Ce-am citit în luna octombrie

Nu foarte mult, ce-i drept, pentru că am mult de învățat și, eh, n-a ce să-i fac. Dar, ce-i drept, și în timpul vacanței de vară am citit destul de mult, cât și pentru zilele de școală în care abia reușesc să citesc douăzeci-treizeci de pagini. Păcat și trist, de altfel, pentru că am atâtea cărți care-mi fac cu ochiul și pe care abia am reușit să le mai răsfoiesc puțin. Voi ma reușiți să mai citiți, mai aveți timp? Oricum, citesc zilnic, dar nu în maniera în care reușeam s-o fac înainte, când terminam o carte în maximum trei zile. Spre exemplu, să citesc o carte mi-a luat aproape o săptămână. În fine. 

Iată ce-am reușit să citesc în această lună:

1. „Trenul orfanilor” de Christina Kline - 5 steluțe pe Goodreads. Mi-a plăcut povestea acestui roman, felul în care a fost scris. Da, a meritat;
2. „Portretul reginei” de Immanuel Kattan - 5 steluțe pe Goodreads. Foarte bun romanul, cu o intrigă bine construită, o acțiune flexibilă și care prinde cititorul;
3. „Maresi. Cronici din Mănăstirea Roșie” de Maria Turtschaninoff - 5 steluțe pe Goodreads. Foarte, foarte bun acest roman, cu o idee genială și excelent construit. Abia aștept următoarele două părți;
4. „Grădina uitată” de Kate Morton - 5 stluțe pe Goodreads. Cred că unul dintre cele mai bune romane citite vreodată. E miraculos, genial, splendid felul în care Kate Morton reușește să-și prindă cititorul în poveste. Îl recomand cu mare căldură tuturor;
5. „Édith Piaf” de Jean-Dominique Brierre - 5 steluțe pe Gooreads. De obicei, dau 5 steluțe cam tuturor cărților biografice pe care le citesc. Dar îmi plac în special atunci când mă inspiră. Iar așa s-a întâmplat cu romanul lui Brierre;
6. „Casa îngerilor” de Pascal Bruckner - 4 steluțe pe Goodreads. Mi-a plăcut romanul lui Bruckner, puțin redundant și superficial în anumite aspecte, însă nu m-a deranjat. Merită, zic eu;
7. „Triunghiuri captive” de Gabriela Chiran - un volum de poezii foarte reușit, plin de sentiment, de trăiri, de forme și culori. Îmi place poezia, chiar a început să-mi placă de ceva vreme;
8. „Sezonul oaselor” de Samantha Shannon - 3 steluțe pe Goodreads. Recunosc, m-a dezamăgit puțin această carte. Nu știu de ce, probabil pentru că am început să compar toate distopiile, fantasy-urile de genul cu „Jocurile foamei”, romanul care tronează - pentru mine - la acest capitol;
9. „Între două lumi” de Claudia Moscovici - 4 steluțe pe Goodreads. Chiar mi-a plăcut acest roman, mi-a plăcut ideea construcției sale, intriga, mi-au plăcut personajele (devenite puțin superficiale pe la sfârșitul romanului) - concluzând, mi-a plăcut.

Cam asta am reușit să citesc luna trecută! :) S-au însumat nou cărți, deci, totuși, e destul de bine. Voi ce-ați mai citit? Lecturi plăcute.

De prin lumea literară

No. 1 BESTSELLER NEW YORK TIMES

„Pe Kyle Keeley și pe frații săi mai mari îi unește un singur lucru: jocurile născocite de domnul Lemoncello, jocuri care i-au cucerit pe toți copiii din Alexandriaville. Când Kyle află că domnul Lemoncello a proiectat noua bibliotecă din oraș și, cu ocazia deschiderii, oferă invitații pentru o noapte petrecută în cladire, cu jocuri la discreție, băiatul este hotărât să facă parte dintre cei doisprezece norocoși acceptăți la inaugurare.

Dar, pâna la urmă, se dovedește că miza este cu mult mai mare decât să intre în bibliotecă: adevarata provocare este să iasă din clădirea ultrasecurizată și plină de mistere.”

 

 Continuarea romanului „Tuturor băieților pe care i-am iubit”, de Jenny Han.

 

„Îți voi dărui soarele” de Jandy Nelson, Bestseller New York Times, din 20 noiembrie la Editura Epica!

Este cea mai premiată și apreciată carte pentru adolescenți a anului 2015, distinsă printre altele cu Michael L. Printz Award pentru excelență în literatura destinată tinerilor. Acest roman pur si simplu electric te va face să plângi, să râzi și să rămâi fără suflare - adeseori în același timp. 

,,Îți va smulge inima din piept” (People), este ,,Peste putință de plină de emoții” (Publishers Weekly), ,,Redată cu măiestrie” (O, The Oprah Magazine), ,,Electrică” (Booklist) și ,,Incredibil de bine structurată” (Kirkus Reviews).

Toate acestea în traducerea lui Shauki Al-Gareeb, căruia i s-a potrivit cartea ca mănușa. 

,,Jandy Nelson e un talent rar, exploziv. Proza ei este însuflețită, uimitoare, plină de pasiune și îmi amintește de ce cuvintele pot schimba lumea.” (Tahereh Mafi, autoarea romanului „Spulberă-mă”, Bestseller New York Times)

 

Sună tare bine și deși nu-s fan fantasy, chiar vreau s-o încerc! :)

Interviu scriitoricesc cu Alexandra Gheorghe

„Născută în anul 1988 la poalele Munţilor Ceahlău, mai exact în Orasul Bicaz aflat în Judeţul Neamţ, controlată atât fizic cât şi psihic de locurile natale, reuşesc cu o plăcere nemaiîntâlnită să răscolesc în amintiri, iar pe baza acestora să îmi plăsmuiesc visul.

Alcătuiesc portretul unui personaj zâmbăreţ, dezavantajul meu în unele circumstanţe fiindu-mi caracterul visător, compromis de gânduri uneori nechibzuite. Am terminat Facultatea de Jurnalism în cadrul Universităţii Hyperion, ani în care am reuşit să îmi dobândesc de la profesori cu har, cunoştinţele necesare în tainele scrisului.

Sunt la început de drum şi doresc să învăţ a mă perfecţiona cu ajutorul celor cu experienţă. Nu dispun încă de premii, titluri care să mă pună în evidenţă, imagini pompoase dar ţin în mână un dar moştenit, un prestigiu pe care aş dori să îl fructific în cinstea strămoşilor mei. Tatăl Ion, un om simplu al acestei poveşti, a reuşit să îmi transmită acest talent, lăsându-mi cu bună credinţă această îndemânare.” - Alexandra Gheorghe

Am vorbit cu Alexandra, și drept să vă spun nu mare mi-a fost mirarea când am văzut ce om frumos, deschis, sensibil și inteligent este. I-am cumpărat și romanul, abia aștept să-l citesc și să-i descopăr povestea. Pe Alexandra o mai ăsim și pe site-ul ei personal, acesta. 

Î: Dacă nu sunt prea indiscret, te-aș ruga să ne spui ce te-a impulsionat să scrii romanul „Necunoscutul”.

