale de înainte de a ajunge în acel loc ciudat. De altfel, nimeni dintre cei de față nu-și mai amintește. Ei știu doar că, în fiecare dimineață se deschid ușile care dau în Labirint, o încăpere malefică, cu sute de cămăruțe și curbe, zeci de înfundături și „dead-enduri”.

Trăind printre acei oameni, Thomas află că fiecare locuitor al Luminișului îndeplinește o sarcină importantă, dar printre cele mai importante se numără cea de Alergător. Alergătorii Labirintului se luptă cu timpul, încercând să acopere o suprafața cât mai mare a sa, descoperindu-i toate cotloanele, înfundăturile, până la sfârșitul zilei când aceste se închide, iar pe coridoarele Labirintului încep să dea târcoale ucigătorii Grievers, niște chestii foarte ciudate, biomecanice, care poartă la ele câte un cod ce se va dovedi indispensabil dacă cei ce trăiesc în Luminiș doresc să se întoarcă acasă. Chiar şi ca nou-venit, Thomas are o senzaţie neliniştitoare de familiaritate cu Luminişul şi cu Labirintul. Ceva zăvorât în amintirile lui ar putea fi cheia care să rezolve misterele Labirintului şi poate chiar pe ale lumii de dincolo de acesta. Veți fi surprinși, credeți-mă!

Un film foarte interesant, drept care nu voi dezvălui mai multe, pentru că ar însemna să stric tot farmecul. Înțelegiți voi!

Povestea își păstrează suspansul până la capăt. Parcă este la el acasă, provocând spectatorilor dese spasme și priviri înfrigrate. În sine, ideea labirintului este foarte interesantă, oferă o idee originală și bine individualizată, având în vedere actorii care, deși pe ici pe colo o dau în bară cu un limbaj lemnos, sunt demni și expresivi.  

Durată: 113 minute

Gen: Mister-Thriller-SF

Regia: Wss Ball

Cu: Ki Hong Lee, Dylan O'Brien, Blake Cooper ș.a.

Fata cu picioare de sticlă, de Ali Shaw - Recenzie

Trecem prin viață și, inevitabil, ne îndrăgostim. Ne îndrăgostim de pământul pe care trăim, de cărțile pe care le citim, de zilele ploioase și cele de vară, de filmele preferate, de oamenii cu care vorbim și de idealurile pe care le avem. De zâmbetele persoanelor dragi și ciripitul călduros al unei vrăbiuțe. Asta este iubirea, chiar dacă ea nu se vede. Iubirea se simte, chiar dacă nu consider iubirea un sentiment, ci o stare, un mod de a trăi și de a supraviețui. Nu cred să se fi scris vreo carte savantă despre dragoste, în sensul vreunei argumentări ex cathedra; așadar, vreun document critic despre cât-de-frumoasă-este-viața-atunci-când-iubești. Fără dragoste rămânem niște existențe incomplete, lumânărești, holograme ce poartă imaginea ființei noastre neîmplinite.

Ali Shaw s-a născut în 1982 și a crescut într-un orășel din Dorset. A urmat cursuri de literatură engleză și creative writing la Lancaster University și apoi a fost bibliotecar la Oxford Bodleian Libray. În prezent, el lucrează la al doilea roman al său. 

Romanul acesta, „Fata cu picioare de sticlă” este un roman hibrid, un melanj de mituri nord-europene, realism psihologic și fantasy, într-o oarecare măsură, și a fost foarte bine primit atât de public, cât și de critică. În toamna anului 2010 a obținut premiul Desmond Elliot, după ce a fost nominalizat pe listele multor premii britanice prestigioase: Costa First Novel Award, Guardian First Book Award, Dylan Thomas Prize, William L. Crawford Fantasy Award. 

