Corpul ei și alte desfătări, de Carmen Maria Machado - Recenzie

Editura: Vellant

Colecția: Endorfiction 

Rating: 5 din 5 steluțe

Traducere: Vali Florescu

Anul apariției: 2018

Număr de pagini: 320

Carmen Maria Machado s-a născut în Allentown, Pennsylvania, unde tatăl ei se stabilise cu puțin timp înainte ca ea să se nască. Bunicul din partea tatălui a imigrat din Cuba în Statele Unite, iar bunica, din Austria. Carmen Maria Machado are un masterat în scriere creativă de la Iowa Writers' Workshop și a primit burse și rezidențe importante, de la Michener-Copernicus Foundation, Elizabeth George Foundation, CINTAS Foundation, Speculative Literature Foundation, Universitatea din Iowa, Yaddo Corporation, Hedgebrook și Millay Colony for the Arts. A debutat cu volumul de povestiri Corpul ei și alte desfătări (Her Body and Other Parties), în 2017. Multipremiat și nominalizat, acest volum este privit de critici ca semnalând apariția unui scriitor de anvergură, iar povestirile au fost republicate în reviste și antologii prestigioase: Year’s Best Weird Fiction, Best American Science Fiction & Fantasy, Best Horror of the Year, The New Voices of Fantasy și Best Women's Erotica. Ca eseist și critic, Machado publică frecvent în The New Yorker, Granta, Lightspeed Magazine. În prezent lucrează la un volum de memorii, intitulat House in Indiana, și este artist rezident la Universitatea din Pennsylvania. Trăiește la Philadelphia, împreună cu soția ei.

Povestirile lui Carmen Maria Machado vibrează de originalitate, bizarerie și senzualitate, forțând cusăturile pielii personajelor și ale limbajului în moduri aproape imposibile, de neuitat. Într-un amestec perfect unic de horror erotic cu basm și cultură pop cu mit, Machado reușește să spună o altă poveste a feminității, una nefamiliară, poate șocantă, dar una pe care trebuie să o știm. Un roman fresh în colecția de literatură străină Endorfiction. A se citi în așternuturi de satin.

În Corpul ei și alte desfătări, există o poveste despre o femeie care îi dă unui bărbat totul, dar el vrea mai mult – vrea să știe secretul panglicii verzi care a devenit una cu trupul ei. Există o poveste despre o femeie care începe să dispară, la propriu, din cauza unei epidemii misterioase. Există o poveste despre o femeie care ar face orice să-și hrănească soțul cu o bucată de ficat proaspăt. Există o poveste despre o femeie care s-a născut prea devreme. Există o poveste despre o femeie care a dat naștere în taină unor pui de lup.

Încep această recenzie prin a spune că știam cât de mult îmi va plăcea această carte. De ce? Simplu. Că a fost tradusă de către cei de la Vellant. Că face parte din Endorfiction. Că pur și simplu niciodată n-am fost dezamăgit de o carte din această colecție. Și nu vorbesc în dodii, ci în experiență de caz, întrucât am citit ceva cărți din această tagmă. Și n-o spun ca o strategie, ci e chiar adevărul. Ador, ador pur și simplu cărțile de la Vellant, nu știu de ce nu le citește mai multă lume - evident, nu e de judecat sau ceva, nu-s eu cineva ca să vă spun ce să citiți - fiecare cititor are propria sa zonă, propriile sale cărți de interes și așa mai departe. Și ca să nu intrăm în polemici nedorite și neplăcute, am să mă opresc aici.

Sunt un fan, de asemenea, al prozei scurte, al povestirilor, asta încă de cât am descoperit-o pe Alice Munro, una dintre autoarele mele preferate, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009. Și, cum ați citit probabil în descrierea de mai sus, Corpul ei și alte desfătări cuprinde o serie de povestiri, fiecare reiterând și conturând o anumită idee, un anumit concept, dar fiecare are un punct comun în sensul în care are drept personaj principal o femeie. Și, mai mult decât o femeie, o voce, o „creatură” abisală neînțeleasă, un sentiment și o emoție aparte. Nu știu cum să explic, pentru că, evident, nu vă voi povesti ce se întâmplă în fiecare poveste și cum se întâmplă, ci am să încerc să redau stările prin care am trecut citind această carte, precum și ideile pe care mi le-au lăsat poveștile, întrebările pe care m-au făcut să mi le pun. Ei, bine, la Carmen Maria Machado am observat, dincolo de toate, un realism magic, aș putea spune, am observat un fel de fuziune bruscă a realului, a verosimilului, cu imaginarul neașteptat, plasat într-un moment în care parcă nici nu te aștepți - personajele lui Carmen Machado par desprinse dintr-o oroare umană, par a fi nebune, cu probleme psihice, par a fi neintegrate în ideea de „viață”, par a fi primitive, neaoșe, încât îți este foarte greu s-ajungi să le înțelegi, să le explici. De altfel, cred că nici nu trebuie s-o faci, ci pur și simplu trebuie să citești și, la sfârșit, să tragi sau nu concluzii. 