R: Mă faci să zâmbesc Andrei şi îţi mulţumesc foarte mult pentru întrebările tale „indiscrete”.
Să ştii că, eu, nu consider „Necunoscutul” un roman. Romanul ar avea o prezentare mai stufoasă şi mult mai complexă. Am numit naraţiunea „Povestea mea şi a voastră” în rândurile novice făcând vii trăirile copilăriei. Ce m-a impulsionat? Cred că interiorul, faptul că aveam nevoie să îmi scriu povestea, iar apoi să o dau mai departe. Consider că întâmplările frumoase trebuiesc povestite.

Î: În timp ce scriai, ai avut vreodată momente în care ai crezut că n-ai putea duce la bun sfârşit ceea ce ai început?

R: Nu mă gândeam că nu o voi termina nicicând ci, cel mai tare mă rodea, faptul că nu aş putea să o termin în timp util, aşa cum îmi promisesem mie şi apoi cititorilor. Îmi place să fiu promptă şi să îi respect pe cei din jurul meu.

Î: Dacă ar fi să încadrezi romanul „Necunoscutul” într-un anumit gen, dincolo de cel ficțional, și raportându-te la realitatea pe care ai trăit-o în timp ce-l scriai, în ce tagma l-ai încadra?

R: Prima parte o consider Cartea Copilăriei, maturizarea personajului principal, prezentând astfel toate etapele ei, a maturizării. În prima parte, am făcut cunoştinţă cu personajele, încă timide, iar apoi, în a doua parte, alături de ele participăm la scene în care pasiunea, dragostea şi iubirea nemărginită nu au limite, demonstrând că iubirea este cel mai puternic sentiment de pe pământ, unica certitudine a existenţei noastre. Fără iubire nemărginită ar fi totul crud.

Î: Care a fost cea mai mare frică a ta atunci când scriai manuscrisul romanului?

R: Recunosc! Mi-a fost frică că, nu voi fi citită şi ca povestea mea nu o să fie pe placul cititorilor. Dar, deşi novice, oamenii au avut încredere în mine şi au citit, mulţumindu-le astfel.

Î: Ce părere ai de ceea ce, din ce în ce mai des, se „vinde” în ziua de astăzi; ceea ce „dă bine la public”, „șochează”?

R: Voi fi sinceră şi la obiect. Ceea ce citim, acel lucru suntem! Am participat cândva la un eveniment. Iar o doamnă foarte elaborată a spus „Spune-mi ce citeşti, ca să îţi spun cum eşti” Ceea ce se scrie astăzi, se scrie doar pentru „o socoteală mai bună cu viaţa” renunţându-se parcă le emoţia de a trăi o poveste. Nu critic, îmi expun doar părerea. Sunt autori foarte buni, şi mă refer la ai noştri, cei din România. Doar că, din păcate, observ afundarea lor, lupta începând să fie din ce, în ce, mai grea, acum când, blogging-ul şi afirmarea virală a devenit atât de atractivă. Mi-aş dori ca romanii noştri să îşi aleagă cărţile, precum o carte de vizită, pentru că ele ne arată adevărata personalitate.

Î: Care consideri că ar fi, în ziua de astăzi, cea mai mare greșeală pe care o fac cititorii romani, atunci când vine vorba de ceea ce citesc?

R: Citim? Foarte bine! Dar să şi învăţăm din acele rânduri. Să învăţăm şi din greşelile dar şi din povestea autorului. Greşeli facem cu toţii, iar în privinţa cititului, care uşor, uşor devine prezent în casele românilor, ar trebui să nu alegem doar poveştile în care, noi credem că, ne regăsim. Putem să alegem cărţi de cultură, psihologie, etică etc.
În viaţă, uneori, avem nevoie şi de diversitate.

Î: Este vreo diferență între Alexandra Gheorghe-Omul și Alexandra Gheorghe-Scriitorul?

R: Da, este diferenţa. Viaţa mă schimbă, iar când scriu, sunt exact ca într-o poveste, exact ca atunci când, citim şi luăm parte alături de personaje la o poveste. Pot spune că, folosesc scrisul, ca o portiţă ce face diferenţa dintre lumea reală şi cea fictivă. În lumea reală sunt eu, alături de prietenii mei, plină de viaţă, sinceră şi zâmbitoare. Iar în cea fictivă, mă pregătesc sârguincios pentru cititori, prezentându-le astfel darul meu, alaturi de care am reusit sa devin o scriitoare. 

Î: Care este cea mai mare dorință a ta, strict pe plan literar?

R: Să scriu un roman fantasy. De mult visez să scriu un astfel de roman. După ce voi termina povestea Necunoscutului de relatat, mă voi reculege, şi voi scrie. Promit! 

Î: La sfârșit, aș vrea să ne spui câteva cuvinte despre ce înseamnă, pentru tine, romanul „Necunoscutul”.

R: „Necunoscutul” face parte din mine, din povestea mea, din visul meu de pretutindeni. Cartea mărturisită inimii mele şi a celor ce mă împlinesc ca om şi mai apoi ca autor. Am scris această poveste, iar apoi am declarat-o persoanelor de seamă, pentru a demonstra că dragostea şi fluturii pe care îi purtăm în adolescenţă, umplu toate golurile vieţii. Pentru a demonstra că, acest sentiment, indiferent de cum îl vom trăi, ne ajută să înţelegem rolul nostru, făcând greşeli, îndrăgostindu-ne, neînţelegând de fapt începutul.

De asemenea, Necunoscutul ne trimite salutări (puteți face cunoștiință cu el trimițându-i salutări AICI)! :) Salutări și lui, și ție, Alexandra, și multă inspirație în tot ce-ți propui. Așteptăm, cât de curând, acel roman fantasy pe care ni l-ai promis! Lecturi plăcute, dragilor, și să aveți un weekend frumos!

O clipă, două

sărutând o clipă, două,
să mă las apoi spre tine,
în genunchi, privind în sus,
către clipa ce s-a dus,
într-un alt pierdut apus,
peste mine.

și să mă ridic încet,
ca să-mi scot din taină timpul,
să privesc spre cer, atent,
să ridic în mână zidul,
care între noi s-a pus,
când s-a consumat cuvântul.

și cum stai, acolo sus,
ca o bornă între timpuri,
uneori te mai trezești,
ticăind ca ceasul clipei,
fără ca să știi tu, totuși,
că ești toamna dintre visuri.

și mă las încet pe-o creangă,
întinzând un braț uscat,
cu o frunză peste buze,
cu-n copac spre cer culcat,
să te-nchid în podul palmei,
într-un vânt ce n-a suflat.

Un loc pe raftul meu (XXV)

Cărțulii, cărțulii!

 

Cărțile frumoase vin odată cu toamna. Vai, și-s așa frumoase, Doamne. Luna asta a fost destul de plină de cărți, având în vedere că au poposit pe rafturile mele în jur de vreo douăj' de frumuseți dintr-astea. E ciudat: am o groază de cărți necitite, parol, chiar o groază, și încă-mi cumpăr. Intru într-o librărie fără intenția ulterioară de a-mi cumpăra ceva, dar apoi ies cu cel puțin o carte în mână (evident, plătită). Nu că m-aș simți aiurea că fac asta, Doamne ferește, însă încă nu-mi pot explica „fenomenul”. Eh. Timp s-avem. Și ceai. Iată ce cărți am reușit să mai adun de la ultima postare de acest gen, de AICI. 

