sâmbătă, 27 iunie 2020

Haul dm - ce mi-am mai luat și părerea despre ele


Salutare, dragi cititori,

Luna aceasta am mers iarăși în dm și mi-am luat (și) alte bunătăți de la ei. Sincer, drept să vă spun, mi se pare cea mai OK drogherie din punctul de vedere atât al produselor (o gamă foarte variată și complexă, de la produse de îngrijire, până la produse de uz casnic - detergenți, produse de pardoseală, dezinfectanți pentru bucătărie și chiar produse alimentare -dmBIO e printre mărcile mele preferate). Am să vă arăt, mai pe scurt, ce mi-am luat eu și ce părere am de aceste produse. 

Mi-am luat destul de multe chestii, ce-i drept, mi-am refăcut niște stocuri și de asemenea sunt și unele produse pe care am vrut să le încerc și de care am mai auzit de la alții sau, pur și simplu, le-am văzut pentru prima dată. Totuși, am rămas fidel anumitor creme cu care mă împac foarte, foarte bine și pe care le folosesc în mod constant (de cele mai multe ori seara, înainte de a mă băga în pat). După părerea mea, fie că ești băiat sau fată, este foarte important să ai grijă de sănătatea pielii tale, întrucât o piele sănătoasă, la o adică, reflectă de multe ori un status imunitar benefic. Am auzit destul de multe comentarii de-a lungul timpului, for real, și astfel nu mi-a venit să cred ce părere pot avea unii și cât de ușor pot să blameze un comportament adecvat pe care îl are cineva în această direcție. Dar, în cele din urmă, chiar nu-mi pasă, pentru că eu știu cel mai bine ce e benefic pentru mine și pentru sănătatea mea, dincolo de ideea de a-ți îngriji pielea și trupul (nu doar prin utilizarea corespunzătoare de produse de skincare, ci prin abordarea a numeroase direcții în vederea realizării acestui lucru). A, da, pisica nu, din păcate, nu se găsește la dm. :)

Voi începe prezentându-vă aceste trei deodorante pe care le-am achiziționat. Sincer, cum e vară, știm prea bine, este absolut necesar să folosim deodorantul (nu vă sfătuiesc să folosiți vreun antiperspirant, blochează transpirația ceea ce împiedică, astfel, eliminarea toxinelor - care este, de fapt, și rolul transpirației). Eu le folosesc pe cele de la SEINZ de aproape un an, îmi plac foarte mult pentru că nu au aluminiu (unii pot avea iritații destul de neplăcute de la acest ingredient) și nici nu au un miros care persistă și e sufocant (în zilele călduroase, poți găsi ca deranjant un miros prea intens de parfum - așadar, neavând un miros tocmai intens, înseamnă că nici nu sunt așa integrității epiteliale). Mi-am mai luat și un deodorant Rexona Men, deoarece am vrut să-l încerc. Sincer, are un miros fresh, interesant, însă lasă niște urme ciudate, chiar dacă, înainte să-l folosesc, îl agit bine. Și nu doar că lasă urme, dar și are niște „sedimente”, să le spun așa, care pătează și deranjează. Îl folosesc mai des când stau în casă, deoarece nu vreau să risc să apară urme jenante, când sunt afară, în urma folosirii sale. 