În arhipeleagul St. Hauda's Land se petrec lucruri neobișnuite. Ceața dezintegrează orizontul în straturi nemișcate de aer, stânci amenințătoare îți întorc privirea, în mlaștini nesfârșite zboară vite cu aripi de fluture, o creatură transformă totul în alb dintr-o singură privire, meduzele se refugiază în golfuri pentru a muri. Romanul scriitorului Ali Shaw, o fabulă magică despre destin și (in)capacitatea de a-l depăși - depinde de perspectivă - este o combinație emoționantă de mituri nord-europene, realism psihologic și dur, aducător de tristețe - un debut promițător al scriitorului britanic.

Romanul lui Ali Shaw surprinde o poveste de dragoste dintre două persoane, le-am catalogat eu, magice și superioare: Midas Crook, un singuratic, iubitor al liniștii și al naturii, pasionat de fotografie, căutând, într-o încercare de a atinge superiorul, raza perfectă de lumină și Ida Maclaird care, din cauza unei boli necruțătoare și extrem de rar întâlnită, se transformă, treptat, într-o statuie din sticlă. În timp ce Ida acceptă cu resemnare metamofroza în sticlă, Midas, la rândul lui, trece printr-o metamorfoză la fel de dureroasă: aceea de a deveni om. Astfel, putem spune că cei doi trăiesc într-o „coincidentia oppositorum”, într-o atracție a contrariilor, a personalităților diferite. În urma desăvârșirii acestei iubiri, care nu cunoaște planul erotic decât într-o singură secvență a cărții - de o intensitate uluitor de magică - cei doi au să se rupă de teluric, spiritele lor transcendând spațiul limitat al acestei lumi. Nu am simțit niciodată că, citind cartea, trăiesc o poveste de dragoste dintre două persoane. Din contră, i-am simțit pe cei doi protagoniști drept niște elemente ale naturii, cum sunt pământul și rădăcinile unei flori, soarele și ziua, noaptea și stele, luna. Ca și cum existența lor ar fi fost imposibilă dacă ei nu s-ar fi găsit, dacă nu s-ar fi cunoscut - lucru ce se întâmplă destul de greu, din cauza lui Midas, tipul inadaptatului social, pe ici pe colo fricos și greu de abordat.

Datorită stilului său, Ali Shaw reușește să convingă cititorul că viața nu înseamnă doar iubire fizică, cu puseuri ale celei spirituale, și că scrisul nu ce sonstituie numai într-un „sensus litteralis”, ci și într-un „sensus moralis”, plăcerile vieții fiind superficiale, caracterizate de instinctualitatea ființei și de primitivismul erotic. În momente cheie ale acțiunii, scriitorul britanic adaugă elemente fantastice, pentru a reliefa faptul că această lume, în toată fizica ei, nu este întreagă, ci există un univers al posibilităților, viață ad infinitum. Între lucrurile pe care le vedem și cele de care ne temem există, întotdeauna, o contradicție care înclină spre partea în care credem mai mult. Sau, ei bine, de care ne temem mai mult.

După cum v-am obișnuit, am extras din volum niște citate care mi-au atras, în mod special, atenția:

„Amintrile nu erau decât fotografii tipărite pe sinapse.”

 „Degetele ei erau din sticlă pură. O sticlă netedă, transparentă, lucitoare. Semicercuri lucitoare de lumină îi mărgineau fiecare unghie și fiecare cută dintre încheieturile fiecărui deget. Văzute prin degetele ei, punctele argintii de pe pătură se reflectau în vapori metalici. Talpa era și ea din sticlă, dar mai întunecată, și își pierdea din transparență treptat, până când, în apropierea călcâiului, i se îmbina cu pielea: opacă și rozalie ca oricare alta. Și totuși... Cei câțiva centrimetri de tranziție îl uimeau și mai mult decât degetele de sticlă solidă. Oasele se conturau de-abia vizibile înăuntrul tălpii, după care deveneau albe precum crinii și clare în apropierea gleznei nealterate, fiind învelite în ligamente roșii translucide, ce se unduiau în straturi din ce în ce mai dense. În interiorul tălpii, firișioarele de sânge erau blocate, atârnând ca niște vârtejuri de vopsea în blocuri de marmură. Iar în sticlă erau anumite locuri în care pietrificarea nu se desăvârșise: câte o aluniță punctată parcă cu creionul sau câte un fir de păr blond și fin.