Am câștigat acest roman la un concurs pe blogul Pasiunile mele. Chiar voiam să văd ce-i de capul acestui autor, având în vedere, de altfel, că a și câștigat Nobelul pentru Literatură în 2014. 

Am primit cartea aceasta de la o colega. Haha! Nu știu cât de curând am s-o citesc, dar era gratis, deci cu ce-mi strică?

 

Am citit primele trei volume din serie. Lectura e ușoară, așa că am de gând s-o duc până la capăt.

 

Mi-am cumpărat acest roman deoarece am vorbit cu autoarea și s-a dovedit a fi un om foarte frumos, deschis și sensibil. Abia aștept să-l citesc, sunt sigur că n-o să mă dezamăgească.

 

Doi „necunoscuți” în casă. Ce mă fac, ce mă fac? Mi-am luat cartea pentru că era foarte ieftină.

 

Încă puțin, vreo două cărți, și termin toată seria lui Eric-Emmanuel Schmitt. Îl ador pe acest autor.

 

Mă intrigă tilul, așa că am zis s-o încerc.

 

Am auzit că filmul este foarte bun, dar vreau întâi să încerc cartea. :)

 

Am primit romanul acesta de la autoare, un om frumos și inteligent. Abia aștept să văd cum e.

Foarte mult persoane mi-au recomandat romanul, chiar și vânzătoarea de la librărie. Abia aștept să-l citesc.

 

Mi-am luat acest roman deoarece de ceva vreme vreau să-l citesc. L-am răsfoit și sunt sigur că ascunde o poveste de viață foarte interesantă și, de asemenea, tristă. Vedem ce-o fi! :)

Voi, dragilor, ce v-ați mai cumpărat, ce mai citiți? Numai bine și să aveți un weekend călduros!

Casa îngerilor, de Pascal Bruckner - Recenzie

Editura: Trei

Traducere din franceză și note: Doru Mareș

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 248

Antonin Dampierre, în vârstă de treizeci de ani, foarte preocupat de înfăţişarea sa, este un bărbat ca oricare altul. Sau, cel puţin, aşa pare. Lucrează într-o agenţie imobiliară de lux până în ziua în care, ratând o tranzacţie din pricina a doi beţivi, se repede la unul dintre ei şi îl omoară în bătaie.

Antonin are un moment de iluminare: vrea să purifice lumea de cerşetori. Aşa că îşi începe căutarea halucinantă prin Parisul epavelor umane, unde o cunoaşte pe Isolde de Hauteluce, un fel de mamă a răniţilor. Va reuşi această eroină dedicată întru totul umanităţii să-l salveze pe Antonin de el însuşi?

„Pentru a descoperi Parisul nu trebuie să ridici ochii, ci să îi cobori spre pământ”, zice însuși autorul romanului, Pascal Bruckner.

Parisul nu înseamnă numai clădiri impozante, magazine de lux şi vitrine strălucitoare. Parisul înseamnă şi oameni fără adăpost, cocioabe din carton, mizerie şi suferinţă.
„Celălalt Paris” e un oraş murdar, departe de capitala pudrată şi lustruită – imaginea stilizată ce le este oferită turiştilor. Pascal Bruckner reflectează asupra decăderii umane şi a contrastului izbitor dintre viaţa „civilizată" şi cei aflaţi pe treapta cea mai de jos a ierarhiei sociale. Oare cerşetorii sunt reversul fatal al societăţii noastre ultraigienizate? Că, până la urmă, nu și-au dorit ei să ajungă astfel, ci împrejurimile vieții neprielnice i-au adus acolo unde sunt. Dar, totuși, cu ce-ai greșit ei de l-au stârnit așa de tare pe eroul nostru - aproape eros de comic - Antonin?

Vă zic eu cu ce: cu nimic. Deci, după cum bine ați citit, romanul de față ne spune povestea lui Antonin Dampierre, un tip obsedat de curățenie - pe bune, încă de când era copil, cel mai probabil din motive ereditare de la mama sa - și de felul în care, bineînțeles, arată. Cu o relație nu prea reușită alături, agățându-se de iubire fără vreo anume finalitate, Antonin trece printr-o transformare a propriului său alter ego, are o revelație briliantă, mânat în subconștient și de dorința de a vedea lumea cât mai curată: astfel, se hotărăște să scape Parisul de toți cerșetorii care, precum viermii, colcăie pe străzile Parisului, prin canale, pe la margini de străzi și prin gări, într-un Paris al marginalizării, al jegului, al șobolanilor și al epavelor eșuate și lipsite de sens. Iar totul pornește din momentul în care, într-un accident și de o furie nebună, Antonin ucide un bețiv. Putem spune că acest incident, de altfel, reaprind în Antonin niște energii subterane deja existente. Și astfel, avid de această dorință, personajul nostru tragic ajunge să trăiască doar pentru a curăța lumea de aceste pleve ale societății.

Acum puteți să vi-l imaginați pe Antonin ca un fel de „serial-killer”, doar că puțin mai discret și nu așa de primitiv. Pierduți în lumea lor, cerșetorii nu realizează, la început, că încetul cu încetul încep să se împuțineze. Antonin îi urmărește noaptea, încearcă să le descopere rutina, să pătrundă în lumea lor, totul pentru a ochi momentul oportun în care poate să-și facă treaba fără să lase urme. Unul câte unul, de la femei la bărbați, de la tineri la bătrâni dispar din peisajul Parisului înainte idolatrizat de toți scriitorii, iar însuși Antonin pare a fi condus de propriul său dicton călăuzitor: „unele vieți valorează mai mult decât altele”. Și, concluzionând faptele sale, unele vieți nu valorează nimic.

Cam acesta ar fi punctul principal al romanului. Dincolo de asta, ceea ce iarăși este de luat în vedere reprezintă relația dintre Antonin și Isolde, o femeie ascunsă, misterioasă care conduce un cămin pentru cerșetorii de pe străzi numit „Casa îngerilor”, de unde și titlul romanului. Sacrificându-și viața pentru a salva oamenii străzi și pentru a le asigura un trai cât de cât decent, Isolde pare să fie, la început, genul acela de personaj care aduce o rază de lumină într-un roman „murdar”, aproape grotesc și „bolnav”. În maniera în care Bruckner obișnuiește s-o facă, se va dovedi că nici măcar acest personaj, Isolde, nu scapă de încadrarea într-o anumită tipologie umană, deși la început prezența ei părea a se fi constituit într-o aparentă salvare a lui Antonin.

„În fiecare dimineață la ora nouă, o femeie mărunțică, îmbrăcată într-o fustă multicoloră și un pulover gros de lână, cu părul acoperit de un șal, apărea cu o valijoară găurită. O deschidea discret și scotea din ea un bebeluș înfășat, nu neapărat același, și se așeza cu mâna întinsă. Sugarul, inert, dormea la sânul ei și nimeni nu ar fi putut spune dacă e mort ori viu. Vasăzică, presupusa mamă își aducea obiectul muncii în valiză, instrumentul care-i asigura pâinea cea de toate zilele, iar seara îl ambala la loc, după ce își număra banii câștigați. Într-o bună zi a fost ridicată de poliție și înlocuită de o bătrână care tremura abia vizibil, apoi de un paralitic.”