Și luna trecută mi-am cumpărat o apă de gură de la Dontodent, deși nu obișnuiam să folosesc așa ceva. Totuși, mi-am dat seama că o igienă orală corespunzătoare și completă necesită și folosirea unui asemenea produs. Pe mine, unul, o sticluță dintr-aceasta m-a ținut o lună întreagă. Nu e nevoie să folosești o cantitate exacerbată atunci când te clătești/speli, deoarece acțiunea sa se simte chiar și la cantități mici. Cel mai mult îmi place faptul că nu are alcool, nu are un „gust” înțepător care să mă deranjeze, așa cum mi s-a întâmplat când am încercat alte produse sub această denumire. Și prețul este avantajos - după cum v-am zis, pe mine m-a ținut o lună întreagă această sticluță. De asemenea, mi-am mai luat și niște măști de la SEINZ și niște măști de care n-am mai auzit dar pe care am vrut totuși să le-ncerc. Pe cele colorate nu le-am încercat încă, însă pe cele de la SEINZ, da, și ce vă pot spune este faptul că le folosesc de obicei după duș (un pliculeț mă ajunge cam de două ori), și se simte efectul hidratant, însă ce nu-mi place deloc este faptul că au un miros cam intens, destul de neplăcut, deci au ceva parfum adăugat. Am să-ncerc să le folosesc totuși mai rar, deși tenul meu pare să nu reacționeze neplăcut cu vreun compus chimic din parfum. Oricum, sincer să fiu, îmi plac mai mult măștile pe care vi le voi arăta mai jos, deci probabil voi renunța, pe viitor, la cele de la SEINZ.

În poza din dreapta sunt câteva dintre produsele mele preferate. Cred că le voi folosi mereu. De fapt, sunt sigur, nu doar cred. Aftershave-ul, cel din stânga, ultimul, pentru mine a fost o revelație. Nu foloseam niciodată aftershave deoarece îmi irita tenul și „îl agita”, în schimb acesta chiar nu are vreun efect de genul, nu mă ustură după ce-l aplic și simt imediat cum acționeză, calmându-mi pielea și lăsând-o fină. Chiar e un produs de care mă declar 100% mulțumit, deoarece nici nu trebuie să folosesc mult, întrucât se întinde ușor și are o acoperire largă. Apoi, folosesc un gel de curățare de la BaleaMEN, tot din aceiași gamă cu acel aftershave și acele măști. E genial (sunt impresionist, știu!) deoarece nu are parfum, nu îmi usucă fața (așa cum mi se întâmpla uneori când foloseam alte geluri de curățare, cum e cel de la Gerovital Stop Acnee) și lasă tenul catifelat și fin. Eu îl folosesc de obicei dimineața și, uneori, seara, înainte de a-mi aplica crema (de obicei hidratantă). De asemenea, după cum v-am spus și mai sus, prefer aceste măști de față în defavoarea celor de la Seinz. Contrar lor, acestea nu au un miros deloc intens (abia miros puțin) și acționează foarte rapid (cam în 10-15 minute după ce am aplicat-o, o îndepărtez cu un șervețel umed). Un pliculeț mă ține chiar și trei zile (folosind masca o singură dată pe zi), iar prețul este super OK, așadar nu văd niciun motiv pentru care nu le-aș folosi, cu drag, în continuare.

Aici sunt câteva dintre produsele mele preferate. Pur și simplu ador crema pentru piele sensibilă (cea din dreapta, ultima, în cutie albă), deoarece se potrivește perfect tenului meu. De obicei o folosesc seara, cel mai adesea, și-mi calmează rapid tenul, lăsându-l catifelat și fin. Chiar îmi place și are un preț extraordinar (raportat la efectul pe care îl are asupra tenului meu). o folosesc de vreo patru-cinci luni și cu siguranță am s-o folosesc mult timp de acum înainte. Apoi, imediat după, am o cremă hidratantă, o folosesc și pe aceasta de vreo două luni și îmi place mult că are o absorbție rapidă, n-are un miros deloc intens și neplăcut și o pot folosi și pe timpul zilei, chiar dacă ies afară - nu îmi lasă tenul lucios, întrucât, după cum am zis, se absoarbe rapid. V-o recomand în caz că aveți un ten uscat. Următoarele două, de la dmalverde (marca mea preferată) sunt o noutate pentru mine, nu le-am mai încercat până în această lună. Dar le-am încercat și pur și simplu m-au surprins plăcut: îmi place efectul de hidratare pe care îl au și faptul că trebuie să folosesc o cantitate foarte, foarte mică pentru a reuși să-mi acopăr în intregime tenul. De asemenea, se absoarbe rapid și au un efect catifelant care-mi place la nebunie, precum și un efect calmant care se simte instant. Nu au miros intens, nu usucă pielea, iar a doua zi când mă trezesc tenul meu este mult mai luminos. Cu siguranță le voi folosi mult timp de-acum înainte. Iarăși, mă întors la preț și vă spun că au un preț, raportat la calitate, foarte accesibil. 