Dormea în continuare.

Degetele lui își făcură ușor drum înspre butoanele apartului de fotografiat.”

„- Sticla se răspândește. Mi-e teamă. Acum o lună erau afectate doar vârfurile degetelor.”

 „- Ai sperat vreodată? Te-ai agățat de speranțele tale indiferent de împrejurări? Până când tot ce făceai devenea ridicol?

„(...) Metatarsienele Idei, care înainte rau pe jumătate vizibile, dispăruseră acum în corpurile limpezi de cristal ale picioarelor ei. Firicele de sânge se conturau în jurul gleznelor ei ca bumbacul uzat. Călcâiul, care era înainte piele, devenise un bulgăre greu înăuntrul căruia se întrezăreau pete albe neclare. (...) Venele ufmlate pulsau la capătul tibiei și al gambei, de parcă sângele de aici fugea știind ce avea să-l aștepte. (...) Își dădu seama că picioarele ei lipsite de viață nu mai făceau parte din ea.”

„Începea să se stingă, să paralizeze, capacitățile fizice îi erau îngrădite. Slavă Domnului că făcuse toate acele lucruri la vremea lor.”

„Buzele ei se pliară pe ale lui. Îi numără dinții cu limba. Genele ei picurară lacrimi pe obrajii lui. Încleștarea mâinilor ei se domoli. Buzele ei erau ca un cheag ce se coagula. Își lipi capul de al lui. Cristalinul ochilor ei se gelifică.”

În ceea ce privește exegeții, se afirmă următoarele privitoare la roman și la stilul scriitorului Ali Shaw:

„Fantastică... Doar o inimă de gheață ar rămâne rece”- New York Book Times Review

„Fiecare personaj din acest roman tânkește după o dragoste care pare imposibilă.”- Washington Post

„Ali Shaw are un dar incredibil de a povesti și o mare pasiune pentru cuvinte. Descrierile sale sunt poetice și originale...”- The Washington Times

„O poveste despre dragostea însăși: despre puterea, despre limitele și consecințele ei...”- The Boston Globe

Un roman profund, despre capacitatea omului de a-și găsi iubirea, dar de a nu și-o putea împlini - de unde și drama existențială. O poveste magică despre destin și resemnare. Mulțumesc frumos celor de la Editura Litera pentru posibilitatea de a-l citi, puteți comanda cartea de AICI, cu o reducere de 60% (de la 49,90 RON la 19,90 RON). De asemenea, pe site-ul lor găsiți numeroase cărți la reduceri de nerefuzat, nu pierdeți ocazia.

Editura Litera

336 pagini

Traducere din limba engleză de Smaranda Câmpeanu

Vino în lumea lui Cuckoo Clarke

Bun venit în lumea lui Clarke. Lui Cuckoo Clarke! Da, v-ați dat seama, unul dintre personajele ei preferate este domnul James Bond.

Bun venit în lumea lui Cuckoo Clarke.
Unde zilele sunt zile și nopțile sunt... zile!
Unde nu plouă, ci doar nu e cald și nu se mănâncă înghețată.
Unde notele mici la matematică nu înseamnă note mici la matematică, ci doar note.
Unde nu trebuie să fii nefericit ca să fii nefericit, ci trebuie doar să nu zâmbești.
Unde prietenia înseamnă prietenie, iar a te abate de la a fi prieten nu se acceptă.
Lumea în care, dacă știi cât de mult să prețuiești un lucru, va fi a ta.
Și în care, dacă dormi prea mult... se întâmplă lucruri neașteptate.