Lumea pe care Bruckner o conturează este o lume închisă într-un cerc. Cerșetorii vin și pleacă, pledoaria lor este neîntreruptă, ineluctabilă. Lumea reiterată este o lume în care boala mocnește la orice colț, dezagregarea umană reprezintă condiția străzilor, a mahalalelor, a băncilor din parc și a degradării morale. Personajele lui Bruckner au tendința de a se estompa la un loc cu celelalte - unele vor fi făcut, deja, asta -, însă Antonin vrea să lupte, vrea să dea din coate și să se ridice din aceste nisipuri mișcătoare care împrejmuiesc Orașul Luminilor. Dorind să iasă din noianul de săraci, de nevoiași, să scape din murdărie, Antonin investigează, pe principiul că igiena este „decența pe care o datorăm nouă înșine și celorlalți”, ajungând astfel la o cunoaștere profundă a populațiilor marginale, colocviale. 

„Din adâncuri ţâşnise un alt oraş, păduchios, abject, departe de capitala pudrată, lăcuită, care se vinde turiştilor. Parisul nu mai era o sărbătoare, Parisul era un rahat. Poate că da, aici bătea inima lumii, însă o inimă plină de murdărie. La picioarele imobilelor, fiinţe distruse colcăiau pe nişte cartoane, răspândind în toate vânturile umorile corpurilor lor epuizate. De jumătate de veac, Parisul încetase să mai fie un oraș al tuturor. Cum de fusese atât de orb?”

Într-un oraș murdar, infect, Antonin nu-și poate găsi liniștea. Nu se poate identifica în tot ce sălășluiește în drumul său, în jurul său, de unde și drama romanului. De fapt, nu neapărat drama, pentru că Antonin nu este acel personaj cu care să empatizezi, alături de care să suferi. Sincer, chiar mi s-a părut puțin superficial, oleacă dus de-acasă, nu în deplinătatea tuturor facultăților mintale, puțin frustrat și destul de sadic, dar asta-i altă parte. Nu cred că Bruckner a vrut neapărat să creeze un personaj de geniu, complex, rotund și toate cele, pe cât a vrut ca prin intermediul personajului să transmită anumite idei (și alea, la o adică, puțin bolnave) și sentimente, principii. Oricum, mi-a plăcut maniera în care a tratat această problematică actuală a societății și felul în care, de altfel, a reușit să pună totul în scenă, valorificând chiar propria-i contemporaneitate și, de ce nu, experiență.

„- Știi de ce am numit azilul ăsta astfel? Fiindcă pe mutrele umflate ale indivizilor acestora se întrezăresc în filigran chipul unor îngeri. Zdrențele cerșetorilor nu trebuie disprețuite, zice Ioan Gură de Aur. Și cei al căror aspect ne scârbește sunt tot copiii Domnului, făcuți din același pământ ca și noi. Țin la ruinele astea, le iau ca atare și încerc să le fac o viață mai bună.”

Enunță, exaltată și mândră, Isolde de Hauteluce, însetată de nenorocire, fiindu-i, astfel, mai dragă mizeria în sine decât mizerabilii care o trăiau. Citând-o, de altfel, neobosit pe Maica Teresa („Sărmanii sunt veseli, sărmanii sunt stăpânii noștri”), această „Madonă a Rătăciților”, după cum ironic Bruckner o supranumește, pare a fi călăuzită de următoarele cuvinte de ordine: „a iubi, a asculta, a avea încredere”. Amuzant e că, cu atât mai mult, Antonin se gândea și mai tare la cotonogeală, pumni în gură și toate cele. Așadar, cele două personaje, încă de la început, se află în opoziție: iar ceea ce-mi place la Bruckner este faptul că nu te lasă să optezi pentru unul singur, ci te face să oscilezi în funcțiile de episoadele la care, ca cititor, iei parte.

Legat de stilul autorului, nu vă pot spune prea multe. Mi-a plăcut, frazele au curs lin, au fost flexibile, nemascate în metafore și figuri stilistice complexe. Bruckner își scutură podoabele, se oferă pe tavă și nu se ascunde după forme, culori și reflexe. Este un autor care spune tot ce vrea să zică, impudic, dar manierat și fără să exagereze, dând în caraghios. În stilul său caracteristic, ironizează societăți, caractere, oameni și moravuri, principii și, uneori, neagă adevăruri. Este de urmărit modul în care reușește să le combine, pentru că știe să le dozeze în scrierea sa.

Le mulțumesc prietenilor dragi de la Târgul Cărții pentru ACEST roman. Puteți achiziționa „Casa îngerilor” de AICI, cu o reducere 37%. Vă recomand cu mare drag să aveți în vedere site-ul lor, dacă doriți să cumpărați cărți ieftine și noi, de calitate. Lecturi plăcute și numai bine! :)

Diverta - vii cu cărți, pleci cu cărți!

Cei de la Diverta au lansat noul program Used Books în magazinul Diverta din Piața Romană!

Despre ce este vorba?

- Tu vii cu cărțile pe care le-ai citit și vrei să le dai mai departe, iar în schimbul lor primești un voucher de 15% din valoarea inițială a cărților

- Poți folosi voucherele primite pentru a achiziționa orice carte, nouă sau din biblioteca Used Books, în magazinul din Piața Romană! Valoarea voucherelor poate fi cumulată pentru achiziționarea oricărei cărți din magazinul nostru! La valoarea de pe voucher nu se acordă rest.

Pentru că o carte buna merită dată mai departe, te așteptăm cu cărțile de care vrei să se bucure și ceilalți, în magazinul nostru din Piața Romana, nr. 5! Astfel, vei fi sigur că volumele tale preferate vor fi citite și de alte persoane și vei putea să îți cumperi la pret redus următoarea carte alături de care vrei să îți petreci nopțile.

Carțile aduse de tine vor fi plasate în biblioteca Used Books din magazinul nostru, Diverta Piața Romană! Te sfătuim să îl vizitezi: cu siguranțăte vei bucura să găsești cartea pe care o cauți la un preț redus cu 70%! Deja am strâns peste 1000 de titluri în biblioteca Used Books, te așteptăm să le descoperi!

AICI poți consulta categoriile care intră în programul Used Books, dar și condițiile de primire a cărților.

Metodă de calcul

Daca vii în Diverta Piața Romană cu 3 cărți pe care vrei sa le oferi în programul Used Books, valoarea pe care o primești se stabilește astfel:

Cartea A are un preț mediu de vânzare de 30 de lei în librării, cartea B are un preț mediu de vânzare de 20 de lei, iar cartea C de 25 de lei.Tu vei primi un voucher în valoare de (30 + 20 + 25) * 15/100 = 11,25 lei pe care îl poți folosi pentru achiziționarea oricărei cărți din Diverta Piața Romană (nouă sau din biblioteca Used Books).

 Mi se pare o inițiativă lăudabilă și-i felicit pe colegii noștri dragi de la Diverta! :) Toată stima. Lecturi plăcute și frumoase să aveți!

Frumuseți editoriale la Editura Trei

Ca întotdeauna, Editura Trei revine cu cărți foarte bune. Sincer, eu abia așteeeept să pun mâna pe câteva.