Aici sunt niște geluri de duș pe care pur și simplu le ador. Unul i l-am luat mamei, cel din dreapta, pentru piele sensibilă, deoarece știu că mi-a spus să-i iau și ei ceva dacă tot le laud atât de tare. Haha! Cel din mijloc e folosit în momentul de față, îmi place mult mirosul său revigorant și faptul că persistă și după ce mă clătesc (nu intens, ce-i drept, dar nici nu mi-ar plăcea asta). Cei de la dm chiar au niște geluri de duș extraordinare, sunt câteva de care pur și simplu m-am îndrăgostit - de la marca alverde, mai ales, au niște geluri de duș care pur și simplu miros incredibil și au un efect revigorant perfect, numai bun pentru vremea aceasta călduroasă și, din păcate, sufocantă de multe ori. În stânga este un gel de duș de la elmiplant, eram curios cum este și l-am folosit. Lasă pielea fină și are un miros foarte frumos, exotic și proaspăt. Totuși, nu știu dacă e neapărat preferatul meu - cred că i-l voi da și pe aceasta mamei, deoarece mi-a spus că-i place tare mult cel pe care i l-am dat deja. 

Aici mi-am luat o cutie de vaselină, n-am mai folosit niciodată până acum în schimb am înțeles că e foarte indicată în cazul în care ți se usucă buzele, și poate fi folosit chiar și pe ten sau corp (nu am încercat asta totuși). În schimb, l-am folosit chiar ieri, după ce am ieșit afară și bătea un vântișor care, combinat cu căldura, a avut un efect nociv asupra buzelor mele - au început să se înroșească și să mă usture). Aseară, înainte să adorm, l-am folosit și dimineață n-am mai avut nicio problemă - dovadă că, într-adevăr, hidratează intens și protejează împotriva uscăciunii sau a altor afecțiuni. De asemenea, mi-am luat și o spumă de ras și un gel de ras; cel mai adesea folosesc gelul, deoarece spuma tinde să-mi usuce tenul și să-mi lase o senzație neplăcută. Dar n-am aceiași problemă și dacă folosesc un gel de ras. Cele de la BaleaMEN au un preț super OK și chiar merită. Un tub dintr-acesta mă ajunge și două luni, uneori, asta dacă îl folosesc o dată pe săptămână. În general, o lună, o lună și câteva zile, și-apoi trebuie să-mi cumpăr altul. Crema din stânga, tot de la dmalverde, n-a fost folosită, așa că nu vă pot spune prea multe despre ea; doar că a avut un preț la reducere și n-am putut rezista să nu o achiziționez. Cred că era redusă la jumătate din prețul inițial. 

Aici sunt niște produse pentru mama. Cu toată izolarea aceasta și date fiind niște condiții actuale, n-a mai reușit s-ajungă ea să-și achiziționeze. Așa că m-am gândit să-i fac eu o surpriză și să-i refac stocul pe care îl are. I-am luat o cremă de zi, una de noapte, creme despre care am auzit multe păreri bune; știu că deja avea și ea niște creme pe care le folosea în mod constant și continuu, dar am zis că ar fi OK, de ce nu?, să încerce și altele - prețurile au fost super OK (de fapt, dacă vine vorba de mama, nici nu m-aș fi uitat vreodată la prețuri); două creme pentru mâini, deoarece este foarte important, după cum v-am mai spus, mai ales în perioade de genul (și nu mă refer doar la vreme), în care trebuie să ne dezinfectăm mâinile constant, deshidratându-le și riscând să le irităm, să ne hidratăm corespunzător pielea mâinilor (știu numeroase cazuri de persoane care au mâinile crăpate, uscate, descuamate, din cauza alcoolului din compoziția dezinfectanților) - foarte multe păreri pozitive am auzit despre aceste creme, încât, data viitoare când mă duc, îmi voi lua și eu. Eu nu mi-am achiziționat pentru că în momentul de față folosesc altă cremă care-mi place, și nu vreau să mă aglomerez și să risc să expire sau altceva. De asemenea, i-am luat și un gel de unghii pentru că mi-a spus că are nevoie de unul. 