Cuckoo Clarke

Luni, 17 ianuarie 2014

 Azi este ziua mea. Adică, a fost. Am împlinit frumoasa vârstă de paisprezece ani. Cât de frumoasă o fi, nu știu, dar îmi place acest număr multiplu de șapte și divizibil cu doi și șapte. Și paișe. Mai încolo nu știu, atât am învățat la școală. Nu pot spune că urăsc matematica, dar mereu mă pierd printre acele numere care mă chinuie și nu-mi dau pace. Nu dau vina pe Soarele frumos de afară și pe gândul că, după ce scap de tortură, am să ies cu rolele și să mă plimb cu Mike, colegul dintr-a șaptea. Nu, nu. În fine, am început de la ziua mea. A fost frumos, mai ales că am primit cadouri. Mama mi-a cumpărat, entuziasmată, sestul de pictură pe care mi l-am dorit de când l-am văzut- abia aștept să-mi desenez pereții cu caractere din animațiile mele preferate și cu formule la matematică. Ha-ha-ha, n-am să fac asta! Tata mi-a cumpărat o pereche de role, de parcă juliturile de pe genunchi și coate nu erau deajuns. Mătușa Katherine, cu care mă înțeleg cel mai bine dintre toate mătușile mele, pentru că mama are două surori iar tata cinci (HELLO, bunica, îți propun un hobby!), mi-a spus că mă va duce, la vara, în Grecia ca să vizităm Turnul Eiffel. Încă sunt sceptică în ceea ce privește acest cadou. Oricum, m-am mulțumit să-mi dăruiască brățara cu scoici pe care cred că am văzut-o purtând-o odată. Vărul meu, Denis, care este la facultatea de tehno-nu-mai-știu-ce mi-a dat un stilou foarte interesant. Cu care să-mi semneze doamna de matematică notele, presupun. Hmm!
Oricum, cadoul ce mai interesant l-am primit de la fratele meu, George. Mi-a dăruit această agendă pe care scriu acum. Mi-a spus că e un „jurnal”. Nu oi fi eu o fată prea stilată, dar ce-i ăla un jurnal? Nu-s chestiile alea de la televizor la care se uită mamaie când merg la ea, de fiecare dată comentând, cu bărbia în poală „Uite, Dumnezeule, ce s-a mai întâmplat!”? Îmi place mult că e cartonat și e roz. E pentru fetițe. Dar eu nu mai sunt o fetiță, sunt foarte mare și responsabilă. Ieri am avut tendința de a-mi face curat în cameră.
Am sfârșit adormind pe mormanul de haine.
Mi-a spus să scriu în el când simt nevoia și să am grijă de el, pentru că îmi va ști toate secretele. Cum să-mi știe toate secretele? Eu nu am secrete.
Oh, aud pașii mamei pe scări.
Trebuie să ascund jurnalul!

Marți, 18 ianuarie 2014

Cine a mai inventat și chimia? N-am nevoie de toate astea, serios. Mă doare capul încă de când am ajuns acasă. Nu știu ce ioni, ce sarcini negative, repartiția electronilor pe margini. Sau straturi? Nici nu mai știu. Cică apa se mai numește și „haș-doi-o”. Ce e asta? Cum să se numească apa haș-doi-o? Adică, cum ar fi să mă duc la mama și să-i spun „Vezi că azi m-am spălat pe față cu haș-doi-o!”, „Vezi că afară plouă cu haș-doi-o!”, „Să nu uiți să pui haș-doi-o în vaza cu flori”. Haș-doi-o, haș-doi-o, haș-doi-o. Zău, într-o zi am să înnebunesc. Cred că deja încep.
În fine, am aritmetica mâine și iar ne ascultă. Trebuie să mă retrag, altfel mă aleg eu cu acel doi din „haș-doi-o”.

Miercuri, 19 ianuarie 2014

Și iată că m-am ales!