 Îşi iubeşte soţul. E obsedată de un străin. E o mamă devotată. E pregătită să piardă totul. Ştie ce face. Lucrurile îi scapă complet de sub control. E nevinovată. Poartă o vină uriaşă. Trăieşte două vieţi. Le poate pierde pe amândouă. Cât de bine poţi cunoaşte un om cu adevărat? Cât de departe ai merge ca să afli adevărul despre cineva pe care-l iubeşti? Când descoperă că sora ei a fost ucisă cu bestialitate, Julia vrea să afle neîntârziat motivul. Dar căutarea se transformă rapid într-o explorare irezistibilă a propriilor dorinţe întunecate. Julia intră în contact pe internet cu un străin periculos şi începe să simtă că-şi pierde controlul şi că e pe punctul de a pierde totul. Hotărârea ei de a găsi răspunsuri îi ameninţă căsnicia şi viaţa. 

  ”Second Life”, conform criticei, „analizează vieţile secrete pe care le trăiesc oamenii – şi locurile întunecate unde aceste vieţi îi pot duce. Un portret cutremurător. Dezintegrarea Juliei e sfâşietoare şi confirmă talentul formidabil de scriitor al lui S.J. Watson.” - Daily Mail

  „Atracţie fatală în era digitală, dar cu o răsturnare de situaţie decisivă. Watson e un maestru al imprevizibilului.” - Evening Standard

Autorul bestsellerurilor „Infernul lui Gabriel” şi „Extazul lui Gabriel” revine cu volumul ce încheie captivanta trilogie romantică Profesorul Gabriel Emerson a renunţat la postul său de la Universitatea din Toronto pentru a începe o viaţă nouă alături de iubita sa, Julianne. E încrezător şi nerăbdător să devină tată. Însă programul încărcat al lui Julianne, care tocmai îşi încheie primul an de doctorat, ameninţă planurile lui Gabriel. În plus, cei doi îndrăgostiţi se vor confrunta şi cu ostilitatea celor hotărâţi să le facă rău. Într-un efort de a ţine piept propriilor demoni, Gabriel încearcă să afle mai multe despre părinţii săi naturali, declanşând un şir de evenimente cu repercusiuni profunde asupra sa, a lui Julianne şi a speranţei sale de a avea o familie. 

„Poveştile mele preferate sunt acelea în care personajul porneşte într-o călătorie, fie una într-un loc fascinant, fie una personală în care se descoperă pe sine însuşi." - Sylvain Reynard

Continuarea seriei „Millennium” de Stieg Larsson.

Descriere:

Într-o noapte, Blomkvist primeşte un telefon de la o sursă care pretinde că deţine informaţii de cea mai mare importanţă pentru Statele Unite. Sursa a luat legătura cu o hackeriţă tânără - descrierea ei îi aminteşte lui Mikael de cineva foarte cunoscut. Implicaţiile sunt uriaşe.

Blomkvist, disperat să găsească un subiect de senzaţie pentru Millennium, îi cere ajutorul lui Lisbeth.

Duoul care a încântat milioane de cititori în trilogia Millennium îşi uneşte din nou forţele în acest thriller senzaţional, încărcat de adrenalină.

„Îl lovi cu atâta violenţă, încât începu să o doară ţeasta şi se ridică în picioare clătinându-se. Camera se mişca odată cu ea. Avea sânge pe bluză. O împuşcase din nou? N-avea timp să se gândească la asta. Unde era August? Pe masă stăteau împrăştiate stilouri şi desene, creioane cerate şi calcule cu numere prime. Unde dracului era? Auzi un scâncet venind de undeva de lângă frigider şi, într-adevăr, acolo era băiatul, stând pe vine şi tremurând.”

„Salander şi Blomkvist au fost recreaţi perfect de către noul lor autor. Fanii acestui straniu cuplu al literaturii poliţiste de ultimă oră nu vor fi dezamăgiţi.” New York Times

„Nu vă îngrijoraţi - eroina noastră punkistă şi hackeriţă de geniu, Lisbeth Salander, e pe mâini bune.” USA Today

„Romanul lui Lagercrantz este un omagiu plin de afecţiune adresat seriei originale Millennium.” The Guardian

„Lisbeth Salander reprezintă emblema unei epoci corupte şi tulburi... Un înger feminist răzbunător.” The Times

Monstrul a apărut după miezul nopții. Așa cum fac monștrii de obicei. 

Dar Conor nu-l aștepta pe acesta, ci pe cel din coșmarul său care-l bântuie aproape în fiecare noapte de când mama lui s-a îmbolnăvit. Și vrea de a Conor lucrul cel mai periculos.

„Chemarea monstrului”, roman dublu câștigător al Carnegie Medal (pentru ficțiune și ilustrații), spune o poveste extrem de emoționantă despre dragoste, pierdere și speranță, după o idee a lui Siobhan Dowd, a a cărei moarte prematură a împiedicat-o sa dea glas poveștii.

Să străbați lumea, să lupți, să joci. Să uiți. Citește cartea. Găsește indiciile. Descifrează enigma. Există un singur câștigător.  Jocul Final e real. Jocul Final a început.

Lumea începe să se năruie, să se destrame, s-o ia razna. Dar Jucătorii continuă să Joace. Cheia Pământului a fost găsită.  Două chei - și nouă Jucători - rămân. Cheile trebuie găsite și doar un singur Jucător poate să câștige.

Așadar, cărți frumoase care abiaaaa așteaptă să fie descoperite, citite. Voi ce abia așteptați să citiți din această listă? :) 

Lecturi plăcute și mulțumim, Editura Trei! 

Himeră

Și de ce să-ntreb iubirea,
s-o descos, s-o pictez iarăși,
când presimt că nemurirea,
iarăși va să moară are?

Și să nu te-ntreb pe tine,
Cea de-acolo, ce te sui,
în podul din cer, spre mine.
Oare știi ce va să-mi spui?

Într-un cer îmbrățișat,
printre nunți, printre săruturi,
Noi iarăși ne-am dezlegat,
Și-am rămas doar cu cenușuri.

Când pe stele am să adorm,
Încercat de vise grele,
Tu să cazi, la fel, în somn,
Ca să-mi faci parte din ele.

Și să nu mă mai trezesc
decât, poate, la amiază,
când iubirea-mi va răspunde,
iarăși tu vei fi doar vrajă.

Premiile Liebster

Știți prea bine cât de mult îmi plac astea, nu? Am primit două nominalizări. De la draga de Cătălina, care face o treabă minunată cu blogul ei, AICI, și de la un blog AICI, de la un blogger foarte devotat, pasionat, iubitor e lectură!

Voi începe cu întrebările de pe blogul Porția de citit. Sincer, înainte de toate, vreau să vă spun că observ pe blogul Cătălinei o treabă foarte bine făcută și, de altfel, o plăcere evidentă a lecturii. O urmăresc pe Cătălina de ceva vreme și-i observ devotamentul și faptul că încearcă să transmită, întocmai, ceea ce a însemnat lectura unui roman pentru ea. O felicit pentru tot ceea ce face și pentru timpul pe care-l rupe pentru a ne prezenta lecturile ei, impresiile, părerile, pentru a ne recomanda cărți bune și, astfel, făcând ceea ce-i place! :) Îi mulțumesc tare mult pentru TAG și pentru plăcerea de a-i răspunde la întrebări.