Tot pentru mama, după cum v-am spus, i-am luat niște lapte nutritiv Doina, cu vitamina A și F, deoarece știu că îl folosește de ani buni. I-am luat și o cremă pentru picioare, ca să fie, totuși, treaba completă. Din curiozitate, am încercat și eu să folosesc acel lapte Doina, îmi place mult faptul că n-are un miros intens, n-are parfum adăugat, și chiar hidratează, hidratează bine de tot, poate fi folosit atât pe față, cât și pe corp, și-am înțeles că poate fi folosit astfel și ca demachiant (nu e cazul, ce-i drept, la mine cel puțin). Cred că am să-mi iau și eu un tubușor dintr-acesta, deși am un lapte de corp deja și aș vrea să-l termin pe acela întâi. Folosesc laptele de corp de obicei după duș, seara înainte de culcare, deoarece îmi place cum miroase și, știu că sună ciudat, dar mă ajută să-mi calmez pielea și să dorm mai bine. Iar în dreapta am achiziționat niște odorizante pentru cameră. Mi-am mai luat acum vreo două luni, cu vanilie și măr, și mi-au plăcut mult; deși au un miros puțin sintetic, nu neapărat natural, e totuși unul plăcut și se simte o frumos în cameră. Dacă îl agit, bineînțeles, miroase și mai intens. Dar îmi place, sincer, și ca decor, iar mama e pur și simplu înnebunită, la drept vă spun, după ele. Mi-a spus să merg să-i mai cumpăr vreo șase, vrea să invadeze toată casa cu ele! :) 

Cam asta e tot. Sper că vă plac postările de genul cele de data trecută chiar au prins și au niște vizualizări destul de mari. Mie-mi place să văd ce și-au achiziționat alții, mă inspiră și astfel știu și eu ce-aș putea cumpăra, fără să fac „vreun test” pe propria piele! :) Să aveți un weekend liniștit și cu multă pace, plin de tot ce vă doriți! 

Lansare internațională: Simfonia sălbatică, de Dan Brown (Editura RAO)


luni, 15 iunie 2020

Papesa Ioana, de Emmanouil Roidis - Recenzie


,,În râs, și doar în el, stă diferența dintre om și bestie, și cu cât râzi mai mult, cu atât ești mai uman.” - Emmanouil Roidis

Editura: Vellant
Rating: 5 din 5 steluțe 
Număr de pagini: 352
Anul apariției: 2018
Traducere: Claudiu Sfirschi-Lăudat