Joi, 20 ianuarie 2014

De astăzi îți voi spune Gluck! Salut, Gluck. Eu sunt Cuckoo Clarke și presimt că vom fi prieteni fooooarte buni. Am paisprezece ani și trei zile, deci sunt fată mare. Am ochii căprui, părul căzut peste umeri, deși îmi place să mi-l prind într-o coadă, dar mama zice că fetele ca mine, cu părul frumos, trebuie să-și etaleze podoaba capilară. O ascult, ce să-i fac!? Nu sunt prea înaltă, dar ai mei zic că voi mai crește. Oricum, ajung la raftul de sus al dulapului dacă-mi pun sub picioare băncuța pe care stă tati atunci când citește ziarul. Îmi place ciocolata cu alune, îmi place iaurtul cu bucăți de frute și ador mâncarea gătită la cuptor. Vreau să cred că mănânc sănătos. Îmi place să dansez și să ascult muzică în căști, dar doar când sunt acasă. Mama spune că nu trebuie să ascult muzică pe stradă, pentru că s-ar putea întâmpla lucruri grave. Are dreptate, nici nu știi cum ți-ai putea pierde căștile! Îmi place să-mi fac prieteni, drept care am fost mulți prieteni. Cei mai buni prieteni ai mei sunt Iris, Alexandru, Mădălina și Gabriela, din clasă cu mine, iar din clasa vecină mă înțeleg foarte bine cu Dan și Andrada. Dan este prietenul cel mai bun al Andradei, dar nu prea cred eu că există prietenie foarte bună între un băiat și o fată. Nu-i așa, Gluck? Mike e băiatul pe care-l plac. Dar să nu afle mama, pentru că a zis să mă concentrez la școală și să iau note mari. Mda, sigur! E prietenul cel mai bun al lui Alexandru, care e în clasa a șaptea C, la următorul etaj. Ne vedem de fiecare dată când schimbăm clasele, pentru că el învață în laboratul de biologie, unde ne petrecem noi orele. E așa drăguț, Gluck! E blonduț și are ochii albaștri, iar șuvițele îi cad frumos pe obrazul stâng. Îmi place mult cum se îmbracă și obrăjorii lui sunt foarte ridicați, iar când zâmbește are niște gropițe de îți vine să le mănânci. Nu, nu, glumesc, sunt fată cuminte și nu mă caracterizează asemenea lucruri. 
Iar o aud pe mama.
„Haș-doi-o”, cică.

Vineri, 21 ianuarie 2014

Părinții mi-au spus astăzi că mă iubesc. Ce drăguț!
A fost cel mai potrivit prilej să le arăt carnetul cu nota de la matematică.

Sâmbătă, 22 ianuarie 2014

Neața, Gluck! Ce „neața”, că e ora treișpe. Off, aseară am adormit așa de târziu. Nu am putut să adorm, cred că ți s-a întâmplat și ție. Ah, stai, ești doar o agendă care doarme toată ziua. Ai auzit, Gluck? Dormi în papuci, asta faci. Leneșule! Eu trebuie să fac tot. Ce soartă crudă, să cazi în mâna cuiva care are să te lase în fundul unui dulap pentru întreaga ta existență? Of, of, vor jurnalele sunteți așa expuse destinului. 
În fine. Week-endul viitor de gând să-l invit pe Mike în oraș, în parcul de lângă ștrand. Mi-a spus Mădălina că a vorbit cu Gabi să-i zică lui Alexandru să-i transmită lui Mike că eu, Cuckoo Clarke, ciudata fată din clasa a șaptea, vreau să învăț să merg pe bicicletă. Iar Mike se pricepe foarte bine, cred că ar fi dispus să mă învețe. Crezi că voi reuși să-l fac să mă placă, Gluck?
Gluuuuck? Gluuuuuuuuuuuuuck?
Of, ești tare bătut în cap!

Duminică, 23 ianuarie 2014

Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o! 

Luni, 24 ianuarie 2014

Cică, frate, auzi, „haș-doi-o” e, de fapt, un „H”, de la „hidrochen”, alături de un „2” care habar nu am ce simbolizează. Și, de parcă nu ar fi de ajuns, mai și un „O”, de la „oxigen”.
Rezumând: hidrochen-2-oxigen.
Fir-ar să fie, am trăit (într-)o minciună.

Miercuri, 26 ianuarie 2014

Gluck, salut! Scuze, ieri am uitat să scriu. Ce-i drept, am fost ocupată toată ziua. Ca să-mi  compensez nota de la matematică, mama m-a pus să fac curat în cameră. Cred și eu, Gluck, era și cazul ca cineva să ia atitudine pe aici. Cred că descoperit un maldăr de pizza pietrificate, plus că nu vrei să știi ce am descoperit sub pat. Nu vrei să știi. Bine că te țin la loc sigur, în cutia de pantofi a mamei. Pe care o țin sub pat. Sub celălalt pat. Oh, cred că am uitat să fac curat acolo. Prea târziu acum. Mi-e somn!
Mult succes până mâine.   