1. Care a fost ultima carte citită? V-a plăcut?

Ultima carte citită? Hmm, nu mai știu. Mă chinui de ceva vreme să termin „Sezonul oaselor”. Nu știu dacă neapărat îmi (dis)place, dar e un roman antrenant și ciudățel.

2. Care este genul vostru preferat?

Dramele, poveștile de viață și de iubire nereușită, presărată cu lacrimi. Am eu, așa, o plăcere.

3. Ce editură preferați?

Editura Univers este printre editurile mele preferate. Apoi, Humanitas și Editura Trei. De fapt, și Editura Polirom este iarăși foarte bună. Editura Litera pentru seria Premium. 

4. Citiți și în alte limbi? De ce?

Nu prea. De obicei îmi cumpăr cărți în limba română, pentru că mai citește și mama și mai împrumut și altor persoane care nu-s așa „prietene” cu alte limbi străine. Dar dacă ar fi, aș citi mai multe cărți în germană și engleză.

5. Dacă ar fi să trăiți acțiunea unei cărți, ce ați alege?

Deși sună ciudat, mi-ar plăcea să trăiesc în „Jocurile foamei” sau „Lord of the rings”. Dar să fiu personajul care nu mare.

6. Terminați o carte chiar dacă nu vă place?

Nu de fiecare dată. Dar dacă nu-mi place o carte, tot îi dau o șansă și încerc s-o termin. Am așa un tic.

7. Alegeți doar după copertă sau aveți nevoie de documentare?

Mi se întâmplă deseori să merg într-o librărie, să văd o carte cu copertă bună și s-o cumpăr doar pentru asta. Serios! Chiar recent mi s-a întâmplat!

8. Care este romanul vostru clasic preferat?

„Pe aripile vântului”, de Margaret Mitchell. Și „Anna Karenina”, iarăși.

9. Carte sau ecranizare? Care vi se par mai reușite?

Depinde. Am citit cărți cu ecranizări groaznice și am văzut ecranizări ale căror cărți nu prea mi-au plăcut. Dar, oricum, tind spre carte pentru că îmi oferă mai multă emoție! 

10. Dacă ați scrie o carte, ce gen ar fi?

N-aș putea s-o încadrez într-un gen; dar aș tinde spre dramă, spre viață și meditație. 

11. Ce vă determină să continuați, în fiecare zi?

Gândul că și alții pot să facă asta. Gândul că sunt om care-și dorește multe de la viață și care luptă pentru visurile sale. Gândul că, eu, un om, am această șansă!

Mulțumesc mult pentru întrebările frumoase, dragă Cătălina!

Acum întrebările de la pasionatul de cărți! :)

1. Care a fost ultima carte pe care ai citit-o și care te-a impresionat?

M-a impresionat mult cartea „Aristotel și Dante descoperă secretele Universului”. Un roman foarte bun, m-a surprins enorm. 

2. Care este editura (editurile) ta preferată?

Răspuns și mai sus! :)

3. Care este personajul tău masculin preferat? Dar cel feminin?

Masculin, hmm, cred că mi-au plăcut mult și Aristotel, și Dante, din romanul menționat mai sus. Feminin? Anna Karenina, Scarlett O'Hara din „Pe aripile vântului” și Masumeh, din „Cel care mă așteaptă”. Mi-au ajuns la inimă!

4. După ce te ghidezi în alegerea unei cărți?

Autorul, în primul rând. Apoi, dacă nu cunosc autorul, după copertă. Și apoi, hehe, după descriere. Dar, în general, după intuiție mă dighez!

5. Poți da un exemplu de carte care te-a dezamăgit?

„Endgame”, cartea aia apărută la Editura Trei. 

6. Dai steluțe pe Goodreads cărților pe care le citești?

De fiecare dată. Îmi place să țin o evidență și să se adune cât mai multe!

7. Ce categorie de cărți îți place să citești?

Dramele îmi plac enorm. Poveștile de dragoste cu impedimente. Urăsc SF-urile. Bleah! 

8. Care este persoana cu care împărtășești întotdeauna experiențele de lectură?

Vecina mea. Am băgat-o și pe ea în această plăcere!

9. Care este anotimpul tău preferat în care ai mai mult timp pentru lectură?

Vara am cel mai mult timp de lectură. Dar ador și iarna, când afară viscolește iar eu mă delectez cu o carte bună și cu un ceai. Mvaaai!

10. De unde îți cumperi cărțile pe care le citești? De pe internet sau din librării?

De pe internet, cel mai adesea. Dar și din librării, Librarium, Cărturești, Junimea.

11. Care este cartea (cărțile) ta favorită pe care îți place s-o recitești?

„Pe aripile vântului”, „Cerul din burtă” și volume de poezii. :) 

Vă mulțumesc pentru TAG. A fost o plăcere să răspund acestor întrebări. Mult succes la lectură și numai bine tuturor!

Un loc pe raftul meu (XXIV)

Salutare,

Ce cărți am reușit să mai adun. Cumpărate, primite, și-au făcut loc pe rafturile mele și abia așteaptă să fie citite și descoperite. :) Voi ce v-ați mai cumpărat, ce-ați mai câștigat și primit? Trebuie să menționez că urmează să mai primesc câteva, deci va mai urma o postare. 

Nu prea am mai avut timp, din păcate, să citesc, ceea ce nu poate fi decât dramatic. Lipsesc din poză cărțile „Sârme și portocali” și „De ce fierbe copilul în mămăligă”, pentru că nu-s acasă. Iar poza este făcută acum în jur de o oră!

Cărțile din TOP 10+ îs geniale, vreau să am toată colecția. Câteva dintre cărțile din poza de lângă le voiam de ceva vreme, așa că mă bucur foare mult că am reușit să mi le așez pe rafturile bibliotecii mele (care, apropos, în curând își va primi dreptul la o proprie postare în care-mi voi prezenta cărțile pe care le am - și, hehe, nu-s așa puține, dar nici câte vreau nu-s). Așa, să n-o mai lungesc.

Mulțumesc mult autoarei pentru acest roman. Abia aștept să-l citesc și să-i descopăr povestea.

Al doilea volum de poezii al fostei mele doamne profesoare de limba și literatura română. O poezie superbă, una dintre autoarele mele contemporane preferate.

Ioana Nicolaie este una dintre autoarele mele preferate. Era imposibil să nu-i cumpăr și acest roman, iar ca bonus este și ediția aceasta superbă.

De acest roman am auzit foarte mult și de ceva vreme voiam să-l citesc. Am aruncat câteva priviri prin el și pare că se citește foarte rapid. Aștept să văd cum e!

Toate aceste cărți se adaugă colecție. Abia aștept să le citesc, în special „Magicianul”, „Testamentul francez” și „Cum să uiți o femeie”. Prima, drept să vă spun, am citit-o când eram mai mic - însă nu știu pe cât am înțeles-o. Știu doar că m-a plăcut.

„Camera” am primit-o de la vecina mea, care a spus că nu este prea entuziasmată s-o citescă. Vreau să citesc „Grey” să văd ce-i de capul ei. 

