miercuri, 21 septembrie 2016

efectul pervers, de Petronela Rotar - Recenzie


Editura: Herg Benet
Număr de pagini: 66
Rating: 3 din 5 steluțe

„singurătatea e un pui de pisică
pe care tac-tu îl zdrobește de zidul vecinului
sub ochii tăi
dintr-o singură mișcare” (VI, pagina 42)

În ultima vreme am început să citesc foarte multă poezie. Medeea Iancu, Nica Cassian, Nora Iuga, nu știu, trec printr-o perioadă lirică și devorez în jur de două cărți de poeme pe zi. Am mers într-o zi la Cărturești, am citit această carte, efectul pervers - primul meu contact cu această autoare, apoi am citit și O să mă știi de undeva, care mi-a plăcut puțin mai mult (cred că i-am dat patru steluțe, în loc de trei). M-a atras volumul de față încă de când a apărut, coperta mi se pare foarte drăguță, fancy, dar asta e de fapt irelevant. Am să trec puțin în revistă ce am înțeles - și simțit - eu citind versurile Petronelei, dar și ce am văzut eu dincolo de ele.

Păi, în primul rând, mi-am dat seama că poezia nu necesită rigori stilistice. De acord, perfect de acord, urăsc încorsetările structurale (a se citi, urăsc rimele banale tipic argheziene, urăsc măsura fixă, urăsc melodicitatea care, indiferent de poet, mă duce cu gândul la Eminescu). Nu mă înțelegeți greșit, îmi place de Blaga enorm, Arghezi asemenea, eh, de Eminescu mai puțin, dar ce vreau să spun este că generația douămiistă, contemporană, transmodernistă, mai ales cea care scrie poezie, pledează pentru libertatea în creație, pentru manifestarea aproape epuizantă și exacerbată a eului interior, a visceralității creatoare. Or, astfel, tehnica ingambamentului (începerea unei idei într-un vers și continuarea ei în celălalt, începând cu literă mică), lipsa semnelor de punctuație, a ideii fixe, a măsurii, versuri de lungimi diferite, versul static, rima alba, ei, bine, mie toate acestea îmi plac, mă trimit cu gândul la mările învolburate de vânt, pentru că exprimă întocmai efervescența lirică, confuzia, dorința scriitorului de a se rupe din rigorile impuse acum zeci de ani. De fapt, într-un grad aproape evident și des întâlnit, aș spune, de inadecvare logică, poezia e făcută să fie simțită, nu neapărat înțeleasă. Este o chestie de perspectivă lirică - eu, unul, sunt pentru această idee: poezia trebuie să fie ironică, aproape sarcastică, nu să se descopere tuturor. 

„(asta nu e poezie, veți spune
așa e, aveți perfectă dreptate,
e țipăt)” (sindromul tourette, pagina 41)

Poezia Petronelei Rotar, totuși, uneori explică, într-o încercare simpatică de-a fi arogantă. Bun, de acord, poezia trebuie să fie și arogantă, trebuie să muște din cititorul pasionat și (ne)inițiat în lirism. Dar mie mi s-a părut că i-a lipsit acea doză de ”interiorizare” pe care ar trebui s-o aibă fiecare poezie, acea doză de comprehensiune interioară, nu știu cum s-o numesc; e prea dimineață pentru mine. De fapt, am să citez câteva versuri, mă întorc la poezie cum m-aș întoarce la mare/ intru în ea desculță/ și goală/ și temătoare (din poemul supraviețuire, pagina 7), ei, deci, vă dați seama că pentru Petronela, poezia este acel catarg din mijlocul furtunii. Bun, de acord, dar în același timp, ea spune mă las trasă de curenți/ amețesc. Poezia nu mai este prietenă cu poetul, ci este chiar un dușman, ochiul care pândește în întuneric momentul prielnic, autentic de a ataca și de a spulbera. Petronela iubește poezia, se scufundă în ea, chiar cu riscul propriei sale vieți, cu riscul pierderii (ce ironie!) identității sale artistice, când, de fapt, ea însăși încearcă să și-o regăsească. 