Joi, 27 ianuarie 2014

Ce-i drept, îmi place biologia! Mi se pare super interesantă, iar în clasa a șaptea afli, ei bine, și lucruri interesante privitoare la... Eh... Știi tu... Chestii! Privitoare la oase, la mușchi, la dinți, gură, degete, păr, față. Chestii dintr-astea. Ei, Gluck, nu știi tu! Nu știi. Corpul uman mi se pare fascinant. Fascinant!

Vineri, 28 ianuarie 2014

Mike, Mike! Am ceva să îți spun. Încă de când te-am văzut prin școală mi-a plăcut de tine. Da, de tine! Simt că și tu mă placi. Mă placi, nu, nu, nu? Hai, zi că da, te rog. Normal că mă placi. Pentru că vreau. Mi-a spus mami că dacă îmi doresc ceva cu adevărat, cu siguranță are să se împlinească. 
Iar eu îmi doresc cu adevărat.
Deci se va împlini.
Logic, nu?
Logic.
Scuze, Gluck, m-am pierdut cu firea. Îmi repetam discursul de mâine.
Am emoții!
E normal să am emoții?
Nu am mai avut emoții decât atunci când mi-a ridicat caietul pe care l-am scăpat (tot din cauza lui, bineînțeles).
Nu trebuie să am emoții, trebuie să am încredere în mine. Tot mami mi-a predat lecția asta. 
Trebuie să am încredere în mine.
Salutări, Gluck, să îmi ții pumnii... Sau, paginile, în fine. Înțelegi tu.

Sâmbătă, 29 ianuarie an necunoscut

GLUCK! Ce piersici s-a întâmplat? Azi l-am văzut, dar era mult mai mare. Zău, serios, nu-mi pot explica. Avea păr pe față, dar îi stătea surprinzător de bine, iar brațele îi deveniseră musculoase, iar trupul zvelt. Și era foarte înalt. Cred că abia îi ajungeam la stern (ți-am zis că-mi place biologia). Deci, vai, părul i s-a întunecat, devenind un fel de șaten spre blond. De cum l-am văzut, am zbughit-o spre casă. Inițial, am crezut că nu e el, dar i-am recunoscut bicicleta și tremuratul din voce, atunci când a strigat confuz către mine. Când am ajuns acasă, ai mei erau de negăsit. I-am căutat peste tot, de obicei îi găseam la vecini discutând despre chestii politice (a se citi „neinteresante”), dar nici acolo nu erau. Am încercat s-o sun pe Iris, care a rămas tare surprinsă când m-a auzit.
„- Cuckoo... Tu ești? Hei, scumpo, nu ne-am mai auzit de când am termiant liceul. Ce mai faci, cum mai ești? Tot cu fotografia ai rămas?”
Fotografie, liceu, terminat? Ce s-a întâmplat?
Apoi l-am sunat pe Alexandru. De fapt, am încercat să-l sun, dar vocea robotică mă anunța că „numărul abonat nu poate fi contactat”.
Nu aud pași jos la parter, dovadă că părinții mei încă nu s-au întors. Uf, mă simt foarte ciudat.
Ce mă sfătuiești să fac, Gluck, ce mă sfătuiești să fac?
Gluck?
Gluck?
Acum chiar că nu mai știu ce să cred!

Am acceptat provocarea frumoasă a celor de la Corint Junior. Intră pe pagina lor și caută mai multe detalii, cu siguranță o să-ți placă. Detalii, de asemenea, și pe pagina celor de la Editura Leda, cărora le mulțumesc pentru frumoasele surprize.

Voi, dragi cititori, aveți idee ce se va întâmpla cu eroina noastră, Cuckoo Clarke? Hm, eu abia aștept să aflu!