EMMANOUIL ROIDIS s-a născut la 28 iulie 1836, în orăşelul Ermoupolis din insula Syros, şi s-a stins din viaţă la 7 ianuarie 1904. După ce a petrecut o vreme în Italia şi Germania, Roidis a ajuns şi în România, stabilindu-se temporar la Brăila. Aici a lucrat ca secretar la compania unchiului său, Dimitrios Rodokanakis, şi a tradus în secret Itinerariul lui Chateaubriand, pe care îl va publica, în cele din urmă, în 1860. A petrecut doi ani împreună cu familia în Egipt, iar în 1862, ca urmare a morţii neaşteptate a tatălui său, s-a stabilit definitiv la Atena, hotărât să abandoneze negoţul şi să se dedice literelor. În 1866 a publicat romanul Papesa Ioana, o satiră a clerului Bisericii de Apus și de Răsărit din epocă, cu subtitlul ,,Studiu medieval”. Subiectul romanului nu este altceva decât un pretext care îi slujeşte autorului spre a critica realitatea socială, politică şi religioasă a vremii sale. De aceea, romanul a stârnit reacţiile cele mai diverse, care au mers până la anatemizarea lui de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia. În ciuda (sau datorită) anatemei, cartea a cunoscut un succes imens, făcându-l celebru pe autor. Preocupările literare ale lui Emmanouil Roidis nu se opresc la roman, ci acoperă un spectru foarte larg: nuvele, studii critice, texte politice, traduceri, eseuri şi articole de ziar. Toată această operă, scrisă – şi aici găsim un prim exemplu de ironie tipic roidiană – în limba puristă (katharevousa), deşi autorul ei era un apărător al limbii demotice, îşi propune desfătarea estetică şi educarea cititorului grec în spiritul literaturii antice și al culturii europene.

Dacă ar trăi astăzi, Emmanouil Roidis ar fi – probabil – activist social și influencer cu peste 20 000 de fani. Însă în 1866, când a publicat în Grecia Papesa Ioana, tot ce-a reușit să obțină a fost anatemizarea de către Sfântul Sinod. Satiră spumoasă, roman cu măști, comedie de moravuri și cea mai iconoclastă viață de Papesă scrisă vreodată, textul de față îl pune pe Roidis în compania unor Rabelais, Voltaire sau Swift – și îl face contemporanul nostru.

Am văzut întâi filmul. Evident, nu prea se leagă între ele, dar nu asta contează (de precizat că am văzut filmul din 2009, cu Johanna Wokalek în rolul Papesei, nu pe cel din 1972, cu Liv Ullmann - nu știu astfel care dintre cele două urmărește, mai precis, romanul de față; sau, în cele din urmă, măcar dacă o face vreunul dintre ele - diferențele dintre roman, respectiv ecranizarea cinematografică, sunt considerabile). L-am văzut la o oră de istorie din clasa a IX-a, și știu că m-a intrigat încă de atunci. Dar, în cele din urmă, n-a rămas decât un film care mi-a plăcut și m-a făcut curios, iar preocupările mele n-au mers mai departe în direcția unei cercetări mai amănunțite și profunde. Și, totuși, mi-a rămas în minte acel film, acea întâmplare, acel mister, acea întrebare care a interesat mult timp Biserica Catolică „chiar a existat o Papesă, sub numele ei de Ioan, provenit din Ioana, în rândurile bisericești”? E posibil să da, la fel cum e posibil ca și totul să fie o simplă neînțelegere sau legendă (dar, ce-i drept, o legendă frumoasă), iar de aici nu putem decât bănui sau crede, pe baza unor dovezi și a unor contra-dovezi, să spun așa. Ei, bine, cartea de față a lui Emmanouil Roidis pledează în vederea existenței unei asemenea Papese, dar a cărei imagine a fost pusă sub îndoială, evident, pentru că totul ar fi fost considerat, în acea vreme, ca ceva nefiresc, ceva chiar scârbos, scos din raționalitatea clericii bisericești și din temporalitatea întâmplării. Nu știu dacă o fi cazul și-n ziua de azi, dar, na, bănuiesc că nu s-au schimbat prea multe, iar femeia în rândurile bisericești încă e un subiect tabu și pe care, de-altfel, n-aș vrea să-l dezbat pentru a nu crea polemici și situații neplăcute.