În unele cazuri, citeam și nu știam ce se întâmplă - pentru că, așa cum v-am spus, nu puteam să-mi explic anumite situații. Pe cât mi se păreau de ciudate, de misterioase, de deplasate, pe atât de mult îmi stârneau curiozitatea, îmi stârneau anumite emoții care nu m-au încercat când am citit alte cărți. De asta mi-a plăcut mult cartea și din acest motiv i-am acordat 5 steluțe - deși, oricum, obișnuiesc să fiu darnic, pot spune că această colecție de povestiri chiar mi-a plăcut mult, deoarece m-a intrigat într-o măsură destul de neașteptată și m-a trecut prin diferite stări existențiale (s-o spun cu cuvinte mari). Am citit-o destul de început pentru că am vrut să mă bucur cât mai mult de personaje, de felul lor de a fi, de construcție lor - de luminile și umbrele care-și iau locul pe rând și conturează un personaj autentic, original, care-ți rămâne în minte. Țin minte că, după ce am terminat cartea, am și-nceput să vorbesc cu o prietenă despre o anumită poveste (prima din carte) pe care, după ce am citit-o, m-am oprit din tot ce făceam și am contemplat tavanul în jur de zece minute. Zău, atât de mult m-a șocat!

Dincolo de altele, în cartea lui Carmen Maria Machado este vorba despre un eros feminin extrem de profund, despre o transformare și o putere feminină nebănuite. Cu un limbaj poetic, efervescent, de multe ori metaforic, autoarea face din povestirile sale nu doar artă, ci viață, viață pură, de multe ori urâtă, neplăcută, „scuturată” de luxul confortului. Personajele lui Machado aleargă după ceva anumite, le simți surescitarea atunci când citești, le trăiești durerile și emoțiile lor nu sunt doar ale lor, ci, într-un mod egoist, devin și ale tale, te încearcă la rându-ți. Intrigile sunt devastatoare, sunt crude, dar stârnesc, deopotrivă, interesul și încântarea cititorului. Cu alte cuvinte, cred că punctele forte ale cărții Corpul ei și alte desfătări ar fi construcția personajului, alături de intriga fiecărei povești. 

Întâmplări neașteptate, de un erotism asexual, personaje puternice, robuste, inexplicabile, limbajul frumos conturat, lipsit de înfrumusețări stilistice care nu-și au loc și care de multe ori ar putea plictisi sau îngreuna lectura, expeditiv și plastic, toate acestea fac din cartea lui Carmen Maria Machado, pentru mine, una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. Repet, nu-s impresonist, nu-mi place să spun „vai, ce mi-a plăcut, da, o recomand, e super-mega-bună”, fără să dau motive - dar, de multe ori, chiar nu ai motive, iar singurul lucru pe care-l poți face este să recomanzi cartea; cine vrea s-o citească, e câștigat, cine nu, să citească altceva. Nu-i așa? 

Vreau să mulțumesc, bineînțeles, Editurii Vellant pentru acest volum, Corpul ei și alte desfătări, care poate fi comandat de pe site-ul editurii, cu un click AICI. Vă recomand cărțile din colecția Endorfiction; cum am spus, eu n-am fost dezamăgit vreo carte - dar, evident, eu am o anumită zonă literară pe care o accesez! Să aveți parte de lecturi minunate și pe placul vostru!