Vreau să încerc neapărat această serie. Am ochit-o încă de la început.

Și acest roman mi-a fost recomandat de foarte multe persoane. Abia aștept să-l citesc.

Cărțile Editurii Univers sunt printre preferatele mele. Abia aștept să le citesc.

Ador coperta acestui roman. Și, din câte am citit în descriere, pare foarte interesant. Vedem ce-o fi de capul lui! :)

Cam astea îs toate. Dacă am omis vreo una, va apărea în postarea viitoare. Voi ce v-ați mai cumpărat, ce mai citiți? Eu citesc acum „Sezonul oaselor”, mă chinui s-o duc la bun sfârșit. Nu e prea pe placul meu, dar are o acțiune care te prinde. Seară faină și numai bine!

Interviu scriitoricesc cu Lina Moacă

Salutare,

M-am gândit să fac acest lucru cu interviurile mai des. Este foarte frumos să afli, de altfel, părerile oamenilor, ale scriitorilor privitoare la ceea ce au scris, la ceea ce au simțit când au scris. În câteva cuvinte: este frumos să asculți. Astăzi o vom asculta pe Lina Moacă, autoarea romanului „Oameni, îngeri și demoni” (recenzia AICI), care-și așteaptă următoarea cărticică, „Valuri de viață”, să iasă de pe porțile tiparului Editurii Herg Benet. Eu, unul, după ce i-am citit primul roman, abia aștept să-l citesc pe al doilea. Abia aștept!

„Povești despre iubire, dezamăgire, speranță, dăruire, altruism, din trei perspective feminine diferite. Pe tot parcursul lecturii, o întrebare revine: oare iubirea, singură, poate schimba lumea?”

Î: Dacă nu sunt prea indiscret, te-aș ruga să ne spui ce te-a impulsionat să scrii romanul „Oameni, îngeri și demoni”.

R: Cartea are o dedicație, răspunsul e acolo. Zâmbetul de nebiruit al unui om.

Î: În timp ce scriai, ai avut vreodată momente în care ai crezu că n-ai putea duce la bun sfârșit povestea gemenilor? Dacă da, în ce-au constat aceste momente?

R: Nu, nicio clipă, povestea a curs de la început până la sfârșit fără probleme și sunt sigură că ar putea continua dintr-o perspectivă  literară mai bine conturată, mai pricepută.

Î: Dacă ar fi să încadrez romanul „Oameni, îngeri și demoni” într-un anumit gen, dincolo de cel ficțional, și raportându-te la realitatea pe care ai trăit-o în timp ce-l scriai, în ce tagmă l-ai încadra?

R: Dramatic.

Î: Dacă-mi aduc bine aminte, citisem într-un alt interviu cum că, de asemenea, ai surprins în roman și anumite părți din viața ta, mai mult sau mai puțin plăcute. În ce măsură, dincolo de partea ficțională, romanul surprinde realități din viața ta?

R: Nu pot spune în ce măsură, însă, cu siguranță, delirul meu ficțional e împletit strâns și complex cu realitatea.

Î: Lumea conturată în roman reliefează bunătatea, iubirea și cunoașterea, în mare măsură raportându-te la Divinitate. Dacă nu greșesc, ai studii în teologie, deci ești atrasă de partea aceasta, să-i zic, „mai abstractă” a lumii. Care este părerea ta privind Divinitatea și felul în care societatea actuală se raportează la ea și, lucrând (sau dimpotrivă) prin principiile enumerate mai sus?

R: Da, sunt foarte atrasă de mistere, de tot ceea ce ține de misticism, de lucrurile ascunse, istorie. Totuși, cea mai mare provocare sunt eu însămi, mi se pare esențial ca fiecare om să încerce să se descopere pe sine, să-și pună întrebări și să caute răspunsuri. E foarte important să ne cunoaștem în profunzime pentru a găsi drumul cel bun spre împlinire, altfel riscăm numai să ne amăgim și să trăim o viață importată, ceva asemănător produselor în serie. Bucuria, emoția, iubirea, nu se vor obține niciodată urmând un anume tipar, ci ieșind din el prin unicitate, prin Eu, neasemuit, fără seamăn.

Î: Care a fost cea mai mare frică a ta atunci când scriai manuscrisul romanului?

R: Să nu cumva să-i reușească planurile Iluminatului.  Mintea lui strălucită avea un potențial aproape infinit, singura piedică era că nu putea acționa direct, avea nevoie de substituți.

Î: În condițiile societății actuale, ce crezi că a ajuns omul să fie într-o mai mare măsură: înger sau demon?

R: Într-o mai mare măsură, aș spune: căldicel,  oarecum indiferent și lipsit de răbdare.

Î: Se observă în roman, de asemenea, o lume mitologică care se conturează mai ales în istoria părinților celor doi gemeni. Întrebându-te ceva subiectiv, gândindu-mă că, bineînțeles, ai citit „Legendele Olimpului” ale lui Mitru, care legendă îți este cea mai cunoscută și care zeitate te-a atras cel mai mult?

R: Îmi plac toate foarte mult, dar  în special  legendele despre zeul luminii, al soarelui, Apollo și sora lui, zeița lunii, Artemis pentru că, într-un fel, fac parte din mitologia noastră populară. Făt-Frumos poate fi Apollo, Soarele, iar Ileana Cosânzeana – Artemis, Luna. De asemenea, mi se pare interesant că întregul cosmos este format din perechi contrastante care susțin acest spațiu în armonie: cerul și pământul, soarele și luna, ziua și noaptea, întunericul și lumina, bărbatul și femeia.

Î: De asemenea, de curând a fost anunțată publicarea viitoare a unui nou roman semnat Lina Moacă, anume „Valuri de viață”. Dacă romanul „Oameni, îngeri și demoni” nu ar fi fost acceptat de vreo editură, cel de-al doilea roman ar fi prins, în cele din urmă, viață?

R: Da, el chiar a prins viață pe blogul meu.

Î: La final, mi-ar face plăcere dacă ne-ai spune câteva cuvinte despre frumusețea de a fi om - în maniera în care, evident, numai un om sensibil ca tine ar putea s-o facă. Pupici!

R: Frumusețea de a fi om?  într-o lume normală ar fi: respect, bucurie, magie, emoție… iubire. Într-o lume dificilă: răbdare.

Mulțumesc, Andrei! Mi-a făcut plăcere!

Plăcerea mea, dragă Lina! :) Vă invit să citiți acest articol, pe mine mă inspiră. M-a inspirat și romanul și, după cum v-am zis, abia aștept să-i citesc și cealaltă apariție literară. La cât mai multe și muuultă inspirație. Puteți cumpăra romanul „Oameni, îngeri și demoni” de AICI, de pe site-ul editurii.  Numai bine și să aveți parte de lecturi frumoase!