N-am să vă spun despre viața Ioanei, despre cum a început totul și cum a ajuns să ocupe scaunul divin al alesului (am să vorbesc în această recenzie nu dintr-o perspectivă a posibilității de a se fi întâmplat toate acestea, ci din perspectiva certitudinii, în care aceste lucruri chiar s-au întâmplat), cum a reușit să ascundă atâția ani faptul că este femeie și circumstanțele care, de altfel, au ajutat-o să facă acest lucru. N-am să vă povestesc despre îndeletnicirile fețelor bisericești, a mai marilor învățați și cronicari și tot ce „spun” analele papale în vederea transformării acestei istorii într-o simplă, după cum chiar ei o numesc „legendă”. Scepticismul totuși n-ar fi ajuns la o concluzie, la o adică, scepticii antici, ci la o simplă îndoială, necredință, ridiculizând și luând totul ca fiind „o cacealma”, dar, în cele din urmă, toate părerile lor și argumentele solide nu sfârșeau decât în „nu știu”. Ei bine, nici eu nu știu, dar sunt sigur că această întâmplare e o parte integrantă a istoriei, încă tabu: cum să urce, domle, o femeie pe tronul Sfântului Petru? Evident, începând cu secolul al XVI-lea, deși istoria în sine a fost consemnată și reiterată chiar de cronicarii cei mai învățați, care au scris că această Ioana chiar a existat și a ocupat tronul papal, se pare că anumiți istorici au trudit cu adevărat pentru a o șterge pe această femeie, „ca pe o murdărie sau o pată”, din șirul tuturor papilor, punând totul sub îndoială și sub ideea unei întâmplări ireale, parcă inventată pentru a distra oamenii. Dar am să vă spun despre ce cred eu, de fapt, că s-a întâmplat, asta în scurte cuvinte, că nu-s istoric și nici cronicar și nici n-am citit prea multe despre Papesa Ioana, deși există numeroase scrieri latinești, articole, netulburate în biblioteci. 

Am citit cartea destul de greu, pentru că am vrut s-o rumeg cât mai bine și corect (să spun așa), să-mi fac o imagine cât mai obiectivă asupra a ceea ce de fapt s-a întâmplat. N-am scăpat din vedere numeroase trimiteri ale autorului (și când spune „numeroase”, mă refer la sute de trimiteri - la rândul lor, cu explicații), numeroase note pe care, de-a lungul lecturii, le aduce făcând referire la alte scrieri, la alți cronicari, la alți autori. Eu unul, după cum am spus și mai sus, voi vorbi în această recenzie știind ceva cert, anume faptul că această Ioana chiar a ocupat, în timpurile vieții ei, tronul papal, și-a condus una dintre cele mai mari puteri ale acestei lumi. De ce? E simplu. Există dovezi ale acestui fapt, vezi statuia care s-a construit în locul în care, dintr-un motiv chiar interesant, a murit Papesa Ioana. Jean de Mailly chiar o spune (1099): „Unul dintre Papi nu este inclus în lista oficială a Suveranilor Pontifi. A fost o femeie care s-a deghizat în bărbat și a reușit să devină, astfel, cardinal, apoi Papă. Într-o zi, în timp ce se afla călare pe un cal, născut un copil. Imediat, potrivit legii romane, a fost legată de coada calului și târâtă și ucisă cu pietre. În locul în care a fost îngropată, scrie Petre, Pater Patrum, Papisse Prodito Partum (O, Petru, condamnă nașterea femeii Papă).” Și-aici, sincer, aș putea spune că nu știu ce să mai cred: Mailly spune că Ioana a fost omorâtă, pe când Emmanouil Roidis spune că ea a leșinat și a născut, iar apoi a murit. E foarte greu, așadar, să ai o părere certă și să spui că „uite, asta s-a întâmplat, așa a murit, așa a ajuns cardinal, Papă”, deoarece, evident, totul s-a întâmplat acum în jur de o mie două sute de ani. Iar istoria e ceva ce nu e la îndemâna noastră, e ceva ce s-a întâmplat, greu de spus, cu certitudine, ce știm despre ea. Dar ne rămâne să cercetăm, să triem și să ajungem, în cele din urmă, să ne formăm o părere (fie ea a noastră sau a altora), pe baza unor argumente viabile și greu de contestat (nu incontestabile, c-ar fi un cuvânt mare). 