Viitorul fericirii, de Amy Blankson - Recenzie

Editura: Vellant

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 272

Anul apariției: 2019
Traducere: Vasile-Radu Filip 

Amy Blankson a devenit unul dintre principalii experți din lume cu privire la conexiunea dintre psihologia pozitivă și tehnologie. E singura persoană care a fost numită o ,,Pată de Lumină” de doi președinți (președintele George H.W. Bush și președintele Bill Clinton) pentru că a creat o mișcare de activare a schimbării culturii pozitive. O vorbitoare și o consultantă foarte căutată, Amy a lucrat cu organizații precum Google, NASA, armata SUA sau Fundația XPRIZE pentru a ajuta la promovarea unui sentiment de bunăstare în Era Digitală. Amy a absolvit Universitatea Harvard și deține un MBA la Școala de Management de la Yale.

„Cele mai fericite locuri nu sunt cele conectate cu fire fizice, ci cu circuite personale și emoționale profunde”.

Viitorul fericirii depinde de noi. Reflectând deliberat la unde, când, de ce și cum folosim tehnologia, putem începe să modelăm în mod activ scenariile sociale și forțele pieței care ne impulsionează cultura să creeze viitorul pe care vrem să‑l vedem cu adevărat.

„Merită spus că această carte nu este doar pentru cei pasionați de tehnologie. Este pentru oricine are probleme cu numărul tot mai mare de încărcătoare care‑i iau cu asalt noptiera. Este pentru directori și angajați care se străduiesc să‑și crească productivitatea, dar îi ustură ochii și îi doare spatele după ore întregi în care au fixat monitorul. Este pentru mamele cu mașină de tip monovolum, cărora le place cum le ajută dispozitivele să‑și calmeze copiii când sunt în mașină sau în public, dar după aceea au de‑a face cu „istericalele tehnologiei“, când este oprit dispozitivul. Este pentru tinerii profesioniști copleșiți de amprenta lor digitală și care au nevoie să se deconecteze în mod strategic de la dispozitive.” - Amy Blankson 

Am să încep această carte prin a vă (re)aminti că eu nu sunt adeptul cărților de dezvoltare personală, cărților care au tendința de a-ți arăta, spune, de a (te) sfătui ce să faci, cum să faci, pe unde să mergi ca să ajungi mai repede la destinație, să elimini negativismul, să fii cât mai pozitiv, cât mai în regulă cu tine și cu atitudinile tale privitoare la stilul de viață, la dinamismul pe care-l ai și așa mai departe. Dar, că există un „dar”, bineînțeles, sunt unele momente în care am o înclinație să citesc o carte de acest gen. Așa s-a întâmplat și acum, cu Viitorul fericirii, întrucât chiar am trecut prin anumite situații și această carte a apărut exact când a trebuit (ce ironie! mereu am spus că unele cărți parcă știu când să apară în viața unui cititor, parcă simt o energie, un chemotactism care te cheamă spre a le citi). Și această carte nu numai că, pentru mine, a fost una foarte bună (în detrimentul celor trei steluțe pe care i le-am acordat; nu că ar fi o carte care nu mi-a plăcut, ci este o carte care nu face parte din sfera mea literară), dar a fost o carte foarte documentată, foarte bine pusă la punct și practică.

„În acest vortex ultraconectat în care trăim, este esențial să folosim tehnologia în mod conștient, ca să nu devenim codependenți, speriați să respirăm vreo clipă fără un puls electronic lângă noi.”

E drept, nu putem trăi fără tehnologie, deoarece este parte integrantă a vieții noastre. Suntem conectați de tehnologie și prin tehnologie, în măsura în care suntem deconectați -  ca oameni, ca ființe sociale, ajungem să ne pierdem această „virtute”, chiar dacă încetul cu încetul cu încetul, totul într-o direcție sigură și precisă. Da, e normal, ieșim cu prietenii undeva și, bum, în orice moment cineva trebuie să-și verifice telefonul. Messenger-ul, mail-urile, Insta-ul, Facebook-ul, lumea virtuală în care unii chiar ajung să se piardă cu atâta ușurință. Și totuși nimeni nu are nimic împotrivă pentru că, la rândul său, face la fel. Nu spun că internetul nu e util, că rețelele de socializare nu sunt utile, dar, în cele din urmă, toate acestea ajung să stârpească, într-o măsură mică, realitatea noastră de zi cu zi. Și mă refer la realitatea autentică (știu, sună ciudat), nu la o realitate pixelată în care totul e posibil. Relațiile dintre oameni sunt mai greu de legat, la fel cum sunt și mai greu de menținut. Chiar vorbeam cu o prietenă și-i spuneam că pe social media toată lumea afișează o viață frumoasă, afișează acea parte awesome din viața lor - păi, da, bineînțeles, doar n-o să afișeze (de cele mai multe ori, dar sunt și excepții) ceva urât ce-o să i se întâmple. Nu. O să arate cum e în vacanța din India, cât de bine se simte pe plaja în California, ce outfit super are și la ce evenimente imperioase ia parte. Normal, e ordinea și cronologia firească a lucrurilor. Dar toate acestea pun bariere între „realitatea reală” (îmi cer scuze pentru o asemenea asociere) și „realitatea virtuală” - între oameni și oameni, între trăiri și manifestări, între realitate și ficțiune. 