Édith Piaf, de Jean-Dominique Brierre - Recenzie

Editura: RAO

Rating: 5 din 5 steluțe

Traducere din limba franceză: Vasile Savin

Număr de pagini: 224 pagini

„După ce voi muri, se vor spune atâtea despre mine încât nimeni nu va ști cu adevărat ine am fost. Îmi veți zice că asta nu are importanța. Este adevărat. Dar e un gând care mă rănește.” - Édith Piaf

„Édith nu are imitatoare. Poate chiar a făcut școală. Dar cred că nu i-ar trece nimănu prin cap să o imite...” - Michael Simon

Trebuie să vă fac o mărturisire: eu, unul, iubesc limba franceză. Iubesc dulceața ei și felul în care, atunci când este vorbită, parcă ar curge din sufletul emițătorului. Iar muzica franceză, Doamne, este o minunăție, mai ales când, într-adevăr, e bună și grațioasă. Iar asta am descoperit la Édith Piaf, la această „privighetoare” a melodiei francofone. Am vrut să-i citesc cartea pentru a afla mai multe din viața unei adevărate artiste, iar ceea ce am descoperit de multe ori m-a făcut să râd, mi-a dat de gândit și m-a făcut să-mi pun întrebări. Pentru că citind acest roman mi-am dat seama că viața de multe ori crezută perfectă a unui artist este, dimpotrivă, de multe ori nu prea ușoară, iar așa a fost și viața lui Edith Piaf, una dintre marile voci mondiale, un repertoriu și o legendă.

Acum unsprezece zile s-au împlinit cincizeci și doi de ani de la moartea artistei. După aproape jumătate de secol de la moarte și un secol de la naștere, ce mai rămâne din Piaf? Ce a dăinuit în timp prin imaginea ei? O adevărată legendă. O voce și niște imagini, contrar altor vedete ale timpului, azi căzute în uitare, Édith Piaf rămâne vie atât în Franța, unde s-a lansat, cât și în străinătate. Începând să se îngrijează de posteritate încă de când era în viață, Piaf străbate lumea întreagă (mai puțin în Asia, unde n-a reușit să ajungă). Fascinată de continetul american, va organiza cât mai multe turnee internaționale lipsit complet din Franța char și câte un an și jumătate. Édith Piaf și-a plimbat ani de-a rândul silueta plăpândă, rochia scurtă neagră, gesturile de tragediană pe scenele teatrelor și cabaretelor din Stockholm, New York, Mexic, Argentina, Columbia. Nu încape îndoială că oboseala acumulată în aceste călătorii neîntrerupte a contribuit, exclusiv, la moartea ei prematură. Doar imaginați-vă: să mergi cu boala după tine doar pentru a reuși să câștigi ceva și să te bucuri de ceea ce faci.

Édith Piaf, cu numele său adevărat Édith Giovanna Gassion s-a născut pe nouăsprezece decembrie 1915 în Paris și a patruzeci și opt de ani mai târziu, în Franța. De-a lungul vieții sale, dincolo de cariera muzicală, Éditha fost actriță și textieră franceză de mare succes, consacrând atât în Franța cât și la nivel mondial, genul de „chanson réaliste”. Cunoscută, de asemenea, și sub numele de alint de „Privighetoarea”, (reiterat și de pseudonimul „Piaf”, care înseamnă „vrabie”) Édith Piaf ocupă un loc unic în lumea muzicală mondială, exprimând prin vocea și interpretările sale deosebite, angoasa și frământările unei întregi generații de francezi, cu toate contradicțiile și întrebările lor.

Cu o copilărie grea, fiica unei cântărețe ambulante și crescută de bunica ei, patroană a unui bordel în Bernay, Édith Piaf cunoaște ceea ce înseamnă sărăcia, foametea și lipsa unui așternut pe care să doarmă. După sfârșitul primului război mondial, tatăl său este angajat de un circ ambulant și acesta o ia cu el pe Édith, cu care împarte rulota ce-i servea drept locuință. Pentru a-și ajuta tatăl, Édith Piaf începe să cânte la colțuri de stradă, reușind să strângă câțiva bănuți. 

La vârsta de șaptesprezece ani, Édith rămâne însărcinată în urma unei legături cu un anume Louis Dupont. Fiica sa, Cecille, va muri de meningintă, iar . Părăsită, Édith - în vârstă de douăzeci de ani - decade tot mai mult, frecventează straturile cele mai de jos ale societății pariziene, lumea vagabonzilor, proxeneților, a traficanților de droguri, a prostituției. Continuă să cânte pe străzile Parisului, pentru a-și asigura o existență de mizerie, până într-o seară a anului 1935 când îl cunoaște pe Louis Leplée, proprietarul unei trupe de cabaret, care o invintă pe Piaf să cânte în localul său câteva melodii. Această apariție în scenă marchează debutul carierei artistice a lui Édith Piaf, care din acel moment începe să fie căutată pentru tot mai multe reprezentații. Tot lui  Leplée i se datorează și denumirea de „môme Piaf” a artistei franceze, datorită staturii ei scunde.

Nu vreau să scriu o biografie, însă asta este acest roman. Este o biografie foarte bine documentată care ne vorbește despre viața lui Piaf, cu tot ceea ce a însemnat ea: amanți, droguri, stupefiante, boală, succes, lacrimi, fericirii și bucurii, dezamăgiri și reușite. Édith le-a cunoscut pe toate și nu s-a dat înapoi, ci a continuat să lupte doar pentru a-și vedea visul împlinit: acela de a lăsa un nume, de a lăsa o moștenire și o voce. Rareori găsim, în domeniul artistic, o asemenea potrivire între viață și operă, poate și mai puțin în cântec, cum zicea Serge Gainsbourg. „Doamna Édith Piaf (...) este inimitabilă, considera prietenul ei, Jean Cocteau. Nu a mai fost vreo Édith Piaf și nici nu va mai fi vreodată.” Evident, Piaf nu va avea nicicând vreun echivalent și adevărați urmași, lăsând totuși o urmă adâncă în cântecul francez și chiar mondial. 

La începutul anului 1959, în cursul unui concert triumfal la New York, Édith se prăbușește epuizată pe scenă. Internările în clinici se succed una după alta. În ciuda stării sale de sănătate deplorabile, cucerește din nou Parisul în 1961 într-un concert, cu noul său cântec, „Non, je ne regrette rien". Bolnavă, epuizată, drogată, Édith este sfârșită. După o cură de dezintoxicare, marea cântăreață încetează din viață în ziua de unsprezece octombrie 1963, în aceeași zi cu scriitorul Jean Cocteau - de care vă spuneam mai sus, prietenul și colaboratorul său. Este înmormântată în cimitirul „Pére Lachaise" din Paris. Timp de două zile o mulțime imensă de admiratori se perindă la mormântul său, pentru a omagia pe cea care a fost numită „petite fille des rues". Posteritatea i-a iertat viața sa nu tocmai exemplară, pentru a reține doar imensul său talent. Édith Piaf, denumită „la môme Piaf", a intrat în legendă încă din cursul vieții, iar cântecele sale vor dăinui mereu prin cele mai frumoase note și sentimente.

I-am acordat cinci steluțe romanului pentru că le merită. Este o biografie ușoară, cu detalii (ceea ce chiar apreciez la asemenea scriituri), care scormonește în viața artistei franceze. De lăudat este inițiativa autorului și cercetarea pe care a făcut-o! Mulțumesc frumos celor de la Târgul cărții, anticariatul online de unde puteți cumpăra numeroase cărți cu reduceri foarte, foarte mari. Puteți cumpăra biografia lui Édith  Piaf de AICI, cu o reducere de 53%. Numai bine și lecturi minunate! :)