Istoria ne spune că Ioana ar fi devenit papă la moartea Papei Leon al IV-lea, în 855, când a fost unanim aleasă succesor, datorită faptului că era admirată de studenți, înțelepți și cardinali, ocupând Scaunul Papal sub numele de Ioan al VIII-lea și păstrând secretul față de toți, mai puțin față de valetul ei, cu care și rămâne însărcinată. După nașterea în public a copilului, și, bineînțeles, răzbunarea imediată, este repede proclamat un nou papă, Benedict al III-lea, iar mai târziu, istoria Bisericii a stabilit ca dată a instalării sale anul 855, același an în care Ioana devine Papesă, pentru a elimina, astfel, orice urmă a pontificatului Ioanei, fără a risca să lase o paranteză liberă în succesiunea cronologică a papilor. 15 ani mai târziu, în 872, când un alt Ioan devine papă, ghiciți ce!, nu i se atribuie numele de Ioan al IX-lea, ci de Ioan al VIII-lea (firesc ar fi fost, cuantificând, să fie al IX-lea, deoarece sub numele de „Ioan al IX-lea” fusese, după cum ați citit, Ioana sub statutul de papă). În fine, istoria poate continua destul de mult, la fel și toate motivele care susțin existența Ioanei. Unul mă amuză și mă face să vreau să cred, și mai mult, că totul este adevărat: din câte știu (și sper că nu știu greșit, relatarea existând și în carte), de fiecare dată când este ales un nou Papă, acesta este „verificat”, în sensul că este așezat pe un scaun cu o gaură în el, iar cineva îi controlează organele sexuale, ideea că, într-adevăr, este bărbat; iar dacă este bărbat, cel care controlează spune ”Habet!”, deci este bărbat). Nu știu, pe mine mă amuză, dar, evident, au apărut și justificări ale acestui „ritual”, în vederea proclamării istoriei Ioanei ca fiind una ireală: noul Papă este supus acestui ritual doar pentru a i se aminti că încă este o persoană care are necesități biologice și fiziologice, dar este nevoit să se abțină de la acestea. 

Mult mi-a plăcut la Emmanouil Roidis și felul în care istoricește. Sincer, v-o spun drept, mă așteptam să mă plictisească într-o măsură, deoarece mă așteptam să citesc o luuuungă înșiruire de istorie, de chestii dintr-astea. Dar reușește autorul să creeze o culoare locală genială, să povestească într-o manieră echilibrată și autentică îmbinată, pe deoparte, cu muuuult amuzament (chiar m-au făcut să râd unele asocieri, jocuri de cuvinte) dar și cu un simț filolog foarte bine pus la punct, stăpânind cuvintele precum și toate detaliile pe care, la rândul său, le-a extras din nenumărate scrieri ale cronicarilor și călugărilor care au scris despre Ioana. Cred că asta m-a surprins mult, anume cât de bine documentată este această carte carte, dincolo de un roman, devine un manuscris al istoriei, un document de referință în istoria religiei. Evident, dacă veți fi citit cartea, puteți considera totul ca fiind pur și simplu o poveste, o legendă, „o pată de murdărie”, eu doar mi-am spus părerea și ceea ce, subiectiv, cred eu, pe baza unor argumente aduse unor contra-argumente. Și, dincolo de toate acestea, a fost o lectură care chiar simt că, din punct de vedere cultural, mi-a adus multe. Și-o recomand cu mare drag celor interesați poate de acest subiect, și nu numai, ci celor interesați să afle mai multe despre secole de mult duse, milenii trecute și tot tacâmul. 

Vreau să mulțumesc, bineînțeles, Editurii Vellant pentru acest volum, Papesa Ioana, care poate fi comandat de pe site-ul editurii, cu un click AICI. Vă recomand cărțile din colecția Endorfiction; cum am spus, eu n-am fost dezamăgit vreo carte - dar, evident, eu am o anumită zonă literară pe care o accesez! Să aveți parte de lecturi minunate și pe placul vostru!