Dar în fine, nu am venit să explic poezia, n-are rost. Poezia trebuie să fie incisivă, sulfurică, aproape acidă, nu să înfrumusețeze viața, nu s-o facă mai visătoare, și-așa ne tot amăgim cu minciuni repetate în această mulțime mediocră în care fiecare-și strigă numele cum poate mai bine. S-o lăsăm baltă, să dăm cărțile pe față și să nu mai mințim cu cuvinte roz, pline de fluturași și de mătăsuri scumpe. Aici, mi-au plăcut enorm versurile următoare: sentimentul că ai o familie/ e opțional/ dacă vrei să ai una, îți faci una/ noi am fost săraci/ nu mi-am permis decât o familie mică/ trei membri (din poemul tablou de familie, pagina 43). Un poem sincer, un poem căreia autoarea i se deschide, îl lasă s-o pătrundă, îi dă viață și-l oferă lumii nepăsătoare. De apreciat sinceritatea, dar parcă ar fi putut să se joace muuuult mai bine cu ideea pe care a vrut s-o transmită. Ideea inadaptării, a singurătății et cetera și așa mai departe, v-am spus, nu vreau să stric poezia explicând-o. 

„a patra zi după moartea a
te vor uita cu toții
te vor uita aproape
te vor uita de tot
de tot” (necrolog, pagina 56)

Petronela Rotar nu m-a dat pe spate prin poezia ei, însă mi-a atras atenția prin modul în care își surprinde emoțiile într-un mod atât de delicat, de fragil, cu niște cuvinte care ai spune că nu-s în stare să facă poezie. Credeți-mă, știu ce spun. Și eu scriu poezie, dar aș spune-o mai mult”epic-în-liric”, iar asta cred că înseamnă și ”proza lirică” a Petronelei Rotar. E strict părerea mea, puteți să n-o împărtășiți, sunteți liberi, trăiască democrația, să vă spuneți părerea și să nu mi-o acceptați! Eu mi-am spus doleanțele, de asta am făcut acest blog: să-mi spun părerile către ceilalți. Fie ele bune, nebune, rele sau stupide. Să n-o mai divaghez, eu mi-am cumpărat cartea, așa, doar de dragul coperții, nu știu, de dragul poeziei, prima carte de Petronela Rotar pe care o am în bibliotecă, cred că o să-mi mai cumpăr sau, cel puțin, o s-o mai am în vizor pe autoare. Merită, chiar merită o șansă! 

Mulțumesc că m-ați citit până aici și zeci de scuze pentru întârzierea-mi așa de lungă, am fost prins cu o groază de chestii, acuși încep facultatea, pregătiri, plecări, bleah, bleag! Să aveți parte de lecturi cât mai pe placul vostru, pline de învățăminte și neplictisitoare! Eu momentan citesc Durere, de Zeruya Shalev, și mi se pare că ascunde o poveste fascinantă! Vedem ce-o fi. Zi plăcută!

4 comentarii:

  1. ce frumoasa e coperta. Imi place ideea aceasta de poezie fara reguli impuse. Eu cred ca poezia nu trebuie sa fie strangulata de reguli, ci sa exprime ceva, sa iti atinga sufletul. Frumoasa recenzia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recunosc, și pe mine m-a atras inițial tot coperta, de aceea am vrut s-o citesc! :) Mulțumesc și pentru aprecieri, aceeași părere o am și eu legată de strictețea și rigoarea unei poezii!

      Ștergere
  2. Uauu, coperta-i superbă!
    Nu prea citesc poezie, dar chiar ar trebui să-ncep să lecturez, mai ales că sunt atâtea personalități importante care au scris poezii minunate şi care merită citiți.

    Mulțumim de recenzie! Îți doresc mult succes în ceea ce faci şi lecturi frumoase! Hugs >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag. Nici eu nu citeam poezie, crede-mă, dar trec printr-o perioadă în care chiar mă ajută asemenea cărți. Lecturi plăcute și ție, pupici și mult spor la școală!

      Ștergere