„Oricât de mult ne-ar plăcea noutatea și entuziasmul tehnologiei, a venit vremea să preluăm controlul, astfel încât să putem stăpâni viteza și puterea de sub noi.”

Oricum, sărind peste acest preambul, această carte chiar reiterează foarte bine defectele pe care, odată cu ea, tehnologia le aduce. Ce este greșit în a face abuz de dispozitive smart, cum pune tehnologia monopol peste lume și totuși ce-am putea face pentru a reduce consumul ei și emisiile negative pe care le are (notă, s-au „inventat” noi boli din cauza dispozitivelor tehnologice, noi afecțiuni articulare, noi fobii - fobia de a-ți pierde telefonul etc). Da, asta mi-a plăcut cel mai mult, explicațiile pe care Amy Blankson le aduce în Viitorul fericirii. Ce putem face, în cele din urmă, pentru a putea trăi mai echilibrat înconjurați de tehnologie. Este o carte foarte documentată, care aduce și idei practice pe care oricine le poate pune în aplicare. Uite, spre exemplu, eu când învăț îmi închid telefonul pentru a nu fi distrat. Un singur ochi aruncat peste un mail în timp ce faci altceva și te concentrezi îți poate disturba mecanismul cerebral și este mult mai greu să revii, concentrat, la ceea ce făceai. Am simțit-o pe pielea mea. Este foarte ușor să spunem „nu” anumitor situații care ar implica, nu știu, răspunsul la telefon, folosirea laptop-ului, „hai-să-iau-o-pauză-și-să-mai-verific-feed-ul” - nu, ia o pauză și ieși puțin și te plimbă, ia aer curat, citește o carte, fă cinșpe' genuflexiuni și-ai să te simți mult mai bine. Ce-i drept, parcă, e mai comod totuși să-ți verifici feed-ul de pe Insta, nu? Hehe!

„Deoarece 95% dintre americani petrec cel puțin două ore pe zi sau mai mult folosind un dispozitiv digital personal, tocmai începe să apară o nouă serie de complicații medicale.”

Am să-nchei aici spunând că recomand această carte dacă vreți să aflați ce înseamnă, de fapt, tehnologia: pe cât este de utilă, pe atât poate fi de nocivă. Repet, nu spun că tehnologia nu reprezintă o parte integrantă a vieții noastre, din moment ce suntem înconjurați de ea, o folosim, din moment ce a revoluționat lumea și chiar mecanismele ei. Din moment ce a fost creată de om și, de atunci, folosită în fiecare secundă a existenței. O folosim chiar și când n-o folosim. Dar trebuie să știm cum s-o valorificăm pentru a aduce cât mai multă fericire în viața noastră, pentru a ne fi cât mai utilă, pentru a ne fi un prieten cât mai bun și de nădejde. Pentru că tehnologia nu vine cu rațiune proprie, ci este folosită prin rațiunea noastră. Și trebuie să raționăm momentele în care să spunem „stop”, pentru că este foarte ușor să te pierzi ore în șir într-o lume care încape în câțiva inch.

Vreau să mulțumesc, bineînțeles, Editurii Vellant pentru acest roman, Viitorul fericirii, care poate fi comandat de pe site-ul editurii, cu un click AICI. Vă recomand cărțile din colecția Endorfiction; endorfinele-s mai mult decât bune (evident, când sunt stimulate prin mijloace „benefice”), să știți! Să aveți parte de lecturi minunate și pe placul vostru!